BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurant Pethö – clasic în Odorheiu Secuiesc
Ne aflăm în Odorheiu Secuiesc de Paștele catolic, la început de aprilie. Unitatea de cazare, pensiunea Korona (vezi impresii), ne oferă doar mic dejun astfel că vom căuta la un moment dat un loc de luat masa. Recitisem înainte de plecare articolul lui @crismis privitor la restaurantele din oraș (vezi impresii) și la recomandarea gazdei mergem spre restaurant Pethö.
Restaurantul Pethö este situat pe strada Rákóczi Ferencz nr. 21, aproape de ieșirea din oraș spre DJ137, vis-a-vis de o benzinărie. Localul e situat pe colț la parterul unui bloc, are și o terasă exterioară, închisă în momentul vizitei noastre. Am intrat pe seară în restaurant întrebând mai întâi dacă au disponibilă o masă pentru 6 adulți și un copil. Primind confirmarea pătrundem în interior unde mai erau câteva mese ocupate.
Suntem preluați de un ospătar mai în vârstă, de modă veche aș zice, priceput într-ale meseriei, foarte amabil. Masa arată impecabil, față de masă imaculată, șervete albe, olivieră, un mic aranjament de primăvară. Am primit meniurile, am cerut recomandări și un vin bun servit ca la carte. Am studiat oferta culinară variată și ne-am ales fiecare după preferințe.
Preparatele au sosit destul de repede, maxim 25 minute, fierbinți. Am apreciat gustul, plating drăguț. Am mâncat costiță la grătar cu cartofi crocanți și salată (39 lei); s-a mai comandat ciolan a „Pekne” cu piure, salată și ceapă crocantă (36 lei), piept de pui pane (29 lei), cotlet de porc cu cașcaval (29 lei). Porțiile sunt generoase, gustul așa cum trebuie. Băuturile au preț normal: berea 5-6 lei, limonada (300 ml/7lei), apă minerală (1 litru/7 lei). Desertul a avut loc cu greu: sufleu de ciocolată (19 lei), clătite Gundel (15 lei) și găluște „Somlói” (nu m-au impresionat, 16 lei).
Am părăsit localul cu doar 15 minute înainte de ora 22.00, ora închiderii restaurantului și a circulației nocturne. La acel ceas pe strada Kossuth Lajos către centrul orașului aproape că nu mai era țipenie de om sau autoturisme în trafic.
În momentul popasului nostru la restaurantul Pethö din Odorheiu Secuiesc am fost primiți cu amabilitate, preparate și prețuri bune.
Numai bine!
Trimis de tata123 🔱 in 14.05.21 10:49:27
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ODORHEIU SECUIESC.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@tata123: Un restaurant care arată bine, mâncarea te îmbie să o savurezi, porțiile sunt mari și prețurile bune! De reținut pentru cei ce vor ajunge acolo... Să vă fie de bine!
@tata123: Sigur in P04 nu era celebrul desert unguresc Somlói galuska??
@mprofeanu: Noi am fost mulțumiți de serviciile și preparatele de la restaurantul Pethö. Bineînțeles că în timp se pot schimba multe! Mulțumesc, numai bine!
@k-lator: ???? Ai dreptate, am încurcat deserturile. E vorba de acele „găluște” ungurești. Am mâncat mai bune în altă parte! Mulțumesc, modific la descriere.
Călătorii frumoase!
@tata123 ???? O posibila alternativa, pentru o alta data cand ajungeti in Odorhei si despre care am aflat de curand este restaurantul traditional Gizi Csarda. Recomandrea ne-a facut-o ghidul intalnit in Corund. Personal nu am testat gustul bucatelor, din lipsa unei rezervari prealabile, locatia fiind ocupata la momentul vizitei noastre.
@mecut: Mulțumesc pentru recomandare, o să avem în vedere acest local cu aspect tradițional și impresii bune pe Internet. În momentul vizitei la Odorhei am avut o listă cu restaurante, mai ales că ne aflam în zilele Paștelui catolic, dar nu am avut timp destul să testăm mai multe asemenea localuri.
Chiar mi s-a făcut poftă de o vizită în Ținutul Secuiesc și de excelentele mâncăruri care se pot degusta în zonă. Mai avem de văzut multe obiective în zonă, printre ele numărându-se și Parcul MiniTransilvania (vezi impresii), mult îmbunătățit în ultimii doi ani.
Călătorii frumoase și bucate gustoase!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 [Restaurant pensiunea Petho] Restaurantul Pethő din Odorheiu Secuiesc — scris în 14.08.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 [Menta Bistro / restaurant hotel Târnava] Menta Bistro din Odorheiul Secuiesc, am mâncat bine și convenabil — scris în 31.07.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 [Gizi Csarda] Un han bine apreciat – Gizi Csárda din Odorheiu Secuiesc — scris în 28.08.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Un mic turneu gastronomic prin Odorheiu Secuiesc — scris în 12.11.20 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 [Mokka Cafe] Dacă doriți pizza este ok dar dacă doriți și altceva alegeți alt local — scris în 30.09.20 de diana2015 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 [Restaurant pensiunea Petho] Petho - o mare dezamagire — scris în 26.09.19 de Rokambole din BUCUREşTI - nu recomandă
- Feb.2016 [Restaurant pensiunea Petho] Restaurant Petho - mancare favorita — scris în 22.03.16 de DinBrasov din BRASOV - RECOMANDĂ