Mausoleul de la Marasesti - Povestea Mariucai

TIPĂREȘTE

De mai bine de 40 de ani circul pe drumul Buzau -Pascani atit cu trenul iar in ultimii ani cu masina. Cind eram mica si mergeam cu parintii mei la bunici, odata ce trenul pleca din gara din Marasesti tatal meu ne ridica (pe mine si pe sora-mea) la geam ca sa vedem Mausoleul. Era obiectivul pe care abia astetam sa il vedem odata ce trenul pornea la drum din gara noastra. Dupa aceea ne linisteam si ne vedeam de ale noastre, inghesuite in trenurile superaglomerate. Mai tin minte ca in apropiere era o fabrica de clei de oase care degaja un miros greu. In ultimii ani nu am mai simtit mirosul, semn ca fabrica s-o fi inchis sau s-a mai modernizat cumva de nu mai emana mirosul urit.

In dimineata de 13 august am pornit la drum spre satul copilariei mele si la iesirea din Rimnicu Sarat ii zic sotului ca daca e ora de vizitare la Mausoleu, as dori sa facem un popas pentru ca vreau si eu sa il vad. "Cum, tu ai fost aproape pete tot in lume si nu ai vazut Mausoleul? / Nu! "

La ora 10 si jumate ajungem in zona, portile deschise, vizitatori girla... Pasim pe poarta si ne indreptam spre casa de bilete unde se formase o coada maricica. Cit pe ce sa renuntam din cauza cozii care nu mergea deloc repede. Noroc cu mine care-s mai fitiita si vrind sa fotografiez pe acolo am deslusit ca lumea aia statea la rind pentru a folosi toaletele iar biroul de unde se procurau biletele era liber numai ca din cauza aglomeratiei nu se vedea prea bine. Biletele pentru adulti costa 8 lei iar cele de copil 3 lei.

Cu un pumn de hirtii (fiecare bilet era compus din 4 bilete de 2 lei) am pornit pe aleea pietruita marginita de busturile citorva personalitati care au luptat in Primul Razboi Mondial. Amintesc aici statuia Ecaterinei Teodoroiu, a Generalului Berthelot si a Maresalului Averescu.

Ajungem la trepte si admiram mausoleul cel somptuos marginit de doua tunuri. Sotul meu se uita la drapele si nu isi da seama de ce ele sint coborite in berna. "Cum de ce? Azi e zi de doliu national, se inmorminteaza Regina Ana/ Aoleu, asa e, am uitat! "

La intrare este o placa de marmura ce ne spune ca " Mausoleul Marasesti s-a ridicat in memoria eroilor cazuti in marea batalie de la Marasesti din august 1917 in Razboiul de Reintregire a Neamului (1916-1919) "

Urcam treptele si intram inauntru. Un ghiseu care vinde suveniruri, are pe usa un program de vizitare : 8.30 -17. Un culoar lung avind pe stinga si pe dreapta niste placi cu inscriptiile " Cristos a inviat din morti/ Cu moartea pre moarte calcind/ Si celor din morminte/ Viata daruindu-le". Un fior ciudat m-a patruns pe loc. Mi-am amintit de cintecul din Tunelul cu 365 de Sfinti, de la Straja, care continea aceleasi cuvinte. Am continuat vizita in mausoleu cuprinsa de acel fior datator de emotie. Am descoperit cripte unde sint inmormintati eroi cunoscuti cit si eroi necunoscuti. Aceste cripte sint dispuse pe 18 culoare in forma de raza iar in centrul mausoleului se afla mormintul Generalului Eremia Grigorescu alaturi de ostasii lui necunoscuti. Acest general le-a adresat ostasilor Armatei I urmatoarele cuvinte : „în lupte crâncene şi vijelioase, inamicul, întreit în număr, în nesăţioasa lui poftă de a cuceri şi restul din bogatul trup al scumpei noastre Românii, năpustindu-se furios, s-a izbit, 12 zile şi 12 nopţi, de vitejia voastră, ca de o stâncă neclintită. Mărăşeşti fu mormântul iluziilor germane. Ziua de 6 august fu înscrisă de voi cu litere de aur în cartea vitejiei neamului nostru”.

Una dintre aceste cripte este dedicata Mariucai, fetitei de 12 ani care a strigat in gura mare "Vreau si eu sa fac ceva pentru tara mea! "

Se spune la Razoare s-a dat una dintre cele mai lungi batalii impotriva nemtilor. Toti oamenii au fost evacuati din sat, fiecare si-a luat ce-a putut sa duca si s-a ascuns in munti. Numai bunicul Mariucai, Ion Zaharia si-a sapat un sant adinc in livada si a ramas in sat impreuna cu nepoata lui.

In livada, nucul cel inalt a fost folosit de catre un observator si un telefonist pentru a transmite informatii despre miscarile si pozitiile trupelor inamice catre bateria noastra de tunuri. Cum Mariuca pastea o capra si un ied toata ziua prin livada, nu i-a fost greu sa lege o prietenie cu Ilie Gerghina, observatorul. Se urca alaturi de el nuc si il asculta cum dadea inicatii despre miscarea dusmanului, minut cu minut, telefonistului de la baza pomului care transmitea mai departe iar tunurile trageau in functie de cum le zicea observatorul.

In ziua de 6 august, zi in care s-a dat cea mai lunga batalie, nemtii mult mai bine dotati din punct de vedere tehnic, au survolat padurea de la Razoare si au putut observa cum sint asezate liniile de lupta ale Diviziei 13. Imediat ce s-a retras avionul, nemtii au inceput atacul fortind astfel unul dintre batalioanele nostre sa se retraga.

Pagina de istorie spune ca :

„Uite, în colţul pădurii, la apus de şoseaua Focşaniului, ies tot mai multe pâlcuri de infanterie duşmană. Se îndreaptă spre Regimentul 47 Infanterie” strigă Gherghina spre telefonist. Zeci de mitraliere germane scuipă foc din locuri din ce în ce mai apropiate de poziţiile noastre. Pomul observatorului e împresurat de moarte. „Spune, mă, la baterie, n-auzi?! ”, strigă din nou Gherghina spre camaradul său. Niciun răspuns. Trebuie să strigi ca să te auzi în tot acest vacarm. Cel din pom se uită în jos şi abia atunci îşi vede colegul fără suflare, întins lângă telefon, sângele ţâşnindu-i din cap. Ce te faci? Ai rămas fără telefonist. Gherghina se dă jos din copac, învârte repede din manivelă, ridică receptorul, transmite poziţia duşmanului. Focul nemţilor este tot mai aprig. Ce faci mai departe? Te urci iarăşi în pom, vezi poziţia în continuă schimbare a duşmanilor, te dai jos, vorbeşti la telefon. Complicată situaţie!

„Vreau să fac şi eu ceva pentru ţară”

Exact în acel moment apare Măriuca. Reacţia soldatului nostru este pe măsură. Parcă vedea o nălucă. Din negura gloanţelor şi prafului apăruse o zână îmbujorată la faţă. Să încercăm s-o creionăm pe fata asta dintr-o descriere totuşi lacunară. „Mândră la chip, cu faţa roşie de alergătură”. Culmea e că fata zâmbea. Soldatul aproape înlemnise. Dar gingaşa făptură nu era totuşi atât de plăpândă pe cât părea la prima vedere. Vorbele ei dovedesc asta – „hai, nu te mai uita atât la mine, şi dă-mi ajutor, ca să mă urc în pom şi să-ţi spun eu cele ce văd! ”. Măriuca preluase iniţiativa operaţiunii, iar soldatul Gherghina execută fără să mai apuce să zică nimic. „Nu se poate vedea din nicio parte mai bine ca din pomul aista”, completează puştoaica. Fata i-a spus apoi că văzuse pe telefonist cum a fost ucis. De-asta alergase până la pom, să-l ajute pe observator. Ştie fata foarte bine locurile astea, doar s-a născut la Pădureni, un sat ca la o aruncătură de băţ de Haret. Acolo-i sunt părinţii, aici, în Haret, bunicul. Ca orice copil cu poftă de viaţă şi de joacă, nu i-a scăpat nicun pom, să nu se urce-n el, şi-a tot alergat peste câmpuri, până a venit urgia războiului. Băieţoasă din fire, cum s-ar spune, Măriuca termină cu vorba şi hop în copac. Cum ajunge sus, strigă spre Gherghina – „uleo, ce de nemţi vin în rânduri dese pe la colţul pădurii, spre vii. Acum trec pe sub sprânceana dealului”. Fata era acum observator, sus, pe cele mai înalte crengi ale copacului, iar Ilie se transformase în telefonist. Soldatul transmite informaţia la baterie, iar tunurile noastre încep să tragă exact spre direcţia indicată de Măriuca. Pâlcurile de soldaţi germani sunt imediat spulberate. Ilie se gândeşte cu teamă la viaţa fetei şi la un moment dat îi spune – „hai, dă-te jos acum, că mi-ai spus destule. Şi fugi, că o să te atingă şi pe tine amu un glonţ. Nu auzi cum bâzâie? Ca un roi de albine în jurul nostru”. Dar te pui cu Măriuca?! Să vedeţi nu numai că n-avea teamă de pericol, ba îi mai dă şi indicaţii precise noului ei camarad. „N-avea grijă, că m-am obişnuit cu d-astea. Doar nu sunt din locurile aistea de ieri. Aici, în pom, o să mă ajungă cu greu”. La care tot fata adaugă, aproape ca un ordin spre soldatul de jos – „dar fereşte-te mata. Stai culcat la pământ, lipit de pom, şi vorbeşte la tilifon. Nu sta în genunchi, că amu te curăţă”, vorbeşte fata cu atât de multă convingere, de parcă ştia exact care sunt regulile militare. Te pui cu ea?! Ilie tace şi se conformează. Măriuca se uită în zare şi comunică – „iată amu cum duşmanii trec de geana dealului şi merg tot mai mulţi dincolo de fabrica de parchete”. Gherghina pune mâna pe telefon şi comunică. Tunurile româneşti respectă întocmai ţinta oferită de Măriuca. Succes total! Nu trece mult timp şi fetişacana observă alte mişcări de trupe ale duşmanului – „alte pâlcuri răsar pe la colţul de răsărit al viilor. Tii, ce de mai sunt! Merg drept înainte, la apus, spre gară”. Tunurile noastre fac ravagii printre nemţi. Se pare însă că germanii şi-au dat seama de ceea ce se întâmplă. Acolo, în nucul acela bătrân şi gros, cineva se urcase şi le făcea zile fripte. Nemţii încep să tragă spre pom. Primul obuz cade la vreo zece paşi depărtare. Câteva crengi ale copacului sunt retezate. Ilie strigă spre fată, dându-şi seama că situaţia devenea din ce în ce mai periculoasă – „mi-e grijă de tine, fetiţo, că prea eşti mândră! Dă-te jos! Că acum ne încadrează cu tunurile lor. Nu vezi că au început să tragă în noi?! Bănuiesc ei că pomul aista are ochi”. De sus vine imediat răspunsul ferm al Măriucăi – „nici că mă gândesc! ”. Soldatul nu mai ştie cum s-o scoată la capăt cu fetiţa asta. Ce să-i mai zică?! La care tot ea parcă vrea să pună capăt frământărilor bărbatului – „vreau să fac şi eu ceva pentru ţară! ”.

Ultimele clipe din această lume ale Măriucăi

Timpul parcă a trecut atât de repede. Cât să fie de când Măriuca e cocoţată în copac – o oră, două, o jumătate de zi? Culmea e că satele pe care se întindea linia frontului fuseseră evacuate. Cum de-a ajuns fata asta până aici, în gura morţii, rămâne un mister care probabil nu va fi elucidat niciodată. Al doilea obuz cade şi mai aproape, la doi-trei paşi, de nucul în care se cocoţase fata. Praf şi pulbere în jur. Ilie ţipă de durere. Schijele i-au sfâşiat carnea de pe picioare. Şi la cap e rănit. Dar încă mai are putere să se uite în sus. Ce-o fi oare cu Măriuca? Nu se mai aude nimic de la ea. E atât de mult praf, că nu vezi nimic în jurul tău. Doar auzi fără încetare zumzetul gloanţelor. Alte ghiulele muşcă din pământ, când mai aproape, când cine ştie pe unde. Dar în tot acest vacarm se aude totuşi ceva. Un corp a căzut din pom, inert. S-a lovit de pământ. Zgomot înfundat. Acum o vede pe Măriuca. Ilie se târăşte cu greu spre ea. Ajunge. Peste fată a căzut o creangă groasă. Parcă ar fi vrut s-o apere. Ce să mai apere? Vede cum şiroaie de sânge se scurg din trupul fetei. Din gură, din frunte, din piept. Fără viaţă făptura acesta plăpândă. Bărbatul plânge, făcându-şi cruce. Priveşte ochii mari, sticloşi acum, ai Măriucăi. Rămăseseră deschişi. Ar fi vrut, în continuare, să urmărească fiecare mişcare a duşmanului. Şi să transmită tunurilor noastre încotro să bată. Bărbatul vede cât de senină e faţa Măriucăi, aşa, fără suflare. I-o fi fost mulţumit sufletul în clipa ultimei suflări. Că n-a trecut în zadar, chiar şi pentru atât de puţin timp, prin lumea asta. Gherghina îşi face cu greu curaj să închidă pleoapele fetei. Măriuca şi-a încheiat astfel misiunea de observator în bătălia de la Mărăşeşti.

Nu stiu citi dintre voi va mai aduceti aminte de aceasta lectura scrisa de Calin Gruia, din cartea de Limba Romana.

Urcam apoi in cupola pe una dintre cele doua scari spiralate si aici admiram picturile cu ingeri si totodata aflam localitatile unde s-au dat bataliile: Prisaca, Razoare, Muncelul, Chicera, Panciu, Cota 100, Doaga, Marasesti.

La iesirea din Mausoleu, in partea dreapta se afla Muzeul Armelor, muzeu ce contine o intreaga colectie de piese si documente. Aici se pot vedea obiecte din vestimentatia celei ce a avut functia de sublocotenent, Ecaterina Teodoroiu. Se pot vedea multe "Tractate" de Pace, arme si aparatura de telecomunicatie, ustensile medicale, uniforme ale ostasilor romani.

Cel mai emotionant document este o pagina scrisa de Regina Maria " Nu varsati lacrami pe mormintele eroilor ci mai curind slaviti-i in cintece asa ca faima lor sa ramina un ecou prin legenda veacurilor", pagina publicata in Calendaru Reginei Maria din anul1918.

Inchei aici aceasta pagina de incursiune in istorie si va invit si pe voi sa vizitati acest mausoleu, unul dintre cele mai frumoase din Europa si cel mai frumos din tara noastra.

---

VIZUALIZĂRI: 2023 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI