Sala Pașilor Pierduți

TIPĂREȘTE

Ieri am vrut să pun câteva poze de la o expoziție la rubrica Evenimente în Iași pentru a semnala eventualilor vizitatori ai orașului o variantă de a petrece plăcut (și gratuit) o jumătate de oră. Am constatat însă, frunzărind recenziile existente pe aici, că nici impresionantul spațiu care găzduiește respectiva expoziție nu are parte de o promovare pe măsura importanței sale. Încerc, așadar, să adaug câteva informații utile, fără să mă lungesc prea mult.

Palatul din Copou al Universității are două aripi, cu istoric și destinații diferite. Mai veche este aripa nordică (P2), construită în ultimul deceniu al sec. XIX pentru a înlocui vechiul sediu, rămas neîncăpător. (Acest sediu vechi, extins ulterior, aparține în prezent Universității de Medicină și Farmacie Iași.) Universitatea a crescut însă în continuare, de la cele trei facultăți inițiale la peste zece, numărul studenților sporind și el odată cu dezvoltarea României de la începutul sec. XX.

Prin urmare a apărut necesitatea extinderii clădirii, fapt care s-a petrecut pe la 1930, când a fost construit un nou corp - imagine în oglindă a celui vechi, la vale de acesta și lipit de el (P1). Din cauza pantei terenului, corpul sudic este, practic, de două ori mai înalt decât cel nordic, deși sunt aliniate la nivelul acoperișului. Legătura la nivelul fațadei între cele două aripi a fost realizată prin „turnul” central, cel din dreptul scărilor monumentale de la „intrarea cu lei” , iar în interior a fost lungită (parcă și lărgită) Sala Pașilor Pierduți, care se întinde de-a lungul întregii aripi vechi și pe jumătate din cea mai nouă.

Sala Pașilor Pierduți este absolut magnifică, în diverse prezentări ni se spune că arhitecții au îmbinat clasicismul cu barocul, dar nu trebuie să ai niciun fel de studii pentru a te simți copleșit de imensitatea și frumusețea acestui spațiu. Palatul a fost grav avariat în timpul bombardamentelor din 1944, în anii de imediat după război se punea chiar problema dacă merită să fie reconstruit sau nu. Pentru bucuria ochilor noștri, e bine că s-au găsit voință și bani pentru a îl reface.

În 1937 învățământul tehnic s-a separat de Universitate, înființându-se Școala Politehnică, actuala Universitate Tehnică „Gh. Asachi” . Palatul a fost împărțit între cele două, Politehnica primind aripa nordică, iar Universitatea pe cea din vale. După război, Politehnica și-a construit sedii noi pentru majoritatea facultăților sale de-a lungul Bahluiului, din Tudor până în Podu Roș, însă a păstrat și aripa veche a Palatului. Așa se face că cele două jumătăți ale Sălii Pașilor Pierduți au doi „stăpâni” diferiți. Rectorul actual al Universității, Tudorel Toader, a dat în judecată Politehnica pentru „reîntregirea proprietății” , în virtutea „recunoașterii unui adevăr istoric” ; puteți afla mai multe de aici descopera.ro/dnews/183390 ... i-de-invatamant.

Sala Pașilor Pierduți poate fi vizitată de oricine, aproape oricând (adică șapte zile din șapte, dar nu noaptea, ca hoții), gratuit. Intrarea cea mai la îndemână este cea din deal, din dreptul stației de tramvai, în spatele statuii lui Kogălniceanu. Într-o gheretă la intrare stă un portar, dar acesta nu te va deranja cu nicio întrebare dacă treci pe lângă el; bineînțeles, politicos este să înclini capul ????. Ieri, cât timp păream de-al locului (am avut ceva probleme de rezolvat pe acolo) nici nu m-a băgat în seamă. Când am scos telefonul și am început să fotografiez, a venit după mine și mi-a cerut certificatul verde. I-am dat adeverința de vaccinare, dar nu a fost mulțumit, a vrut și buletinul. După care m-a urmărit cu privirea câteva minute, apoi m-a lăsat în pace.

Ce putem vedea: sala însăși, care e superbă. Pentru un tur virtual, puteți folosi site-ul Universității: uaic.ro/despre-uaic/preze ... asilor-pierduti. Apoi, frescele lui Sabin Bălașa, pictate în anii 60-70 ai sec. XX. O explicație a semnificației acestora se poate găsi la turistiniasi.blogspot.com ... zona-copou.html. Această pagină este dedicată întregului Bulevard Copou (de fapt, pe hartă, e numit Bd. Carol I), pe care îl descrie urmând întâi sensul de urcare, pe mâna dreaptă, apoi pe cel de coborâre; pentru frescele lui Sabin Bălașa trebuie sărit peste primele două treimi din articol, care e foarte lung: e nevoie de mai bine de o oră pentru a-l parcurge.

(Recomand cu multă căldură site-ul turistiniasi.blogspot.com ... ez-in-iasi.html. De la pagina care se deschide accesând link-ul puteți naviga pentru a afla detalii despre muzee, biserici și mănăstiri, monumente de tot felul - clădiri, statui, monumente ale naturii. De asemenea, sunt prezentate câteva trasee pietonale bine alese. „Defectul” e că, în încercarea de a fi cât mai complet, site-ul „pierde pe drum” turistul obișnuit, care dorește doar să „bifeze” reperele importante. E mai mult pentru studiu, înainte sau după o excursie în Iași, și mai puțin pentru a-ți clarifica ceva la fața locului.

O pagină mai ușor de folosit de către o persoană care abia se familiarizează cu Iașul este iasi.travel/ro, care grupează ce e mai important de văzut în șapte rute tematice. De altfel, materialul de acolo este cel utilizat de ghizii asociației Iași. Travel în tururile pe care aceasta le organizează. Paginile Wikipedia dedicate obiectivelor turistice ale orașului sunt, și ele, bine scrise, pot fi accesate cu încredere.

Și sunt de evitat căutările în orb pe internet, după cuvinte cheie. E cumplit cât de prost sunt concepute majoritatea articolelor care apar în primele 10 pagini care se deschid la o căutare, oricare: dacă ai citit unul, le-ai citit pe toate, că nu fac altceva decât să se copieze unul pe celălalt cu minime intervenții, care intervenții mai bine ar lipsi. Cu siguranță se găsesc și articole relevante, dar îți trebuie multă răbdare să dai de ele. Cine are chef, poate număra în câte „surse” ni se spune că în Sala Pașilor Pierduți există 19 picturi ale lui Sabin Bălașa, când de fapt sunt 18. A, există și o a 19-a, dar e în Aula „Mihai Eminescu” ; cineva a înțeles rău despre ce e vorba, apoi zeci de persoane au rostogolit eroarea.)

Revenind la vizita de ieri: am admirat din nou frescele (asta fac măcar lunar) și, în plus, le-am și pozat. Am încercat să îmi amintesc ce am aflat acum câțiva ani într-un tur ghidat – cu succes parțial. Ajuns acasă, am căutat din nou detalii despre lucrări; cine dorește, le poate afla din link-ul indicat sau din diverse alte locuri. Oricum, titlurile frescelor surprind destul de bine intențiile artistului; am denumit P5-P19 folosind aceste titluri.

Ce se vede mai greu într-o vizită neprogramată: cele trei spații remarcabile ale Palatului Universității. În aripa nordică găsim Biblioteca Universității Tehnice și Aula Magna „Carmen Sylva” , iar în cea sudică Aula Magna „Mihai Eminescu” , pentru toate accesul fiind dinspre Sala Pașilor Pierduți. Primele două țin de Politehnică și, teoretic, pot fi vizitate (gratuit) dacă se anunță intenția din timp. Plănuiesc să le văd din nou și, dacă reușesc, am să revin cu detalii; nu am fotografii de la vizitele anterioare. (Și când mă gândesc că, în studenție, am intrat de zeci de ori în bibliotecă; deși mereu am fost impresionat de frumusețea ei, nu am făcut niciodată o poză – că na, anii 90...)

Aula Eminescu ține de Universitate și nu poate fi văzută decât dacă se nimerește să o găsești deschisă pentru că chiar atunci se desfășoară acolo un anumit eveniment. Prin mai-iunie sunt cursuri festive, susțineri de doctorate, diverse conferințe, deci sunt mai multe șanse. Dacă vedeți întinse la intrare mese cu pișcoturi și cupe de șampanie, înseamnă că se poate arunca o privire înăuntru. ???? Pont: folosiți intrarea din dreapta portretului lui Cuza, pe acolo e scara către balcon și, în plus, minimizați șansele de a interacționa cu cineva - intrarea din stânga fiind cea uzuală.

Revin, în sfârșit, la punctul de unde am plecat. Sala Pașilor Pierduți este, totodată, un spațiu expozițional viu: târguri de carte, saloane de inventică, manifestări studențești. Și, cam 9 luni pe an, galerie de artă. Aici își prezintă lucrările studenții sau masteranzii Facultății de Arte Vizuale din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” . De obicei, acestea se împrospătează destul de des, dar anul ăsta – poate și cu pandemia – din iulie sunt expuse aceleași pânze. Înțeleg că firul roșu ar fi reinterpretarea în cheie contemporană a picturilor marilor maeștri. Mie mi se par interesante, am adăugat poze.

---

VIZUALIZĂRI: 2622 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI