GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Peștera Ialomiței, un obiectiv turistic spectaculos cu foarte multe scări, din jud. Dâmbovița
Prima vizită în Peștera Ialomicioarei am făcut-o în anul 2011, pe atunci nu era amenajată modern așa cum este în prezent. Anul trecut am fost din nou și mi-a plăcut foarte mult, era deja altceva. Anul acesta după ce am terminat drumeția până la Cascada Obârșia Ialomiței vezi impresii, mai repede decât voiam, alungați fiind de tunete și fulgere, am hotărât să intrăm în subteran, pentru că acolo ploaia nu ne va deranja deloc.
Pentru băiatul nostru, care nu a mai fost, vizitarea Peșterii Ialomiței a fost o încântare și o bucurie mare.
Peștera
Aceasta se află în Munții Bucegi, pe versantul drept al Cheilor Ialomiței, în județul Dâmbovița, la o adâncime de 60 m.
Programul de vizitare este între orele 9.00 - 18.00 pe timpul verii, adică între 1 mai și 30 septembrie, și între orele 9.00 - 16.00 pe timpul iernii, adică între 1 octombrie până în 30 aprilie.
Vizitarea acesteia este accesibilă pe parcursul întregii săptămâni.
Prețul biletelor de intrare este de 10 lei pentru adulți și de 5 lei pentru elevi, studenți, pensionari.
Peștera se află la altitudinea de 1560 m iar temperatura din interiorul acesteia este cuprinsă între 5-6 grade Celsius și are o lungime de 480 m, din care se pot vizita 400m.
La intrarea în peșteră este Sfânta Mănăstire Peștera Ialomiței, ctitorie a voievodului Țării Românești, Mihnea cel Rău, ridicată în secolul al XVI-lea. Acesta a ars și apoi a fost refăcută în mai multe rânduri, construcția actuală datând din anul 1996.
După achiziționarea biletelor de intrare și echiparea cu casca de protecție, am început vizitarea peșterii pe traseul amenajat și semnalizat luminos cu mii de beculețe colorate care te făceau să crezi că parcurgi un nivel dintr-un joc electronic. La căt de des am dat cu casca de pereții joși sau întortocheați ai peșterii nu știu câte vieți am pierdut, dar am reușit să parcurg cu brio toate probele – urcat/coborât scări abrupte, strecurarea prin porțiuni joase, trecerea prin picături de apă dar și cedarea trecerii vizitatorilor care se strecurau pe porțiuni strâmte ca să ajungă la cascada spectaculoasă din peșteră.
Nu începeți vizitarea peșterii fără casca de protecție pentru că vă veți lovi cu siguranță.
Am reușit să parcurg întreg traseul de vizitare în aproximativ 40 de minute, timp în care am făcut 122 de poze.
Peștera Ialomiței este spectaculoasă, cu săli largi, grote și culoare înguste, superb și modern amenajate.
Cu toate că umezeala este foarte mare, între 85% și 100%, nu se alunecă deloc pe scări și pe culoarul turistic.
Din golul imens subteran cu blocuri imense de calcar, numit La Răspântie, poteca de desparte în două direcții. Pe partea cu urcușul scărilor se ajunge la Sala Urșilor, iar pe partea dreptă se coboară la Lacuri.
Veți auzi căderea de apă a cascadei care este impresionantă prin forța si debitul acesteia, zgomotul produs fiind mare. Vă veți uda un pic, dar spectacolul cascadei subterane merită vizionat. Aici este Izvorul de Apă Vie sau Apa Sfânta a dacilor, care are o încărcătură bacteriologică zero, fără nitrați. Puritatea acestui izvor se datorează faptului că aceata ar trece peste zăcăminte masive de argint sau unor câmpuri energetice mari.
Mie mi-a plăcut foarte mult cascada din peșteră, locurile strămte și urcarea spre bolta peșterii pe scările amenajate spectaculos.
Recomandarea
Părerea mea este că Peștera Ialomiței merită vizitată de ori de câte ori treceți prin Munții Bucegi pentru că este foarte spectaculoasă și modern amenajată. Am întrebat la casierie despre ghid și mi-a spus că în curând va fi implementat și un sistem modern de ghidaj audio. Numărul record de vizitatori a fost în anul 2017, aceștia ajungând la 139.844 persoane.
Trimis de Dana2008 in 18.07.19 22:39:14
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL BUCEGI.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.39295400 N, 25.43688500 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Dana2008: Această peșteră este unul dintre obiectivele pe care nu le-am vizitat până în prezent, deși ne-am spus în vreo două rânduri că vom ajunge acolo. Nu a fost să fie! Timpul nu este trecut, ne propunem în viitor o incursiune mai amplă în inima Bucegilor și atunci Peștera Ialomiței se va afla din nou pe lista noastră. Interesante informațiile, dar și fotografiile tale; trebuie să fie grozavă apropierea pas cu pas de cascada subterană!
Imaginile din această peșteră mă duc cu gândul la unele filme horror - este vorba despre ”The cave” sau ”The descent” (doar că în filme lumina e mai slabă).
Iată că am avut plăcerea de a acorda primul vot! Drumeții reușite în continuare și poteci cu soare!
@Crazy_Mouse: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
Mă bucură faptul că primul vot și prima lectură a sosit de la un prieten reper în călătoriile cu copilul! Am vrut mult sa discutăm la întâlnirea AFA, dar nu cred că ne-am întâlnit.
Vezi, orice amânare are avantajul de a beneficia de progresul faptelor... probabil vei avea parte de de audio ghid.
Are să-i placă băiatului tău... doar că e cam solicitantă urcarea atâtor scări si in plan vertical destul de abrupt.
Călătorii plăcute!
P.s. voi încheia poveștile de Rusalii cu Canionul 7 scări!????
@Dana2008: Felicitări pentru excursie. Am cunoscut Peștera in diverse etape ale ei. Am fost cu copiii mei, cand erau mici, prin anii 90 cand nu era nici biserica de la intrare, nici lumina in pestera, nimic amenajat. Dar era frumos. Erau câteva chilii la mănăstire, unde de altfel am stat și noi. Tin minte că aveau călugării vaci și ne dădeau lapte proaspă in fiecare dimineață. Am mai fost de-a lungul anilor in zonă iar ultima oara am fost anul trecut cand am fost plăcut impresionată de transformarea in bine care a avut loc la Peștera. Călătorii plăcute in continuare.
@Mika: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
Wow ce vremuri ai prins, sălbăticie!
Călătorii plăcute!
Numai bine!
@Dana2008: Foarte frumos totul!
Mai adaug și eu ceva la ce a scris @Mika, da am fost acolo dar cu mulți ani în urmă, erau atunci scări de lemn și deși eram cu mult mai în formă, Hee ce timpuri!... și atunci mi s-a părut destul de abruptă parcă intrarea... Asta este tot ce îmi amintesc. Sper să ajung acolo pentru că se poate ajunge ușor și cu telecabina până la Peștera și apoi puțin pe jos...Ce modern este amenajată! Or mai fi urși la vedere!?
@mprofeanu: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
Merită să vezi ce frumoas este amenajată acum Peștera Ialomiței.
Intrarea se face printr-o sală mare, în această parte, parcurgerea traseului turistic amenajat făcându-se pe o platformă plată. Urmează apoi urcarea unor scări pentru vizitarea următoarelor galerii.
Nu am văzut nici un urs pe acolo.
Călătorii plăcute!
Numai bine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2022 Pantofar de Bucegi la Pestera Ialomitei! — scris în 17.10.22 de valentinag din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Pestera Ialomitei — scris în 16.08.19 de Mari-a din RM VALCEA - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Peștera Ialomiței — scris în 14.08.18 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Pestera Ialomitei, de bine si de rau — scris în 09.08.16 de Albinoium din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Foarte frumoasa — scris în 03.09.15 de comisarul din BRASOV - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Un obiectiv turistic deosebit — scris în 30.08.15 de mariusdany din ZăRNEşTI [BV] - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Grota cu altar din leagănul montan al Bucegilor — scris în 08.08.15 de Marian Preda din BUCURESTI - RECOMANDĂ