Mănăstirea Săraca - surpriză într-un capăt de țară

TIPĂREȘTE

Harta mănăstirilor din România și - mai târziu - "300 de mănăstiri românești" lucrare (în limba engleză) pe care am procurat-o de la Mănăstirea Căldărușani, au fost primii mei ghizi în lumea mănăstirească de la noi. Asta se întâmpla cu mult înainte ca internetul să facă parte din viața noastră. Cele două lucrări, pe care le luam adesea cu mine în călătorie, m-au ajutat să descopăr existența unor foarte vechi sfinte lăcașuri, perle ale ortodoxiei românești, apoi să le găsesc în teritoriu și bineînțeles, să aflu câte ceva despre cele pe care le vizitam.

Așa am descoperit undeva, la un capăt de țară, Mănăstirea Săraca. De ce "Săraca"? Asta aveam să aflu vizitând-o și studiindu-i trecutul așa și atât cât îmi era mie la îndemână atunci.

Mănăstirea Săraca se află în câmpia Banatului, în localitatea Șemlacu Mic, comuna Gătaia din Județul Timiș, cam la o oră de mers cu mașina plecând din Timișoara. Pe DN 59, mergând spre sud, la Voiteg se urmează ramificația spre stânga - DN58B - spre Gătaia. De aici, se continuă pe DC180 spre Butin, dar înainte de a ajunge acolo, la un moment dat se virează la stânga spre Șemlacu Mic.

Câteva date istorice

Mănăstirea Săraca este atât de veche încât începuturile ei nici nu se cunosc. Unii cercetători afirmă că acestea ar fi undeva prin sec. XIII-XIV, anii 1270-1271 fiind consemnați ca fiind ani cu o intensă activitate mănăstirească în acele locuri. Ceva mai tarziu, pe la începutul sec. XV, documente franciscane menționează așezământul numindu-l "pepinieră de schismatici", ceea ce ar însemna un centru de rezistență la încercările lor de catolicizare a creștinilor ortodocși din Banat.

Sunt și cercetători care, studiind vechiul strat de pictură, afirmă că acesta ar data din sec. XVI-XVII fără a se putea pronunța și în privința perioadei de zidire a lăcașului.

Cea mai cunoscută și cea mai plauzibilă versiune a primei ctitoriri a Mănăstirii Săraca ar fi anul 1443 când călugărul Macarie de la Tismana, ucenic al lui Nicodim, a zidit biserica de piatră și cărămidă. Tradiția consideră ctitori ai bisericii și pe urmașii despotului sârb Gheorghe Brancović care au donat lăcașului o valoroasă icoană. Tot sârbilor se datorează și a doua ctitorire a așezământului, pe la 1730 acesta fiind renovat de Giuriciko Lazarević și fiii săi Nicolae și Jivan, ocazie cu care fresca este repictată.

Obștea nu a fost niciodată prea numeroasă, aici conviețuind ca frați întru credință atât români, cât și sârbi. Într-un raport către autoritățile austriece din 1775 se menționa faptul că la Mănăstirea Săraca erau 7 monahi. Viața monahală a continuat până în 1778, când, din ordinul împăratului Iosif al II-lea, mănăstirea a fost închisă, călugării alungați, iar odoarele mănăstirii (icoane, cărti și obiecte de cult) au fost transferate în Serbia, la Mănăstirea Mesici de lângă Vârșeț (Voivodina). Patru ani mai târziu, autoritățile austriece scot la licitație clădirile mănăstirii care sunt cumpărate de Ioan Ostoici, un bogat dregător din Timișoara. Așezământul va rămâne în proprietatea lui și a urmașilor lui vreme de 150 de ani, timp în care se degradează tot mai mult, ajungând în cele din urmă o ruină. Acesta este momentul în care mănăstirea capătă numele de "Săraca", nume care dăinuie și astăzi.

Răscumpărată în 1932 de Episcopia Caransebeșului, la Mănăstirea Săraca viața monahală a reînviat, dar nu pentru multă vreme. Decretul comunist din 1959 a impus desființarea ei și funcționarea lăcașului doar ca biserică de mir.

Pentru inestimabila sa valoare istorică și artistică, în 1963 au început lucrările de restaurare a bisericii și a picturii acesteia, iar în 1987, la insistențele Î. P. S. Mitropolit Nicolae Corneanu, lăcașul și-a redobândit statutul de mănăstire. În ultimii ani s-au construit câteva anexe, dar și un paraclis pictat în 2006-2007 de Constantin și Petronia Dumitrescu-Gherghe.

Biserica veche - monument istoric și de artă

Biserica veche de la Mănăstirea Săraca, refăcută din piatră și cărămidă în 1443 de călugărul Macarie de la Tismana și renovată în 1730 de sârbii Giuriciko Lazarević și fiii săi, are formă de cruce, cu absida altarului semicirculară. Are doar o singură turlă, octogonală, așezată deasupra naosului. Este o construcție simplă, fără decorații, cu forme masive. Pridvorul pe care îl vedem astăzi, adăugat mai târziu (se pare că în sec. XIX) este foarte larg, are peretele estic pictat și se sprijină pe șase stâlpi solizi, cu secțiune poligonală.

Ceea ce dă valoare construcției este fresca bisericii. Pictura de o mare valoare artistică, datează din 1730 și este de fapt o refacere a picturii din sec. XVI. Nu se cunosc meșterii zugravi, dar specialiștii apreciază arta lor și presupun că ei ar proveni din Țara Românească. De altfel, se știe că - la începutul sec. XVIII - la Mănăstirea Săraca a existat o școală mănăstirească unde se învăța și pictura bisericească.

Interiorul bisericii scunde, slab luminat atunci când am fost noi acolo, nu mi-a permis să fac fotografii bune, așa încât despre expresivitatea acestei valoroase realizări artistice (printre puținele de acest fel păstrate în Banat), despre culorile ei atât de armonioase trebuie să mă credeți doar prin ceea ce scriu.

Pentru cei mai credincioși, adaug informația că hramul bisericii vechi a Mănăstirii Săraca este "Schimbarea la Față" (6 august), iar hramul paraclisului este "Sfânta Maria Egipteanca" (1 aprilie) ale carei sfinte moaște (unul dintre degete) se află în biserică.

Mănăstirea Săraca păstrează și o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni. De asemenea, tot aici se găsesc părticele din moaștele Sfinților Nicolae, Tecla și Filofteia.

---

VIZUALIZĂRI: 1941 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI