Sfințenie și frumusețe: Mănăstirea Bârsana

TIPĂREȘTE

Dintre cele trei mănăstiri vizitate în cadrul circuitului „Tradiții și meșteșuguri în Maramureș” , cea de la Bârsana, cu hramul Soborul Sfinților 12 Apostoli, m-a impresionat cel mai mult. Aici, pe Valea Izei, am găsit îngemănarea perfectă între cadrul natural splendid, arhitectura în lemn specifică regiunii și evlavia măicuțelor care au făcut din acest sfânt lăcaș o adevărată vatră a ortodoxiei românești.

Ansamblul monahal se află pe DJ 186, la ieșirea din satul Bârsana spre podul Slătioarei și la 22 km sud-est de Sighetu Marmației. Bârsana este una dintre comunele cele mai mari și mai vechi din Maramureș, atestată în 1326 printr-un act emis de Regele Carol I de Anjou în care i se recunoaște cneazului Stanislas, fiul lui Bârsan, posesiunea asupra acestor locuri. Numele acestuia, din care a derivat cel al localității, se trage de la oile bârsane cu lână deasă, moale și lungă crescute în zonă.

Într-un alt document, datat 1390, privitor la proprietățile Drăgoșeștilor, nepoții lui Dragoș Vodă, descălecător în Moldova, este menționată o întretăiere de drumuri, unul ducând spre satul Bârsana, celălalt spre o mănăstire. S-au păstrat și acte de proprietate mai târzii ale familiei voievodale Dragoș (dintre anii 1408-1480), ultimul act făcând referire la Bartolomeu Dragfi, voievod al Transilvaniei din 1493 până în 1499, descendent al familiei nobiliare Dragfi de Béltek, o ramură a Drăgoșeștilor.

Se crede că mănăstirea a fost construită de Drăgoșești pe locul uneia mai vechi la mijlocul secolului al XVI-lea pe una din proprietățile lor. Așezământul monahal, cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae, era probabil foarte însemnat, din moment ce aici și-a avut scaunul până în 1738 ultimul episcop ortodox, înainte ca localnicii să treacă la Biserica Unită cu Roma și episcopia să se desființeze.

Chiar și sub presiunea la care erau supuse așezămintele ortodoxe, mănăstirea a continuat să reziste până în 1791, când a fost confiscată de statul austriac iar ultimii călugări s-au refugiat în Moldova la Mănăstirea Neamț. Credincioșii nu au putut salva de la distrugere decât biserica și stăreția, pe care le-au mutat mai aproape, în vatra satului.

Asuprirea austriacă și ungară nu a permis refacerea mănăstirii, nici cele două războaie mondiale și perioada comunistă. Abia la mai bine de 200 de ani de la data desființării, mănăstirea a renăscut, construcția noului ansamblu monahal fiind începută în 1993 sub direcția arhitectului Dorel Cordoș.

O scurtă abatere din DJ 186 ne poartă în parcarea vastă, de unde urcă aleea care duce către turnul clopotniță. La desprinderea din șosea s-a ridicat o poartă maramureșană sculptată in lemn de stejar care simbolizează intrarea în spațiul sfânt, iar de pe partea stângă a aleii se deschid panorame spectaculoase ale colinelor, pajiștilor și pădurilor din apropiere.

Pe arcada turnului clopotniță ridicat în 1998 a fost inscripționat versetul biblic „Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta este poarta cerului” (Facerea 28,17).  În partea stângă a clării se află magazinul cu obiecte bisericești, un panou explicativ este montat pe perete, iar imediat în dreapta ieșirii, pe un alt panou, vedem planul clădirilor din complex.

Odată ce pătrunzi în incintă, imaginea care ți se înfățișează este o feerie în lemn și piatră și te simți transportat într-un basm. Și asta fiindcă, spre deosebire de Rohia vezi impresii, aici locul este deschis, dealurile împădurite se află în spate, și totul este la vedere. Ochii pot cuprinde dintr-o singură privire construcțiile, spațiile vaste și imaculate, pajiștile verzi presărate cu bănci pentru odihna picioarelor obosite, micul lac traversat de un podeț, troițele și aleile pietruite, mărginite de flori în toate culorile. Coșuri de gunoi la tot pasul, un robinet cu apă potabilă pentru astâmpărarea setei pelerinilor, o toaletă – nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării.  

Sursa de inspirație pentru ansamblul monahal a fost tradiția locală, așa încât toate clădirile au fost executate din lemn de stejar cu temelie din pietre de râu de către meșteri maramureșeni, asigurând astfel continuitatea artei cioplirii și îmbinării lemnului.

Biserica nouă „Soborul Sfinților Apostoli” , construită între 1993-1995 în dreapta turnului clopotniță, are 57 m înălțime și două nivele. Demisolul din beton armat, cu pereți groși placați la exterior cu piatră de râu, adăpostește paraclisul mare al mănăstirii, are o singură intrare și este luminat de douăsprezece ferestre mici. Catapeteasma a fost sculptată în lemn cu ornamente specifice artei maramureșene. Tavanul este susținut de patru coloane de beton iar pictura în frescă a fost realizată de Ioan Botiș.

Biserica propriu-zisă, formată din pridvor, pronaos, naos și altar, se află la parter. Două scări laterale urcă la pridvorul sculptat dantelat tot din lemn de stejar, în timp ce pe acoperișul din șindrilă de brad lucrat în „coadă de rândunică” a fost înălțată crucea de 7 metri și 500 kg greutate. Biserica nu a fost încă pictată la interior.

În Altarul de vară (1996-1997) se oficiază Sfintele Liturghii arhierești la prăznuirea hramului și altor sărbători importante, precum și slujbele de duminică în sezonul cald. Localizat în centrul complexului, altarul este elementul în jurul căruia s-au ridicat toate celelalte construcții. Fundația sa este din beton placat cu piatră de râu, are formă octogonală și este încununat de o cupolă din lemn de 29 m înălțime

Aghiasmatarul, de 9 m înălțime, cu pardoseală din plăci de anzit, are patru intrări și o fântână în mijloc.

Stăreția (1995-1996), o construcție pe patru nivele cu fundație din beton armat și acoperiș din șindrilă de brad, este unul din edificiile în care proiectantul a dat întreaga măsură a fanteziei sale artistice, combinând tradiția vechilor biserici din lemn cu o viziune modernistă. Adăpostește chilii, paraclise, biblioteca și o sală de lectură.  

Casa Maicilor, ridicată pe trei nivele, cuprinde la demisol un depozit, în timp ce la parter și etaj sunt chiliile măicuțelor, cu terase împodobite cu flori.

Casa Artistului se află pe coasta dealului, în capătul unor trepte, și găzduiește oameni de creație.

Casa Duhovnicului a fost construită în 1998 cu scopul adăpostirii săvârșitorului Sfintelor Taine.

În Casa Meșterilor au fost amenajate ateliere de lucru destinate oaspeților veniți să sculpteze, să construiască sau să picteze clădirile ansamblului monahal.

Clădirea pe trei nivele care formează Prăznicarul și Trapeza cuprinde garaje, depozite, bucătăria, cămara mănăstirii, spălătoria, iar la etajul cu terasă deschisă se află sala cea mare (prăznicarul), unde pot lua masa câteva sute de persoane la prăznuirea hramului.

Muzeul monahal, inaugurat în 2005, a fost special amplasat în imediata vecinătate a turnului clopotniță pentru a pemite accesul facil al turiștilor fără a perturba activitățile cu caracter religios. Taxa de vizitare e modică - doar 1 leu.

La această cea mai recentă adăugire s-a izbutit, printr-o concepție arhitecturală bine gândită, punerea în valoare a tradiției meșteșugărești specifice zonei Maramureșului istoric și totodată integrarea în aspectul general al ansamblului. Este o construcție structurată pe trei nivele, cu demisolul și parterul din pereți de cărămidă și etajul din lemn, creând imaginea unei case țărănești cu tâmplărie și mobilier de inspirație locală.

Interiorul este dominat de un spațiu liber desfășurat pe toată înălțimea clădirii, cu locuri de expunere pentru icoane, vitrine cu manuscrise și cărți sfinte de patrimoniu din secolele XVI-XIX, cruci sculptate, precum și obiecte de artă populară. Un foișor împodobit cu ștergare brodate, vase din ceramică pictată și mobilier sculptat în lemn îmbie vizitatorii la un popas prelungit pentru a admira de sus priveliștea rurală. Sau cel puțin asta am făcut eu!

Un alt popas – de hidratare însă ‒ aveam să fac la ieșire, la una din terasele amenajate în apropierea parcării, unde cei înfometați pot lua și o gustare, iar amatorii de cumpărături au la dispoziție câteva tarabe cu tot felul de obiecte, de la icoane și cărți de rugăciuni, la jucării, abțibilduri și magneți.

Stând la o masă, am meditat, sorbind din cafea și suc, la modul în care, la Bârsana, s-a reușit transpunerea în practică a conceptului de frumusețe sacră, îmbinând în cel mai creativ mod cu putință tradițiile meșteșugurilor vechi cu arhitectura de inspirație contemporană, într-o desăvârșită unitate stilistică. Totul pe fundalul fermecător al plaiurilor maramureșene.

Mănăstirea Bârsana – un loc de poveste!

---

VIZUALIZĂRI: 210 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI