Puțină istorie

TIPĂREȘTE

Cei care ați avut răbdarea să-mi citiți postările ați aflat, poate, că locuiesc în orașul Mărășești, din județul Vrancea.

Orașul în sine este ”vai, mama lui! ” dar, culmea ironiei, are cel mai frumos mausoleu din România și din Europa, cel închinat eroilor neamului, căzuți pentru țară, în primul război mondial, care este amplasat în imediata apropiere a DN 2, între Focșani și Adjud.

Mi se pare de bun simț să scriu o postare despre acest Mausoleu care, din nu știu a cui vină, parcă nu este pus în valoare așa după cum merită!

La început, o să vă fac o scurtă descriere a modului în care s-a ajuns să se construiască acest Mausoleu.

După terminarea primului război mondial, la 8 iunie 1919 are loc Congresul Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, în cadrul căruia se stabilește construirea unui monument în cinstea celor 480 de ofițeri și peste 21.000 de soldați români care au murit în luptele de la Mărășești, din perioada 21 iulie - 18 august 1917.

Se organizează un concurs pentru a se stabili proiectul monumentului, concurs câștigat de către arhitecții Constantin Pomponiu și George Cristinel, Proiectul întruchipa o catedrală impresionantă (Biserica Neamului) și avea o înălțime de circa 45 de m. Costurile erau însă uriașe, de 40.000.000 de lei, așa că acest proiect nu a putut fi construit. Au fost organizate alte 11 reproiectări și, în cele din urmă, Mausoleul, în forma lui de astăzi, a fost construit după proiectul lui George Cristinel.

La data de 8 octombrie 1919 s-a stabilit locul construcției Mausoleului de la Mărășești. Locul a fost ales de către o comisie din care făceau parte reprezentantele S. O. N. F. R. ai bisericii, G. U. Negropontes. Maiorul Miclescu, participant la luptele din 1917, după ce ajuns la locul unde avuseseră loc luptele, a scos de sub pelerină un mic tricolor și l-a înfipt în pământ rostind următoarele cuvinte: ”Fie ca Mausoleul ce va fi înălțat aici să aducă aminte urmașilor noștri că la Mărășești s-a vărsat cel mai mult sânge românesc în apărarea pământului strămoșesc!”

Terenul în sine a fost donat de către G. U. Negropontes, mare proprietar de pământ, el oferind pentru construcția Mausoleului 20 de ha de pământ și suma de 50.000 de lei. Prin acest act de donație, înregistrat la Tribunalul Ilfov, terenul trecea în proprietatea S. O. N. F. R.

Construcția în sine s-a desfășurat în două etape, între anii 1923 -1924 și 1936-1938.

Astfel, la data de 6 august 1923, în cadrul unei ceremonii speciale, la care au participat Mitropolitul I. P. S. S. Pimen, reprezentante ale S. O. N. F. R., în frunte cu principesa Alexandrina Cantacuzino, reprezentanți ai Armatei, ai provinciilor unite, ai orfanilor și veteranilor de război, s-a pus piatra de temelie a Mausoleului.

Pentru acest important moment au fost pregătite trei pergamente, cu conținut identic: unul a fost încredințat Arhivelor Naționale, al doilea a fost păstrat de către S. O. N. F. R. iar al treilea a fost depus la temelia monumentului. ”Urmărind pilda strămoșilor din cartea de vitejie a a trecutului s-a zidit și s-a podobit acest sfânt lăcaș pentru vecinica și fericită pomenire, dând laudă vitejilor care au primit moartea pentru cuvântul lui Dumnezeu și întru tocmirea neamului nostru Și s-au zidit și podobit acest sfânt lăcaș cu sălința, osteneala și cheltuiala Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române și cu ajutorul tuturor bunilor români și creștini, după râvna cea adevărată de la Dumnezeu dăruită ”...

În anul 1924 prima parte a Mausoleului a fost terminată, astfel încât înăuntrul lui au putut fi adăpostite corpurile a 5073 de ofițeri și soldați în cele 154 de cripte individuale, în cele 9 cripte comune din cele 18 culoare, didpuse radial...

În centrul Mausoleului se află Capela Centrală unde este sarcofagul generalului Eremia Grigorescu. În partea superioară, pe laturile sarcofagului, stă scris ”Aici odihnesc, alături de generalul lor, ostașii necunoscuți” În aceeași incintă este și un mic altar la care se desfășoară slujbe religioase și în prezent.

Din cauze de natură economică, construcția Mausoleului a stagnat preț de 12 ani, abia în perioada 1936 -1938 terminându-se în totalitate.

La data de 18 septembrie 1938, în prezența regelui Carol al II-lea, a avut loc solemnitatea deschiderii Mausoleului de la Mărășești.

Mausoleul de la Mărășești este unul dintre cele mai impresionante monumente închinate eroilor Primului Război Mondial. Are o înălțime de 22 de m, încadrat de mai multe terase suprapuse, dispuse simetric pe o lungime de 60 de m și poartă în vârful său Crucea de 3,37 m, oferind o priveliște cu totul impresionantă.

Cupola Gloriei este împodobită în exterior de o friză realizată de sculptorii Ion Jalea și Corneliu Medrea.

Accesul către Cupola Gloriei se face prin două scări spiralate iar pe pereții interiori ai Cupolei se află fresca realizată de pictorul Eduard Săndulescu.

În vederea inaugurării Mausoleului cu toată cinstea cuvenită, au fost bătute 100 de medalii comemorative, din care 10 argintate, executate după macheta sculptorului Emil Becker. Biletele de tren, din toată țara spre Mărășești, au fost iefenite, pentru acea zi, cu 75 %, fapt ce a dus la creearea unei mulțimi impresionante. Mulți dintre participanți au venit cu o zi mai devreme și au dormit pe câmpul din imediata apropiere a Mausoleului.

În curtea Mausoleului fusesră plantați 8000 de trandafiri pitici, de culoare roșie. Mausoleul era drapat cu 24 de steaguri tricolore.

Au luat cuvântul I. P. S. S. Nicolae Bălan Mitopolitul Ardealului și generalul G. Argeșanu, ministrul Apărănii Naționale.

Apoi a luat cuvîntul Regele Carol al II-lea, care a rostit: ”Cu adâncă evlavie ne-am adunat astăzi aici, pe această glorioasă câmpie, spre a prăznui, încă odată, amintirea acelora care, prin credință și prin jertfa lor, au făurit întrunirea pe veci a românilor de pretutindeni. Nu venim ca la morții obișnuiți, cu sufletele îndurerate, ci venim cu sufletele înălțate și pline de seninătate, gândindu-ne la acei care, prin jertfa lor, trebuie să fie pildă vecinică tuturor locuitorilor acestei țări”.

Festivitățile deschiderii Mausoleului aveau să se încheie cu o paradă militară a trupelor la care au participat și Cavalerii Ordinului Mihai Viteazul și ofițeri ai Garnizoanelor Focșani și Tecuci.

La intrarea în Mausoleu este Actul Ctitoresc: ” Desăvârșitu-s-a acest monument național, ce s-a ridicat sub domnia marelui Rege Ferdinand Întregitor de Neam și a Reginei Maria, Doamna sufletului nostru, pentru cinstirea vitejiei românești care a sfărâmat aici, pe acest pământ binecuvântat, un mileniu de robie, înfăptuind unirea tuturor Românilor, chemând la viață liberă atâtea popoare și înscriind pentru vecie numele România în Cartea de Aur a Eroilor marelui război de dreptate 1916-1918”.

De remarcat este și faptul că, în 13 mai 1923, la biserica Adormirea Maicii Domnului din Mărășești a avut loc și alegerea Eroului Necunoscut. Pentru aceasta, din toată țara unde se purtaseră lupte în primul război mondial, au fost trimise 10 sicrie cu corpurile unor soldați rămași neidentificați.

Pentru alegerea Eroului Necunoscut s-a făcut o selecție dintre orfanii de război, elevi cu rezultate și comportare fără cusur, de la liceele miltare din țară. A fost ales elevul Amilcar Săndulescu, de la Liceul Militar ”D. A. Sturdza” din Craiova, al cărui tată murise pe front. Acesta, însoțit de un ofițer, s-a prezentat la Mărășești la biserica Adormirea Maicii Domnului din Mărășești. Ministrul de război de atunci, Gheorghe Mărdărescu, l-a luat pe elev de mână și l-a trecut prin fața celor 10 sicirie și l-a îndemnat: ”Arată-ne care este tatăl tău”.

Amilcar Săndulescu a povestit acest moment: ”M-am dus înaintea celor zece sicrie, tremurând și stăteam la îndoială pe care să pun mâna. Dar, deodată, m-am dus la sicriul al patrulea. Îndemnat de conștiință, am pus mâna pe el. În momentul acela, un mare fior mi-a străbătur tot sufletul și mi-au venit pe buze cuvintele: «Acesta este tatăl meu!» Îngenunchind m-am rugat: ”Doamne, Dumnezeul meu, ai în pază pe toți eroii neamului, ai și pe tatăl meu”!

Celelalte 9 sicrie au fost înmormântate cu onoruri militare la Cimitirul Eroilor Neamului din Mărășești iar cel ales ca Erou Necunoscut a fost transportat la București.

În anul 1957 sicriul Eroului Necunoscut avea să fie mutat la Mausoleul de la Mărășești iar apoi, din 1993 dus, din nou, la București.

Soarta elevului Amilcar Săndulescu a fost tristă, la 28 iulie 1923 el înnecându-se, la Techirghiol.

De remarcat este faptul că, la câțiva km spre Panciu, este și Cimitirul Eroilor soldaților germani care au murit pe câmpurile de la Mărășești

Sper că nu v-am plictisit cu aceste descrieri. Mausoleul de la Mărășești este impresionant și, cred eu, obiect de mândrie națională a tuturor românilor. Din păcate, așa după cum v-am spus, se pare că nu știm să ne demonstrăm mândria. Nu am auzit niciodată ca orele de istorie despre primul război mondial să se țină la Mausoleu, deși cred că nu ar putea fi loc mai potrivit pentru acest lucru.

Mai amintesc aici că, după terminarea primului război mondial, la data de 22 august 1920 Franța a decorat orașul Mărășești cu Crucea de război, omagiind astfel răsunătoarea victorie a trupelor române de la Mărășești.

La scrierea acestui comentariu am folosit și fragmente din volumul ”Mărășeștii în fapte și imagini” scrisă de domnii profesori Aurel Neculai și Stănel Ion. Toate citatele din acest text sunt luate, integral, din respectiva lucrare. Le mulțumesc pentru răbdarea de a fi lucrat la monografia orașului Mărășești !

---

VIZUALIZĂRI: 2194 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI