Albastrul unic de Voronet paleste sub negura vremii...

TIPĂREȘTE

Dupa cazarea excelenta, de fapt cea mai buna din tot circuitul nostru prin tara, despre care am scris aici, am “taiat-o” zdravan la drum. Caci aveam atatea in program si sigur iar ne apucau de coada toate noptile de vara toooot pe drumuri.

Doamne, frumoasa calea dinspre Bistrita spre Vatra Dornei. Va scriu sincer ca nu ma pricep sa descriu drumul pt ca nu sofez si nici nu m-am documentat. Dar m-am tot zgait pe ferestrele autocarului, si avand si norocul sa fim exact in spatele soferului, pot spune ca am avut mereu “vedere panoramica”…

Am constatat si eu, ca o mare novice in ale drumului, ca soseaua este foarte buna sau cel putin nu cu gropi si hopuri de inalta clasa. Soseaua serpuieste alene, in curbe largi sau “mai din scurt” printre vai, am vazut niste peisaje superbe, cu paduri ce se zareau printre culmile domoale, ce alternau cu pasuni atat de verzi ca doar in Austria am mai vazut nuanta aceasta de verde parca neatins de niciun firicel de praf, pe care se odihneau la rand capite de faneturi, puse parca la mm. Si in tot acest peisaj de vis romanesc, se vedeau din loc in loc turme de oite cum pasteau nestingherite de nimic, fericite in “fericirea” lor… Intre timp, ghidul ne-a tot zis ca trecem prin Pasul Mestecanis, spre Campulung Moldovenesc…El si cu soferul stiau drumul. Eu asteptam cu nerabdare sa ajung la prima manastire, ravnita de mine inca din copilarie, pe care o vazusem de mii de ori doar in poze sau la televizor. Stiam renumele sau prin acel albastru de Voronet, unic. Acum, ma indreptam cu pasii rotilor de masina din ce in ce mai aproape.

Ei, si iata ca am ajuns. Situata la 5 km departare de Gura Humorului, Manastirea Voronet este socotita o “adevarata Capela Sixtina a Orientului”, fiind doar una dintre minunile pamantesti lasate de marele voevod Stefan cel Sfant pe aceste locuri strabune moldovenesti.

La vremuri de restriste, domnitorul a fost sfatuit de catre Daniil Sihastru sa zideasca o manastire, in semn de multumire, un alt loc sfant pentru rugaciune. Si astfel zidirea a fost desavarsita in doar 3 luni ale anului de gratie 1488. Voronetul este una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Stefan cel Mare si Sfant si totodata si cel mai reusit ansamblu al artei feudale moldovenesti din acele vremuri, renumita pentru picturile si frescele care decoreaza peretii bisericii.

Am patruns in curtea manastirii printr-o poarta a turnului ce adaposteste clopotnita si in fata mea a aparut o biserica nu prea mare, mai mult se desfasoara in lungime, dar de departe am reusit sa deslusesc ceva din acel albastru amestecat cu multe alte culori; de la distanta parea ca o paleta uriasa a unui pictor ce si-a aruncat acolo multe culori si din start mi-a incantat privirea. M-am apropiat repede si asa am reusit sa vad multe, foarte multe picturi, ca un puzzle aranjat. Sa fiu sincera, am fost si putin dezamagita de "paloarea" culorilor, care, din fotografii pareau mai vii. Aici, la fata locului, multe din picturi sunt sterse si chiar am avut o usoara strangere de inima, vazand ca in destule locuri, nu se prea mai disting scenele religioase. Datorita unei maicute ce ne-a povestit ulterior, am reusit sa aflu istoria si semnificatia frescelor ce, chiar mai "trecute", impodobesc cu generozitate si frumusete peretii manastirii.

Am observat ca biserica este asezata pe un postament de piatra ce mi-a dat senzatia de trainicie, de siguranta, cu radacinile stramosesti ce au dainuit peste veacuri de la Stefan incoace. Turla sa sub forma rotunjita, inaltata pe o baza patrata ii accentueaza mult zveltetea, elanul spre inaltime, ducand spre cer mesajul sfant.

Voronetul este unul dintre primele monumente moldovenesti realizate in stil propriu, care imbina atat elemente bizantine, cu turla construita pe naos, elemente gotice, cum am vazut chenarele de la ferestre si la usi dar sunt si elemente autohtone, proprii, care ii dau unicitatea caracteristica.

Inainte de a intra in locas, maicuta ne-a povestit cate ceva despre manastire. Poarta hramul Sf. Gheorghe, sarbatorit an de an la 23 aprilie. Ne-am adunat cu totii in partea vestica, acolo unde pe tot peretele este zugravit un tablou renumit, de exceptie a “Judecatii de apoi”. Astfel, am aflat ca aceasta fresca a fost realizata dupa anii 1547, in inconfundabilul fond albastru, ajuns de mult celebru…Si aici sunt locuri in care nu se mai disting toate detaliile, dar cu toate acestea, este, cred eu, principala atractie a exteriorului manastirii.

Maicuta ne-a spus ca originea “albastrului de Voronet” nu a fost elucidata pe deplin nici pana in prezent…Si ma gandeam eu cate enigme ale Omenirii n-ar fi mai bine sa ramana asa? ! Mai bine…. ca daca ar afla omul de toate, n-ar mai fi viata asta atat de interesanta si de fascinanta, nu? !...

Am aflat ca pictura exterioara a fost realizata de zugravi anonimi, sub directa indrumare a mitropolitului Grigore Rosca, socotit al doilea ctitor al manastirii dupa Stefan cel Mare. Rezultatul a fost de-a dreptul de exceptie; in timp ce maicuta, cu un mare bat indrumator, ca la tabla, ne tot arata fresca de pe peretele vestic, cu Judecata de Apoi, eu ma gandeam cata frumusete, cata migaleala si cata rabdare, dar mai ales cata dragoste si credinta i-a manat pe acei oameni simpli dar foarte complecsi in interiorul lor, sa picteze acei pereti. Maicuta ne-a dat atatea amanunte ca eu am retinut doar ca toata aceasta compozitie este realizata pe cinci registre, privita si inteleasa de jos in sus, este unica in arta orientului crestin; prin amploarea sa este un amestec de exceptie de policromie, in nuante de rosu, galben si verde, dar in care bineinteles predomina acel albastru inconfundabil ce i-a dus faima pana departe…

Am inconjurat manastirea si maicuta ne-a oprit sa vedem peretele dinspre sud, unde este o alta frumusete picturala, “Arborele lui Iesei”. Aceasta fresca este socotita de catre specialisti “un covor oriental”. Totodata aici ne-au fost prezentate si niste portrete ale unor filozofi antici; si acestea sunt socotite capodopere si pe buna dreptate. Cine a vizitat manastirea Voronet stie prea bine, nu? !...

Apoi am urcat cateva trepte din piatra, imbracate intr-o carpeta si am intrat in locasul sfant, dar nu inainte de a vedea langa poarta dreptunghiulara si destul de ingusta chipurile pictate ale fauritorilor bisericii: Sf. Daniil Sihastrul si domnitorul Stefan cel Mare. Interiorul a fost in mare parte restaurat si acest fapt se vede din start. In pridvor maicuta ne-a aratat “Calendarul bisericii” si pe Sf. Ilie intr-o realizare de zile mari. Am patruns in pronaos si am aflat ca acesta a fost pictat in anii 1550, precum scrie pe o tablita din interior. In schimb naosul si altarul pastreaza si acum ansamblul iconografic din timpul marelui Stefan cel Sfant. Mi-a placut enorm interiorul Voronetului, nu numai exteriorul. Si am simtit din nou cum ma inunda si ma imbratiseaza acel sentiment minunat de implinire a unei dorinte ce s-a lasat multi ani asteptata sa se indeplineasca. Atunci, in acel moment unic din viata mea, eu eram acolo, chiar la Voronet, in locul sfant in care cu multe secole in urma, marea mea “slabiciune istorica”, Stefan cel Mare, zidea o alta “manastire pentru pomenire”. Ehei, daca ar fi stiut cate generatii il vor pomeni si-l vor cinsti…cred ca ar fi zidit si mai multe (cu toate ca este cel mai “prolific” ziditor, ramanand peste secole, precum scrie undeva Ion Neculce, “zidul de aparare al crestinatatii”).

Ne-au fost prezentate in naos “Patimile lui Iisus”, pictura mai putin obisnuita in Moldova. Alte compozitii neasemuite atat prin complexitatea lor cat si prin sobrietate, imi amintesc de “Intrarea in Ierusalim” dar si “Tabloul votiv” si “Coborarea de pe cruce”, fresce aflate tot in naos. Altarul este de o maiestrie si frumusete fara cuvinte ca si picturile de pe interiorul cupolei. Am stat cu capul ridicat mult timp pentru a admira fiecare bucatica de zid zugravit si restaurat, prin munca si daruire de oamenii locului. Onor lor! Cum sa nu iti doresti a te reculege si a te ruga necontenit in acest sfant si minunat locas de credinta, in mijlocul unor asemenea comori nepretuite pline de expresivitate artistica si cromatica dar mai presus de orice, de multa iubire, credinta si daruire.

Cand am parasit acest loc, am avut o stare de mare liniste si multumire sufleteasca ca mi-au fost incantate din nou atat inima cat si mintea de inca o expresie artistica a credintei neamului meu, a unui rafinament si gust pentru frumos specific romanesc, Manastirea Voronet razbind peste secole sa existe pentru generatiile de ieri, de azi si sper cu tarie, si de maine. Sunt atat de mandra ca si acest loc, precum multe altele din Romania, aduna oameni din lumea larga si ca macar asa, prin aceste comori ce nu ni le poate lua nimeni, noi, ca popor continuam sa existam aici dintotdeauna si pentru totdeauna…

Si v-am povestit si eu cate ceva despre Manastirea Voronet, doar pentru ca, precum multi, multi altii, si eu AmFostAcolo! Va multumesc pentru ca m-ati citit.

Cu mult drag pentru voi,

Ileana

---

VIZUALIZĂRI: 3175 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI