EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Biblioteca Universității Tehnice
TIPĂREȘTE
URMARE de aici
Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” a făcut valuri acum câțiva ani, când 900 ???? de urmăritori ai unui site au declarat-o The most beautiful library in the world . Evident, întreaga presă națională a preluat știrea, că știți: cea mai frumoasă cascadă, cele mai colorate mănăstiri, cel mai preferat ???? loc de vacanță al Prințului Charles, cel mai înalt pitic. Oricum, informația era reală: la acea vreme am verificat și se adeverea. Între timp, se pare că a căzut „tocmai” pe locul 23: boredpanda.com/extraordinary-libraries.
Lăsând la o parte gluma (și exagerările), biblioteca este cu adevărat frumoasă și e mare păcat ca cineva să ajungă prin Copou și să nu o viziteze. Ca să scurtez lucrurile: vă puteți face o idee vizionând filmulețul acesta youtube sau pe acesta digi24.ro/regional/digi24 ... din-iasi-349771. Sau citind un articol lămuritor aici opiniastudenteasca.ro/rep ... e-din-lume.html. Și, dacă deja v-ați convins fie că merită, fie că nu, atunci – vorba lui @Yersi: Haidi, pa!
Pentru cine încă nu a părăsit incinta hotnews.ro/stiri-arhiva-1 ... sim-incinta.htm am să mai spun câteva lucruri, încercând să nu insist pe ceea ce puteți găsi oriunde. De la explicațiile pe care le-am primit de la doamna care ne-a fost ghid (foarte informată și pasionată!) a trecut, deja, ceva timp, dar mi-am amintit chestii privind din nou pozele făcute atunci. Sau citind articolul indicat mai sus: am avut și noi parte de comparația cu biblioteca din Harry Potter, sau de impregnarea cu mirosul de carte veche ???? (ce-i drept, copiii erau clar majoritari în grup). Sau citind.
Așadar: biblioteca a fost construită odată cu Universitatea (actuala aripă nordică, vezi impresii pentru detalii), în anii 1892-1897, de către arhitectul francez Louis Blanc, care a ținut seama și de un proiect al ieșeanului Petru Poni (așa cum se subliniază, cu mândrie, de fiecare dată). Finanțarea s-a făcut, în mare măsură, din fondurile Casei Regale, Carol I fiind considerat „ctitorul” edificiului.
Este poziționată fix deasupra Sălii Pașilor Pierduți, sub cupola nordică a Palatului Universitar (care poate fi admirată „de dedesubt” din interiorul bibliotecii). Accesul se face din Sala Pașilor Pierduți, urcând un rând de trepte; traseul este descris clar pe site-ul propriu biblioteca.tuiasi.ro/desp ... /sediul-central. Tot de acolo aflăm că vizitele ad-hoc, cu cel mult cinci vizitatori, se pot face fără un anunț prealabil, gratuit, pe baza unei cereri care se completează la fața locului, în timpul programului (luni-vineri, 8:00-15:00). Mai aflăm, însă, că este închisă pe perioada pandemiei ????; oricum, merită făcută o încercare.
Arhitectura este în stil eclectic, un amestec de baroc şi rococo viu colorat, iar tavanul este decorat cu vopsea de efect stucco veneziano. Deşi nu se mai păstrează la ora actuală, se ştie că iniţial pereţii laterali erau pictaţi cu imagini ale unor biserici şi mănăstiri, iar în fundal erau reprezentate Sfinxul şi piramidele egiptene, picturi realizate de pictori români precum (?) Mureşan, Juan Alpar şi Eugeniu Voinescu. Doamna care ne-a dat explicații ne-a arătat și o fotografie de acum o sută de ani (1922) în care aceste picturi sunt vizibile. Am căutat pe internet imagini vechi și am găsit-o: P1 este, aparent, singura poză cu biblioteca de dinainte de 1950 care se mai păstrează.
În prezent, pereții sunt acoperiți cu vopsea verde-smarald. Care nu ascunde vechile picturi, așa cum am văzut scris în unele locuri: acestea sunt duse cu totul, odată cu pereții pe care îi împodobeau. La fel, frumosul tavan casetat și aurit din prezent nu mai are legătură cu cel inițial, din motive pe care le voi detalia imediat.
Mai impresionează balconul care înconjoară biblioteca și permite accesul la cărțile aflate în partea de sus, cu balustradele sale din fier forjat. Din păcate, nu ni s-a permis să urcăm (se pare că e destul de șubred), astfel încât toate pozele pe care le-am făcut sunt de la nivelul podelei. Spre deosebire de fotografia care a furat inimile celor care au votat în sondajul de care vorbeam la început (P2), care e făcută de la balcon. A, ne-au mai plăcut scările spiralate și corpurile de iluminat. Dacă îmi aduc bine aminte (dar e posibil să mă înșel), cel care a gândit balconul și lambriurile este unul și același cu artistul care a realizat interiorul Castelului Peleș.
Destinația inițială a fost de Bibliotecă a Universității din Iași. Prima colecție de carte era preponderent științifică: matematică, fizică, chimie. Au existat și lucrări de drept, istorie, literatură etc., care au fost însă preluate de Fundațiunea „Regele Ferdinand I” , actuala Bibliotecă Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (cea de la Fundație) în 1946, pe fondul evenimentelor despre care voi face vorbire mai jos. În prezent, biblioteca deține preponderent lucrări de interes pentru inginerii de tot felul; împreună cu cele șase sucursale din Tudor Vladimirescu, se laudă cu peste un milion de titluri de cărți și periodice.
În anul 1937, noua Lege a învăţământului stipula înfiinţarea Şcolii Politehnice la Iaşi, prin transformarea secţiilor de ştiinţe aplicate din cadrul Universităţii. Această şcoală s-a numit Şcoala Politehnică “Gh. Asachi” şi a continuat să funcţioneze în clădirea Universităţii, în aripa nordică (veche) a acesteia; aripa sudică, inaugurată de doar câțiva ani, a rămas Universității (nu mai știu sigur dacă în acel moment trecuse de la denumirea „Mihăileană” la „Cuza-Vodă” ).
Apoi a venit războiul. Bombardamentele rusești din 41 au ocolit Palatul de la Copou. În martie 1944, frontul a ajuns la nord de Iași: sovieticii ocupaseră nordul Basarabiei și luaseră Dorohoiul, Botoșanii, Hârlăul. La finalul lunii, orașul a fost evacuat; Universitatea a plecat în bejenie la Alba-Iulia. Politehnica fusese deja mutată la Cernăuți în 1940, iar în 1944 a plecat în refugiu la Drobeta-Turnu Severin. De acolo, din cauza bombardamentelor americane asupra șantierului naval, școala s-a mutat la Deveselu. Se discuta posibilitatea ca Școala Politehnicii să fie integrată în Politehnica de la Timișoara sau că ar trebui mutată la Sibiu și doar ultima variantă a fost de a se întoarce, după război, la Iași. Aceste multe mutări au făcut ca patrimoniul instituției să fie afectat.
În acest timp, Iașul (a cărui populație scăzuse mult sub jumătate, rămăseseră pe loc doar cei care oricum nu mai aveau nimic de pierdut) a rezistat: linia frontului s-a stabilizat până către finalul verii. Pentru a da un ajutor aliaților, americanii au bombardat (inutil, nu au fost vizate obiective strategice) orașul în noaptea de 5 spre 6 iunie 1944, mai ales cartierul Copou; Universitatea a avut de suferit. Dar lovitura de grație a venit pe 20 august, când sovieticii au declanșat Operațiunea Chișinău-Iași. Aceasta a început cu obișnuitul bombardament, concentrat tot pe zona Copoului (intrarea în oraș era planificată – și s-a realizat în 22 august – pe aici). Palatul a fost complet distrus, inclusiv biblioteca; à la guerre comme à la guerre.
A fost bombardat și sistemul de alimentare cu apă (care vine de la Timișești, de dincolo de Siret), astfel încât incendiul izbucnit a fost stins cu mare greutate. Întoarsă acasă din refugiul bănăţean, Otilia Cazimir avea să scrie îngrozită: „Strada Păcurarilor nu era decât un lung şir de ruine, profilate pe cerul nopţii de noiembrie. Iaşii semănau cu un oraş dezgropat, care-şi încheiase viaţa de milenii. Părea că mă întreabă: Cine eşti şi ce cauţi pe-aici? Prin grădinile Copoului şi Păcurarilor, la Leţcani şi la Breazu, se înălţau pâlcuri de cruci, unele umbrite de-o cască, veghind proaspetele cimitire cu gropi comune şi movile de trupuri“. Clădirea Universităţii era plină de moloz, cu etajul Facultăţii de Știinţe (aripa din deal) ruinat şi Biblioteca Centrală distrusă, fără acoperiş, jumătate din plafonul cu stucaturi căzut şi frescele nimicite. Pretutindeni domnea pustiul şi se înălţau movilele de gunoaie, resturi din mobilier, cărţi arse şi aparatele laboratoarelor sparte. (Ion Mitican)
Nu e de mirare că s-a luat serios în considerare demolarea completă a Palatului. Din fericire, această propunere a căzut; doamna de la bibliotecă ne-a povestit, cu mândrie, despre eforturile depuse de studenții politehniști la cărarea molozului, refacerea de urgență a unor ziduri etc. Dar, din cauza dificultăților de după război, restaurarea propriu-zisă a început târziu, prin 1952 și s-a întins până spre 1960.
După împărțirea patrimoniului, Biblioteca a rămas Universității Politehnice. A fost refăcută cu migală, cât mai asemănător cu cea inițială (într-o versiune mai puțin împodobită, însă) și, din 1955, este inclusă în patrimoniul naţional. Nu a avut prea mult de suferit la cutremurul din 1977, însă a fost foarte afectată de cel din 1990; o nouă renovare s-a încheiat în 1995 (țin minte că biblioteca a fost închisă în ultimii mei ani de studenție). În sfârșit, a mai fost o restaurare recentă, finalizată în 2015.
Gata, am terminat cu istoria. Mai spun doar două vorbe despre ce m-a impresionat la ieșire. Am revăzut vechile fișete (P27-P29) prin care căutam, uneori zeci de minute, câte o carte de care aveam nevoie. Doamna ne-a explicat că, înainte de acestea, se folosea un alt sistem, de care nu știam. Există un dulap care conține mici cataloage, cu legătură metalică, pe fiecare filă fiind descrisă câte o lucrare și însemnat locul acesteia la raft (P30-P31). Am mai înțeles că evidența carților pe hârtie a fost înghețată la nivelul anului 1992; din acel moment, este pe calculator și, în prezent, se lucrează la prelucrarea în format electronic a datelor anterioare acelui an.
Pe masa de la intrare există un bol care conține mici suluri de hârtie care se oferă la ieșire vizitatorilor, precum și semne de carte cu însemnele bibliotecii (P32-P33). Acestea conțin diferite mesaje; recenta găsire a lor prin casă m-a determinat să scriu aceste rânduri. Iată:
???? Cărțile care te ajută cel mai mult sunt cele care te obligă să gândești cel mai mult. (Theodore Parker)
???? Dacă ai o grădină și o bibliotecă, atunci ai tot ceea ce îți trebuie. (Marcus Tullius Cicero)
???? Viața e o carte, iar noi o filă a ei. (Înțelepciune din bătrâni)
***
Un fapt mai puțin cunoscut este că aripa sudică găzduiește, în continuarea Sălii Pașilor Pierduți (deci la nivelul acesteia), o altă bibliotecă istorică, unică în partea asta de lume: Biblioteca Seminarului Matematic „Alexandru Myller” . Poartă numele unuia dintre puținii bucureșteni care au lăsat capitala pentru Iași: deși era în cărți pentru a ocupa catedra lui Spiru Haret (după pensionarea acestuia), a preferat să vină aici, pe catedra lăsată liberă de fostul rector Constantin Climescu în 1909.
Actul de naștere al acestei biblioteci este înregistrarea, la 18 octombrie 1910, a celor 80 de volume de până atunci ale Journal fur die reine und angewandte Mathematik, înființat de Leopold Crelle în 1829, cea mai prestigioasă revistă de matematică la acel moment. Myller a cumpărat colecția cu importanta sumă de 500 de lei, alocată special de către ministrul Spiru Haret. În cei 111 ani care au trecut, Seminarul Matematic a adunat aproape o sută de mii de unități bibliografice (unele de pe la 1550!) și a contribuit la formarea unor mari matematicieni ai lumii (nu e o exagerare); printre alții, Grigore Moisil sau Daniel Tătaru.
Seminarul Matematic nu este accesibil publicului, dar se pot vedea imagini pe site-ul Bibliotecii Centrale Universitare, bcu-iasi.ro/biblioteca-seminar-matematic.
Trimis de adso in 27.12.21 13:41:30
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în IAȘI.
19 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.17412391 N, 27.57199739 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
19 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Of, lumea se ferește să deschidă articole de la secțiunea Muzeul X acum, de sărbători.
Și uite așa nu află că nici măcar nu e vorba despre un muzeu, ci despre o bibliotecă 
.
La mulți ani! And stay safe!
Rog așteptați...
@adso: Păi, e vina ta! Să-ți explic de ce :
Dacă biblioteca e clădirea aia unde se păstrează cărțile, pe mine m-a ferit Dumnezeu de cărți! Că tu știi ce poți păți dacă citești? Ajungi să te miri de ceea ce afli și apoi să-ți pui întrebări, deci, s-a dus liniștea! Și, zice lumea că, dacă te mănâncă să citești faci buba la creier!
Uite, eu, de exemplu, acasă am fix 53 de cărți: 52 de joc și cartea de bucate. Și, ce să vezi, trăiesc binișor, fără traume intelectuale!
De-aia, spui, biblioteca e loc de afurisenie și e nasol să calci pe-acolo! Că, pentru ce să citesc, mai bine aștept cuminte și se face un film de desene animate cu subiectul din carte și e mai ușor!
Auzi la el, cărți?! Păi, tu ai uitat c-am fost polițist?
Că veni vorba, ziua-n amiaza mare, doi polițiști se duc la bibliotecă. Intră ei înăuntru iar bibliotecara îi salută :
-Bună ziua, ce faceți, iar plouă afară?!
PS. Pe vremea când eram student erau câteva materii la care nu ne întrebuințam prea mult, mai un buchet de flori asistentei, mai o copiuță. Aveam o vorbă: câtă vreme avem cursuri scrise putem da examene și la lb. chineză, chiar dacă pictam literele nu le scriam. Că vorba aia” Ai carte, ai parte” deși, aici, vorba nu se referă strict la cartea de citit cât la titlurile de poroprietate date țăranilor pentru bucata de pământ pe care erau împroprietăriți, titlu pe care țăranii îl numeau” carte” . Și, dacă aveai cartea, clar, aveai și partea.
Doamne, cât am mai vorbit, ca de fapt, să spun esențialul: să ai parte de un An Nou, 2022 cât mai bun! Și, nu numai tu ci și toți cei care citesc sau scriu pe-aici, pe AFA, deci și eu! Cum ar veni, mi-am urat singur La mulți ani! Hm, ciudat...
La mulți ani! 
@adso: La mulți ani!
Așa se întâmplă cu multe articole bune. Ceva de genul „luați site-ul de cultura și băgați-l în dubă” . Interesul e mult scăzut, pe primul loc se află alte chestii.
Frumoasă bibliotecă are Universitatea Tehnică! De mult vreau să o văd, poate la vizita următoare. Am lucrat destul de mult cu fișele bibliografice pe cartonașe standardizate, fac parte dintr-o epocă care se stinge. Fișierele cu sertărașe vor rămâne doar piese de muzeu. BCU Cluj de exemplu a digitizat întregul fișier clasic.
Numai bine!
@Yersinia pestis: Ma deturnezi. Aveam de gand sa nu mai plictisesc lumea anul asta, dar tu esti asa dragut, ca nu se face sa nu raspund.
” Uite, eu, de exemplu, acasă am fix 53 de cărți: 52 de joc și cartea de bucate.
Eu am 54. Nu am carte de bucate, dar pachetul celalalt are doi Joker-i. Si, daca ma gandesc bine, am si un rand de carti pantru Pacalici.
Multumesc pentru urari! Un an bun si tie, si tuturor cititorilor! Desi:
Acum o lună am citit că fumatul poate ucide.
A doua zi m-am lăsat de citit.
@tata123 ????: Multumesc! Asemenea!
Sa stiti ca nu am probleme cu faptul ca cititorii prefera ceva si nu altceva. Asa e normal. Unii chiar citesc doar ecouri, nu si articole - e tot normal. Fiecare isi ia de pe aici ceea ce ii trebuie / ce il intereseaza.
Am fost suparat acum fix un an pe tema asta, dar cred ca intre timp m-am maturizat. Fix la inceputul lui 2021 am incarcat "Liceul si Academia"; consider ca nu am mai scris de atunci nimic la fel de bun. Dar (cel putin partea a doua) a avut, intr-un an, sub 100 de vizualizari. Si nu sunt convins ca 5 persoane l-au citit pana la capat.
Insa, vorba lui @Yersi: vina imi apartine. Am scris articole despre muzee care au adunat 7-800 de vizualizari. Imi place sa cred ca e doar o chestiune de timing.
Profit de prilej pentru a va felicita pentru toata munca pe care o depuneti! Mi se pare fabulos ceea ce reusiti (atat dvs, cat si alti cativa user-i). Pe mine nu vad cum m-ar prinde articolul 100 pe aici.
@adso: Frumoasă această bibliotecă și povestea ei. Am fost acolo la început de iunie 2019, la doar câteva zile după vizita Papei Francisc la Iași. Mi-a plăcut Iașul și am mers special la Universitatea Alexandru Ioan Cuza pentru a vedea Bibloteca Universității Tehnice aflată deasupra Sălii Pictate de Sabin Bălașa..., dorită de mulți, cum ne-a povestit și nouă tot acea doamnă inimoasă. Din sală se urcă pe acea scară spiralată sus la balcon, pe partea stângă, era deschis și am admirat de sus amfiteatrul aflat la parter. Când am fost noi acolo venise o delegație de japonezi și am putut vizita puțin și amfiteatrul, erau tablourile reginei Elisaveta și a regelui Carol I iar cupola avea portretele unor mari personalități culturale, Cobălcescu, Philipide, Cernătescu...
Mulțumesc pentru că mi-ai amintit de ea!
@mprofeanu: Multumesc pentru ecou!
Eu am fost intr-o vizita pre-anuntata, cu un grup numeros de tineri. Avantaj: am avut ghidaj. Dezavantaj: nu ni s-a permis sa urcam in balcon, probabil din teama de a nu se apuca kizii sa alerge sau sa se impinga pe acolo.
Am vizitat si Aula Magna, tot atunci - e asa cum o descrieti dvs. Nu am vorbit despre ea pentru ca: 1. Nu am gasit folderul cu poze, desi trebuie sa fie pe undeva ????; 2. Oricum m-am lungit prea mult.
Poate, insa, am sa revin.
La multi ani!
@adso: ' Mulț' ani!
Subiectul e pe cale de dispariție, cam peste tot plaiul nost' , având "șansa" de a îmbrăca în fro' câțiva ani, hlamidă de monument sau muzeu. Da, da, vom contempla cartea la muzeu, parafrazându-l pe ăl cu știuca (T. Caragiu).
Am avut întâmplător ocazia (2-3 zile), să văd cam ce face un bibliotecar "vopsit" dintr-un orășel de provincie. Clădirea bibliotecii era nouă, modernizată și dotată inclusiv cu cele mai noi cuceriri ale tehnicii. Cele mai "nefericite" dintre toate erau cărțile, neglijate precum copiii flămânzi uitați de o mașteră pe post de bibliotecar. Camerele cu rafturile pline de cărți erau așezate, așa cum sunt refugiații într-un tren, ce gonește departe de un război contemporan: claie și fără legături de rudenie cu megieșii.
Temperatura și umiditate din aceste camere erau excesive.
Registrul cu volumele existente în "vagoanele" de război, nu era nici măcar deschis, ca să poți alege mai ușor, să te orientezi, spre un titlu sau autor.
Azi, cărțile sunt elemente decorative, acolo unde mai sunt expuse, din păcate.
Calculatorul, tableta sau e-readerul, au înlocuit cartea propriu-zisă. Nu ar fi un lucru chiar rău dacă totuși s-ar citi. Copiii care vin la o astfel de bibliotecă, nu citesc ci doar profită de netul gratis și computer pentru joc. Cărțile îmbătrânesc pe rafturi, cuprinse de bolile vârstei, se veștejesc și mor în mucegaiuri verzui și acarieni hrăpăreți, sub oblăduirea dezinteresului generalizat.
Cartea în format digital e pe val, pentru cine mai citește, bibliotecile clasice sunt vânate de rechinii imobiliari și nu pentru lectură, iar tăietorii de lemne pentru celuloza combinatelor de hârtie, o vor coti profitabil spre bandele ce rad pădurile.
"Cartea este un învăţător care nu cere bani şi nici recunoştinţă. Ea îţi oferă
în fiecare clipă descoperirile înţelepciunii. E un interlocutor cu un creier acoperit în piele, care îţi vorbeşte tăcând despre lucruri tainice. " - Aii Şir Nevai (Nizam al-Din rAli Shir Herawi) 1441- 1501
@zapacitu: Iata o poveste de acum 110 ani, pe care o stiu de copil (chiar mai romantata, e una dintre legendele urbane care m-au format); cei sensibili sa aiba batista la indemana:
adevarul.ro/locale/galati ... 0b89/index.html
(Am o revelatie: nici batiste nu mai exista! Pentru ele se foloseste acum hartia economisita de la carti.)
E despre un profesor de matematica din Barlad, care si-a cheltuit tot ce avea cumparand carti si infiintand trei biblioteci. Si care a fost omorat de talhari care nu au reusit sa priceapa ca omul chiar nu avea bani, ca si-i cheltuise pentru a-i lumina pe altii. Cititi!
Casa lui Stroe Belloescu adaposteste azi Biblioteca municipala. Si nici macar comunistii nu au avut curaj sa o darame: au oprit blocurile alaturi de ea. Dar... nu cred ca mai are multe zile, la cum arata; o vom lasa noi sa se demoleze, poate chiar o vom ajuta putin 
.
Povesti triste. Dar asa e la noi, nu in intreaga lume. Am mai discutat despre asta: cartea are prezent si pare ca are si viitor in vest - vorbesc in cunostinta de cauza.
Iar articolul nici macar nu e despre carti. Ci despre un spatiu care a impresionat o lume, care s-a nascut de doua ori, a avut sansa unei a doua vieti, care ne face mai bogati.
La multi ani!
@adso: Deja ai trecut de 50! Ești pe drumul cel bun ????
Sunt multe spații istorice pe lângă care trecem fără a cunoaște ce se ascunde în clădirea respectivă. Uneori organizații neguvernamentale mai promovează diverse astfel de locuri, dar cu greu se răspândește vestea în rândul oamenilor. Plus că în multe asemenea instituții accesul e aproape imposibil.
Despre astfel de obiective culturale am mai scris și eu de-a lungul timpului: aule/amfiteatre regale (vezi impresii) ori Palatul ASE din București (vezi impresii). Eu mă bucur că documentarea pe cre am făcut-o pentru sutele de articole scrise pe AFA mi-au îmbogățit nespus cultura generală prin ineditul unor informații descoperite.
Un an nou cu vești bune!
O reverență în fața acelor user-i care s-au retras după ce, ani de-a rândul, au ridicat acest site prin munca lor. Pe unii i-am descoperit în 2021, posibil nu pe toți.
Mărturisesc aici, acum, că deseori m-am raportat la ei atunci când am decis să încarc un articol sau altul. Deși mă repet, le doresc din suflet
LA MULȚI ANI!
@adso: Chiar în acest moment pe canalul TVRIași se difuzează un documentar filmat în Biblioteca Seminarului Matematic „Alexandru Myller” .
Edit: A fost vorba de o scurtă „pastilă” culturală.
Informații despre Alexandru Myller: eternitycemetery144.ro/myller-alexandru.
Și tot despre biblioteca Seminarului Matematic pe site-ul BCU Iași: bcu-iasi.ro/noutati-bibli ... i-de-activitate.
@adso: dacă guglielmo ar fi avut acces la internet, ar fi "grăit" cam așa: "cu tristețe frate adso, am citit articolul despre biblioteca Stroe Belloescu. Unii ucid în căutare de bogății, neștiind că în spatele zidului sunt doar cărți, alții pun foc bibliotecii, doar ca să ascundă secrete, așa cum a fost atunci la abație cu a doua carte a Poeticii lui Aristotel, cu forța distrugătoare a râsului...
Tot timpul este vorba despre cărti, frate adso, mai ales atunci când în prim-plan avem o bibliotecă, oriunde ar fi ea, la o abație, într-o capitală sau un oraș de provincie. Biblioteca (monument sau nu) fără cărți e ca un stup fără albine. Mierea e cunoașterea ce o luăm din cărți, fra' adso. "
"Nu se poate să ţii cărţile închise ca într-o puşcărie; ele trebuie să treacă obligatoriu din bibliotecă în memorie. " - F. Petrarca
@adso: Mda, trăiască Horațiu Mălăele!
Tot de la el, deși nu pe temă :
" La 66 de ani bunicul mergea pe jos 6 km zilnic. Azi are 92 și nimeni din familie nu știe unde a ajuns?! "
Sincer, o caldă urare de An Nou fericit!
Cu respect!
@Yersinia pestis: Multumesc, mereu ma faci sa ma inrosesc. Noroc ca nu ma vede nimeni; ghinion ca, iata, marturisesc fara tortura.
Curios: desi esti singurul de pe aici pe care il tutuiesc, am de spus acelasi lucru.
Cu respect!
O postare FB a lui Ionel Funeriu, care mie mi-a inseninat ziua. O las aici, in plina noapte, impreuna cu urarea La multi ani! (chiar ca pentru ultima data )
Zilele trecute, la poștă. Lume multă. Coadă. Nervi. Se plătesc impozitele. Chiar înaintea mea, un om trecut un pic de „vârsta a treia“depune o scrisoare recomandată cu destinația Olanda. „Sunt în plic documente de preț, mi-e frică să nu se piardă“, zice el, și întreabă:
– Am înțeles că aveți un serviciu poștal prin care se poate urmări online parcursul scrisorii. Îmi spuneți și mie cum se procedează?
– Băgați numărul de pe chitanță, i-o tăie scurt duduia de la ghișeu.
La care omul, nedumerit:
– Eu de băgat îl bag, coniță, cu plăcere, dar spuneți-mi și mie unde să-l bag.
– În track and trace number, dacă știți ce-i aia tueckăndtueisnambă, repetă funcționara sintagma englezească într-o fonetică beton, cu efect cultural devastator asupra noastră.
– Știu, domnișoară, cum să nu știu atâta lucru: asta înseamnă urmărirea numărului pe traseu...
Ușor agasată de prelungirea dialogului, coada se calmează și începe să dea semne de interes pentru ciudata conversație și de simpatie pentru bătrân. Ba unul mai tânăr de lângă mine (eu eram numai ochi și urechi) zâmbește cu înțeles și-mi face cu ochiul.
Funcționara se minunează:
– Uită-l că știe..., da’ de unde știi dumneata treaba asta?
– Să vă explic: eu am fost tractorist la viața mea și acolo, la C. A. P., m-a luminat brigadiru’ cum că tractor provine din englezul to track!!! De-acolo știu, domniță, că școală n-am prea făcut, nu mi-a plăcut. Plătește omul ce-i de plătit și salută englezește: „see you soon, sweet princess! “. Plătesc și eu timbrele mele, ies repede, îl ajung din urmă și-l abordez politicos:
– Domnule, m-ați încântat, chestia cu tractorul a fost grozavă. Bine i-ați zis-o, dar, știți, tractor nu-i tocmai de la to track și dau să-i explic cum e cu etimologia, dar acesta îmi ia vorba din gură:
– Știu care-i treaba, sunt profesor de română și latină, am făcut istoria limbii pe vremuri la filologia din București. Tractor e din francezul tracteur, provenit, la rându-i, din tractum, forma de supin a verbului latinesc traho = a trage. Dar știți cum zice italianul: se non è vero, è ben trovato! Sper să mă înțelegeți, eu mi-am permis licența că eram la poștă, nu la universitate. Și apoi n-am mai predat de mult lecții, mi-a fost dor de una și, iacă, se ivi ocazia.
@adso: Deși am citit cu întarziere articolul acesta și ecourile, un mic regret pe care îl am - pentru că abia acum am închis o mică pagină albă din viața mea și n-am putut să urmăresc la cald toată povestea - sper că nu este la fel de târziu să te felicit pentru scrierea lui.
Ca de obicei, ai reușit să aduci în atenție, nu numai un obiectiv care merită vizitat, ci multe alte informații prețioase - ulterior în ecouri - ca și toți ceilalți care au contribuit aici. Uneori ecourile, prin debate-urile lor, sunt mult mai interesante și utile chiar decât articolul în sine... Bine, nu este cazul acum!
Revenind, biblioteca universității este un loc care arată minunat, arhitectura ei interioară și designul o fac cu adevărat o operă de artă, un cadru care inspiră la studiu, la sete de cunoaștere dar care acum ar prezenta din ce în ce mai puțin interes, chiar dacă și-ar fi păstrat scopul. Înțeleg că acum se vizitează de oricine cu statut de turist și nu neapărat de cei care au statut de student al universității.
În altă ordine de idei, indiferent de modul în care alegem să facem educație copiilor noștri, indiferent de câte device-uri au acum la îndemână și de cât de multe direcții au în care să se disipe, oferta tentațiilor fiind atât de mare, indiferent de motivele pentru care o metodă de învățare este aleasă în detrimentul alteia, cred că bazele unei educații sănătoase rămân tot cărțile - fizice sau digitale (nu contează). Recunosc, pentru mine nimic nu se compară cu întorsul unei pagini și răsfoitul unei cărți, dar nah... nu toată lumea trebuie să fie de acord cu mine.
Iată că m-am întins cam mult, dar n-aș putea să închei fără să aduc în atenție zicerea (unui cunoscut filozof chinez) care mi se pare un reper de netăgăduit în viață:
Oricât de ocupat ai fi, trebuie să îţi faci timp pentru citit, altfel vei alege să fii ignorant. – Confucius
@k-lator: Mulțumesc pentru ecou, înseamnă mult. Sincer, parcă au trecut doi ani de când am scris articolul ăsta, nu două luni. Probabil în alt mod decât spuneți dvs. mai sus, dar el a închis o pagină din viața mea.
---
Biblioteca Universității Tehnice, în momentul de față, este simultan obiectiv turistic și sală de studiu pentru studenți / profesori / beneficiari externi. E adevărat că fondul important de carte nu se mai află aici, ci a fost transferat către sucursale, din mai multe motive:
1. Căminele studenților politehniști sunt în Tudor Vladimirescu, la vreo trei kilometri de Palatul din Copou. Tot în acea zonă sunt și cele mai multe dintre facultățile Universității Tehnice. Prin urmare, e mult mai comod pentru toată lumea - se economisește timpul necesar drumului, care nu e mic, Iașul a devenit un oraș extrem de aglomerat.
2. Palatul Universității din Copou are (cel puțin aripa sa nordică, care găzduiește Biblioteca) o fundație prea puțin adâncă. Se face tot posibilul ca structura de rezistență să fie cât mai puțin solicitată.
(3. Cred că se dorește ca partea turistică să capete preponderență, nu știu sigur, e doar o bănuială de-a mea.)
---
Sper să am (avem) cât de curând ocazia de a mai citi impresii scrise de dvs!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2023 Sala Pașilor Pierduți (2) — scris în 06.06.23 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Oct.2021 Sala Pașilor Pierduți — scris în 28.10.21 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Muzeul Universității „Al. I. Cuza” – un muzeu tânăr și valoros — scris în 22.09.15 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată