Bojdeuca din Țicău – după restaurare

TIPĂREȘTE

După articolul dedicat lui Mihai Eminescu (vezi impresii), iată că urmează, cum era firesc, unul dedicat prietenului său – marele povestitor Ion Creangă. Am ajuns la primul muzeu memorial literar deschis în România după aproape 10 ani (am scris în 2015 un articol pe AmFostAcolo despre acea vizită – vezi impresii) pentru a vedea noua față a casei memoriale, după o restaurare mult discutată. Multă larmă, zvonuri și fotografii cu muzeul dezgolit de exponate, analize ale unor „specialiști” , tot felul de păreri avizate sau neavizate – în fine, o zarvă jurnalistică de nedescris. Colegul @adso ne-a adus vești și imagini de la fața locului într-un articol din decembrie 2023 (vezi impresii), iar acum scriu și eu câteva rânduri despre Bojdeuca restaurată.

Ei bine, dandana mare și înainte de înființarea muzeului în anul 1918 – o mulțime de articole, comentarii și păreri, exact ca în epoca noastră. Iată un exemplu din 1915, un articol al istoricului N. A. Bogdan care nu vedea cu ochi buni întemeierea muzeului:

Ca să găsească cineva museul bojdeucă al lui Creangă, ce se proectează, trebuie să caute o călăuză, cu care să hoinăriască, numai pe vreme absolut uscată, prin ponoarele Ţicăului, şi cu greu să ajungă a bate la portiţa acestei bojdeuci. Şi cine să îngrijească de un asemenea muzeu? , şi ce să fie aşezat în el? Numai pur şi simplu câteva mobile ordinare, stricate, şi câteva fotografii, nu cred că ar putea constitui mobilierul unui Muzeu.  

Cine să administreze acest Muzeu? Un student sărac sau doi, s-a zis! Ca vorbă, treacă-meargă; ca faptă, nici un student cât de sărac fie, nu va locui în acea bojdeucă în ponoară de unde, pe vreme de iarnă sau glodărie, nu poate ieși decât cu catalige, sau cu carul cu boi! Va trebui deci un administrator special... poate și un secretar? ... !  

Ș-apoi, - s-ar găsi doar cinci-zece oameni în cursul unui an cari să viziteze această „bojdeucă” , care n-a fost a lui Creangă, cum nu e azi aproape a nimărui, şi care n-ar servi nici la venerarea memoriei, nici la pilda generaţiilor viitoare, cu toate că s-ar cheltui 5 sau 6 mii lei pentru restaurare şi întărirea locului, şi alte mii de lei pentru plata anuală a celor ce vor păzi «bojdeuca», cum şi pentru răscumpărarea obiectelor ce se pretind a fi fost a lui Creangă, dar care în realitate au aparţinut, cu o excepţie de câteva fotografii, decedatei Ecaterina Vartic. (N. A. Bogdan, Bojdeuca lui Creangă, în Mișcarea, iulie 1915)

Parcarea a rămas aceeași, destul de micuță și oarecum incomodă ca mod de acces și manevră. În curte observăm de la început lipsa vegetației abundente și a florilor ce existau acolo până în 2022. Chiar dacă vegetația ambientală a fost „cosmetizată” , pentru o mai bună vizualizare a căsuței-muzeu bănuiesc că odată cu trecerea timpului vor apărea și florile. Vechea balustradă de lemn din zona scărilor a fost înlocuită cu una metalică care maschează de fapt o platformă pentru accesul persoanelor cu probleme. Amfiteatrul a fost refăcut și îmbunătățit; de asemenea, spațiul din spatele casei a fost amenajat/curățat. Cișmeaua-bazin a fost modificată, pe o masă rotindă de piatră a apărut o pisică de bronz.

„Bojdeuca” a trecut printr-un proces de consolidare și restaurare care a smuls multe păreri în media românească. Mulți au „vorbit” privind niște fotografii; acum, depinde și din ce unghiuri au fost făcute acele fotografii, plus că ele arătau camerele goale, înainte de a fi introduse exponatele. În vara anului trecut s-a ajuns la concluzia că restaurarea a respectat toate avizele (culturaladuba.ro/bojdeuca ... erului-culturii).

Într-adevăr casa are un aspect „de nou” , dar să ne gândim că nici un material nu rezistă la infinit și periodic trebuie înlocuit. Câte din monumentele din România sau de aiurea nu au trecut prin „n” restaurări? Altfel, nu am avea ce lăsa pe mai departe...

Ghidul aștepta pe cerdac adunarea câtorva vizitatori și își începea povestea standard... frumos spusă, dar repeta același text. Însă răspundea și la întrebările celor curioși să descopere ceva în plus față de textul standard.  

Bineînțeles că împărțirea interioară a rămas neschimbată: cerdac, tindă lungă și îngustă, odaie de locuit (dreapta), camera de curat și cerdacul din spatele casei. Până și aranjarea exponatelor este aproape identică (am comparat fotografiile), deci puteți revedea articolul ce l-am publicat în 2015. În odaia de locuit scoarțele tradiționale sunt frumoase, nu lipsesc obiectele din lemn specifice unei bucătării (măsuța rotundă cu scăunele, lingurile de lemn, covata), ori cele din lut, piese ținând de industria casnică (țesut, tors), dar și cele metalice (vase, de exemplu). Frapează în interiorul casei paturile mici, înguste, precum și ușile scunde.). Camera „de curat” ne etalează o masă de scris pe care tronează o lampă și mai multe fotografii înrămate.

De data aceasta am găsit în clădirea de beton de lângă muzeu un magazin de suveniruri (loc de unde se pot achiziționa și biletele de acces – 15 lei/adult). Comparativ cu situația de acum aproape 10 ani de data aceasta se găseau de vânzare diverse obiecte tematice, cărți, broșuri etc. Am achiziționat cartea Bojdeuca „Ion Creangă” . Din istoria primului muzeu literar din România, un material foarte interesant.

M-am simțit bine vizitând casa memorială din Țicău, mi-am adus aminte întrucâtva de șugubețele texte ale lui Creangă, nu am fost „oripilat” de această ultimă restaurare.

Vă invit la Iași, la Creangă la „bojdeucă” .

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 98 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI