ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.11.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.03.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

3 în 1 sau Paradise Island Plus

TIPĂREȘTE URM de aici

Introducere

Mereu am fost atrasă de mirajul plimbărilor pe apă, de minicroaziere, de ideea de a petrece în mod plăcut şi vesel câteva ore în mijlocul mării, însă aceste planuri s-au concretizat foarte rar. Doar dorinţa nu este mereu şi suficientă atunci când problemele de sănătate pot afecta bucuria unei asemenea excursii, acesta fiind principalul motiv pentru care foarte rar m-am încumetat să plec în excursii pe apă, deşi mi-am dorit de mult mai multe ori.

La întâlnirea cu reprezentantul touroperatorului de la hotel din a doua zi după sosirea în Egipt am zâmbit la prezentarea făcută de acesta excursiei în Insula Paradisului, pe care a numit-o „Maldivele Egiptului”, convinsă fiind că exagerează pentru a-şi vinde mai bine excursiile, evident cele mai scumpe posibil, ştiam prea bine acest lucru. În Maldive nu am ajuns deşi visez de mulţi ani la această destinaţie, care, probabil, va rămâne doar un vis frumos pentru mine, însă am fost de două ori în Republica Dominicană şi am mers în excursie la Saona – o insulă superbă, greu de descris în cuvinte – astfel că o plajă cu nisip alb şi fin ca făina şi o mare de un albastru – turcoaz aproape ireal nu erau tocmai o noutate pentru mine. Cel mai tânăr cuplu din grupul de patru familii de români a ales imediat această excursie. Eu nu eram prea hotărâtă, alegând doar excursia la Cairo – principalul motiv al acestei prime vacanţe în Egipt. Spre sfârşitul primei săptămâni deja îmi făcusem planurile de excursii şi îmi numărasem banii =)). La întâlnirea cu ghidul din recepţie a apărut şi domnişoara de care vorbeam mai devreme şi mi-a povestit cât de încântată a fost de această insulă şi cum a anulat ea excursia la Luxor pentru a merge încă o dată în Insula Paradisului. Recunosc, entuziasmul sincer al tinerei a fost mai convingător pentru mine decât toată prezentarea oficială.

În ofertă erau mai multe excursii pe mare, fiecare tentantă în felul ei: „Insula Paradisului” – la 55 USD / adult şi 30 USD / copil, care includea două opriri la recifele de corali pentru înot cu mască şi tub, relaxare pe insulă şi masa de prânz la restaurantul de pe insulă, „Batiscaf” – la 40 USD / adult şi 20 USD / copil, impropriu denumită astfel :D, care includea o plimbare cu un vas având hublouri de sticlă în partea inferioară prin care putea fi admirată minunata lume subacvatică a Mării Roşii sau „Recifele de corali” – la 30 USD / adult şi 20 USD / copil, care includea două opriri pentru snorkeling la recifele de corali, oprire scurtă pe insulă şi masa de prânz pe vas în largul mării. Văzându-mă încă destul de indecisă, ghidul mi-a propus o excursie combinată, un fel de 3 în 1 =)), variantă care cuprindea câte puţin din toate cele trei de mai sus, iar pentru mine aceasta s-a dovedit alegerea perfectă.

Preţul nu a fost unul mic, dar ştiam acest lucru şi mi-am asumat preţul plătit, iar, în final, nu am regretat deloc, fiind chiar foarte mulţumită după o zi plină pe Marea Roşie. De la 85 USD de persoană adultă şi 40 USD de copil am negociat până la 60 USD de persoană, tot atât cât ne-a costat şi excursia la Luxor, dar a meritat banii.

Excursia „Paradise Island Plus” a cuprins o plimbare cu vaporaşul cu fund de sticlă care ne-a oferit ocazia unei incursiuni în minunata lume a adâncurilor, o oprire pentru snorkeling la un recif de corali aflat în larg şi câteva ore de relaxare pe Insula Paradisului, cu masa de prânz la restaurantul de pe insulă inclusă în preţ.

În ziua stabilită, la ora 07.55 dimineaţa, imediat după micul dejun, am fost preluaţi din faţa hotelului de către un microbuz al agenţiei, am mai oprit şi la alte câteva hoteluri pentru preluarea altor turişti, până când toate locurile au fost ocupate. Pe drum, ghidul ne-a întrebat pe fiecare şi şi-a notat ce număr purtăm la încălţăminte, pentru o repatizare mai rapidă a labelor de înot.

Şi de această dată ghidajul în limba engleză promis înainte de a plăti a fost la fel de sublim, dar inexistent :D ca şi în cazul excursiei la Acvariul din Hurghada şi la Oraşul de Nisip, dar, sincer, nu a fost nicio problemă, utilitatea ghidului, mai mult un însoţitor de grup, în acest gen de excursii fiind minimă.

Vaporul cu fund de sticlă

Am coborât din microbuz în dreptul unei plaje numite Orange Beach, l-am urmat pe ghid care ne-a indicat vasul pe care să ne urcăm şi la scurt timp am pornit în larg. Prima parte a plimbării pe mare am stat în salonul vasului, dotat cu banchete şi măsuţe, admirând marea şi pescăruşii care ne însoţeau. Când a ajuns în locurile dinainte ştiute, căpitanul a redus mult viteza de deplasare iar noi am fost invitaţi să coborâm la un nivel mai jos decât puntea, pe fundul vasului care avea pereţi de sticlă. M-a deranjat mirosul puternic de benzină, dar am avut mare noroc cu aparatele de aer condiţionat foarte eficiente care au mai împrăştiat mirosul şi ne-au creat un ambient plăcut, răcoros, suportabil chiar şi pentru mine.

Ne-am aşezat pe nişte scăunele în dreptul hublourilor largi şi ne-am pregătit aparatele foto / telefoanele pentru spectacolul care urma să înceapă. Treceam încet pe lângă recifele de corali, iar peşti de toate dimensiunile şi culorile treceau prin faţa noastră. Senzaţia trăită a fost una extraordinară. Parcă ne aflam într-un imens acvariu în mijlocul mării.

Aceasta a fost aşa numita plimbare cu „batiscaful” cum îi spuneau ei, denumirea fiind totuşi improprie. Batiscaf înseamnă altceva din câte ştiam eu şi din ceea ce se precizează în dicţionare. Noi ne-am plimbat cu un vas, chiar vechi tare, care avea hublouri mari de sticlă în partea sa inferioară, însă acest amănunt nu a afectat în niciun fel bucuria excursiei. Alta ar fi fost experienţa într-un batiscaf adevărat, mult mai palpitantă, dar pentru noi a fost ok şi atât.

Recomand oricui o plimbare cu vaporaşul cu fund de sticlă, dar mai ales celor care nu ştiu să înoate sau se tem să bage capul sub apă. Vor descoperi o altă lume, fascinantă, incredibilă.

Ne-am întors la acelaşi ponton de la care am plecat, am coborât de pe vas şi ne-am îndreptat spre centrul de închiriere de echipament pentru snorkeling aflat în apropiere. Fiecare turist interesat putea primi gratuit, pe bază de semnătură pe un tabel, ochelari, tub şi labe pentru înot. Cei mai mulţi au ales un set complet. Nu ştiu ce să zic, poate am eu idei mai ciudate, dar nu mi s-ar părea deloc igienic să folosesc acelaşi tub pe care l-au băgat în gură mulţi alţii înaintea mea, însă ceilalţi din grup nu şi-au făcut asemenea probleme. Eu nu am luat decât labe de înot, preferând să folosesc propria mască de scuba, achiziţionată de la Decathlon înaintea plecării în Egipt. Aceasta este mult mai practică decât varianta ochelari + tub, deoarece permite respiraţia normală pe nas şi nu pe gură, nu se abureşte şi nici nu pătrunde apa în mască, dacă a fost aleasă măsura potrivită pentru capul fiecăruia. Eu aveam şi propriile labe de înot, roz pentru a se asorta cu masca, dar nu prea le-am folosit, nereuşind să mă obişnuiesc să înot cu ele, iar în excursie nu le-am mai luat, nedorind să le mai car şi pe alea pe lângă mască, apă şi prosoape de plajă. De fapt nu am folosit nici labele închiriate decât o singură dată. Erau prea mari şi prea grele, a fost un adevărat chin să cobor şi să urc pe vas cu ele în picioare, iar la smorkeling nu aveam nevoie să înot mult mai repede decât o făceam şi singură.

După distribuirea echipamentului, ne-am îndreptat din nou spre ponton unde ne-am urcat pe un alt vaporaş, Paradise se numea, ceva mai nou decât cel dinainte, şi am pornit spre Insula Paradisului.

Snorkeling

Înainte de a ajunge pe insulă, ne-am oprit în larg lângă un recif de corali pentru baie în mare şi/sau snorkeling, după dorinţa şi putinţa fiecăruia. Turiştii au fost ajutaţi să se echipeze, am fost instruiţi sumar despre cum aveau să decurgă lucrurile, cei care nu ştiau să înoate sau erau mai precauţi din fire au primit veste de salvare, apoi grupul a fost împărţit în două, fiecare subgrup era asistat şi supravegheat de un instructor şi am intrat în mare. Fotografii au intrat împreună cu noi şi au filmat nonstop sub apă pentru ca mai târziu să ne ofere spre cumpărare filmările împreună cu toate pozele din această excursie. Habar nu am cum au ieşit acele poze şi filmări profesionale şi nici cât costau, pentru că eu dormeam când au umblat pe vas să le vândă şi fotograful a avut decenţa să nu mă deranjeze.

Pentru a face totul mai atractiv pentru noi, instructorii au trişat puţin oferind mâncare peştilor care veneau în număr foarte mare „la masă”. Din păcate, în acelaşi loc acostau şi alte vaporaşe pline cu turişti, astfel că în apă era o aglomeraţie de nedescris.

Am intrat cu masca şi cu propriul aparat de fotografiat, în fine, de fapt împrumutat :D (mulţumesc Zozo, mulţumesc Dragoş:*), mi-a plăcut ceea ce am văzut, mai ales când peştii dădeau năvală la mâncare, dar filmuleţele mele au fost slăbuţe, pline de picioarele şi corpurile celorlalţi participanţi. Apa avea o adâncime de câţiva metri, era mai adâncă decât la noi la hotel, claritatea apei era deosebită, dar, sincer, deşi ne aflam în largul mării, am văzut mai puţini peşti şi mai puţin variaţi ca în locul în care făceam zilnic snorkeling intrând de pe pontonul hotelului. Aglomeraţia foarte mare din apă pe mine m-a deranjat, făcându-mă să mă întreb ce caut eu acolo când aveam la dispoziţie o „piscină naturală” mult mai frumoasă la hotel.

Per total, oprirea pentru snorkeling a fost o experienţă OK, dar nicidecum una WoW. Din nou, aşteptările mele au fost prea mari. Plecasem de la premisa că în larg trebuie să fie totul mult mai frumos şi mai interesant decât în apropierea ţărmului pe plaja hotelului. Premisa s-a dovedit corectă în cazul altor turişti cazaţi la alte hoteluri din zonă, dar nu şi în cazul nostru care eram fericiţii beneficiari ai unui recif minunat la hotelul ales.

După snorkeling şi bălăceală ne-am urcat înapoi pe vas, am făcut un duş pentru a da sarea jos de pe noi şi ne-am continuat drumul spre Insula Paradisului, deja vizibilă la orizont. Pe toată durata plimbării cu vaporul am beneficiat gratuit şi nelimitat de apă, sucuri din gama Coca Cola, ceai şi cafea instant.

Insula Paradisului

Pe măsură ce ne aproapiam de insulă, marea îşi schimba culoarea într-o succesiune de nuanţe de la albastru închis spre un turcoaz superb. Pescăruşii în zbor ne-au ţinut companie. Vaporul a acostat la o oarecare distanţă de ţărm, fiind transbordaţi în două bărci cu motor care ne-au dus la mal.

Şi am ajuns şi în „Maldive”, Maldivele din Egipt, desigur :D. „Paradise” este denumirea unei părţi a Insulei Giftun, aflată în apropiere de Hurghada. Nu voi menţiona informaţii gen lungime, lăţime, kilometri pătraţi, dar voi posta câteva fotografii cu poziţionarea pe hartă indicată de GPS-ul de pe telefon pentru a vă face o idee.

Plaja este absolut fabuloasă, iar marea este incredibilă. Am avut câteva ore la dispoziţie pentru relaxare pe această insulă minunată, unde ne-am simţit aproape ca în paradis. Culoarea mării şi nisipul fin şi aproape alb de pe plajă m-au făcut să-mi amintesc cu drag de Insula Saona din Marea Caraibilor, destul de asemănătoare într-o oarecare măsură, însă aici mi-au lipsit palmierii cocoşaţi şi nucile de cocos, dar acest lucru nu m-a făcut să mă bucur mai puţin de timpul petrecut pe insulă.

Ne-a fost indicat şirul de umbrele destinat grupului nostru. Totul era organizat, nu te puteai aşeza unde voiai. Umbrelele, vitale având în vedere căldura de afară şi soarele arzător, erau destul de joase şi acoperite cu frunze uscate de palmier. Nu am avut şezlonguri, ci doar nişte rogojini peste care ne-am întins prosoapele de plajă luate de la hotel. A fost perfect aşa. Au urmat mai multe reprize de bălăceală într-o mare foarte caldă şi foarte curată.

Intrarea în mare era foarte lină şi numai cu nisip fin. Aici am remarcat marele plus faţă de plaja hotelului la care eram cazaţi şi unde nu puteam intra în mare decât de pe ponton, un ponton foarte lung, şi direct în apă destul de adâncă în anumite momente ale zile, intrarea directă în mare fiind dificilă din cauza apei foarte mici şi a coralului mort. Ne-am simţit extraordinar. Nici nu ştiu când a trecut timpul şi ghidul ne-a invitat la restaurant unde am luat masa de prânz, inclusă în preţul excursiei.

Restaurantul era o terasă, curată, cu acoperiş de stuf, iar prânzul a fost în regim bufet suedez. Nu-mi era foarte foame, dar nici nu aveam prea multe variante de ales, dintre peşte, două feluri de carne, ceva legume, câteva salate, câteva feluri de fructe. Mult sub nivelul mâncării de la noi de la hotel, dar suficient pentru a-ţi astâmpăra foamea. Ne-au oferit gratuit nişte suc, prea dulce pentru gustul meu, dar măcar era rece şi câte o sticlă de apă plată rece. După ce am mâncat aveam de ales între un cocktail răcoritor la barul de pe insulă unde au ţinut şi un mic spectacol cu dansatoare din buric, o narghilea la cafeneaua alăturată sau încă o baie în mare. Noi am ales să ne bălăcim. Spectacole de acest gen văzusem destule şi în Egipt, dar şi prin alte ţări, cocktailuri aveam şi la hotel şi narghilea aveam şi acasă, dar acea mare superbă era unică.

Am mai făcut noi o baie şi încă una, am mai inspectat imprejurimile, am mai stat la umbră şi ghidul a dat semnalul de plecare. Trist moment. Totul era atât de frumos încât nu ne venea să mai plecăm.

Multe agenţii organizează excursii pe această insulă minunată, la preţuri negociabile, dar destul de diferite. Un amănunt important este faptul că doar unele agenţii au acces la această plajă cu umbrele din frunze de palmier, delimitată de restul plajei şi păzită cu stricteţe. Alte vaporaşe aduceau turişti pe insulă şi îi lăsau pe plajă în plin soare. Nu faptul că îşi întindeau prosopul direct pe nisip era problema, ci lipsa unei umbrele de plajă, de neconceput pentru mine, soarele fiind mult prea puternic, încât nicio pălărie de soare şi nicio cremă de protecţie cu factor oricât de ridicat nu te puteau proteja suficient, astfel că o insolaţie era iminentă sau chiar mai rău. Alegerea unor excursii foarte ieftine comportă şi unele riscuri. Eu nu am vrut să risc.

Cu aceleaşi bărci cu motor ca la venire am fost transbordaţi înapoi pe vasul Paradise cu care am plecat înapoi spre Hurghada. A urmat o nouă minicroazieră care a durat aproximativ patruzeci şi cinci de minute, la fel însoţiţi de pescăruşi în zbor. Eu delfini nu am văzut, deşi ghidul zicea că am putea întâlni pe drum. Cei mai mulţi turişti au urcat pe puntea superioară a vasului şi au continuat distracţia. Eu am profitat de linişte şi am adormit în zona interioară, pentru că din cauza valurilor nu mă simţeam bine.

Am debarcat pe o altă plajă decât cea de pe care plecasem, am predat echipamentul închiriat şi ne-am îndreptat spre microbuze. Aici a fost o sincopă în organizare, în sensul că nu ne aştepta nimeni, ghidul a trebuit să dea, nervos, câteva telefoane şi la scurt timp au apărut câteva microbuze în care ne-a plasat pe fiecare în funcţie de hotelul la care trebuia să ajungem. Am respirat uşurată: de această dată scăpasem de repriza obligatorie de shopping impus :D.

După aproape unsprezece ore de la plecare ajungeam înapoi la hotel, având timp suficient pentru a face un duş, a ne schimba hainele şi a merge la cină. Eram obosită, dar fericită după o zi plină petrecută pe mare.

Concluzii

Această excursie mi-a plăcut cel mai mult dintre cele patru făcute în această primă vacanţă în Egipt. Culmea este că am avut cele mai mari reţineri în a o alege, de teama răului de mare, pe care l-am resimţit doar la întoarcere. Toate cele trei părţi au fost frumoase în felul lor, din toate am rămas cu amintiri deosebite, dar mie cel mai mult mi-a plăcut relaxarea pe Insula Paradisului.

Cu speranţa că fotografiile ataşate vă vor convinge mai mult decât am reuşit eu în cuvinte, recomand călduros această excursie pentru că MERITĂ!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de nicole33 in 05.11.18 00:41:06
Validat / Publicat: 05.11.18 01:44:00
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în EGIPT

VIZUALIZĂRI: 7481 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

25 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Paradise Island Plus - ca într-un acvariu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 140900 PMA (din 92 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

25 ecouri scrise, până acum

iulian68
[05.11.18 01:53:05]
»

Sarut mana, de mult asteptam articolul acesta! ????

nicole33AUTOR REVIEW
[05.11.18 06:39:31]
»

@iulian68:

de mult asteptam articolul acesta!

Mă bucur, dar de unde ştiai ce am făcut eu prin Egipt?

Sper că nu ţi-am înşelat aşteptările

Mulţumesc pentru vizită şi ecou!

Carmen Ion
[05.11.18 08:51:46]
»

@nicole33: Bravo, Nicole, ce excursie frumoasă!

Și zici că ai narghilea acasă? Turcoaico!!!

iulian68
[05.11.18 09:51:53]
»

@nicole33: ai uitat ca eram pe fb si comentam despre asta? Ti-au "scapat " cateva poze atunci... ????

Michi
[05.11.18 10:55:10]
»

Egiptul, cu o noapte dormită la Hurghada a fost prima noastră excursie ˝afară˝. Am văzut marea de corali din vaporaşul cu fund de sticlă dar ce ţin mai bine minte a fost frigul din camere în timp ce afară erau 35 de grade. A fost prima dată când am întâlnit aerul condiţionat.

krisstinna
[05.11.18 11:56:29]
»

@nicole33: Culorile apei îmi amintesc de Zakynthos și Lefkada, nisipul de Creta și Cipru, umbrelele de plaja Falassarna.

Haioasa poza 50, am văzut cum îi cădeau unuia pantalonii de pe el

Eu aștept sa scrii și despre hotel, totuși... Poate reușesc sa păcălesc omul cu un Egipt

Este genul de excursie pe care îl ador, nu îmi e frica de apă, este fantastic sa vezi lumea marină, am experimentat in Cipru.

Nu știu de ce zici ca a fost scump, mie nu mi se pare.

Felicitări pentru alegerea făcută, pentru “curaj”.

Zoazore
[05.11.18 12:55:06]
»

@nicole33: Nu trebuie sa-mi multumesti! Pentru asta-s prietenii! Si tu ai fi facut la fel!

Iar eu te-am folosit! Vroiam sa testez aparatul si subacvatic, dar in cada n-aveam ce poza!

E o lume fascinanta lumea subacvatica! Dar cu-asa aglomeratie de turisti, pestii unde sa mai incapa? La tine la hotel nu era asa aglomeratie, de-aia erau mai multi.

Ce albastra e Marea Rosie! Ce culori frumoase schimba!

Si pe mine m-a distrat P50. Omul nu s-a prins ca urma sa joace-n poze porno?

webmaster
[05.11.18 13:51:15]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

===

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mihaelavoicu
[05.11.18 14:52:31]
»

Votul 30 și zic: Dragă Nic. ești o fată curajoasă!!

nicole33AUTOR REVIEW
[05.11.18 21:01:24]
»

@webmaster:

Mulţumesc mult!

nicole33AUTOR REVIEW
[05.11.18 21:07:45]
»

@iulian68:

ai uitat ca eram pe fb si comentam despre asta? Ti-au "scapat " cateva poze atunci...

Recunosc, am uitat. Deh... vârsta. Mulţumesc pentru... reamintire.

Eram nedumerită, deoarece cu puţini colegi de site am povestit despre această vacanţă, iar cu tine nu mă mai întâlnisem de la Cocoşu Roşu, mult înainte de Egipt.

Din lipsă de timp, intru rar pe Facebook, iar de postat postez şi mai rar, mai mult din concedii când am şi timp şi am şi ce arăta

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33AUTOR REVIEW
[05.11.18 21:20:49]
»

@Michi:

Egiptul, cu o noapte dormită la Hurghada a fost prima noastră excursie ˝afară˝.

Prima mea excursie "afară" a fost la Viena în 1993. În Egipt am ajuns mult mai târziu, după o aşteptare de şapte ani. Primele planuri le aveam pentru 2011, dar, din motivele binecunoscute, a picat tot.

dar ce ţin mai bine minte a fost frigul din camere în timp ce afară erau 35 de grade. A fost prima dată când am întâlnit aerul condiţionat.

La mine nu a fost prima întâlnire cu AC-ul, sunt chiar fan, dar aici am avut probleme cu el pentru că funcţiona prea eficient . Venisem răcită imediat după o minivacanţă în România, iar răceala mi s-a agravat din prima zi de sejur din cauza aerului prea rece. Ulterior am preferat să mor de cald dormind cu uşa de la balcon deschisă, noaptea fiind 29-30 grade.

Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!

nicole33AUTOR REVIEW
[05.11.18 22:02:55]
»

@krisstinna:

Culorile apei îmi amintesc de Zakynthos și Lefkada, nisipul de Creta și Cipru, umbrelele de plaja Falassarna.

Te cred pe cuvânt, deoarece nu am ajuns încă în niciuna din aceste destinaţii, chiar dacă Cipru este demult pe lista mea scurtă şi de vreo doi ani şi Creta, dar tot mai sper într-o aliniere favorabilă a planetelor .

Mie culoarea mării mi-a amintit de Marea Caraibilor la Saona, iar umbrelele şi nisipul de plaja Bavaro şi de plaja Cortecito de lângă Punta Cana, acolo oceanul având alte nuanţe şi fără dregradeuri.

Haioasa poza 50, am văzut cum îi cădeau unuia pantalonii de pe el

În primă fază, m-am speriat când am citit ecoul tău, neştiind ce scenă am surprins fără să vreau. Atenţia mea era concentrată pe corali şi pe peşti, dar mereu îmi intrau în cadrul alte personaje, iar azi noapte nici nu mai vedeam ce postez.

Este vorba de unul din fotografii din excursie, genul macho, care şi pe uscat îşi ţinea şortul mai jos de talie, probabil crezând că astfel are mai mult succes la femei , nu ştiu. Nu era genul meu, dar era simpatic şi cu el ce m-am mai conversat şi eu în engleză, când tot grupul era format doar din lituanieni, de nici nu prea înţelegeam "rusa" vorbită de aceştia.

Eu aștept sa scrii și despre hotel, totuși... Poate reușesc sa păcălesc omul cu un Egipt

Voi scrie şi despre hotel, mai ales pentru că mi-a plăcut mult. A fost peste aşteptările mele la toate capitolele. Dar nu ţi-l recomand, deoarece este foarte izolat, la treizeci de kilometri de oraş şi nu vă văd mergând cu taxiul. Nici soţul meu nu a vrut să luăm taxiul. L-am bănuit că a băut după Domnul C. şi s-a molipsit de teama răpirilor etc.

Este genul de excursie pe care îl ador, nu îmi e frica de apă, este fantastic sa vezi lumea marină, am experimentat in Cipru.

Nici mie nu îmi este frică de apă. Înot de la trei ani şi iubesc necondiţionat orice mare sau ocean. Problema mea este că am rău de mişcare şi din această cauză ezit mult înainte de a alege orice croazieră. La Kuşadasi mi-a fost rău, mai ales la întoarcere, când am înţepenit pe punte în aceeaşi poziţie până în port. Te invidiam când vedeam în poze cum v-aţi distrat voi pe Big Baba, dansaţi, râdeaţi, iar eu nu puteam nici măcar să fumez sau să beau apă. Din acest motiv am ratat multe ocazii de acest fel.

Nu știu de ce zici ca a fost scump, mie nu mi se pare.

Dacă stăteam în oraş, sigur găseam şi mai ieftin, dar noi am fost nevoiţi să luăm doar de la touroperator.

Nu-mi pare rău deloc, deoarece a meritat fiecare bănuţ dat, a fost excursia care mi-a plăcut cel mai mult din toate punctele de vedere.

Mulţumesc pentru vizită şi aprecieri!

nicole33AUTOR REVIEW
[05.11.18 22:18:02]
»

@Zoazore:

Pentru asta-s prietenii! Si tu ai fi facut la fel!

Categoric, da, dar tot îţi mulţumesc.

Iar eu te-am folosit! Vroiam sa testez aparatul si subacvatic, dar in cada n-aveam ce poza!

Eu cred că îţi era frică să-l testezi, aşa cum mi-a fost şi mie până când m-a liniştit Dragoş că pot să-l folosesc cu toată încrederea.

Lasă cada de acasă, că-l puteai testa în piscină la Magnolia şi cine ştie ce mai descopereai la vizionarea pozelor/filmelor

Ce albastra e Marea Rosie! Ce culori frumoase schimba!

Eu aflasem deja cu ocazia vacanţei în Iordania la Aqaba tot pe malul Mării Roşii, dar aici mi s-a părut mult mai frumoasă, poate şi pentru că am început să-i descopăr secretele din adâncuri.

Tipul era unul din cei doi fotografi, dar probabil era prea concentrat să ne filmeze pe noi . Ăsta este riscul când porţi şortul mai jos de talie pentru a impresiona sexul feminin sau o fi o nouă modă, pentru că aşa umblau şi salvamarii de la noi de la hotel. Noroc că nu intrau în mare să salveze pe nimeni

Mulţumesc pentru vizită şi ecou!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33AUTOR REVIEW
[05.11.18 22:28:50]
»

@Carmen Ion:

Și zici că ai narghilea acasă? Turcoaico!!!

Normal că am, ar fi fost ciudat dacă nu-mi luam. Am chiar două, cumpărate cu ocazia primei vacanţe în Turcia, le folosim acasă mai mult iarna, dar nu mă întreba de ce şi în fiecare an ne reînnoim stocul de "tutun" cu diverse arome, acesta trebuind să fie proaspăt şi umed.

Din Grecia m-am întors cu o sticlă de ouzo pe care o am şi acum după zece ani, dacă nu s-a evaporat lichidul între timp , am băut din ea o singură dată împreună cu mama. Mi-am mai luat şi o brăţară cu motivul labirintului, chipurile suflată cu aur, dar nu am purtat-o decât o vară pentru că s-a oxidat .

Mulţumesc pentru vizită şi ecou!

nicole33AUTOR REVIEW
[05.11.18 22:43:24]
»

@mihaelavoicu:

Eu sunt foarte curajoasă de felul meu şi aici am plecat pe mare cu curaj, dar şi cu o cutie de pastile contra răului de mişcare , care putea să-mi ruineze bucuria plimbării cu vaporul, pentru că de aici venea teama mea.

Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!

tata123 🔱
[09.11.18 09:09:10]
»

@nicole33: O experiență deosebită pe care nu prea mulți dintre noi o încercăm. Dacă suntem deschiși la a încerca lucruri noi, e posibil să fim plăcut surprinși. Îmi plac culorile și modelele amenajărilor de la spațiul pentru narghilea (P73).

P. S. Felicitări pentru cel de-al 100-lea articol publicat pe AmFostAcolo. La cât mai multe, fiindcă bune și utile sunt deja.

nicole33AUTOR REVIEW
[09.11.18 21:20:33]
»

@tata123:

Mulţumesc mult pentru apreciere şi ecou!

Mă surprinde spiritul tău de observaţie. Ai fost singurul care a remarcat

roth
[17.12.18 23:26:23]
»

O lume minunata cea de sub ape, gradini intregi de corali, forme si culori cat sa iti taie respiratie. Marea Rosie e un paradis pentru cei ce iubesc scufundarile.

Ma bucur alaturi de poveste si imagini, imi e dor de apa desi am doar 1 zi de cand am revenit.

Sakiz*
[19.12.18 05:47:58]
»

Foarte frumos, Nicole! Multumesc pentru plimbarea virtuala minunata! Chiar era nevoie de zuperbonus pentru asa o relatare si descrieri impresionante! ????????????

Am vizitat doar Cairo in Egipt, iar Marea Rosie am vazut-o doar de pe malul iordanian unde am admirat si noi minunatii cu ”batiscaful”. Sorb fiecare litera scrisa de tine despre vacanta ta in Egipt, caci si pe noi ne-a tentat ideea pentru iarna asta.

nicole33AUTOR REVIEW
[19.12.18 06:27:51]
»

@roth:

Marea Rosie e un paradis pentru cei ce iubesc scufundarile.

Într-adevăr, Marea Roşie este un paradis, dezvăluind surprize fantastice celor care fac scufundări sau snorkeling, recifele de corali şi multitudinea de peşti de toate mărimile şi culorile oferind un spectacol incredibil, de care nu te poţi plictisi şi de care îţi vei aminti mereu cu drag.

Ma bucur alaturi de poveste si imagini, imi e dor de apa desi am doar 1 zi de cand am revenit.

Privesc pe fereastră la ninsoarea de afară şi nu pot decât să te invidiez pentru vacanţa la căldură de care tocmai te-ai bucurat când la noi este frig şi zăpadă.

Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
nicole33AUTOR REVIEW
[19.12.18 06:35:18]
»

@Sakiz*:

Multumesc pentru plimbarea virtuala minunata! Chiar era nevoie de zuperbonus pentru asa o relatare si descrieri impresionante!

Îţi zupermulţumesc pentru aprecierea unui articol pe care l-am scris cu mare drag despre o excursie care mi-a plăcut tare mult şi despre care şi eu îmi amintesc cu mare plăcere când revăd filmuleţe şi pozele făcute.

Am vizitat doar Cairo in Egipt, iar Marea Rosie am vazut-o doar de pe malul iordanian unde am admirat si noi minunatii cu ”batiscaful”.

Egiptul are multe alte frumuseţi care aşteaptă să fie descoperite, iar Marea Roşie este doar una dintre ele .

Şi pentru mine, primul contact cu Marea Roşie a fost în urmă cu doi ani când am petrecut două săptămâni de vis pe malul acesteia în Iordania lângă Aqaba.

Dana2008
[19.12.18 07:00:04]
»

@nicole33: Ce frumos!

Felicitări pentru articol si fotografiie minunate!

Si eu visez să ajung în Maldive... oricând... și în altă viață e ok!

Despre Marea Roșie nu pot spune decât că este un alt vis din liceu să inot cu peștii colorati... îmi place foarte mult să fac snorkeling, dar până in prezent nu l-am văzut pe Nemo si pe Dorry... încă îi mai caut în fiecare vară.

In Egipt mi-e frică să merg din cauza nesiguranței și atentatelor asupra turiștilor.

Călătorii plăcute!

nicole33AUTOR REVIEW
[20.12.18 06:54:52]
»

@Dana2008:

Si eu visez să ajung în Maldive... oricând... și în altă viață e ok!

Ehhh... şi eu visez de mulţi ani să ajung în Maldive, până acum a rămas doar un vis, însă nu-mi pierd speranţa

Despre Marea Roșie nu pot spune decât că este un alt vis din liceu să inot cu peștii colorati... îmi place foarte mult să fac snorkeling, dar până in prezent nu l-am văzut pe Nemo si pe Dorry... încă îi mai caut în fiecare vară.

Spre deosebire de Maldive, Marea Roşie este o destinaţie mult mai accesibilă din toate punctele de vedere, iar snorkelingul este pur şi simplu fantastic.

Am luat un prim contact cu Marea Roşie în Iordania în urmă cu doi ani şi ceva, dar am "aprofundat" problema anul acesta în Egipt, ţară în care voi reveni chiar anul viitor. După ce îmi voi rezolva o problemă de sănătate, îmi doresc să trec la nivelul următor: scufundări în Marea Roşie

In Egipt mi-e frică să merg din cauza nesiguranței și atentatelor asupra turiștilor.

Din 2011 am tot avut Egiptul pe lista scurtă, dar evenimentele m-au tot făcut să amân.

Impresia mea după două săptămâni petrecute în această ţară este că lucrurile au intrat pe un făgaş normal, iar turismul va reveni în scurt timp la ceea ce era înainte de revoluţie. Eforturile pe care le fac egiptenii pentru siguranţa turiştilor sunt vizibile şi liniştitoare.

Mulţumesc mult pentru urări, aprecieri şi ecou!

Dana2008
[20.12.18 08:44:26]
»

@nicole33: Mulțumesc frumos pentru răspuns!

Sărbători fericite!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dana2008, iulian68, Michi, mihaelavoicu, roth, Sakiz*, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂO plimbare... subacvatică:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10074591636658 sec
    ecranul dvs: 1 x 1