GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Mănăstirea Bujoreni - un colț de rai vasluian
2 ianuarie 2023. A trecut revelionul, ne-am odihnit, ne-am ospătat... Pe meleagurile vasluiene, diminețile de început de ianuarie au fost cețoase și nu prea îmbiau la drum. Cu toate acestea, tânăra generație a familiei, mai fermă decât noi, cei care inventam tot felul de motive pentru a rămâne în atmosfera lenevoasă a casei, s-a impus. Fără a specifica unde anume vom merge, nepotul meu mi-a spus zâmbind: "Nu scapi! ". Și n-am scăpat.
La Mănăstirea Bujoreni. Cale de acces
Din Vaslui, ne îndreptăm spre Bârlad. După numai 10 km, la Băcăuani, pe partea stângă a șoselei, privirile ne sunt atrase (pentru a nu știu câta oară) de Statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare. Monumentul dezvelit la 25 octombrie 1975, la 500 ani de la bătălia de la Podul Înalt, amintește victoria moldovenilor conduși de Ștefan cel Mare împotriva turcilor.
Nu poposim pentru o vizită aici. Dimineața cețoasă nu ne îndeamnă și, în plus, monumentul pe care îl văzuserăm de atâtea ori este acum în renovare.
Continuăm, și după alți 16 km parcurși pe DN24/E581, lângă Popasul Stâna Costești, revedem - tot din mașină și tot pe partea stângă - Podul Doamnei, un pod vechi, închis circulației rutiere, unul dintre monumentele istorice ale județului Vaslui. Podul construit peste râul Bârlad, din piatră, lega odinioară drumul principal de satul Roșiești. Nu intru în detalii privind cele două obiective pentru că am făcut-o deja în mai vechiul meu articol Vaslui - orașul de pe costișă.
În localitatea Simila (aflată la 5 km de intrarea în Bârlad) virăm la stânga și continuăm pe DN24A încă vreo 15 km prin Zorleni și Popeni, rulând pe un drum bun, asfaltat. De la Troița Icoanei Maicii Domnului de la Bujoreni până la mănăstire parcurgem 5 km de drum forestier. Acest drum neașteptat de bun, lat și relativ bine întreținut, mărginit de pădure deasă, sfârșește chiar în poarta sfântului lăcaș.
Legenda Mănăstirii Bujoreni
Legenda spune că în timpul invaziilor otomane din vremea lui Ștefan cel Mare, călugării micului schit existent în zonă, pentru a o feri de pângărirea păgânilor, au ascuns Icoana Maicii Domnului în scorbura unui stejar. Schitul a fost pustiit, iar călugării s-au refugiat la alte sfinte lăcașuri, mai bine păzite și mai apărate. Cu trecerea timpului, icoana ascunsă în trunchiul stejarului a fost uitată.
Tot legenda ne spune că pe dealurile domoale, cu iarbă bună pentru pășunat, aflate la aprox. 1 km de locul actualei mănăstiri, Ion Brețcanu - un mocan din ținutul Brețcului - își aducea turma în locul denumit Siliștea Oilor, loc menționat într-un document din 1779 cu numele de "Siliștea Brețcanii".
Cum a fost descoperită icoana în trunchiul stejarului secular?
Venind de peste munți pentru pășunat și pentru "tomnatul oilor", mergând la târg să-și vândă produsele încărcate pe măgari, după o zi de târg, întorcându-se la stână, obosiți, ciobanii nu și-au mai priponit măgarii. Unul dintre aceștia - taman cel care purta în desagă cei 3000 de galbeni obținuți din vânzarea produselor - nu mai era de găsit.
Căutându-l împreună cu pădurarul Iftimie, ciobanii l-au găsit în adâncul pădurii, lângă un falnic stejar secular, stând îngenuncheat în faţa unor luminiţe aşezate în formă de cruce. Dându-şi seama că este vorba de o minune cerească, mocanul Ion Brețcanu a hotărât ca banii din desaga măgarului să fie folosiți pentru ctitorirea unui schit. Cel care s-a ocupat de construirea primei bisericuțe, de lemn, a noului schit a fost pădurarul Iftimie călugărit ulterior sub numele de Pahomie. Toate acestea aveau loc pe la mijlocul sec. XVI.
Mocanul Ion Brețcanu, transilvănean, și pădurarul Iftimie sunt considerați primii fondatori ai schitului ctitorit pe moșia boierului Bujoreanu.
Cât privește numele schitului, de la început acesta s-a numit - cum altfel decât - "Schitul Măgarului". Acest nume s-a păstrat până prin 1935 când așezământul monahal a luat numele moșiei pe care era amplasat - Mănăstirea Bujoreni.
Trecut și prezent la Mănăstirea Bujoreni
Actul întocmit la 27 martie 1602 de Siluan proegumenul schitului (care și semnează acest document) consemnând vânzarea "de către Gheorghe Vornic domniei sale Crastii vel Vornic de Țara de Sus" reprezintă prima atestare documentară a așezământului monahal.
Au existat și alte acte întocmite ulterior de stareții mănăstirii sau în care erau menționați ca martori călugări din Mănăstirea Măgarului. Important este documentul emis în 1780 care consemnează trecerea mănăstirii de la Bujoreni în proprietatea stolnicului Gavriil Konachi, viitor vornic. Acesta, văzând starea avansată de degradare a lăcașului, îl va reface din temelie, tot din lemn și îl va avea în grijă până la sfârșitul vieții (1813).
Fiul său - Ion Konachi - care va intra în monahism la Mănăstirea Florești sub numele de Ioanichie, se va retrage în 1814 la Mănăstirea Măgarului situată pe moșia neamurilor sale.
La așezământul monahal rectitorit integral prin osteneala lui Ioanichie Konachi, în 1840 a fost construită o nouă biserică, din piatră și cărămidă, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului".
Devenit mănăstire de maici, lăcașul a avut de suferit în timpul regimului comunist, Mănăstirea Bujoreni fiind în cele din urmă închisă, iar călugărițele alungate, pentru scurtă vreme anexele rămânând doar în grija stareței și a unei secretare. Obiectele de cult au fost ridicate în mod abuziv și înstrăinate. În condiții extrem de vitrege, Mănăstirea Bujoreni a ajuns în stare de ruină. Biserica părăsită mai bine de 30 de ani, înfruntând vremurile, a continuat să dăinuie fiind folosită ca depozit de materiale și adăpost pentru animale. În perioada 1970-1980, fără nici un fel de aprobare (lucru de altfel imposibil în regimul comunist), pentru a se proteja interiorul și pictura murală, biserica a fost acoperită cu tablă de zinc.
După revoluție, în 1993, Mănăstirea Bujoreni a fost redeschisă mai întâi ca mănăstire de maici, apoi ca mănăstire de călugări. S-au construit anexe gospodărești, chilii, gard din piatră și a fost electrificat întregul lăcaș. În ultimii ani a fost construit și un paraclis, frumos pictat atât în interior, cât și la exterior.
La Mănăstirea Bujoreni se sărbătoresc două hramuri: Adormirea Maicii Domnului - 15 august și Izvorul Tămăduirii - prima vineri după Paști.
Pentru mai multe informații privind istoria Mănăstirii Bujoreni, precum și pentru legenda sfântului lăcaș povestită cu mai multe amănunte, accesați site-ul mănăstirii.
Vizita noastră la Mănăstirea Bujoreni
Drumul forestier, ușor în pantă, se termină în parcarea din fața intrării în incintă. O scară de piatră, destul de abruptă, conduce spre gangul de la intrare. Dincolo de gang, în dreapta, remarcăm punctul de vânzare suveniruri și obiecte religioase pe geamul căruia citim că ne putem autoservi cu ceea ce dorim din magazin lăsând ulterior contravaloarea pe masă. N-a fost cazul. Noi am găsit acolo un tinerel, aproape un copil, căruia i-am lăsat contravaloarea achizițiilor noastre.
În fața noastră, cu ziduri albe și turlă frumos pictată, se află biserica veche. În stânga, în mijlocul unui spațiu verde și acum, iarna, veghează dârz, pe soclu, bustul lui Ștefan cel Mare. În dreapta, un trunchi de copac (cu acoperiș ca de biserică) etalează o reproducere după Icoana făcătoare de mununi a Maicii Domnului amintind de legenda mănăstirii și de icoana ascunsă în trunchiul stejarului secular, dedesubtul căreia citim: "Vă rugăm, nu mai lăsați bani și bilețele la icoană".
Dăm ocol curții interioare, remarcăm clopotnița, arhondaricul cu două etaje, locul unde se aprind lumânările, fântâna în stil moldovenesc și agiasmatarul din lemn lucrat de meșterii suceveni după modelul tradițiilor moldovenești din nordul Bucovinei.
În partea de est a incintei, pe o înălțime, se află paraclisul la care se ajunge doar după ce ai înfruntat treptele unei scări.
Totul este atât de curat, de ordonat și de bine pus la punct încât nu te poți gândi decât cu admirație la cei ce trudesc acolo. Îmi imaginez cum arată vara acest colț de rai. Atunci când am fost noi acolo, straturile pentru flori etalau doar trandafirii tunși, pregătiți pentru iarnă și câteva pâlcuri de ghiocei înfloriți, păcăliți de temperaturile ridicate ale acestui început de ianuarie.
Prin ușa masivă, din lemn, întărită cu metal, din zidul vestic, am intrat mai întâi în biserica veche. Biserica veche este construită în stil moldovenesc, cu plan treflat, format dintr-o singură navă cu trei abside. Absidele laterale sunt prevăzute cu ferestre lucrate în lemn de stejar, toate de mari dimensiuni, terminate în arc, cu grilaj metalic. Geamurile interioare sunt ornamentate cu flori și cu cercuri cu câte o cruce în mijloc.
În partea dreaptă a naosului, într-o nișă, se află mormântul schimonahului Ioanichie Konachi - ctitorul lăcașului, un mormânt modest, fără inscripție.
Catapeteasma este din lemn de tei, sculptat, cu icoane flancate de colonete spiralate, ornamentate cu struguri și cu frunze de viță de vie. Ușile împărătești sunt bogat împodobite cu sculpturi în motive florale. Stâlpul ușilor împărătești, și el împodobit cu frunze și flori sculptate, are în partea superioară o mitră arhierească sculptată.
Marele candelabru din fața altarului este de o deosebită frumusețe. Pereții interiori ai biseicii sunt în întregime ornamentați cu pictură. La exterior, pereții zugraviți simplu, în alb, sunt împodobiți cu nișe în care sunt reprezentate chipuri de sfinți.
Referindu-mă la Paraclisul Mănăstirii Bujoreni, nu voi insista nici asupra arhitecturii și nici asupra picturii. Voi spune doar că este frumos pictat atât la exterior, cât și în interior. Și aici există un candelabru impresionant, iar mobilierul este parcă mai frumos și mai delicat executat decât la biserica veche. Paraclisul este terminat și așteaptă momentul sfințirii.
Nu trebuie să închei înainte de a menționa că la intarea în paraclis am fost întâmpinați de un hâtru călugăr în vârstă. Nu știu ce rol avea, dar părea a fi un ghid. Povestea ceva celor ajunși acolo înaintea noastră, dar s-a întrerupt, ne-a poftit în interior și ne-a oferit tuturor bomboane. Și-a continuat apoi povestea împănată cu glume, dar și cu nume, cu ani și cu tot felul de amănunte istorice privitoare la sfântul lăcaș. Nepotului meu i-a dăruit un CD cuprinzând "Mănăstirea Bujoreni - o zi în împărăția lui Dumnezeu", câteva predici ale unor importante fețe bisericești, precum și câteva mici povestioare pentru copii. În cuprinsul tipărit pe copertă, la sfârșit, scria: "În dar ați luat, în dar să dați! " Nefiind prea interesat de cele bisericești, bineînțeles că nepotul mi-a dăruit mie acel CD, iar eu l-am studiat mult mai târziu, acasă.
Să mai menționez și faptul că la Mănăstirea Bujoreni sunt foarte multe pisici blânde, care se tolănesc în orice locușor bătut de soare sau se gudură pe lângă vizitatori cerșind o mângâiere? Sau că toaletele pentru vizitatori (situate în parcarea mănăstirii) sunt mai moderne și mai bine dotate decât oricare altele văzute pe la mănăstiri?
Trimis de iulianic in 13.01.23 07:11:36
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BÂRLAD [VS].
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.28299867 N, 27.85114727 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Biserici, mănăstiri vasluiene, VASLUI" (nou-creată pe sait)
@iulianic:
” Cât privește numele schitului, de la început acesta s-a numit - cum altfel decât - "Schitul Măgarului". Acest nume s-a păstrat până prin 1935 când așezământul monahal a luat numele moșiei pe care era amplasat - Mănăstirea Bujoreni.
Localnicii nu au folosit niciodată, până în ziua de azi, altă denumire decât „Mănăstirea / Schitul Măgarului” . Poate și pentru că sună atât de... deosebit .
” Biserica părăsită mai bine de 30 de ani, înfruntând vremurile, a continuat să dăinuie fiind folosită ca depozit de materiale și adăpost pentru animale.
Am amintiri neclare din acea perioadă, am să îi mai întreb pe părinți.
La începutul anilor 80 coboram din tren în halta Horga, pentru a ajunge în satul Fedești (unde locuia o mătușă). Drumul prin pădure trecea pe lângă mănăstire, și ne-am abătut uneori pe acolo. Parcă se slujea, cel puțin de sărbători. Țin minte (tulbure) mulțimi de oameni care aveau ca țintă chiar mănăstirea. Luați cu rezerve ce spun acum, e posibil să mă înșel, aveam sub zece ani pe vremea aia.
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Mănăstirea Bujoreni [Zorleni]» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Manastirea Bujoreni unde am fost omeniţi cu un prânz călugăresc — scris în 08.02.24 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2009 Popas de rugaciune la Manastirea Bujoreni - [Zorleni, VS] — scris în 21.11.10 de ilincutei c* din SANNICOLAU MARE - RECOMANDĂ