ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.08.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Clinceni
ÎNSCRIS: 19.07.17
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUL-2020
DURATA: 7 zile
Familie
2 AD. + 1 COPII -- v: 10
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Concediu la Bicfalau

TIPĂREȘTE

În conjuctura creata de virusul care a speriat întreg mapamondul, am vrut totusi sa plecăm în concediu. Iubitori de drumeții fiind, ne-am stabilit cartierul general la pensiunea Mokus din Bicfalau mokuspanzio.ro.

Fiindcă am mai povestit despre frumusețea acestui loc deosebit și despre ospitalitatea acestor oameni minunați în prezentarea din 2019, voi încerca să descriu cum am reușit un sejur de excepție în 7 zile. Nouă ne place să ne stabilim într-o zonă cu cât mai multe obiective... nu vrem să schimbăm în fiecare zi locația, la final de sejur rămânând doar cu fotografiile și oboseala acumulată de încarcă-descarcă bagaje. SO... Let’s go...

1. Mic turneu Saschiz-Criț-Viscri. La Saschiz am vizitat Biserica Evanghelică (atenție marți și miercuri nu este program de vizitare. Am avut noroc... deși era miercuri... doamna care se ocupă de biserică fiind prin zona, ne-a văzut că dăm tărcoale și a deschis special pentru noi). Este impresionantă, dar și mai impresionant este în pod unde era organizată zona de apărare. Apoi am luat-o la pas prin sat cu gândul să trecem pe la atelierul de olărit. Era închis, persoana care lucra acolo fiind în pauza de masa.

Un alt obiectiv de importanță este cetatea țărănească dar fiind in renovare ne-am multumit să facem fotografii de la distanță. Fiind setați pe biserici fortificate, am ajuns la Criț, un alt sat cu specific săsesc. Am mers direct la Casa Kraus unde am mâncat de prânz. Recomand tuturor care trec prin zonă să facă un mic ocol pe la această superbă locație cu o panoramă extraordinară. Am vizitat apoi biserica (este în aceeași curte) și am plecat spre Viscri. O surpriză uriașă a fost cănd am vazut că drumul din Bunești până la intrarea în sat este asfaltat și este de o frumusețe deosebită. Aici... clasic... vizitat biserica, veche, simplă dar spectaculoasă. Am urcat și în turn, am dat roată prin curtea bisericii unde sunt expuse lucruri folosite în timpuri demult apuse. Apoi plimbare prin sat, vazut de afară casa prințului Charles.

Drumul de intoarcere (același 104L) prin Dacia este la fel de asfaltat și bun. Nu am mai trecut pe la cetatea Rupea pentru că timpul era destul de înaintat.

2. Racoș – Vulcanul stins, Lacul de Smarald, Coloanele de bazalt și cetatea Bethlen via cetatea Feldioara. Pentru că nu reușisem să trecem pe la cetatea Feldioara (renovată), ne-am propus să o legăm de un traseu. Am plecat spre Sfantu Gheorghe, apoi pe DJ 13 până la Feldioara. Drumul e acceptabil spre bun cu multe zone în care este refăcut, cu alte zone în care este în lucru. La intrarea în cetate, am platit taxa de intrare iar doamna de acolo ne-a facut și o scurtă prezentare a istoricului cetății.

Am plecat încântați de ceea ce au reușit să facă cu cetatea, sper că vor reuși și cu biserica fortificată (era închisă, având un traseu încărcat nu am mai vrut să mai rămânem în zonă). Ieșit pe E 60 apoi pe 131D am ajuns la Racoș. Cu puțină prezență de spirit se ajunge la primul obiectiv... Vulcanul (chiar dacă în drum este ceatea prima)... De ce primul? Pentru că aici se plătește taxa de vizitare care este valabilă pentru toate obiectivele. Aici sunt și două parcări amenajate, una pentu vulcan și una pentru coloane și lac. Dar distanta nu este foarte mare, circa 1200 m, merită din plin facut traseul dintre obiective la pas. Fiecare dintre aceste obiective este destul de bine descris pe INTERNET și mai ales pe AFA așa că nu vă voi plictisi... Foarte interesantă povestea cetății (castelului) Bethlen. Vizitați-le și vă veți îmbogăți spiritul!

3. Prăpastiie Zărneștiului- Cabana Curmătura- pe traseul cu galben la urcare și retur la Fântâna lui Botorog... Aveam o restanță dintr-o deplasare anterioară prin Prăpăstiile Zărneștiului... nu făcusem decât mică parte. La vreo 15-20 minute de mers de la cabana Salvamont este indicator pentru traseele de urcare spre Curmătura. Noi am ales drumul mai lung, cel marcat cu galben. Este un traseu usor spre mediu, facut în aproape 2h.

Ajunși la cabana Curmătura am mancat cea mai buna supă de legume facută ever, varză cu cârnăciori și plăcintă de mere cu răvase… puteam să măncăm și lemne că după urcuș aveau toate gust deosebit de parcă nu mai gustasem vreodată.

Coborârea am făcut-o pe traseul Poiana Zănoaga – Fîntăna lui Botorog. Recomand acest traseu doar pentru coborâre pentru amatori. A durat totuși 2h și ceva coborârea... nu mă ațteptam la așa de mult. Urcatul pe aici este destul de greu pe prima treime a traseului.

4. Aventură pe bicicleta în Mestecănișul de la Reci-Ozun. Noi, amatori de aventură pe două roți, neantrenați, fără echipament adecvat, am reușit cu rătaciri cu tot să parcurgem aproape 29 km după cum ne-a zis Google maps. Terminată triumfal adică în genunchi – târâș, însetați și cu partea dorsală făcută praf de șa ne-am relaxat în ciubărul din curtea pensiunii Mokus până la orele 22.30 când din cauza oboselii a trebuit să ne retragem la camere. Copii, unul de 10 și altul de 13 ani, au reușit să facă față cu brio la toată aventura biciclistică. Abia aștept următoarea etapă de de tur ciclist prin Mestecăniș... vom fi un pic mai pregătiți dpdv logistic.

5. O zi destinată doar lenevelii la pensiune, sigur răpuși de aventura pe biciclete.

6. Vama Buzăului, pescuit la păstrăvărie și Gastro Local. Fiincă ai noștri copii nu au fost niciodată la pescuit, știind că la Vama Buzăului este o pastravărie dedicată acestei activități, am plecat să facem fapte vitejești-pescărești. Acolo se găsesc undițe de închiriat, 5 lei pentru o undiță fără limită de timp și momeală... râme, boabe de porumb, viermișori. Fiind un pic cam rece în ziua respectivă, peștele nu prea s-a lăsat scos din baltă. Captura a fost slabuță, 3 păstrăvi măricei. Peștele prins nu se aruncă înapoi ci trebuie obligatoriu cumpărat. O chestiune bună este că poți să-l eviscerezi acolo și din câte am înțeles doritorii pot și sa-l facă acolo pe grătar.

O chestiune extraordinară este acest concept Gastro Local. Detalii... INTERNET. Cei înscriși în program sunt de găsit foarte ușor pe Google maps. Mâncare specifică locului gătită doar cu ingredinte din producția proprie. O bunătate!! Multumim familiei Burlac pentru prânzul-ospățul delicios!

Apoi am mers la Pastel Chalet - Vama54 drumul până acolo fiind de o frumusețe rară. Un drum pietruit pe care trebuie mers încet dând astfel posibilitatea de a te bucura de priveliște. Am parcat mașina acolo și am facut o mică drumeție la picior în zonă.

7. Cheile Varghișului. Se ajunge destul de ușor cu mașina... venind de la Sfântu Gheorghe pe E587, DJ122 pînă la Baraolt, apoi pe DJ131 la Vărghiș. Undeva pe partea stângă este un indicator spre chei. Este un drum îngust, asfaltat, foarte bun doar că este pentru o mașină. Are destul de multe refugii pe stânga și dreapta pentru situații când se întâlnesc două vehicule. La aproximativ 1 km de chei asfaltul se termină și se continuă cu un drum forestier practicabil și pentru mașini cu garda la sol mică (cazul meu). Am parcat în fața clădirii centrului de vizitare, am platit și taxa de vizitare (5 lei pentru adult) apoi am plecat spre chei.

Traseul este unul destul de ușor, ici-colo câte un mic urcuș sau pietre. Eu am aflat de existența acestor chei abia anul ăsta când căutam obiective turistice în zonă. Spre surprinderea mea am descoperit că cineva se ocupă de această zonă salbatică... pentru că este departe de tot ce înseamnă activitate umană. Traseul este minunat, cu podețe, cu peșteri, cu vegetație abundentă, cu liniște din belșug. Trebuie alocată cam o zi pentru acestă deplasare pentru a putea savura din plin frumusețea locului fără a avea presiunea deplasării spre un alt obiectiv turistic.

 

În încheiere, vă recomand să încercați să descoperiți ROMÂNIA!

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Ffrom in 04.08.20 22:53:10
Validat / Publicat: 05.08.20 08:36:49
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BICFALĂU / BIKFALVA [CV].

VIZUALIZĂRI: 461 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Ffrom); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Cheile Varghisului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17100 PMA (din 19 voturi)

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterPHONE
[05.08.20 11:10:51]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

gettyyPHONE
[05.08.20 11:48:25]
»

@Ffrom:  Super review! Felicitări!!! ​

FfromPHONEAUTOR REVIEW
[05.08.20 12:03:43]
»

@gettyy:  Mulțumesc!  

iulian68PHONE
[05.08.20 15:40:26]
»

Foarte frumos povestit si detaliat! Felicitari pentru review!  

FfromPHONEAUTOR REVIEW
[05.08.20 15:47:14]
»

@iulian68:  Mulțumesc!  

webmasterX
[31.08.20 10:19:26]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica «O zi in Bicfalău/Bikfalva» (nou-creată, între timp, pe sait)

[Rubrica inițială: La pas prin Ținutul Secuiesc]

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Ffrom, gettyy, iulian68
Alte impresii din această RUBRICĂO zi in Bicfalău/Bikfalva:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.23807597160339 sec
    ecranul dvs: 1 x 1