GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O plimbare relaxanta in jurul lacului heliotermal Ursu din Sovata
Lacul Ursu era pentru mine o destinatie frecventa, in zilele de vara, cand “fugeam” la Sovata doar pentru a face o baie in apa lui calda si sarata. Imi amintesc ca de abia luasem carnetul de sofer si mama m-a rugat sa o duc la baie la Sovata, pentru ca spunea ea ca se simte mult mai bine dupa o baie in lac - apa are un puternic efect antiinflamator.
Multe persoane care merg acolo nu stiu sa inoate, dar asta nu este o problema, pentru ca apa are o concentratie salina foarte mare, care te tine la suprafata, iar la intrarea in lac este o barna de lemn pe care sa te sprijini.
Dar, timpul a trecut si datorita problemelor cotidiene nu am mai ajuns la Sovata in ultima vreme (cativa ani buni).
Asa ca, intr-o sambata dimineata, 7 mai 2016, ne-am hotarat, sa mergem la Sovata, de care mi se facuse foarte dor, iar, in cazul in care incepe o ploaie sa trecem si pe la Salina Praid.
Am pus si bicicleta copilului pe masina ca sa nu avem “reclamatii” gen – ma dor picioarele, mai este mult? , am obosit, cand plecam... Asa ca, pregatiti cu haine groase pentru salina si de ploaie pentru lac, am plecat in excursie la ora 10 din Tg Mures, unde termometrul arata 12 grade si cerul era destul de incarcat cu nori.
Am ajuns la intersectia din Sovata care iti ofera varianta sa mergi inspre statiunea Sovata Bai, sau inspre Praid. Pentru ca deja picaturile de ploaie cadeau de ceva vreme iar tunetele si fulgerele brazdau cerul negru era cat se poate de clar ca nu ne putem plimba, asadar am luat-o la dreapta spre salina Praid, cu speranta ca la iesirea la suprafata sa gasim soare si sa ne plimbam prin Sovata.
Dar, acum am sa revin la Sovata, intrucat despre salina Praid am sa scriu un articol separat.
La iesirea din salina, adica dupa 2 ore, afara plouase, se racorise bine, dar soarele stralucea si incepea sa incalzeasca cu putere.
Am intrat in Sovata Bai, am mers pana in centrul statiunii si am parcat masina langa hotelul Danubius, vis-a –vis cu Lacul Ursu. Precizez ca in timpul sezonului se gasesc foarte greu sau deloc locuri de parcare. Am constatat ca, de cand nu am mai fost eu la Sovata, statiunea arata mult mai ingrijita, este frumos decorata cu flori, indicatoare informative, curata, per total o evolutie pozitiva.
Plimbarea noastra a inceput din puncul de belvedere aflat in partea dinspre strada a lacului, pe unde se si coboara spre intrarea la lac.
Am sa redau niste date informative interesante despre Lacul Ursu, culese de pe net:
“Lacul Ursu este denumit astfel dupa forma sa de piele de urs. Adancimea maxima a lacululi este de 17,50 m.
Acesta este inclus intr-o rezervatie naturala, pe o suprafata imensa, de 79 ha. formata din masive de sare, dar si din roci vulcanice. Formarea lacului a fost insa una accidentala, in urma prabusirii unei zone de exploatare a sarii, cand rezultat un spatiu ce s-a umplut cu apa paraielor locale.
După cercetările care s-au făcut a rezultat că Lacul Ursu prezintă fenomenul de heliotermie, ceea ce înseamnă că la sfârşitul perioadei lui de încălzire, adică pe la mijlocul sau sfârşitul lunii iunie, temperatura apei la adâncimea de 1,5 metri, acolo unde este termoclima lacului, poate să ajungă la 50 de grade Celsius. După deschiderea sezonului de balneaţie, adică la sfârşitul lunii iunie, straturile din lac se omogenizează, apa ajunge la 33-34 grade, iar apoi urmează încontinuu să se răcească, mai ales din luna august, când încep nopţile răcoroase.
La suprafata, salinitatea este mai scazuta, iar temperatura apei variaza intre 18 si 23 de grade. Inspre adancuri, concentratia de sare creste, iar apa devine din ce in ce mai calda.
Salinitatea apei este intre 10- 15 g/l la suprafata, pe cca. 2m, dupa care urmeaza o crestere brusca intre 2 si 3 m adancime, la 240 g/l, iar de aici si pana la fund valorile oscileaza intre 250- 290 g/l si chiar 300 g/l. Temperatura inregistreaza un salt intre 1,5- 2,5 m adancime ce poate ajunge in lunile de vara la 32- 34oC fata de suprafata, unde este mai scazuta. De la 5- 6 m, temperatura se mentine in ecartul de 21- 26grade C tot timpul anului – valori destul de ridicate dar explicabile daca avem in vedere salinitatea si desitatea apei.
Procedurile de tratament pe care Institutul Naţional de Balneologie le recomandă este procedura de tratament pentru reumatologie, proceduri de tratament pentru afecţiuni ginecologice cu rezultate deosebit de bune pentru combaterea sterilităţii la femei. Acestea sunt afecţiunile principale care pot fi tratate cu apă sărată şi cu nămol terapeutic peloidogen de la Sovata
Afecţiuni secundare care se tratează la Sovata, sunt afecţiuni ale aparatului locomotor, ale aparatului respirator, bineînţeles nu în stadiul acut.
Lacul Ursu, în scopul protejării şi păstrării fenomenului de heliotermie, nu poate fi utilizat înainte de ora 10.00, în fiecare zi, nu poate fi utilizat după ora 18.00. Între ora 13.00 şi 15.00, zilnic, se păstrează o pauză de îmbăiere datorită faptului că la orele respective expunerea la razele soarelui asupra luciului de apă este maxim, iar în aceste două ore se întâmplă primenirea, împrospătarea apei: din acea zonă nefolosită a lacului vin curenţii care aduc în permanenţă apă proaspătă, neutilizată”.
Eu mergeam la lac in intervalul 15-18 (in apa e indicat sa se stea max. 30 min. dupa care corpul trebuie sa se relaxeze, hidrateze) dar se poate intra de 2-3 ori.
“Lacul Ursu, este cel mai important lac dintre cele cinci lacuri cu apă sărată - Aluniş, Roşu şi Verde, Lacul Negru (format pe o mina de sare prabusita) şi Lacul Mierlei- existente în staţiunea Sovata.
Din Lacul Rosu situat la numai cca. 40 m distanta, Ursu primeste apa sarata, intrucat pe malul lui se gaseste un afloriment de sare (Muntele de Sare – vezi fotografia).
Ca rezervatie naturala, zona nu este apreciata numai pentru lacul de exceptie format aici si pentru combinatia interesanta de roci, ci si pentru speciile de flora. Padurea din jurul lacului este una mixta, ingloband un numar mare de specii de arbori de toate felurile. In afara de acestia, speciile ierboase sunt de asemenea de admirat, mai ales florile, cum sunt Papucul doamnei si Crinul de padure.“
Lacul este inconjurat de o alee pietonala frumos amenajata cu puncte de belvedere, trasee eco-educationale, multe banci si mese, refugii pentru odihna si relaxare, panouri informative trilingve (romana, maghiara si engleza), indicatoare spre celelalte lacuri, etc.
Sunt multe informatii legate de fauna (specii de mamifere, păsări, reptile și pești) si despre plantele si arborii rezervatiei. La un moment dat, baiatul nostru ne-a aratat pe drum o salamandra (vezi fotografia). De asemenea, lacul este populat de multe rate salbatice frumos colorate.
In jurul lacului sunt terase cu oferte bogate, la care se poate serevi masa.
Noi am mancat la Kicsi Gomba (Ciuperca Mica), situata pe partea stanga a lacului. Am avut de plata 70 lei pentru o consumatie de trei persoane si anume: un meniu Dino pentru copil, constand in doua snitele din piept de curcan cu cartofi prajiti (12,50 lei), un gyros cu casacaval si salata (20 lei) si o portie de pui pe pat de salata de cruditati (19 lei), paine si limonada (18 lei/3 portii).
La final, pot sa va spun ca a fost o plimbare relaxanta, in linistea naturii, intrerupta doar de ciripiturile pasarilor, o destinatie pe care o recomand tuturor celor care iubesc natura.
Trimis de Dana2008 in 17.05.16 10:59:01
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SOVATA [MS].
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 46.60230400 N, 25.08633120 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Dana-Zici ca "Salinitatea apei este intre 10-15 g/l la suprafata""... 12-13 grame/litru are Marea Neagra si 30-33 grame la litru are oceanul planetar. Lacul Ursu la suprafata are ceva mai mult, aproape 80 grame la litru (altfel te-ai duce la fund, ca la mare in larg), adancimea maxima e de 17 metri, La 1,5 metri adancime vara, dupa 7-10 zile de insolatie, (prezenta soarelui non-stop) ea ajunge la 40-42 de grade C la 1,5 metri adancime (50 de grade C nu poate sa aiba la acea adancime la care ajunge si omul, caci temp. aceasta ti-ar opari picioarele), dar la fund, la 260-280 NaCl concentratie/litru, apa se incalzeste pana la 70 de grade C. Albuminele coaguleaza la 60 de grade C, de aceea a aparut povestea adevarata cu oul scufundat la fundul lacului care e scos fiert dupa o jumatate de ora. Puteti incerca la vara. De ce trebuie o saptamana de insolatie (soare)? Pentru ca apa se incalzeste numai si direct de la soare, apa concentrata din adancime se incalzeste puternic iar cea de la suprafata mai putin. Deasupra lacului, se formeaza, un start de apa dulce si mai usor, nu mai gros decat doua degete, de la cele 4 izvoare din partea drepata a lacului (cum faci ocolul lui, pornind din stanga). Acest strat de apa dulce permite radiatiilor solare (UV+IR), sa patrunda pana la fund, dar nu mai permit iesirea caldurii din lac, caldura furnizata mai ales de razele infrarsii. Astfel incat in acele 2 perioade de incalzire ale anului, lacul Ursu, cel mai mare lac helioterm al lumii, devine cel mai mare cuptor lichid al lumii. Suntem la 500-550 metri (culmea Cireselul) inconjurati de conifere ce pastreaza racoarea, suntem, la munte si avem totusi un lac aproape termal. Avem Sinaia+Mamaia in acelasi loc. De aceea vara lacul are un succes enorm. Pentru reasezarea straturilor de apa pe orizontala (dulce-sarat), lacul functioneaza limitat, 3 ore dimineta-pauza si apoi 3 ore la pranz, caci oamenii amesteca straturile de apa si deranjeaza heliotermia. Din pacate, Lcul Ursu, e singurul lucru (fiind rezervatie naturala), ce mai apartine statului roman. Restul (in valoare de miliarde de USD) a fost vandut pe vremea Guv. Nastase si Dl. Musetescu (ministrul privatizarii), unui SRL local, care a cumparat cu cateva milioane USD totul, dica 5 hoteluri, restaurante, magazine si vreo 40 de vile. Spre exemplu, Vila Tivoli apartine acum RENEL-ului din Debrecen (Ungaria). Un singur Hotel (Alunis) a reusit sa se rascumpere (cu 800.000 euro) si sa iasa din Lantul Danubius, reprezentat prin aceael SRL alcatuit cu cateva saptamani de inainte de licitatie (Salina Invest)SRL, . Lantul maghair Danubius ce a cumparat de fapt totul, mai poseda cateva hoteluri de-a lunguri Dunarii. Dupa ce firma a vandut 4-5 vile renovate, si-a scos investitia de 5 sau 6 milioane USD varsate la licitatie. Dar, gata cu barfa ce-a tinut prima pagina a ziarelor locale si centrale imediat dupa anii '90, sa revenim la lac. Poti ramane in lac si o jumatate de ora, si o ora ,,pentru ca apa conentrata de la suprafata te mentine, e usor sa plutesti, nu te lasa sa te ineci. Trebuie doar sa misti usor din maini si picioare (fapt benefic pentru reumatici). Temperatura de la nivelul pieptului fiind mai racorosa ( acolo e si inima), baia e bine suportata de oricine iar temp. de la nivelul micului bazin (33-36 gr C), si apoape 40 de gr. C (uneori) la talpi (simti ca apa frige), e excelenta pentru reumatici si pentru pacientele cu probleme genito-urinare (cistite-metroanexite cr.-cervicirte, uter hipoplazic ,incalzind jumatatea inferioara a corpului). Evaporarea apei sarate, ajuta si bolnavii cu probleme respiratorii (copii cu bronsite astmatiforme). Intrati in lac cu incredere, in intreaga istorie a lacului, acolo nu s-a inecat decat un singur om, care noaptea a sarit gardul, fiind beat critza.
@Dana2008: Foarte bun articolul. Nu am mai fost in Sovata de vreo 4 ani, atuncea statiunea era un mare santier. Din articolul dumneavostra vad ca s-au terminat lucrarile. Cred ca am fost in Sovata de vreo 5 ori dar niciodata nu am facut baie in lac. Ar fi cazul ca vara aceasta sa facem o vizita aici. Oricum statiunea este frumoasa iar daca cumva te plictisesti dai o fuga la Praid. Felicitari inca odata pentru articol si va doresc concedii placute.
Dorogo iti mulțumesc pentru completări. Oricine știe ca datele tehnice privind adâncimea, concentrația salina, temperatura se iau de bune de la specialiști pentru că orice altă persoană civilă nu deține mijloacele si cunoștințele necesare pentru a le verifica sau combate veridicitatea.
Un articol placut mai ales ca in urma cu cateva zile citisem un mic articol despre Lacu Ursu si care incepea asa:
"Trei recorduri mondiale definesc Lacul Ursu din staţiunea Sovata, judetul Mureş: este cel mai mare lac helioterm din lume, este singurul lac cu apă sărată înconjurat de o vegetaţie bogată, lucru datorat solului vulcanic depus în timp, şi este singurul lac natural din lume despre care se cunoaşte, fără nici o indoială, data exactă la care s-a format! Este vorba de anul 1875, când, la 27 mai, a avut loc o prăbuşire de teren, creându-se astfel o formaţiune geologică, de natură carsto-salină. "
Este un loc pe lista de anul acesta sper. Daca nu va fi, oricum este pe lista scurta cum as putea spune. Felicitari pentru o plimbare reusita.
@dorgo - Un ecou minunat, cu completari care intaresc inca o data dorinta mea de a ajunge acolo. Felicitari.
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
Mulțumesc frumos Misu! Recomandarea mea este sa mergi cât mai repede după deschidere, adică în iulie. Poți merge si prin Casa de Sănătate cu bilet de tratament 16 zile. Relaxare plăcută când vei merge la Sovata!
@zlatna:
Mulțumesc frumos Zlatna! Bălăceală faină în lacul Ursu! Mergi în iulie că este mai caldă apa.
@dorgo - Un ecou foarte bun si folositor cu informatii care mie personal mi-au fost total necunoscute. Bravo.
@Dana2008 - Cum se spune "You make my day happy". Daca tu crezi ca pot pleca de la serviciu mai mult de 1 saptamana te inseli, de cand visez eu sa plec mai mult de o saptamana in concediu, poate ca pot vreo 10 zile daca leg cu 2 we-uri. Insa imi doresc sa ajung si pe acolo si o sa o fac.
@webmasterX: Mulțumesc frumos pentru ilustrația muzicală. Nu s-ar potrivi o piesă mai relaxantă Jean Michel Jare?
@Dana2008 - Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2023 Lacul Ursu și celelalte - Sovata — scris în 14.07.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Experienta Oribila! Dezamăgitor! — scris în 14.08.21 de ux121876 din BUCURESTI
- Sep.2020 Lacul Ursu — scris în 24.09.20 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 NU recomand Lacul Ursu — scris în 21.08.20 de Anonim m din TâRGOVIşTE
- Jul.2020 Nu recomand lacul Ursu — scris în 25.07.20 de ux116282 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jul.2017 Trei ore de bălăceală în Lacul heliotermal Ursu din Sovata — scris în 04.08.17 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Lacul Ursu - sursa de îmbogățire! — scris în 30.09.16 de Mineliea din PLOIEşTI - RECOMANDĂ