GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
„Muzee” de arhitectură și artă - Bisericile de lemn din Plopiș și Șurdești
Bisericuța din sat a făcut că neamul nostru și azi mai există! Pentru aceea cu toți câți suntem cu tragere și iubire adevărată față de neamul nostru, cu bucurie și cu deosebită plăcere observăm când poporul e cu tragere și iubire față de biserică, căci, suntem siguri, poporul nostru până umblă la biserică se roagă românește, vorbește cu preotul său românește și el rămâne român (pr. dr. Vasile Lucaciu – Un smerit memoriu, în „Revista Catolică” , 1904).
Bisericile de lemn din Maramureș simbolizează conexiunea țăranului cu Divinitatea, mărturii valoroase ale comuniunii omului cu Dumnezeu. Istoricii, arhitecții și istoricii de artă au apreciat în mii de pagini valoarea teologică, estetică și arhitecturală a acestor monumente bisericești. Bisericile de lemn vechi de sute de ani sunt astăzi incluse în patrimoniul național și internațional.
Aflați în Baia Mare la Hotel Urban (vezi impresii) am prins un început de zi însorit care ne-a încurajat să plecăm spre două biserici de lemn celebre din Țara Chioarului: Șurdești și Plopiș. Meșteri locali pricepuți au construit în cătune apropiate două biserici sătești unice în felul lor, înscrise din 1999 în Patrimoniul Mondial UNESCO (whc.unesco.org/en/list/904/documents).
Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Plopiș
La 20 de km distanță de Baia Mare, trecând prin Baia Sprie, se află comuna Șișești, căreia îi aparține administrativ și satul Plopiș, această așezare din „pădurea de plopi” menționată documentar în a doua jumătate a anilor 1500. Aplicațiile de navigație te vor îndruma corect pe drumurile județene până la biserica de lemn, vei vedea și indicatoare destul de dese, traversezi râul Cavnic și pe un drum îngust ajungi cu autoturismul până în parcarea amenajată a Centrului de Informare Turistică Plopiș. Căsuța realizată în stil tradițional e închisă, în geam găsim programul de funcționare și numărul de telefon al ghidului local, din păcate este o zi de luni și atât centrul turistic, cât și biserica erau închise.
Pe un tăpșan, în mijlocul cimitirului satului, se ridică bijuteria de lemn realizată în 1798, o construcție îngustă, dar înaltă, cu o turlă care străpunge norii. Așezată pe o colină, la înălțime, pe aceeași linie cu biserica din Șurdești, poți asemui construcția de lemn cu un turn de veghe, un apărător al credinței și libertăților țăranilor din zonă. Un gard împletit din nuiele cu acoperiș de șindrilă (zidul de incintă) și o portiță de acces adăpostită de un foișor (turnul de poartă) completează cetatea bisericească de lemn.
Vom admira edificiul religios doar din exterior, impresia fiind una puternică atunci când stai lângă temelia bisericii și îți ridici privirea spre vârful turlei de lemn. Ctitorită de cele 49 de familii din sat care au pus câte un bănuț la baza mesei altarului biserica este încărcată de simboluri. Turnul are în jurul coifului central alte patru turnulețe care pe lângă rolul decorativ simbolizează și faptul că obștea sătească e condusă de un Sfat al Bătrânilor cu drept de judecată, o veche instituție medievală.
Înconjurăm biserica și privim cu nesaț la bârnele de lemn atât de bine îmbinate, la ferestrele mici încheiate în acoladă, la învelișul de șindrilă și la ancadramentul ușii din pridvor cu decorațiuni discrete. Acoperișul piramidal se înalță în zona turnului până la 47 m înălțime.
Mi-ar fi plăcut să văd fragmentele de pictură de la 1811, o pictură destul de naivă, dar cu ceva influențe apusene, cu scop moralizator, între care se mai păstrează scena Sfintei Treimi, imagini din ciclul Patimilor și Apocalipsă. Rămâne pe altădată! Mai ales că restaurarea desfășurată între anii 2018-2021 va prelungi viața bisericii seculare.
La ieșirea din curte vedem o bornă de piatră având simbolul „M” , obiect aparținând unui amplu proiect turistic intitulat Drumul Maramureșului (drumulmaramuresului.ro). Proiectul propune peste 40 de trasee pretabile la pas sau cu bicicleta care te conduc către principalele obiective turistice din Maramureș. Am întâlnit asemenea borne turistice în mai multe locuri din Maramureș; seamănă întrucâtva cu mult mai cunoscuta Via Transilvanica (vezi impresii).
Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Șurdești
Foarte aproape de biserica din Plopiș, în aceeași zonă colinară verde, indicatoarele ne îndrumă pe drumuri înguste către alt valoros monument religios: biserica greco-catolică cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Șurdești, sat chiar ceva mai vechi decât Plopișul sus menționat, dar aparținând aceeași comune, Șișești. O parcare generoasă și un centru de informare turistică dotat cu toalete se află la baza tăpșanului pe care se înalță semeață biserica din lemn.
De data aceasta avem noroc și găsim deschisă biserica, în interior achităm 7 lei/adult și primim bilet. Am putut admira în liniște interiorul pictat, iconostasul și toate celelalte elemente care individualizează acest spațiu sacru din Țara Chioarului.
Edificiul religios din lemn a fost construit de un priceput meșter dulgher pe la 1766 și se numără printre cele mai înalte construcții sacre din lemn din lume cu cei 72 de m înălțime (din care 54 m doar turnul-clopotniță). În pronaos ne întâmpină o serie de băncuțe acoperite cu cergi mițoase și lăicere alb-negru, apoi descoperim naosul cu balcon (accesibil printr-o scară realizată dintr-un singur trunchi) și minunata pictură murală. Icoanele și personajele pictate la sfârșitul anilor 1700 de un zugrav local este afectată de timp dar își păstrează forța și impactul vizual. Catapeteasma este de dată mai recentă, suprapusă peste cea veche. Urmărim cu privirea toate scenele pictate, ștergarele cusute de mână, obiectele religioase din lemn, traforajele, candelabrul din lemn – o minunăție!
La exterior facem o tură în jurul bisericii, chiar ne îndepărtăm puțin pentru a cuprinde în cadru întreg edificiul. Admirăm turla cu coif (și turnulețele corespunzătoare care arată și aici existența unui organ de judecată local – Sfatul Bătrânilor), foișorul turnului-clopotniță (din care se aud chiar timp de vreo 2-3 minute bătăile clopotului – o bătrânică simpatică coboară ulterior din turn), pridvorul cu etaj, ancadramentul ușii ornamentat cu funia răsucită și motive solare. Prelucrarea lemnului e ridicată la rangul de artă și în cazul acestui locaș de cult!
Lângă biserica de lemn din Șurdești se află o șură reabilitată ante 1900, centru pentru activități recreative și ateliere pentru copii, casa parohială cu drăguțe picturi în pridvorul înalt și o poartă maramureșeană foarte frumoasă.
Concluzii. Am petrecut aproape două ore în zona celor două biserici de lemn din Țara Chioarului, edificiile zvelte sunt impresionante, peisajele pitorești. Recomand celor care ajung în această parte de țară să meargă să vadă câteva din aceste biserici de lemn maramureșene, vor fi impresionați.
Însă cea mai desăvârșită expresie a artei construcțiilor în lemn este fără îndoială, biserica maramureșeană, așezată în centrul satului, de obicei și conform tradiției, pe un loc înalt, de unde domină, veghează și binecuvântează oamenii și natura. În ciuda faptului că nu este opera unor arhitecți specializați în biserici de lemn, biserica maramureșeană, creație a meșterilor populari, de geniu, este o capodoperă. Meșterii populari au dat dovadă de o atât de mare măiestrie, încât fără să urmărească acest lucru, au creat și au construit adevăratele bijuterii reprezentative ale Maramureșului. (Justin Hodea Sigheteanul, Arhiepisop-vicar al Maramureșului și Sătmarului, în „Familia română” , 2009)
P. S. Accesați acest website pentru a vedea tururi virtuale și imagini din bisericile de lemn Plopiș și Surdești, dar și din alte asemenea locașuri de cult din Țara Chioarului – chioar.culturamm.ro/biserici-din-chioar.
Trimis de tata123 🔱 in 01.10.22 06:42:09
- A fost prima sa vizită/vacanță în CAVNIC
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2018 Alte biserici din lemn din Maramureș — scris în 09.02.20 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Biserica de lemn din Șurdești, până de curând, cea mai înaltă dintre acestea. — scris în 11.08.18 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ