ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.10.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Câmpina
ÎNSCRIS: 21.09.10
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
OCT-2011
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Muscatele roz

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Comarnic. Pe vremuri, aici, casele aveau acoperişurile pudrate de ciment, deştele ţi se nămoleau în praf alb, respirai şi făceai beton cu gura.

Oraşul cu obraz prăfos şi bolnav astăzi şi-a găsit un rost în stomacurile fugarilor spre Valea Prahovei. DN 1 bramburit, înghesuit brusc devine şi mai cocoşat. De intri, greu te strecori, de ieşi, greu mai cobori înspre şi dinspre Sinaia-Predeal-Braşov. Nu doar îngustimea de cuţitaş de peşte şi desimea zebrelor fac traficul imposibil, ci şi apetisanta pîine de Comarnic. Un oraş ce puţea a mort a început de vreo şase-şapte ani să miroasă a pîine proaspătă. Un om sătul a pus pe marginea drumului o brutărie. A creat un univers. Aburii de pită proaspătă ai Comarnicului au renăscut omenetul, au făcut ca bolizii fără număr, fără personalitate, fără minte, alunecînd spre munte, să răspundă imperiului namilei de poftă a călcătorilor de acceleraţie. Opreşte clipa! Că vreau covrig, că vreau pîine! Monotonia peisajului urcînd spre grătarele sfîrîinde şi berea la pet din munte face popas acum obligatoriu la pîinea de Comarnic. Într-o banală cocă coaptă se împleticesc roţile, stomacele. Şi descoperă covrigei uscaţi, covrigei fierbinţi, cornuri cu mere, cu ciocolată, cu gem. Iar de vinerea asta am văzut clătita. Of, clătita. Comarnicul n-are parcări decît în stomace, dar a cucerit Sinaia, Predealul, Braşovul. Pînă să ajungi coloşa sus îţi astîmperi simţurile coloşa la poale. Ajungi îndopat cu pîine. Răzbunare de cocă. ”

Il recunoasteti?

De cate ori n-ati trecut cu ani in urma, amintindu-va despre el doar din cauza acoperisurilor albe si a prafului de ciment strans pe flori?

Aici muscatele erau roz, doar roz. Culoarea rosu nu se vedea niciodata de praful de ciment…

De cate ori n-ati trecut de curand, amintindu-va despre el doar din cauza trecerilor de pietoni care va intarziau in drumul catre munte?

De cate ori n-ati crezut, vazandu-l in viteza prin geamul masinii ca este doar un sat mai mare cu case de-a stanga si de-a dreapta DN1 si ca daca te dai cu sania de pe oricare strada, ajungi fara exceptie in Prahova inghetata. Asa s-a exprimat sugubat cum il stim colegul si prietenul nostru @santana intr-un ecou la rev. meu despre Breaza …

Am trecut zilele trecute pe acolo in vizita la niste copii deosebiti. Si m-am gandit sa va spun si voua cate ceva despre Comarnic.

ASEZARE

Se afla pe ambele maluri ale raului Prahova, intre Valea lui Bogdan la nord si vaile Saarului si ale Beliei la sud. Raul Prahova il strabate pe o lungime de aproape 6 km iar in extremitatea nordica care formeaza si hotarul cu Sinaia, in Prahova se varsa paraul Valea lui Bogdan. Tot pe teritoriul orasului, in Prahova se mai varsa paraul Floreiul iar intre acesti doi afluenti s-a dezvoltat cartierul Posada.

Pe verticala, orasul se ridica intre 600 si 700 de metri dar sunt gospodarii asezate si pana la 1000 de metri altitudine.

Se invecineaza cu Sinaia la nord, Breaza la sud, Secaria la est si Talea la vest iar clima este blanda din cauza adapostului creat de muntii si dealurile care il inconjoara.

CE VIZITAM

Pai sa incepem cu doua lacase de cult:

Schitul Lespezi. Vechi si vestit. Vreme indelungata schit de calugari. Musai de vizitat.

Despre care aflam ca a fost ridicat in anul 1661 din porunca vel spatarului Draghici Cantacuzino pe ruinele altui lacas mai vechi, intr-o poiana a muntelui Plesuva Mica. Cu masina se ajunge usor, traversati Prahova pe Podul lui Neag care tocmai a fost consolidat iar odata ajunsi pe malul celalt, la prima rascruce gasita in cale urmati spre stanga un drum forestier pietruit.

Merita stiut ca biserica a fost pictata timp de 10 ani de Parvu Mutu Zugravul, cel mai mare pictor de biserici din secolul al saptesprezecelea, fiind prima lui biserica pictata. Imbinarea celor doua stiluri arhitectonice, bizantin si sarbesc si forma de trefla a bisericii ii confera unicitate.

Biserica Sfantul Nicolae – cea mai mare constructie ecleziastica de pe Valea Prahovei

A fost construita in anul 1905 prin contributia enoriasilor. Are 30 de metri lungime si 14 latime, zidita in stil bizantin cu trei turle si se afla in cartierul Vatra Satului. Catapeteasma a fost donata de Gheorghe Valentin Bibescu si de sotia sa Martha Bibescu despre care vom mai scrie imediat cand vom vorbi de obiectivele turistice.

Si sa continuam cu un loc ce merita vazut, este fix in drumul “mare” dar este putin cunoscut de turisti:

Muzeul Cinegetic Posada

Ati trecut pe langa el de zeci de ori, este asezat pe DN1 la iesirea din Comarnic. Adaposteste o colectie impresionanta de animale impaiate, arme si trofee de vanatoare. Despre acest muzeu a scris @magdalena un review asa ca nu o sa mai insist pe exponatele descrise de ea.

Am sa va spun insa ca se afla langa fostul castel construit de domnitorul Gheorghe Bibescu si ca a fost locuit temporar de principesa Martha Bibescu, scriitoare franceza de origine romana.

In anul 1950 castelul a ars in mare parte intr-un incendiu si nu a mai fost reconstruit, dar in constructiile anexe a functionat o tabara pentru coreeni, apoi pentru pionieri si, in ultima perioada un loc de depozitare a obiectelor din Castelul Peles. De curand, langa terasa castelului s-a construit o cladire noua.

Muzeul functioneaza ca sectie a Muzeului Peles incepand din noiembrie 1996 si este deschis intre orele 8,30 si 16 cu exceptia zilelor de luni si marti.

Muzeul are o colectie valoroasa de trofee medaliate in tara si in strainatate.

Am lasat la urma locurile cele mai dragi mie. Despre care sunt convinsa ca nu stiti mare lucru dar va spun acum.

Varful Secaria – drumul Secaria-Valea Doftanei

In Comarnic, in fata Primariei un drum ingust urca brusc catre dreapta. Semnalizati dreapta acolo si inarmati cu un pic de curaj si cu vreme frumoasa (iarna nu va recomand) urcati catre comuna Secaria.

Aveti cam 8km de mers pana in comuna. Prima parte a drumului nu-i asa spectaculoasa dar veti ramane surprinsi de dealuri verzi si linistite atat de aproape de DN1. Ajunsi in Secaria va aflati chiar intre cele doua vai: Valea Prahovei si Valea Doftanei, ambele frumoase si salbatice. Apoi plecati pregatiti cu aparatele foto, catre S-E inspre DJ 101 S si intrati virand la stanga chiar pe el.

Ajungeti prin Pasul Secaria aproape in varful Secaria care este la 1153 de metri, voi sunteti déjà la aprox. 1000 de metri, in apropiere se afla masivului Garbova si va dati seama usor ca sunteti in varf pentru ca de acolo se vad ca in Elvetia, lacuri intinse, barajul Paltinu, sate imprastiate pe coame de deal: Valea Doftanei si Secaria.

Unul dintre prietenii mei, profesor de geografie mi-a spus razand ca pe acolo oamenii sunt cam lipsiti de imaginatie. Totul poarta numele SECARIA. Si tot el mi-a mai spus ca panta media pe Secaria este mai mare decat in Transfagarasan.

Cam in 8 km ajungeti in comuna Valea Doftanei, fara sa fi intrat prin Campina si sa ocoliti pe la barajul Platinu. Dar va puteti intoarce pe acolo.

UNDE NE CAZAM

Am gasit in Comarnic pensiunea Comarnic si pensiunea Orhideea si probabil si altele, in Secaria la Vila Oxigen si ajunsi in Valea Doftanei avem cateva zeci de variante de cazare. Nu am stat la nici una dintre ele (nu m-ar mai primi acasa daca m-as caza la 10 km de caminul conjugal chiar si sub pretextul unui review pe AFA) dar la ce am vazut in poze, merita incercat.

Va vorbeam la inceput de copiii deosebiti din Comarnic. Am eu ce am cu copiii care in loc sa stea prin discoteci si cluburi (sau chiar daca mai trec si pe acolo) invata dansuri populare romanesti. Si le danseaza cu mandrie prin tara si prin toata Europa. Va povesteam de copiii de la Breaza. Aici la Comarnic am dat insa de Asociatia Cultural Educativa “Zestrea Carpatilor” care are Trupa de dans modern “Millenium” si Ansamblul de dansuri populare “Floricica” pentru copii pe categorii de varsta. Profesori si copii minunati care stau ore intregi la repetitii, croiesc si cos alte ore intregi costume populare sau moderne si stau departe de casa zile intregi cand colinda tara si Europa.

Ia priviti-i cum danseaza.

Si daca cumva va programati concediul prin Elvetia, Austria, Germania, inainte de a incepe sa cautati cazare acolo, intr-o zi mergand catre Sinaia semnalizati la dreapta pe langa Primaria Comarnic. Si urmati drumul … Veti vedea muscatele rosii la ferestrele satenilor.

Poate scutiti cateva sute de euro.

Pasajul scris inclinat este copiat din articolul "Pufoasa de Comarnic" a lui Eugen Istodor din ziarul "Dilema Veche" din 12.10.2011 de aici: www.dilemaveche.ro.


[fb]
---
Trimis de TEOANCA in 12.10.11 17:36:22
Validat / Publicat: 12.10.11 18:39:01
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4952 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (TEOANCA); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Fereastra cu muscate - pe partea stanga chiar in prima curba dupa Muzeul Cinegetic din Posada
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31700 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

TEOANCAAUTOR REVIEW
[12.10.11 17:43:08]
»

Wm, Posada este un cartier al orasului Comarnic. Am rugamintea daca nu-i bai sa schimbi denumirea in "Descopera Comarnic" si aici, intra fara probleme si rev. magdalenei despre Muzeul Cinegetic Posada.

Si probabil trebuie sa stergi asta.

Si te mai rog sa adaugi un videoclip de aici

click aici

Multumesc

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster0
[12.10.11 18:08:26]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

Si a primit si videoclipul solicitat.

Cat despre "punerea in pagina", sa vedem ce parere are Admin - el organizeaza baza de date.

roth
[13.10.11 00:20:35]
»

Parte din traseu l-am facut de mult, nu i-mi aduc aminte de muscate insa stiu cat m-am bucurat de muzeul Cinegetic sau mai bine zis la muzeul Cinegetic.

Acum bat drumurile prin tara in lung si lat dar nu am mai oprit pe acolo demult.

Povestea ta, spusa asa duios nu a facut decat sa readuca clipele frumoase ale copilariei, cand am mers cu scoala, cu un autocar batran, dar eram fericiti.

Poate asa, citind astfel de randuri descoperim/redescoperim frumusetile patriei chiar daca pentru a ajunge la ele e cale "lunga si grea".

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Admin
[13.10.11 10:28:16]
»

Odata cu acest review, a sosit momentul ca zona COMARNIC (vezi localizarea pe harta facand click aici) sa primeasca o sectiune distincta pe site - click aici

Sectiunea cuprinde rubrica de fata (redenumita "O zi in Comarnic/Posada") si o singura rubrica de cazare, deocamdata - cea a Motelului Cernica.

TEOANCAAUTOR REVIEW
[13.10.11 10:40:16]
»

Multumesc admin.

Credeam ca m-ai uitat

E corect asa. Posada face parte din Comarnic.

bessondm
[13.10.11 12:54:20]
»

Am avut colegi din Comarnic, am fost o vreme foarte buni prieteni dar drumurile noastre nu prea s-au mai intalnit dupa facultate. Ei mi-au povestit si de Secaria si de traseul din Comarnic catre Valea Doftanei, insa nu l-am parcurs niciodata. La Paltinu am ajuns numai trecand prin Campina. A, si la Valea Doftanei am ajuns, acolo am fost facut pionier.

Anul trecut am ajuns la un moment dat prin Breaza, nu conteaza in ce imprejurari. Am calatorit cu trenul (ehei, ce amintiri...), iar la intoarcere am urcat intr-un personal din Nistoresti, cartier din Breaza, daca nu gresesc. Sa vezi doar ce ruina trista a mai ramas din halta aia frumoasa de langa DN1!...

TEOANCAAUTOR REVIEW
[14.10.11 11:05:06]
»

Drumul Secaria-Valea Doftanei stiu ca a fost modernizat relativ de curand.

Asa ca @roth si bessondm ma bucur ca v-am trezit amintiri dragi. Sunteti pe aici pe aproape, acum cat inca nu da zapada dati o fuguta sa vedeti si sa simtiti.

Si cand plecati spre Secaria dati un semn poate sunt si eu pe acolo sa-mi mai clatesc ochii si mintea.

Lumis66
[15.10.11 00:09:30]
»

Foarte frumos descrise aceste locuri, mi-ai trezit frumoase amintiri. Am facut traseul Comarnic-Secaria-Valea Doftanei- Barajul Paltinu la pas intr-o zi de primavara si am avut parte de tot verdele din lume, in toate nuantele, pe dealuri, in vai, in copacii abia inverziti si pe luciul lacului Paltinu

Imi permit sa atasez 3 fotografii pentru a si ilustra putin frumusetea acestor locuri.

TEOANCAAUTOR REVIEW
[15.10.11 08:12:12]
»

Iti multumesc pentru poze si pentru cuvintele frumoase Lumis66.

Am urmarit de cate ori am putut traseele facute de voi prin munti. V-am admirat si de ce nu... v-am si invidiat. Pentru ca si mie mi-e tare dor de potecile de munte pe care le bateam cu tatal meu la fiecare sfarsit de saptamana aproape.

Acum, timpul s-a comprimat si masina ne insoteste aproape peste tot...

Mi-ai facut o mare surpriza cu fereastra cu muscate.

Spune-mi te rog ati facut tot traseul pe jos?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
balasa violeta
[15.10.11 10:58:00]
»

@bessondm, ti-am citit de mai multe ori ecoul si ma tot gandesc unde putea avea loc aceasta ceremonie?! Daca nu ma insel, cred ca este vorba de" inchisoarea Doftana". Gresesc?

O zi buna tuturor!

bessondm
[16.10.11 17:35:34]
»

Da, exact, pe-atunci era un muzeu foarte apreciat. Cele bune!

Lumis66
[17.10.11 14:19:58]
»

@TEOANCA

Da, am facut tot traseul pe jos si initial aveam de gand sa-l facem pana in Campina, am mers 21-22km pe jos.

Cred ca pentru toata lumea timpul s-a comprimat dar noi la inceput ne-am impus sa facem aceste iesiri in ideea ca asa cum mergem la serviciu, mancam, ne curatam casa si trupul avem nevoie si de miscare pentru sanatate. Apoi au devenit o placere si am inceput sa simtim beneficiile acestor iesiri. In afara de conditie fizica ai parte si de relaxare prin oxigenarea creierului si a plamanilor dar si de placerea de a vedea atatea locuri frumoase.

ela7
[30.10.11 16:30:26]
»

Felicitari pentru informatiile furnizate! M-am bucurat enorm cand am vazut ca exista o asociatie care incearca sa pastreze valorile culturii romanesti prin intermediul formatiei de dansuri populare. In acesta vara am descoperit si eu farmecul Comarnicului si am fost atat de incantata, incat am simtit nevoia sa-mi impartasesc impresiile aici, pe AFA. Inca o data: FELICITARI!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
balasa violeta, bessondm, ela7, Lumis66, roth, TEOANCA
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Comarnic/Posada:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.044497966766357 sec
    ecranul dvs: 1 x 1