La plimbare din Valea Prahovei in Valea Doftanei

TIPĂREȘTE

Lacul Paltinu era pe lista mea de foarte mult timp. Pe la inceputul anilor 2000 un coleg de serviciu isi facea concediile, cu rulota, pe malul acestui lac, cand aparusera aici doar cateva case. Ce mi se parea interesant era ca pleca fara nimic de la Bucuresti. Pescuia si in rest cumpara tot ce putea de la localnicii din Valea Doftanei si Secaria: pui, lapte, oua, branzeturi, legume, malai.

Am vazut la el multe fotografii cu locurile acelea si-mi doream sa le colind asa ca intr-o sambata frumoasa de primavara cand totul inverzise afara am plecat la plimbare.

Am pornit din Comarnic spre Secaria, Valea Doftanei, Lacul Paltinu, Campina.

Aveam idee cat de cat pe unde sa o luam dar am zis ca totusi e mai simplu sa intrebam localnicii care mergeau spre biserica.

- Cum, pe jos pana la Secaria? Stiti ce departe e? Noi nu am fost niciodata pe jos pana acolo, e un maxi-taxi care merge la Secaria.

- Stim, sunt 8km, de fapt noi vrem sa mergem pana la lacul Paltinu pe jos, am plecat la plimbare si avem timp pana diseara, am spus noi si ei s-au uitat ciudat la noi si ne-au zis:

- Dupa ce urcati dealul Comarnicului mai vedeti voi pana unde ajungeti pe jos...

Ne-au aratat o ulita care urca destul de abrupt spre deal ca sa mai taiem din serpentinele soselei.

“Chiar nu avem de ce sa ne speriem de niste dealuri” ne-am zis, ca doar am mers pe jos din Sinaia in Bran traversand Bucegii. Si am luat-o noi usurel in sus si tot urcam, dar pe masura ce urcam gafaiam tot mai mult si ne-am oprit sa ne tragem sufletul. Vazand ca mai avem destul pana in varful dealului si ca panta este tot asa de inalta ne-am reconsiderat parerea “n-o fi el munte dar nici un deal de ici de colo”.

Ajunsi in varful dealului am iesit in soseaua asfaltata. Am privit pentru prima data orasul Comarnic de sus caci invers am avut ocazia sa-l vedem de zeci de ori in trecerile noastre pe valea Prahovei. Orasul se revarsa in trepte pana pe malul Prahovei iar daca ridici ochii dincolo de rau vezi coama aceea golasa a vf. Plesuva, de aici incepand partea sudica a masivului Bucegi.

Partea si mai interesanta pentru noi era de aici incolo caci aveam sa descoperim ceea ce doar visam ca este dincolo de dealuri atunci cand trenul ne purta pe la baza lor.

Pana la Secaria aveam 8 km asta insemna doua ore de mers pe jos. Doua ore printre dealuri verzi cu pomi abia inmuguriti, cu pasuni inflorite, cu turme de mioare si vacute ce pasc linistine. Peisaje atat de naturale pe care nu ai ocazia mereu sa le vezi si nici timpul necesar sa le admiri. Acum pentru asta pornisem la drum.

Ce poate fi mai minunat decat sa-ti lasi gandurile libere sa zboare, pe dealuri, prin pomi, chiar si peste dealuri iar tu sa fii liber sa canti, sa fluieri, sa te descarci cum vrei ca pe soseaua aceea chiar daca era asfaltata nu a trecut nicio masina pe langa noi. Te simti absolut liber, iar atunci cand incerci sa-ti aduni gandurile sa-ti dai seama sunt mai usoare, ca unele s-au ratacit printre dealuri si tu zambesti ca ai reusit cea ce ti-ai propus: sa scapi de gandurile rele, de stres si de rutina.

Si uite asa aproape ca nu ne-am dat seama cate serpentine am mai urcat si coborat ca ne-am vazut in varful dealului la Secaria. O oprire aici e obligatorie, peisajul este foarte frumos iar noi nu ne grabeam deloc.

Sa ajungem in comuna am avut de coborat cateva serpentine destul de inclinate si stranse.

Comuna Secaria se afla cam la jumatatea distantei dintre Valea Prahovei si Valea Doftanei, situata la o altitudine ce variaza intre 700 si 1000m, fiind strabatuta de paraul Secaria iar casele sunt rasfirate pe dealuri

Despre aceasta comuna s-a vorbit mult in ultimii ani spunandu-se ca aici se va face o statiune de interes national dar nu am vazut la data trecerii noastre prin comuna nimic in acest sens. Am vazut case mai noi si case vechi care se vad foarte frumos atat din dealul dinspre Comarnic cat si din cel dinspre Valea Doftanei. Soseaua strabate o portiune din comuna apoi incepe sa urce din nou in serpentine facand privelistile si mai frumoase odata cu urcarea spre varful dealului.

Ne-am oprit sa luam o gustare intr-o poiana pe drumul de urcare spre Valea Doftanei de unde aveam vedere spre toata comuna, cu dealurile si muntii ce se vedeau in departare.

Erau foarte multe fanete despartite de copaci ce formau garduri de delimitare, care privite de sus pareau pur si simplu niste picturi. Privelisti de care nu ai cum sa te plictisesti si liniste, foarte multa liniste, asta aveam sa simtim aici, dincolo de tumultuoasa Vale a Prahovei prin care trecem atat de des.

Ne gandeam ca ar fi frumos de facut acest drum si cu bicicleta. Ne intrebam de ce oare nu a trecut nici o masina pe langa noi in doua ore? Nici macar o bicicleta. Sa mearga pe jos nu poate oricine dar si din masina poti avea parte de asa privelisti, drumul e bun, sa nu stie lumea de el?

Dupa pauza de masa si de admirat peisajul a urmat o nou runda de urcat si coborat dealuri pana in Valea Doftanei. Iar serpentine pana in varful dealului si ne oprim langa niste antene. In stanga se face un drum de pamant pe care poti ajunge in muntii Baiului, in dreapta este cariera de piatra in spatele careia se vede in departare varful Secaria.

In coborare spre Valea Doftanei soseaua serpuieste mai mult prin padure si de data aceasta trec si cateva masini dar si bicilisti.

Valea Doftanei se intinde de-o parte si de alta a raului Doftana, totul fiind la o dimensiune mai mare decat la Secaria, intiderea localitii, dealurile, raul.

Din Valea Doftanei ne continuam traseul la dreapta pe drumul judetean DJ1021 care ajunge in Campina, tinta noastra fiind acum Lacul Paltinu de care ne mai despart 5km.

De aici peisajul se schimba. Drumul este ceva mai lin, serpuind usor, fiind marginit de padure pe stanga iar pe dreapta la inceput de raul Doftana apoi de Lacul Paltinu. Trec multe masini pe sosea dar si biciclisti. Ne oprim din cand in cand sa admiram lacul pe care il vedem, in functie de sosea, din mai multe unghiuri.

Ne salutam cu bicilistii…deh si noi si ei “calator in tara mea” fiecare cum poate sau cum vrea in cazul de fata. Ne imprietenim cu o pereche de tineri care au facut cateva ture pe langa noi si s-au convins ca suntem pe jos (crezand initial ca avem masina undeva mai in spate). Noi mandri de ei ca au gasit acest mod frumos de a-si petrece timpul liber in vremurile de astazi, ei mandri de noi ca la varsta noastra facem astfel de excursii, si mai mandri cand au inteles de unde venim pe jos. Apoi cand le-am zis ca dupa o pauza bine meritata la lacul Paltinu vrem sa ajungem in Campina pe jos tanarul a devenit “obraznic”: “Nu, nu, va ajunge, stati cat vreti la lac si plecam impreuna (ei erau cu masina) ca pana la Campina nu este decat sosea”.

Lacul Paltinu cum il stie multa lume sau Paltinoasa cum am auzit ca il cheama defapt este un lac de acumulare ce s-a format datorita construirii barajului Paltinu in anul 1966, pe raul Doftana.

De la baraj am privit foarte putin lacul. Nici nu am facut doi pasi ca a si venit la noi un jardam care ne-a spus ca nu avem voie. Barajul Paltinu alimenteaza cu apa orasele Campina si Ploiesti dar exista aici si o centrala hidroelectrica ce produce energie electrica.

Zona este foarte frumoasa. Se pot face plimbari cu bicicleta, cu rolelele sau pe jos prin padure. Pe malul lacului exista o poiana unde lumea vine sa se relaxeze. Se poate pescui (cu taxa), se face plaja, existand chiar si o portiune cu nisip care variaza ca marime in functie de debitul apei dar scaldatul este interzis datorita adancimii foarte mari a lacului.

Cum am luat-o spre lac le-am dat liber pentru cateva ore bocancilor iar talpilor placerea de a simti iarba verde si pufoasa, apoi nisipul de la marginea lacului.

In poiana aceea am luat pranzul avand ca “invitati” lacul turcoise, barajul ce ne privea din departare, padurea din spatele nostru si cea de pe dealurile de peste lac. Apoi ne-am intins pe iarba si am privit cerul.

O zi extraordinara castigata pentru tolba noastra cu amintiri, o zi plina, o zi ce n-a trecut fara rost.

Cum sa nu-ti placa o zi ca asta!

---

VIZUALIZĂRI: 6686 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI