GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Curiozitatea - mă gândesc eu, este de fapt o resursă aidoma energiilor regenerabile, care fie provin din surse care se regenerează de la sine în scurt timp, fie sunt surse practic inepuizabile... Ani de zile trecând pe lângă Buhuși astfel, m-am întrebat ce-o fi dincolo de terasa pe care cochet stă cocoțat orașul, curiozitatea fiindu-mi ațâțată și mai mult de către viziunea apetisantă a dealului Runc, întrezărită în timpul unei călătorii de la Buhuși la Secuienii de Neamț...
Zis și făcut și, fiindcă tot scrisesem câte ceva despre Codrul secular Runc, iar de pe Google Earth Mănăstirea Runc îmi făcea cu ochiul, am purces la drum cu trupa lui Papuc într-o amiază de sfărșit de săptămână.
Prima încercare, oprirea în Buhuși la conacul lui Theodor Buhuș (zis și Muzeul de Istorie al orașului). Bine zis încercare, fiindcă porțile – deși date larg în lături, nu conduc decât spre o clădire în relativă paragină, închisă accesului. Bine măcar că drumul până în centrul orașului este asfaltat cum trebuie... mai departe însă, spre ieșire, se pare că avem de-a face cu o șosea traversată recent de săpăturile pentru aducțiunile de gaze. Asta pare însă să fie ultima problemă, deoarece asfaltul continuă apoi destul de netulburat înainte.
Pe culmea terasei un drum asfaltat se desparte spre stînga și conduce spre mănăstirea de maici Ciolpani. Cu o arhitectură cochetă, merită vizitată, mai ales că dacă reușiți să îmbunați pe măicuțe aveți ce vedea și în cimitir – anume biserica de lemn din 1730 a medelnicrului Teodosie Cantacuzino, un adevărat mărgăritar ascuns și accesibil numai ochilor interesați să o vadă. Este o biserică “de buzunar” restaurată cu grijă de măicuțe, numai bună e pus la suflet.
Dar să ne întoarcem înapoi pe asfaltul unduitor spre intersecție. De aici o luăm la stânga spre Runc (la dreapta ne întoarcem la Buhuși). Destul de în scurtă vreme ajungem – în coborâre, la Popasul Runc aflat pe stînga drumului și, care pare pe dinafară un fel de motel. Drumul înainte pare mai apetisant decât popasul, astfel că ne afundăm pe un drum – acum de pământ în Pădurea Runc și, urcăm pe serpentine spre sat mai întâi și apoi spre mănăstire, spre care o luăm la dreapta ocolind satul. O binemeritată oprire ne face să ne desfătăm într-o pădure de foioase liniștită și luminoasă, după care poposim în fața lăcașului de cult. Renovat și acesta, este un loc departe de tumultul lumii, înconjurat de vii, ogoare și livezi. Cu mirare ne uităm la pământul mănos din jur, întrebându-ne cum de în vârful pădurii, poate crește o asemenea bogăție. Explicația o aflăm de la un călugăr care ne spune cum mănăstirea a luat în arendă pământul de la bătrânii care nu mai sunt în stare să-l lucreze, sau de la copii celor plecați dintre vii. Omenii mor și tinerii pleacă, astfel că nu toate casele au și locuitori.
O tură prin mănăstire ne face să dăm de un alt călugăr mai bătrân care se supără foc atunci când ne vede cu aparatul de fotografiat la ochi în interiorul bisericii și, ne spune că ne dă o amendă fiindcă blițurile strică pictura interioară. Ne luăm o mutră spășită și ștergem putina ușurel, lăcându-l să bombăne printre icoane cărți și lumânări. Poate data viitoare nu o să ne mai țină minte sau vom întâlni pe un altul și, după ce de această dată vom întreba sfios, vom reuși poate să furăm clipa prin lentilele unui obiectiv. Ne mai învârtim printre merii mănăstirii grei de poame coapte, până puștacii mei reușesc să se dea bine pe lângă un alt călugăr... Deh, gura apă face interesul și, cîteva din apetisantele mere după care li se scurg ochii poposesc în gurile lor pofticioase.
Apoi ieșim din mănăstire. Pe o potecă printre tarlale și proprietăți, ne îndreptăm spre culmea Dealului Runc, care poate fi accesată și cu mașina prin stânga mănăstirii, pe un drum de pământ care urcă, spre a coborâ mai apoi ca să se intersecteze cu drumul ce duce la Secuieni (E85). Noi preferăm să mergem per pedes, pe lângă liziera unor pâlcuri luminoase de pădure. Urcușul deși în perspectivă pare lung, este destul de ușor și relaxant. Perspectiva se deschide larg, atât spre valea Bistriței cât și spre Munții Tarcăului. E loc și de popas, e loc și de joacă, dar în primul rând e liniște... de-a dreptul naturală. Nu ne ia mult și până la urmă ajungem – luând-o la stânga pe culme, la borna care marchează punctul cel mai înalt (507 m). De aici ne desfătăm cu priveliștea Culoarului Siretului și, în depăratare – puțin mai greu de ghicit, a Romanului. Am sta și am tot sta, dar călugărul care ne-a fost călăuză se grăbește, astfel că ne întoarcem pe lângă liziera opusă. Părintele ne povestește cum odinioară dealul era traversat de autobuzele care duceau oamenii la fabrica de postav din Buhuși și ne arată unde erau amenajările – acum făcute praf, pentru stații. Câțiva meri pădureți sunt prilej pentru puștaci de o nouă distracție, până ce părintele – văzând fețele lor dezamăgite și gurile făcute pungă după “cunoștința” cu gustul merelor pădurețe, ca prin farmec scoate din sutană niște nuci și le sparge împărțindu-le cu dărnicie spre deliciul fețelor de copii, acum din nou zâmbitoare…
Ei, dar cum orice lucru are și un sfârșit iar soarele pare cam grăbit să se ascundă după deal, iată-ne și pe noi ajunși din nou la poarta mănăstirii. Cu regret ne despărțim de dărnicia părintelui, care îi îndeamnă pe copii să dea iama prin vie, în ciuda ochiului de șoim al soției mele care cu cu jumătate de sprînceană ridicată în sus, le indică în secret să fie cuviincioși și să refuze cu politețe. Deși ar vrea din tot sufletul să joace prinsa cu strugurii, bebelacii mei cu mișcări robotice se îndreaptă spre mașină, teleghidați de privirea metalică a consoartei mele.
O luăm în jos și încep cârâileile puștimii: ”- Mama, dar ne e foame, de ce nu ne-ai lăsat să ne ducem cu părintele? ” Seniorial intervin pentru a sugruma revolta încă din fașă, nesigur însă că voi putea asigura optim hrana “trupelor”: “- Păi nu ați văzut că am trecut la venire pe lângă un motel? Vom mânca fie acolo, fie în Buhuși! ”. Zumeztul "maselor populare indignate" se reduce pe moment la câteva mormăituri. Opresc lângă Popasul Runc dar aspectul general nu mă încântă, astfel că dictatorial bag gaz spre Buhuși. Ajuns aici am de ales din câteva mici restaurante aflate în centrul orășelului și – “la ochi” intru în unul pe care nu mai țin minte cum îl cheamă. Din lista mare din meniu nu aveau decât câteva preparate, dar totuși acestea aveau o calitate acceptabilă și prețuri rezonabile. Regretele încep din nou și timid sunt întrebat: “- Chiar mergem acasă? Nu-i prea devreme? ” Concluzia este că trebuie să ne reîntoarcem, ceea ce vom face cu plăcere și recomandăm și altora.
Semnat: Tata, puștimea și Ochi de Șoim (adică mama...)
P.S. Mare parte din fotografii le-am încărcat mai întâi pe Wikipedia.
Trimis de Qvadratvus in 01.11.14 00:02:45
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUHUȘI (BC).
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Qvadratvus); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica «O zi în Buhuși» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2020 Mănăstirea Runc — scris în 05.08.20 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Mănăstirea Ciolpani — scris în 03.08.20 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Popas la Buhuși — scris în 26.07.20 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2019 Drama muzeelor mici - Muzeul din Buhuși — scris în 14.02.19 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ