EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Corabia
Corabia de la Roman este în ștrand și chiar e o construcție în formă de corabie, din lemn, la etajul întâi, ca un balcon. Ștrandul ăsta e un mare parc, în luncă, cu ceva copăcei, cu bănci și ceva amenajări decorative. Cred că în Corabia asta sunt vestiare pentru ștrand. Nu am intrat în clădire. Eu am intrat peste alee, la restaurant care este o clădire în potcoavă cu curte circulară la mijloc și cu un gărduț mic din lemn. Fiind construcție izolată în câmp, are ceva acareturi anexe.
Nu e greu de ajuns, sunt vreo două străzi mărginașe pe care se poate ajunge, după o plimbare lejeră, relaxantă, printre vilișoare cochete, apoi pe aleile parcului, nu prea lungi.
Corabia - generic numită așa – era casă bună pentru evenimente și se adunau cetățenii săptămânal pentru o seară de muzică și poezie. Încă mai era așa ceva. Eram tare curioasă și am vrut să văd. Astfel, m-am deplasat la fața locului să văd care-i treaba. Mai întâi am fost în explorare să văd locul, atmosfera, ambientul. Cel mai mult mi-au plăcut spațiile largi și aerisite și parcul întins. Restaurantul era pustiu, doar o doamnă se învârtea prin clădire și restaurantul arăta uzual. Apoi am revenit pe la 17:00 și sala era deja gătită de sărbătoare de ziceai că-i nuntă deși nu era. M-au contrariat husele alea albe de scaune, strălucitoare, mult prea festive. De băut, am băut câte ceva dar trebuia să mergem să cerem noi că nu venea nimeni pe la mese deși toți serveau câte ceva. Eram mai mult de capul nostru. Cred că nu se mira nimeni nici dacă mergeam să ne luăm singuri de la bucătărie. Oferta culinară nu era prea variată și am servit ceva fripturi cu cartofi prăjiți și cum nu venea nimeni din personal să ne întrebe nimic, ne-am dat seama, abia a doua zi, că tratația a fost, de fapt, din partea casei și nici măcar nu-mi dau seama dacă intenționat sau nu. Altfel, lumea era maxim fericită, conversau bucuroși și plini de viață și ne-am lungit cu socializarea până târziu, în noapte deși eu mă așteptam să ne apuce dimineața cu veselia. Nu a fost așa și la 2:00 noaptea eram la somn de voie.
despre SERVICII
Au fost cele mai bune servicii de care am avut parte la vreun restaurant și cea mai bună a fost partea de final când nu era de găsit nimeni din personal. Nici la început nu prea erau prezenți decât la bar unde era o fată care împărțea cu generozitate de băut. Dacă n-ar fi așa departe, zău că aș mânca acolo zilnic.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Mâncarea a fost bună dar nu prea variată. Cred că erau doar așa, gustări, friptură cu cartofi prăjiți. Jur că aveam în traistă niște beri fără alcool ca să nu mă milogesc de nimeni să-mi dea de băut căci bănuiam că va fi vânzoleală și încâlceală. Pahare am găsit pe masă. Ne-am descurcat.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Locul era super frumos, cu parc, cu bănci, cu apă, așa cum îmi place mie. Moldova trece pe acolo însă nu se vede pentru că trece pe jos, nu pe sus, pe la subsol, sub nivelul solului.
Trimis de Mioritik in 19.04.22 12:55:06
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ROMAN.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mioritik); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 Hanu' Ancuței, de ce nu?! — scris în 24.09.21 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Sep.2018 [Hanul Răzeșilor [Tupilați]] La Hanul Răzeșilor — scris în 25.09.18 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 [Restaurant Hanul Ancuței [comuna Tupilați]] La Hanu Ancuței — scris în 19.09.18 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 [Restaurant Hanul Ancuței [comuna Tupilați]] Hanul Ancutei - o dezamagire completa — scris în 06.08.18 de Zfcalin din VASLUI
- Jun.2018 [Restaurant Hanul Ancuței [comuna Tupilați]] Restaurant Hanu Ancuței — scris în 12.08.19 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2017 [Hanul Răzeșilor [Tupilați]] Hanu Razesilor — scris în 06.11.19 de dcazacunori din IASI - nu recomandă
- Aug.2015 [Restaurant Hanul Ancuței [comuna Tupilați]] Restaurant Hanul Ancutei — scris în 06.09.15 de alinna din BUCURESTI - RECOMANDĂ