GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Terasa Măslina
Expediția în Peru a început la… Sculeni 😊. Dar să spun povestea de la început.
Pe când ne întorceam către casă de la Chișinău, acum vreo două luni, constatam că nu ne mai trebuie mâncare măcar două zile, atât de mult ne ghiftuiserăm la Casa din Luncă, în Trebujeni vezi impresii. Și, după ce am trecut de vamă, dat fiind subiectul discuției, unul dintre prieteni ne întreabă dacă am mâncat vreodată la vestitul restaurant grecesc din Sculeni. Ce restaurant grecesc, ce vestit? – habar n-aveam, nu auzisem de așa ceva.
[Deși, după ce articole am încărcat în ultima vreme, poate părea că sunt un cunoscător al crâșmelor din urbe, situația este departe de a se prezenta în acest fel. Ies rar la restaurant, și în primul rând pentru socializare, nu neapărat pentru masă. Întâmplarea a făcut, însă, ca în această vară să fiu invitat într-o grămadă de locuri interesante – și m-am grăbit să le fac cunoscute și cititorilor acestui site. Ținându-le pentru mine, deocamdată, pe cele în care ajung mai des, cele „de suflet” . ]
Cu o zi înainte de a pleca către Peru, am zis să programăm o întâlnire, pentru a stabili ultimele detalii. Unde ne vedem? Păi, mai țineți minte că spuneam de restaurantul ăla grecesc? Acolo! Păi bine, dar noi nu conducem, ne luați cu mașina voastră? Sigur!
Și, uite așa, am început cu dreptul drumul spre necunoscut. Am ieșit repede din oraș, profitând de faptul că studenții și elevii erau deja în vacanță, deci Copoul și șoseaua către vamă erau destul de libere. [Oricum, pentru noi nordul este cel mai accesibil punct cardinal, în rest (în Păcurari, Nicolina, Socola sau Tomești) stai în coloană zeci de minute. Iar ieșenii așteaptă cu nerăbdare să se aglomereze și ieșirea nordică: pe acolo ar urma să fie conexiunea cu A8, dacă Domnul se va îndura de noi să o vedem realizată. ]
În 20 de minute am ajuns aproape de Prut. Șoferul a slalomat printre camioanele care așteptau la vamă, a făcut dreapta pe un drum pietruit de-a lungul unui dig și a oprit în parcarea de lângă
Terasa Măslina
Adresa: Str. Vămiii 2,707584-Sculeni, com. Victoria, jud. Iași
Google: 4,5/5 (373 evaluări) maps.app.goo.gl/VEJV4iVv6k7vbymM6
Facebook: pe FB
Site (momentan nefuncțional): terasamaslina.ro
Restaurantul este deschis de joi până duminică, pentru prînz și pentru cină. Sâmbăta și duminica este mai aglomerat, pentru că organizează evenimente; trebuie rezervare, sau - dacă nu vă place gălăgia - veniți joi-vineri, ca noi. Pe pagina de Fb puteți vedea filmulețe din serile „festive” , cu muzică live și lume veselă, pentru a înțelege care e atmosfera.
În caz de vreme rea, se poate lua masa în interior sau în cele două-trei spații acoperite. Însă farmecul e să te așezi în aer liber – mesele sunt grupate în jurul câtorva „zone de interes” , după cum se poate vedea în imagini, și, în plus, mai există și câteva izolate, răspândite prin vegetație. Curtea este mare și pare a fi un paradis al celor mici, de altfel restaurantul este bine cunoscut familiilor cu copii.
Noi am ajuns într-o joi seară; eram aproape singurii clienți – au mai fost ocupate, ulterior, doar două mese. Era liniște și pace, la sosire se auzeau cântând păsărelele. După ce am fost așezați la masă, a fost pornită muzica – era mai bine cu sunetele naturii. Deși muzica a fost bună, parcă a fost cam tare.
Ca de multe ori în ultima vreme, am comandat cam mult și am lăsat în farfurie. Nu pentru că nu ar fi fost bună mâncarea – a fost foarte bună –, ci pentru că nu mai încăpea în noi.
La patru oameni, am luat ca aperitiv două porții de Trio Măslina (Tzatziki, Tirokafteri, măsline de la mama lor și pită caldă) și două porții de Spanakopita (o plăcintă grecească cu foi subțiri crocante și umplutură din spanac, brânză Feta și verdețuri). În plus, eu am cerut și o ciorbă de cocoș, care a venit cu un bol mare de smântână proaspătă.
Ar fi fost suficient atât, eram deja sătui. Dar am comandat și fel principal: două porții de calamari prăjiți (cu cartofi, salată verde și lămâie) și două de Pita Skepasti (mă rog, Gyros de pui la farfurie sub altă denumire). Din păcate, dacă aperitivul a „dispărut” de pe masă, felurile principale nu le-am onorat cum se cuvine. Mai ales că în farfurii era o grămadă de mâncare, porțiile fiind mai mult decât generoase.
Era foartre cald, deci ne-am și hidratat corespunzător: trei beri, trei limonade (bune de tot) și o apă mare. La final, din partea casei, am primit câte un păhărel cu vișinată. A rămas nebăută, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost oferită la început.
Serviciul a fost rapid, cu excepția celui de-al doilea rând de băuturi, care a venit greu. Bucătarul – priceput. (Am citit pe undeva că patroana, dna. Maria, ar fi grecoaică, e posibil ca ea personal să coordoneze partea asta; doar îmi dau cu presupusul, habar n-am care e realitatea.)
Cu tot cu bacșiș, ne-a costat nu mult peste 500 de lei.
Dacă mă ia cineva cu mașina, am să revin aici!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de adso in 21.08.26 01:53:58
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în IAȘI.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@adso: Dacă aventura din Peru ai început-o la Terasa Măslina, mi s-ar părea normal s-o termini la o terasă din... Vietnam? ![]()
Ai școală, ce să mai. Ne iei cu măsline, cu copite de spanac, gyros, alea, alea, ca să crească nerăbdarea. Io zic să profiți de astea două săptămâni de vacanță de-au mai rămas și să ne povestești de... ce-a urmat după Măslina. Acuși începe școala și te bagi iar în polinoame și radicali și ne lași cu ochii-n... Inti ![]()
Glumesc. desigur. Eu o să stau cumințel în băncuța mea și aștept cu nerăbdare să” revăd” Peru și prin ochii altui pasionat de călătorii. Până atunci, intermezzo-ul ăsta cu măncare grecească mă face să spun, bine ai revenit printre pământeni
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2026 [Curtea Berarilor Iași] Curtea Berarilor — scris în 14.07.26 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Jul.2026 [Cannoleria - Restaurant italian] Cannoleria Iași — scris în 04.07.26 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Jun.2025 4 restaurante din Iași — scris în 21.11.25 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2025 [Restaurant Caucaz] Mâncăm... la Caucaz — scris în 16.09.25 de DOINITA din BOTOșANI - RECOMANDĂ
- Jun.2025 [Restaurant Pensiunea Poiana Cu Cetate [Poiana Cu Cetate]] Pensiunea Poiana cu Cetate — scris în 24.06.25 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 [Czech In restro Brewery] Czech In Resto Brewery – o seară frumoasă — scris în 21.11.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 [Restaurant Buena Vista] Buena Vista — scris în 17.11.24 de adso din IAşI - RECOMANDĂ


Rog așteptați...






















