Weekend la Lepșa, între două anotimpuri...

TIPĂREȘTE

După aproximativ doi ani și jumătate de la ultima noastră vizită aici, la finalul săptămânii trecute am ajuns încă o dată în cea mai populară destinație de vacanță de pe meleagurile vrâncene – stațiunea Lepșa. Distanța de aproximativ 120 de kilometri de la Râmnicu Sărat până la Lepșa am parcurs-o în circa două ore, de la Râmnicu Sărat la Focșani mergând pe DN2-E85, iar de la Focșani până la Lepșa am urmat DN 2D, pe direcția Târgu Secuiesc. Drumul de la Focșani către Lepșa a avut parte de o modernizare generală de la ultima noastră vizită, astfel că a fost plăcut să conduc printre dealurile care încet-încet revin la viață după o iarnă nu foarte rece, însă destul de lungă. Singura bucată de drum ce mai are câteva gropi (păstrate de sămânță, probabil) este la ieșirea din municipiul Focșani spre Lepșa, apoi asfaltul este impecabil. Chiar dacă drumul te îmbie să apeși mai serios pedala, atenție la radare – am întâlnit câte un echipaj atât la dus, cât și la întoarcerea acasă.

Pentru că am rămas o noapte în Lepșa, prima noastră oprire a fost la locația aleasă pentru cazare – Pensiunea Rossvillas (vezi impresii). După ce am despachetat și am inspectat locația, ce să facem?! Am mâncat, am băut, am petrecut și am fi vrut apoi să luăm o gură sănătoasă de aer curat de munte, însă vremea capricioasă dorea să ne țină captivi între pereții pensiunii. Nu era chiar rău nici așa, având în vedere că venisem acolo pentru aniversarea cuiva apropiat, însă mai pe seară, profitând de faptul că ploaia mai lua câte o pauză, am ieșit la o plimbare sub umbrelă prin localitate.

De o parte și de alta a drumului principal am constatat că au mai apărut spații de cazare, iar câteva mai vechi și-au închis porțile. Plimbarea noastră de seară a continuat până în centrul localității, unde există un market destul de bine aprovizionat. Tot aici, lângă intersecția cu drumul spre Soveja, există și un spațiu de unde se pot cumpăra diverse suveniruri; însă era seară și cele câteva buticuri erau închise, așa că ne-au dat posibilitatea să economisim niște mărunțiș până a doua zi. Din acest punct până la Mănăstirea Lepșa, unul dintre obiectivele zonei, sunt doi kilometri conform indicatorului; chiar dacă ne-ar fi plăcut să ajungem pe jos până acolo, vremea ni s-a părut prea urâtă, iar seara era aproape, așa că am amânat vizitarea obiectivului pentru a doua zi.

Trebuie spus că drumul care leagă Lepșa de Soveja este închis de ani buni, fiind impracticabil datorită unor alunecări de teren. Cine dorește totuși să traverseze munții pe aici o poate face doar vara, cu o mașină pregătită pentru off-road (asta din spusele unui localnic; în urmă cu doi ani și jumătate noi am traversat destul de greu cu Loganul dinspre Soveja însă cu siguranță drumul s-a stricat și mai mult între timp).

Am făcut mai multe fotografii prin zonă surprinzând natura pregătită de venirea primăverii, pâraiele dezlănțuite și munții Vrancei care se pierdeau în norii plumburii, apoi am plecat spre pensiune cu speranța că a doua zi vremea se va schimba. Și s-a schimbat, ohoo... și ce schimbare!!

A doua zi dimineață, iarna ne-a arătat că încă mai are ceva resurse! Un strat de câțiva centimetri de zăpadă se depusese peste noapte și îmbrăcase atât grădina pensiunii dar mai ales brazii de pe munții din apropiere cu o mantie strălucitoare de omăt. Oriunde te uitai, haina hibernală a naturii strălucea sub razele unui soare cam cu dinți. Era momentul să ieșim la plimbare...

Primul obiectiv vizitat a fost Cascada Putnei. Am mers cu mașina spre intrarea în Lepșa dinspre Focșani și am ajuns la ieșirea din drumul principal spre cascadă. Aceasta poate fi lesne ratată dacă nu ești atent, întrucât nu este corespunzător semnalizată. Dacă vii dinspre Lepșa, ieși din localitate și după câteva sute de metri observi drumeagul spre cascadă pe partea dreaptă. Dacă vrei să ajungi aici venind dinspre Focșani, treci de singurul tunel de pe acest traseu și urmezi prima ieșire spre stânga. Coborârea spre locul unde se pot parca mașinile lângă cascadă este destul de abruptă, însă ne-am descurcat. Parcare este impropriu spus, mașinile se lasă de o parte și de alta a unui drum scurt și plin de gropi și bălți.

Cascada – numită și ”Săritoarea Putnei”- a fost declarată monument al naturii în anul 1973, fiind inclusă în prezent în Parcul Natural Putna Vrancea, iar intrarea la obiectiv se plătește. Bine, suma este una modică, 2 lei de persoană, însă aici este unul dintre multele locuri de la noi unde doar se încasează, fără a se repara și fără a se amenaja mare lucru. Ultima dată am venit aici în 2012 și parcarea se făcea în aceleași condiții deplorabile, iar treptele pe care se coboară ar cam trebui reparate. Lăsând la o parte aceste constatări, am coborât câteva zeci de trepte și am ajuns lângă căderea de apă, pe care am găsit-o mai învolburată ca niciodată. Pentru că fuseseră precipitații diverse de aproximativ 24 de ore neîntrerupt, debitul apei era pe măsură; râul Putna își făcea loc cu furie printre stâncile din jur, amenințând să prăvălească totul în cale. Iar zgomotul făcut de căderea de apă era unul remarcabil, tunetul cascadei auzindu-se până sus, pe platoul unde parcasem mașina. Am realizat aici numeroase fotografii ținându-ne de balustrada care îngrădește accesul spre zona periculoasă, încercând să surprindem din cele mai bune unghiuri această frumusețe naturală a munților Vrancei.

După ce am zăbovit aproximativ un sfert de oră admirând cascada spectaculoasă a Putnei, am pornit înapoi spre Lepșa și am oprit în dreptul păstrăvăriei, pe care am găsit-o închisă. Păstrăvăria de la Lepșa se află pe partea stângă a drumului cum intri în localitate dinspre Focșani și a fost înființată în anul 1955. Conform spuselor unui bărbat care trecea prin apropiere, păstrăvăria va fi redeschisă pe perioada sezonului cald.

Ajunși în centrul localității, am oprit și am cumpărat un magnet de frigider ca amintire, apoi am intrat pe drumul spre dreapta, îndreptându-ne spre Mănăstirea Lepșa. Cei doi kilometri parcurși până am ajuns în parcarea mănăstirii au reprezentat bucata de drum cea mai proastă din acest minisejur. Am făcut efectiv slalom printre gropile pline cu apă din puținul asfalt care a mai rămas, ferindu-ne cât am putut de vreo surpriză neplăcută. Intrarea în curtea frumosului lăcaș de cult se face pe o alee care urcă încetișor printre brazii plantați de o parte și de cealaltă a căii de acces.

Am trecut pe sub turnul clopotniță și am ajuns în curtea oarecum înclinată a mănăstirii. În centru se află biserica veche ce are hramul ”Nașterea Maicii Domnului”, construcție declarată ”monument istoric”. Biserica a fost ridicată în anul 1929 pe locul altui lăcaș de cult ce a fost distrus de un incendiu. Biserica este construită din lemn pe fundație de piatră, iar acoperișul este realizat din șindrilă. Am intrat în lăcașul de cult, rămânând preț de câteva minute la slujba duminicală, timp în care am revăzut icoanele pictate pe lemn și modestele amenajări interioare ale lăcașului de cult. O experiență frumoasă, care ne-a oferit câteva momente de relaxare sufletească!

Ieșind în curtea obiectivului, am trecut pe lângă chiliile, trapeza și paraclisul lăcașului de cult și am ajuns în partea superioară a curții, de unde pornește o alee cimentată spre stânga ce ne-a condus către biserica nouă a mănăstirii, cu hramurile ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” și ”Izvorul Tămăduirii”. Biserica este o construcție nouă care domină întregul ansamblu mănăstiresc cu silueta sa impunătoare. În apropierea acestei biserici este ridicată o troiță interesantă, iar cei care doresc se pot odihni pe băncuțele de lemn din apropiere. Nu am vizitat lăcașul de cult în interior deoarece nu a avut cine să ne deschidă, toată lumea participând la slujba ținută în cealaltă biserică. După ce am realizat diverse fotografii și am admirat împrejurimile, am ieșit din curtea mănăstirii și am plecat spre pensiune, propunându-ne să mai revenim la Lepșa, poate într-un weekend de vară când vom putea face drumeții prin pădurile din apropiere.

Apropo de drumeții, la Lepșa mai există un obiectiv căruia nu am reușit să-i descifrăm secretele până în prezent – Rezervația Naturală Cheile Tișiței. Valea îngustă săpată de pârâul Tișița pentru câțiva kilometri creează un areal natural deosebit, cu peisaje spectaculoase. Mărturie în sprijinul acestei afirmații stau fotografiile realizate de cei care au vizitat această frumusețe naturală și printre care sperăm să ne aflăm și noi peste ceva timp.

La plecarea din Lepșa am intrat pentru câteva minute în Centrul de agrement Gălăciuc. Acesta se află la aproximativ 10 kilometri de localitatea Lepșa, înconjurat de o pădure de pin declarată rezervație naturală. Din drumul național am urmat o alee de aproximativ un kilometru până la locația unde se organizează tabere școlare pe perioada verii. Îmi amintesc și acum despre o noapte de pomină pe care am petrecut-o la Gălăciuc, fiind elev în școala generală sosit aici într-o excursie. Câtă pastă de dinți a mai curs în acea noapte pe fețele unor colegi mai somnoroși!!

Aici nu am găsit nici măcar vreun paznic, așa că ne-am mulțumit cu o scurtă explorare a împrejurimilor. Am recunoscut cantina unde se poate servi masa, dar și cele câteva căbănuțe ridicate din lemn și zid care adăpostesc spațiile de cazare. În tabără se găsește și un teren betonat pentru activități sportive, precum fotbalul sau handbalul. Întregul spațiu pare destul de îngrijit, fiind renovat în urmă cu vreo câțiva ani, din ceea ce am citit mai demult prin unele articole din ziarele locale.

După ce am mai făcut câteva fotografii, ne-am urcat în mașină și nu am mai oprit până în Focșani, unde am dat o raită prin centrul comercial de pe varianta orașului.

Ajuns la final de review, vă recomand să vizitați Lepșa dacă vreți să petreceți două-trei zile pentru a vă relaxa în mijlocul naturii, departe de tumultul specific existenței noastre de zi cu zi. Poate că nu sunt prea multe obiective de vizitat în zonă și nici numeroase restaurante, însă nouă ne-a plăcut la Lepșa de fiecare dată când am fost acolo! Deh, Munții Vrancei au farmecul lor și pe noi ne-au cucerit!

Călătorii plăcute în continuare!

---

VIZUALIZĂRI: 4190 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI