Nu prea mulțumit la Restaurantul Dunav (Sremski Karlovci)

TIPĂREȘTE

Cum ziceam la finalul articolului despre scurta vizită la Sremski Karlovci, ne cam răzbise foamea, așa că am dat fuga la un restaurant pe care-l mai vizitasem în trecut și care, în afara poziției superbe de pe malul Dunării (de unde și-a tras și numele), ne oferise un răgaz scurt în care ne-am simțit bine și am savurat ceva aperitive într-o „pauză de cafea” din excursia mea anterioară în zonă.

Am trecut prin șantierul a ceea ce ar putea fi viitoarea cale ferată de mare viteză dintre Belgrad și Subotica (e doar o bănuială, oricum, prin acel loc acum patru ani era o cale ferată, acum doar „arături” și multe utilaje grele) și am parcat mașina în parcarea lor pentru clienți (restul locurilor din zonă fiind tot cu plată!).

Am intrat în sală și de aici deja au început nemulțumirile: deși sala mare de mese era aproape goală, ni s-a spus să ne așezăm la o masă care era chiar la ușa dintre această sală și terasa (acoperită acum) de deasupra fluviului. Adică fix cea mai nefericită masă dintre toate... Deja eram în dubii dacă să mai rămânem, când un alt chelner ne spne că putem lua loc și la o masă „normală”. OK; zic „hai să rămânem, mi-e prea foame să mai merg pe nu știu unde să caut alt loc unde să mâncăm”.

Ne așezăm și primim meniurile. Eu mi-am ales o ciorbă de pește și un „vinogradarski gril” (un mix gril de vițel, ceafă de porc și curcan cu legume), iubi a vrut pește. Și de aici a început partea a doua a necazului: nu aveau somn, nu era nici sturion (deși pe meniu nu erau „tăiate”), și i s-a propus în schimb o porție de (de fapt, un pește întreg) „smuđ”. După o vreme aveam să ne lămurim că e vorba de fapt despre vestitul biban. Dacă știam de la început, nu l-aș fi comandat... dar așa...

Ea a mai comandat o salată de cartofi (lângă pește) și o salată „tarator” (care credeam că seamănă cu cea tzatziki a grecilor, dar de fapt e la ani lumină distanță de aceea), iar la desert o proție de înghețată.

Am primit o sticlă de apă plată (că altceva nu aveam poftă să beau), apoi după o vreme a apărut și ciorba mea de pește. De fapt, un castron plin, de puteam mânca amândoi din el... dar numai eu am profitat. Bună, cu pâine proaspătă... mmm... doar că fu cam scumpă. De fapt, cam totul e scump la crâșma asta.

Au urmat apoi felul doi al meu (care mi-a plăcut, dar tot așa - o porție de trei persoane!) și după o vreme, peștele soției. Frumos prezentat, nu zic nu, ospătarul l-a dezosat lângă masa noastră (dar nu cu prea mult succes, din păcate) însă când am văzut ce față a făcut iubi când l-a gustat... a fost clar. De salata ei tarator, a avut cam aceeași impresie, așa că a avut noroc cu porția mea de grătar „ca în vie”, că a ajuns pentru amândoi. Porția ei a cam lăsat-o pe masă aproape neatinsă. Ce a mai ciugulit - puțin din salata de cartofi, că ei nu i-au plăcut legumele de la porția mea.

În fine... după ce am așteptat încă vreo juma' de oră să mai vină și înghețata, văzând că ăștia nu au de gând să se mai miște, am reușit să dau de ospătar și să-i cer nota de plată.

Scurtă paranteză - o mare barieră a fost și cea lingvistică; ei nu prea știau engleză (sau o altă limbă internațională uzuală), iar cu limba bulgară nu prea ne-am descurcat foarte eficient, deși sunt asemănătoare.

Ca puncte bune: s-a putut plăti cu cardul și au net wifi bunicel.

Concluzia: nu prea o recomand. Nu la prețurile pe care le au. Cu câteva zile înainte, mâncasem la IKEA de lângă Belgrad cu doar vreo mie de dinari și ne-am săturat amândoi... Și chiar a fost mâncare bună! (doar că nu era specific sârbească).

---

VIZUALIZĂRI: 1902 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI