Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Tulcea - plimbare prin Dobrogea tradițională

TIPĂREȘTE

Ultimul muzeu pe care ne-am propus să-l vizităm în Tulcea a fost Muzeul de Etnografie și Artă Populară din oraș. Deoarece obiectivul se află aproape de Hotelul Select la care ne-am cazat, am ales să mergem să vedem muzeul duminică dimineața, când am ieșit la o plimbare mai lungă prin oraș, înainte de a pleca spre casă.

Știam că acest muzeu își începe programul la ora 08.00, așa că ne-am trezit devreme și imediat după ce am servit micul dejun am plecat de la hotel către muzeu. Peste cinci minute ne aflam în fața muzeului, la intersecția Străzii 9 Mai cu Aleea Crucii Roșii. De fapt, este aceeași intersecție unde mai fusesem cu o zi înainte, atunci când am vizitat Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării. Cele două obiective se află foarte aproape unul de celălalt, respectiv atunci când ajungi în dreptul unuia îl poți vedea și pe celălalt. Nu departe se află și Muzeul de Artă din Tulcea. Să revenim, adresa exactă a Muzeului de Etnografie și Artă Populară este strada 9 Mai, numărul 2.

Muzeul acesta este găzduit de o clădire declarată monument istoric; este o construcție realizată în perioada interbelică (între anii 1924-1927) și a fost utilizată în trecut ca sediu pentru Banca Națională a României – Agenția Tulcea.

Am intrat într-un hol micuț unde am putut admira mai multe lucrări realizate cu mult talent de către copiii de la școlile din Tulcea; fie că erau machete, fie desene în forme și culori diferite, toate lucrările aveau ca temă comună Sărbătoarea Pascală de care ne apropiam cu pași repezi.

După ce am urcat trei trepte, am ajuns în holul propriu-zis al muzeului, unde se află ghișeul de la care am cumpărat biletele de intrare. Tot de la acest ghișeu se pot procura, contra cost, anumite suveniruri. Tarifele de vizitare a obiectivului sunt: 6 lei/adulți; 3 lei/elevi, studenți sau pensionari; 15 lei/taxa foto și 30 lei/taxă filmare aparat. Muzeul se poate vizita după următorul program: de Marți până Duminică, între orele 08.00 – 16.00 (cu ultima intrare la ora 15.30), Luni fiind închis.

Doamna muzeograf ne-a prezentat pe scurt ceea ce aveam să vedem: ne-a precizat că la parter este amenajată o expoziție intitulată ”Zi de târg”, iar la etaj există o altă expoziție ce evidențiază anumite aspecte referitoare la identitatea culturală a diverselor populații ce conviețuiesc cu românii în Dobrogea. Ne-a invitat apoi prin târgul tradițional dobrogean amenajat la parter, iar explicațiile dumneaei au fost înlocuite cu un ghid audio care rulat de pe un laptop amplasat pe o masă din apropiere.

În partea stângă a încăperii în care am intrat am găsit amenajate niște spații distincte care pun în valoare târgul tradițional dobrogean: prima secțiune este dedicată unei femei îmbrăcate în costum tradițional care a venit la târg pentru a vinde diverse împletituri din papură (coșuri și rogojini). Lângă produsele expuse spre vânzare am mai observat un ciocan din lemn și două calapoduri pentru realizarea coșurilor destinate vânzării. A doua secțiune este dedicată instrumentelor tradiționale de pescuit. Sub motto-ul ”Cine se pregătește din timp, toată vara mănâncă pește! ” erau înșirate ”armele” utilizate de pescari în așteptarea ”marii capturi”: vintir, prostovol, chipcel, ispol, o igliță pentru împletit plasele sau un cântar pescăresc, toate acestea construiesc imaginea arhaică a pescuitului din această parte a țării, mângâiată deopotrivă de apele Dunării și de valurile Mării Negre.

Mai departe, am ajuns în dreptul unei secțiuni a tâmplarilor, având motto-ul ”Un tâmplar iscusit dă viață lemnului”. Printre exponate, am remarcat rindele, un fierăstrău, o unealtă pentru scobit butucii, butoiașul, putineiul și banița. Îmi amintesc faptul că bunicul meu folosea banița când eram mic (am copilărit la țară) pentru măsurarea cerealelor pe care urma să le cumpere de la diverși negustori ambulanți. Acești negustori acceptau în zona noastră fie bani, fie alte produse la schimb, preferând merele.

Să revenim! Atunci când ziua de târg era una bună, negustorii puteau să bea aldămașul la prăvălie, amenajată în partea din spate a sălii. La una dintre mese stă un sătean, iar pe partea opusă se află o altă masă la care sunt așezați doi orășeni. În ceea ce privește prăvălia propriu-zisă, am remarcat pe rafturi sticle diferite, un cântar, un mojar, dar și mai multe țoiuri. Hai noroc! :)

În partea cealaltă a sălii expoziționale am continuat plimbarea prin lumea colorată a târgului tradițional dobrogean: am trecut pe lângă un sacagiu, în apropiere o turcoaică oferea spre vânzare simit (conform DEX – covrig turtit făcut din cocă mai moale, presărat cu semințe de susan). Un alt negustor cântărea peștele, iar în apropiere altul meșterea de zor la hamuri pentru cai, între cele două căruțe care întregesc acest tablou al târgului tradițional dobrogean.

Nu departe se află o vitrină micuță, unde sunt expuse monede și bancnote mai vechi sau mai noi. Doar este nevoie și de bani atunci când mergem la târg, nu-i așa?!

Am terminat vizita noastră prin lumea târgului și am urcat apoi la etaj, unde am trecut prin câteva încăperi și am admirat diferite exponate ce pun în valoare multietnicitatea de pe meleagurile dobrogene.

Pe pereții din hol sunt expuse câteva covoare lucrate la războiul de țesut. De altfel, în a doua încăpere pe care am vizitat-o la etaj am găsit războiul instalat, gata să fie pus în valoare de o gospodină destoinică. Până să ajungem acolo, am intrat într-o încăpere spre stânga unde am putut admira, printre altele, o cameră tradițională românească; lada de zestre, patul, covata pentru legănat copilul sau țesăturile cu motive tradiționale completau imaginea unei camere în care este așezat un manechin îmbrăcat într-un frumos costum românesc de femeie. În a doua încăpere, așa cum am mai precizat, se află războiul, dar și alte obiecte utilizate de femei pentru țesut: daracul de scărmănat, o alergătoare, o meliță pentru cânepă sau o mașină de egrenat bumbacul.

Următoarea încăpere pune în valoare portul aromânesc; două costume specifice comunităților de aromâni sunt expuse pe două manechine, iar cerga mițoasă așternută pe pat este un alt element ce diferențiază încăperea de celelalte existente la etaj. Am trecut spre o altă încăpere, unde elementele tradiționale grecești și turcești se completează armonios cu unele regăsite la tătari. Așadar, aici am văzut obiecte casnice de la grecii din satul Izvoarele, două costume turcești donate de Ministerul Culturii și Turismului din Turcia, dar și câteva bijuterii așezate într-o vitrină (folosite de aromâni, turci și tătari). Într-o nișă laterală poate fi admirat un costum tradițional de sărbătoare întâlnit la comunitatea de bulgari. Din acest muzeu nu puteau lipsi nici elementele specifice rușilor-lipoveni, într-o altă încăpere fiind reconstituită o scenă de familie tradițională pentru aceștia.

Ultimele două camere pe care le-am vizitat la etaj recreează interiorul urban specific primei jumătăți a secolului al XX-lea. Dintre obiectele expuse în această zonă a muzeului, am recunoscut mașina de cusut Singer, o pianină, un scrin, patefonul, dar și un ceas cu pendulă.

Am ieșit înapoi în holul de la etaj și am coborât scările, admirând preț de alte câteva clipe unele obiecte expuse la parter, în apropierea casei de bilete. Vizita noastră la acest muzeu a durat aproximativ 50 de minute, iar impresiile sunt cât se poate de favorabile, întrucât fondul etnografic existent aici ne-a plăcut. Un alt aspect pozitiv este faptul că lângă fiecare scenă recreată se află câte un mic panou explicativ care oferă informații binevenite pentru vizitatori.

În concluzie, vă recomandăm să vizitați Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Tulcea atunci când veți ajunge în acest interesant oraș!

---

VIZUALIZĂRI: 2521 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI