Călător prin țara mea. Tecuci. Merită să v(is)ezi!

TIPĂREȘTE

Urma să se construiască un mare pod peste un fluviu extrem de lat. Cei care doreau podul discută cu trei firme în vederea contractării lucrări.

Prima firmă, din Japonia.

-Noi avem o bogată experiență în construcțiile civile și de artă. În cazul dumneavoastră ne-am gândit, ținând cont de termenul extrem de scurt în care vreți finalizarea lucrării, să începem construcția podului simultan, de pe ambele maluri. Avem tehnica necesară care să ne permită ca, în final, cele două poduri să se unească exact la jumătatea fluviului, fără nicio abatere. Bine - nțeles, această tehnică, vârf de gamă, costă, așa că ne-am gândit că am putea contracta lucrarea, în termenii doriți de dvs, cu prețul de 500 de milioane de euro.

A doua firmă, una germană:

- Ni se pare realistă solicitarea dvs și, în plus, apreciem că și termenul de construcție este unul rezonabil. Avem o experiență bogată, care ne determină să vă spunem că vom începe construcție de pe ambele maluri, ne vom uni exact la jumătate, cu o mică abatere, de cca 1,34 mm, insignifiant pentru amploarea construcției. Credem că prețul corect ar fi unul de cca 400 de milioane de euro.

Ultima firmă, cea românească.

- Băi, nene, înțeleg că vreți un pod peste băltoaca asta și să-l facem și repede. Specialiștii noștri au spus că un preț corect ar fi de 1 miliard de euro!

- Un miliard, cum așa?! întreabă contractorul.

- Păi, e simplu, vere: plecăm cu construcția podului de pe ambele maluri, concomitent. Inginerii noștri ne asigură că nu ne vom uni niciodată cu capetele așa că v-ați făcut cu două poduri, câte unul pe fiecare sens!

Știu că nu vă era dor de mine și așa simt o plăcere să vă sîcîi cu ceea ce scriu, de nu vă puteți da seama!

E drept, ceva timp m-am gândit că, dacă tot sărbătoresc 10 ani de AFA, timp în care am făcut aproape 5.000.000 de PMA, e suficient. Totul are o limită, până și răbdarea lui Cornel, așa c-ar fi OK să mă opresc, să bat în saltea și să mă dau bătut, să recunosc că ceea ce scriu eu la fel de util ca efectul aghiazmă: nu face rău, dar, nici bine.

Pe urmă, ca un moldovean căpos de mă aflu, mi-a trecut. Păi, dacă io nu mai scriu aicișa, cu cine mai socializez eu?! Că, cont de FB n-am, deci, sunt un om periculos: nu știți ce mănânc, pe unde umblu și alte alea, blogul de l-am avutără l-am închis, pe messenger nu mai umblă nimenea, deci, io aș fi ca puiul lui Agârbiceanu, ăla de l-a-mpușcat în aripă un vînător fraier, de nu știa să dilească vânatul, doar să-l rănească. Păi, io cu cine rămîi, la o adică, cu cin' mai schimb și io o vorbă, doo?!

Și, astfel, m-am decis. O să voi scrie, mai departe, până o să-mi aflați adresa și-o să mă forțați, fizic, să nu mai omor furnici pe taste.

Drept îi că reviewurile mele nu privesc locații așa de spectaculoase ca ale voastre, dar, nah, e loc sub soare și pentru ăștia, așa, mai amărâți, cam cum sunt io.

Și-apoi, cui nu-i place de cum scriu, sus, în colțul din dreapta este un pătrat roșu, cu o cruciuliță în el. Apăsați acoloșa și, gata, ați scăpat de mine!

Astăzi o să vă voi îndruga despre Tecuci. Nu, nu-i oraș de prin Malta și nici din Islanda. Nici măcar din Franța sau Spania nu-i, n-am ce să fac, ăsta-i adevărul geografic. Nope, Tecuci este un oraș din Moldova, mai exact din județul Galați.

Este celebru prin faptul că se învecinează cu orașul istoric Mărășești, de care-l desparte un râu, o celebritate pentru moldoveni, anume râul Siret, adică râul cu cel mai mare rapid debit din România! Da, așa suntem noi, moldovenii, trebuie să ne lăudăm cu ceea ce este la noi! Și, stați așa, nici măcar n-am vorbit despre Ștefan cel Mare!

Care- mi sunteți fani știți că eu locuiesc în orașul istoric Mărășești, cel în care, în weekend - ul de tocmai ce-a trecutără, s-au mai plantat 12.000 de stejari în locul ce urmează să devină Parcul Mândriei Naționale. Nuș' cum să vă spui, eu m-am născut român, fără să cer asta. Doar am fost norocos! Iar Mărășești, pentru istoria sa, reprezintă unul din motivele pentru care trebuie să fii mândru că ești român!

Asta e, sunt mai norocos decât mulți dintre voi, care v-ați născut pe alte meleaguri, tot românești, dealtfel. Fiin'că-s bun la suflet (Doamne, nu mă trăzni, mai mint și io!) pot să fac un schimb locativ cu voi, cu condiția ca orașul cu care aș schimba casa să aibă, minim, 200.000 de locuitori și, SĂ NU FIE BUCUREȘTI! Acolo locuiește fiie-mea și, deși ne iubim, după cca 15 minute de trăit împreună, cu tot cu pupăturile de bun venit, ar trebui să ne certăm. Dovada unor personalități bengoase. Io o iubesc, e plodul meu, ea nu știu ce crede de mine, dar ar trebui să ție cont că, neah, prietenii - ți-i alegi, rudele - ți le dă Dumnezeu!

Stai așa, că am divagat.

Spuneam de Tecuci că este un oraș de lângă Mărășești.

Hai să vorbim, olecuță, despre îngrămădeala aia de căși și oamini.

Wikipedia zice că prima atestare documentară a Tecuciului ar fi de pe la 1435. Fănică, ăla, marele, de care vă spuneam că noi, moldovenii, suntem îndrăgostiți, pomenește Tecuciul ca fiind un oraș de margine, în sensul de frontieră. Numele ar veni de la o denumire pecenego- cumană, și anume "tehek-uciu", care înseamnă, "capătul", sau "marginea țării". Care nu mă credeți, dați o geană pe Wiki și-o să vedeți că nu găsiți minciuni la mine.

Mă rog, ce și cum, Tecuciul a fost cunoscut în zonă ca un centru comercial important. Care nu mă credeți, aduceți-vă aminte că, de câte ori plecați la picnic, vreți muștar de Tecuci, pentru micii de urmează să-i pârpoliți pe jar.

Pentru noi, ăia de ne învecinăm cu ei, Tecuciul este un oraș cu comerț înfloritor. Nu este vreo mare localitate dar, hei, io locuiesc în Mărășești, orice localitate mai mare de 10.000 de locuitori este un megalopolis pentru mine! .

În cazul meu, sunt mai multe variante: Mărășești- Albița- Chișinău- Moscova-Helsinki- Stockholm- Oslo, dacă prind legătura, New York- aici, cu avionul, spre Amsterdam și apoi Berlin- Praga- Budapesta- Timișoara- Craiova-București- Galați- Tecuci.

Asta ar fi o variantă, nu am atlasul geografic lângă mine, că aș mai putea compune.Plus că, dac-aș merge pe-acolo ați pus-o : aș scrie de-a review-uri de-aș ajunge ”Imperator”, deși nu cred că există gradul ăsta pe AFA ! Dar, ce contează, io aș scrie despre avioane, drumuri, hoteluri și crâșme de-aș sări de-un punctaj de vă depășește matematica de-o știți ! Mmm, mi-ar plăcea , dar...

O altă variantă, ceva mai scurtă, ar fi Mărășești- Tecuci, pe E 581, preț de 18 km, drum bun, asfaltat, singura problemă fiind PC Tișița, loc de haiducie pentru polițiștii rutieri, dornici de a intra-n vorba cu pașnicii conducători auto: ce mai faci, ce-ai mai băut, de ce-ai ”șoșonit” mașina și alte alea, subiecte ce par să-i intereseze mereu.

Păi, trecând prin Mărășești, dați o fugă până la Mausoleul din localitate. Merită vizitat! Care ajungeți aicișa, puteți să-l căutați pe Mircea, unul dintre muzeografi și să-l rugați să vă facă o prezentare a locației. Are Mircea un talent de zici c-a văzut, pe viu, luptele de la Mărășești din WW1! Credeți-mă! Care vreți, puteți să-i spuneți că v-am trimis eu, și-așa nu mă cunoaște! :))

Despre Mausoleul de la Mărășești am mai scris pe-aici, web o să facă o fentă de-aia, de-a lui și-o să vă arate link-ul. Citiți-l și votați cu încredere!

De-aia, spui, n-o să leorbăi despre Mausoleu, dar, mai departe, mergând spre Tecuci și ajungând la Tișița, veți găsi Statuia Victoriei.

Este pe mâna dreaptă, cum ați merge spre București.

La Tișița este o mare intersecție a E 85, de unde puteți merge spre București, venind de la Suceava, în dreapta spre Panciu și Munții Vrancei iar, la stânga, spre Tecuci.

Statuia Victoriei este opera sculptorului Oscar Han.

Inițiativa construirii ei a aparținut lui Pamfil Șeicaru, director la ziarul ”Curentul ” care a fost indignat de cât de puțină prețuire s-a pus pe martiriul celor care au murit în luptele de la Mărășești din primul război mondial.

Monumentul a fost inaugurat în anul 1934 cu prezența Regelui Carol al II-lea, a lui Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia, mareșalul Averescu, și reprezentanți ai clerului.Încă de pe-atunci nu se putea fără popi la sărbători !

Statuia, turnată în bronz, are o înălțime de 2,50 m si reprezintă o femeie cu sabia ridicată deasupra capului, personificare a zeiței Victoriei.

Pe frontonul statuiei este scris ”Pe aici nu se trece! ” cuvintele sub care ostașii români care au luptat la Mărășești în WW1 au respins trupele germane.

Pe latura dinspre Mărășești este placa cu cuvintele Regelui Carol al II-lea ” " De dincolo de viata fulgeră porunca lor: Iubirea de patrie " iar pe partea dinspre Focșani este citatul lui Pamfil Șeicaru: " Umbrelor sacre închinarea noastră ". O să v-arăt în poze, ca să-mi cresc credibilitatea. :))

Oscar Han avea tată german și mamă vrânceancă, Doamne, talentați mai sunt vrâncenii ăștia, iar în perioada primului război mondial a făcut parte din grupul celor 30 de artiști trimiși pe front ca să imortalizeze momentele dramatice.

De circa 6 luni complexul statuar a fost recondiționat, astfel încât astăzi arată chiar foarte bine!

Cred că mai toată lumea știe cine a fost Anghel Saligny. Pentru toți care nu, le spun eu: a fost un inginer constructor, ajuns apoi academician și profesor, printre primii în lume, la vremea sa, în ceea ce privește proiectarea și executarea construcțiilor metalice (poduri, silozuri și alte acareturi).

Toți care am mers la mare cu trenul am tropăit pe Podul de peste Dunăre, Carol I, cel mai mare din Europa, atunci când l-o construit și al treilea din lume, pe vremea de-atunci. Omul nu s-a săturat cu asta: a mai construit Gara CFR din Focșani, aia veche, de-au dărâmat-o șmecherii din ziua de azi, gara din Rm. Sărat, silozurile din Portul Brăila și multe altele.E clar, el nu era angajat la firma din bancul de-am început review-ul cu el !

S-a născut în apropierea Tecuciului, dar, a învățat la Focșani, unde tatăl său deschisese un colegiu. N-am ce vă face, și Saligny este legat de Vrancea! Vă ofticați, 'ai ? :))

Podul de peste râul Siret de la Cosmești a fost construit între 1883- 1888, are o lungime de 430 de metri și, dacă nu mă-nșeală memoria, este primul construit din România care servește, pe o cale, cea superioară, transportului feroviar, pe a doua, cea de dedesubtul liniei de cale ferată, celui rutier.

Podul se află, peste râul Siret, pe șoseaua spre Tecuci, la cca 6 km, stânga, de Tișița , la intrarea-n comuna Cosmești, lângă satul Băltărețul.

Buuun, am trecut și de pod, ne continuăm drumul spre Tecuci, unde ajungem în cca 15 minute.

Facem abstracție că am venit cu mașina și presupunem că am venit cu trenul. Tecuciul este nod feroviar, în sensul că, de aici, putem merge cu trenul spre Galați sau, exact în aceeași direcție, doar că opusă, spre Bârlad, Vaslui, Iași. De aceea și are două gări, una mică, Tecuci-Nord și alta mai mare, Tecuci. Inutil să vă spui că, de fapt, trenurile spre Galați sau spre Iași, tot de la Mărășești sunt formate și direcționate, Tecuci Nord fiind folosită pentru trenurile de se duc la Iași iar ailaltă gară, pentru alea de merg la Galați.

Ajunși în gara mare a Tecuciului, când ieșim din clădire, peste noi se va prăbuși statuia Monumentului Eroilor CFR-iști care s-au jertfit în Primul Război Mondial.

Acesta este amplasat în piațeta din fața clădirii gării CFR și a fost construit, între anii 1927 – 1929 sub conducerea lui Atanasie Constantinescu. Comemorează memoria eroilor CFR căzuți în primul război mondial.

”Opera realizată din piatră și marmură este unicat și are forma unui turn crenelat, înălțat pe un soclu paralelipipedic și mărginit la bază, până aproape de mijloc, de o galerie de coloane cilindrice, pe care se sprijină o cornișă puternic profilată. Deasupra turnului se află o statuie din marmură reprezentând o tânără femeie, personaj alegoric, cu un corp bine proporționat, surprins în mișcare, cu piciorul stâng înainte, întinzând cu mâna o cunună de lauri, simbol al eroismului ostașilor români și al victoriei. Faldurii rochiei se desprind în zona genunchiului stâng și se ondulează spre partea din spate, făcând un tot cu baza statuii. ”conform saitului www.negrupealb.ro de unde m-am inspiratără, ca să dau și io o explicație mai de Doamne-ajută.

Plecând din gară, spre centru orașului, veți trece pe lângă Parcul Regina Elisabeta, nimic spectaculos, dar, plin de verdeață. Până la urmă, asta e menirea oricărui parc, nu?

ESte amplasată la jumătatea distanței dintre Gară și centrul orașului, la intersecția străzilor Tudor Pamfil cu Elena Doamna. ”Statuia Cercetaşilor din Tecuci a fost dezvelită în 15 iunie 1925 în prezenţa prinţului Carol al II-lea.

”Statuia a fost ridicată în memoria cercetaşilor căzuţi în primul război mondial, fiind realizată de sculptorul A. Constantinescu. În anul 1959, comunişti au dat jos statuia de pe soclu şi au topit-o. În anul 1980, pe soclul fără statuie a fost montată o sculptură realizată în altorelief, de către sculptoriţa Ada Medrea, care redă fizionomia unui tânăr cercetaş. În anul 1996 a avut loc dezvelirea statuii reconstituite de către sculptorul Dan Mateescu. ” - (http://tecucicoltderai. blogspot.ro)

Se află pe strada 1 Decembrie 1918, practic, vis-a vis de Primăria municipiului.

”Lăcaşul a fost construit în perioada 1938-1962 şi are hramurile Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântul Ierarh Iachint de la Vicina. Îl vei găsi în centrul oraşului, pe strada 1 Decembrie 1918, chiar vizavi de Primăria municipiului Tecuci.

Biserica preia tradiţia unei biserici mai vechi, care purta acelaşi hram. Biserica "Sf. Gheorghe" a devenit catedrala oraşului în anul 1856, iar patrimoniul său s-a amplificat după distrugerea, în 1858, a Bisericii "Sf. Ilie" într-un incendiu. Catedrala a adăpostit atunci cărţi, icoane vechi, dar şi un policandru din tumbac.

Lăcaşul de cult a fost reparat între anii 1874 şi 1882. În 1874 s-a înlocuit învelitoarea din draniţă cu una din tablă. Alte reparaţii au fost efectuate în 1882, după un cutremur.

Biserica "Sf. Gheorghe" era şi în acele vremuri centrul spiritual al oraşului. În acest loc s-a oficiat la 6 aprilie 1882 un Te Deum cu ocazia zilei aniversării proclamării regale, iar la 30 noiembrie 1882 a fost întâmpinat aici regele Carol I.

Un alt cutremur din 1894 a avariat grav edificiul, afectînd bolţile, catapeteasma, arcurile de susţinere. Drept urmare, Episcopia Romanului a hotărât la 8 august 1898 suspendarea definitivă a slujbelor religioase din această biserică, enoriaşii îndreptîndu-se spre bisericile Sf. Nicolae şi Maica Precista. În anul 1900, preotul Ioan Andreescu, protopopul de Tecuci a trimis un memoriu primarului prin care îl informa că "lipsa bisericii catedrale este mult simţită în întregul oraş". În urma acestei acţiuni, s-a constituit un Comitet de restaurare a bisericii, în fruntea căruia a fost numit preotul Ioan Andreescu.

Un alt cutremur, din august 1903 a avariat din temelie pridvorul şi turla bisericii, iar autorităţile au hotărât atunci să renunţe definitiv la refacerea lăcaşului de lângă Grădina Publică şi au propus construirea unui nou edificiu, care să poarte acelaşi hram şi care urma să fie situat în parcul central al oraşului.

Pridvorul şi turla vechii biserici au fost demolate în 1917.

În data de 10 februarie 1919, s-a constituit un Comitet de construire a unei noi Biserici parohiale Sf. Gheorghe, prezidat de Alecu Anastasiu. Proiectul înălţării unei noi biserici catedrale a fost lansat în 1923 de Comisia Interimară a Primăriei oraşului Tecuci, la iniţiativa preotului Nicolae Conduratu, protopop al judeţului. Catedrala urma să devină "o podoabă a oraşului, iar priveliştea să impună admiraţia străinului călător" - http://www.cesavezi.ro

Că veni vorba, la mulți ani tuturor celor de pe acest sait care poartă numele de sfânt ”Gheorghe” cu derivatele sale. Să trăiți și să fiți sănătoși!

Pazvante a fost cel care, până acum câțiva ani, a administrat acest parc, făcându-l să renască. Gurile rele spun că a încercat să-și facă campanie electorală cu ajutorul acestui parc, ceea ce, până la urmă nu e deloc rău, a lăsat ceva comunității. Bine, pe vremea când îl administra el, direct, era și mai frumos, avea și niște cuști cu păsăret de tot neamul, și un muzeu al rocilor de mină. După ce i-au luat parcul, astea de vă spusei de ele, nu mai sunt .

N-aveți cum să-l ratați, odată ajunși în Tecuci veți ajunge, sigur la el și veți admira florile și frumusețea de-aici. Este amplasat chiar în spatele Bisericii Sf. Gheorghe din Tecuci, cea despre care abia ce-am vorbit.

În afara curățeniei și frumuseții florilor de aici, Parcul mai este celebru și pentru ”Aleea personalităților ”.

”În parcul de peste drum de Primărie, o lungă alee îţi arată, de o parte şi de alta, chipuri sculptate cu mare artă în piatră. Sunt semnate de sculptorul tecucean Dan Mateescu şi au fost date obştei în anul 2000.

Pe partea stângă a aleii, se înşiră o serie de busturi: Costache Conachi, Ion Petrovici, Ştefan Petică, Mihail Manoilescu... Pe partea dreaptă, alte busturi frumos stilizate, cum este cel al Hortensiei Papadat Bengescu sau al lui Iorgu Iordan.

În capătul aleii, într-un rondou, în alt stil, Bălcescu, Eminescu, alături de Maxim Gorki şi Puşkin, sculpturi mai vechi, de prin anii 50, care nu poartă semnătură.

În apropierea rondoului, cu distracţii mai pământeşti, „Parcul lui Pazvante” se deschide cu un portal de lemn, pe care scrie în română şi engleză: „Viaţa e o întrebare: unde, când, cum? ” - /www.viata-libera.ro

Ete amplasată pe str. Ștefan Corodeanu, nr 15, lângă Școala de șoferi SCATEC, practic este parcul Oltea Doamna. La data la care l-am vizitat nu mi-a spus mare lucru, ba chiar mi s-a părut oarecum lăsat în paragină, dar, mă rog, avea niște construcții care denotă că, în anumite perioade ale anului, aici se organizează diferite activități, mai ales pentru copiii care fac parte din cercetășie. O să vedeți poze, să vă lămuriți!

Adresa unde-l puteți găsi: Str. 1 Decembrie 1918, nr 36.

”Muzeul de Istorie „Teodor Cincu" este un muzeu de arheologie, artă plastică, numismatică, istorie modernă și contemporană din Tecuci. Muzeul deține cea mai însemnată parte a patrimoniului arheologic descoperit la Poiana, cetatea antică Piroboridava.

Clădirea actuală este monument de arhitectură (cod LMI GL-II-m-A-03092) și a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de către un arhitect italian, al cărui nume rămâne necunoscut. Inițial, a avut ca destinație un imobil de locuit al boierului Anton Cincu, tatăl fostului primar tecucean Teodor Cincu.

Muzeul a fost înființat pe baza colecțiilor particulare ale lui Mihai Dimitriu și Constantin Solomon. Ideea creării unui muzeu în municipiul Tecuci s-a născut mai ales prin descoperirea în acest ținut a multor vestigii antice, precum și a altor rămășițe cu mult mai vechi, datând de la sfârșitul epocii de piatră. [2] A funcționat până în 1934 în cadrul Liceului comercial din Tecuci. [3]

Pentru că spațiul Școlii Comerciale de Băieți devenise insuficient pentru depozitarea și expunerea materialului arheologic descoperit (constând din „resturi paleontologice”, ceramică, monede, vârfuri de săgeată etc), C. Solomon și M. Dimitriu l-au contactat pe Teodor Cincu, fost primar al orașului Tecuci, care în acea perioadă trăia la București, și l-au rugat să doneze Primăriei Tecuci imobilul său, situat pe strada Carol la nr. 12, cu scopul înființării, sub auspiciile Fundației Teodor și Maria Cincu, spre a servi ca sediu unui Muzeu și unei Biblioteci. Muzeul, cunoscut sub titulatura „Fundația culturală Teodor și Maria Cincu. Muzeul comunal Mihail Dimitriu-Arheologie și Științe Naturale Tecuci”, a fost înființat prin „deciziunea Consiliului Comunal no. 3”, în ședința din 4 august 1934 și a fost inaugurat în mod oficial pe data de 21 noiembrie a anului 1935.

Din 1934, muzeul s-a îmbogățit cu colecția de arheologie achiziționată de la Mihai Dimitriu, primul custode al unității, și cu o colecție de coleoptere aparținând prof. Alecu Alesînschi, colecție dispărută odată cu reorganizarea muzeului în 1965. [3]

În timpul celui de al doilea război mondial, în focul marelui bombardament de la 4 aprilie 1944, au dispărut o serie de obiecte (monede antice, podoabe de proveniență arheologică, mărgele, fibule, vase geto-dacice). După cel de-Al Doilea Război Mondial, muzeul are un profil mixt având colecții de arheologie, numismatică, artă, istorie, memoriale. ” - Wikipedia

În Tecuci ar mai fi de văzut și Obeliscul Eroilor, amplasat în cimitir, dar, sincer, ideea de a vizita un cimitir nu mă dă pe spate, ca obiectiv turistic, ar fi ca și cum aș considera spitalul sau morga un must see! De-aia, spui, care vreți să vizitați Tecuciul și să vedeți obeliscul, faceți-o, e o țară liberă. Și, să-mi povestiți și mie!

Bun, m-am întins cu vorba și, mai mult ca sigur, v-am foarte plictisit! Dar, trebuie să arăt că așa am cunoscut eu Tecuciul. Nu am pretenția de-a fi epuizat obiectivele turistice. Vă pot spune că are foarte multe clădiri frumoase: Parchetul sau Judecătoria și multe altele. Vă mai spun că, lângă Parcul Central se află o cofetărie cu produse atât de bune de nu-ți vine să crezi !

Și că magazinele de pe str. Ștefan cel Mare au marfă de calitate. Și că, pe străzi, vezi fete frumoase. Și, că este un oraș curat. De fetele frumoase v-am spus ?

Dar, știți ceva, ia faceți bine și ajungeți voi pe-aicea, să vă convingeți, da ? Și, dacă nu v-o place, reclamați-mă! Ba, în lipsă, puteți să mă și bateți!

Altcumva, celor care locuiesc în Tecuci, le cer scuze dacă am sărit ceva cu adevărat important din descrierea orașului, n-a fost cu răutate, a fost din neștiință ! Și, ca să fie pe dreptate, să se răzbune și ei scriind despre Mărășești ! :))

Așa că, astea fiind spuse, mă tirez de-aici pentru că, nu-i așa, de e pace sau război, eu m-am săturat de voi !

Haidi, pa !

Nenea web, please: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 4927 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI