ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.11.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Mărăşeşti (VN)
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
NOV-2016
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
PREȚ 100 lei ?
FĂRĂ transport

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTA MEDIE REZULTATĂ
95.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

La pas prin zona Lepșa

Lepșa. Și-atât

TIPĂREȘTE

Două animale mergeau prin pădure. Erau împreună pentru prima dată, nu se prea cunoșteau și mergeau în liniște.

La un moment dat, unul îl întreabă pe celălalt:

- Auzi, da' pe tine cum te cheamă?

- Păi, mă cheamă ”câine lup ”, răspunde ăsta.

- Hm, ce ciudat, cum adică ” câine lup?! ”

- Păi, e simplu, are o logică, tata a fost lup, mama a fost câine, din ei doi am ieșit eu, cu numele ambilor, deci, ”câine lup ”!

Mai merg un pic, după care, câinele lup îl întreabă pe celălalt animal:

- Dar pe tine cum te cheamă?

- Urs furnicar, răspunde ăsta.

La care câinele:

- Băi, lasă-mă, tu vrei să te cred?!

De când sunt eu pe lumea asta, n-am stare să stau într-un loc! Am dor de ducă, dacă ar fi după mine și când mă duc să cumpăr pâine n-aș lua de la magazinul de lângă casă ci aș merge în oraș. Oricare oraș.

Ieri a fost duminică, afară era frumos, nu aveam chef de stat în casă, mai ales că m-am gândit că, din cauză de Romica Jurcă, cât de curând o să plouă și atuncea n-o să mai poci pleca din casă, așa, rapid.

M-am pus, nagara, pe capul Adrianei, căreia i-am explicat, punctual, că:

- am trei sferturi de rezervor de benzină în mașină, că nu se face să devenim zgârciți, cu noi înșine și să nu folosim hidrocarbura respectivă pentru a ne deplasa corpurile și anume unde vrem noi! Nu, noi nu vrem să mergem la Bacău, la magazine, nu, a merge la magazine ca să belim ochii la cârpe nu este de natură a ne deconecta, cel puțin nu pe amândoi, în egală măsură, ori, long time ago, am promis să ne fim alături, unul altuia, așa că e rândul ei!

- afară este frumos, cel mai bine ar fi să mergem, undeva, la pădure, să ne halim sandeviciurile de urma să le facă ea. Care pădure nu trebuie să fie pe malul Siretului ci așa, mai departe, mai spre Soveja, Lepșa, Tulnici, care tot la vreo 80 de km de noi sunt, ca și Bacăul, dar acolo nu-s blestematele alea de magazine cu țoale, pantofi, poșete și mai știu eu ce!!!

Când vreau ceva nu mă dau în lături de la nimic, pot să mă dau cu fundul de pământ pînă primesc ceea ce vreau. Eh, ieri n-a fost nevoie de accesul de personalitate din partea-mi, Adriana o cedat, prea era frumos afară!

Zis și făcut, intrat în oareșce hăinuțe mai grosuțe, pen'că nu vrei să te uzi sau să-ți fie frig în pădure, faptul că ți-e rece la piciorușe poa'pen'ca sa-ți târșolească starea de spirit. N-am luat niciun sandevici, am zis că de ne-o păli foamea o să adăstăm la un acoperământ din zonă unde hasu-i bun, la preț decent! Să nu anticipez, da?

Acuma, pauză de divagație!

Oameni buni, frați români, atât din țară cât și din diasporă, știți că eu mă dau dau de ceasul morții cu cât de frumoasă-i Vrancea mea! Județul ăsta (mai) are de toate: plaje, dealuri, păduri, munți. Drumurile sunt bune, peisajele sunt OK. Când e vorba de munte, lumea se bulucește la Lepșa sau, cei mai melancolici, la Soveja. Chiar și-aicea citii reviewuri despre ”Stațiunea Lepșa”. Hait, Lepșa stațiune?! Nu, bre, Lepșa nu este și nu a fost stațiune. Lepșa a fost, pe vremuri, un loc unde cei ce locuiau în Tulnici veneau, pe timpul verii, să-și pască vacile. Aici, la Lepșa, și-au făcut ”odăi”, mici case unde stăteau numai vara.

După pălitura de stat din 1989, numită, pompos ”revoluție”, (Iliescu știe de ce, iacă, se pare că, în sfârșit, o să-i iasă pe nas revoluția), mai exact prin 1992, îmbogățiții vremurilor au vrut să-și construiască mici case de vacanță și or cumpărat bucăți mici de pământ în zonă, unde au construit, haotic, tot felul de case, vile, măgăoi de căsoaie. E drept că nici n-au respectat vreun stil arhitectonic al zonei, mnneeeaaah, fiecare o construit după cum l-o ținut portofelul și arhitectul de rigoare. Nimenea nu s-o gândit la vreo sistematizare, ceva care să pună ordine în hățișul de case-căsuțe, vile-viloaie, rezultând niște drumuri înguste-înguste, de nu-ncăpea picior de mașină.

Așa se face că, acum câțiva ani, în Lepșa or luat foc niște case iar pompierii veniți acolo doar or ținut scorul, că n-or avut cum să ajungă la focuri, pe motiv de construcții făcute de-a-mboulea, cu ulițe înguste de nu-ncăpeau frumoasele mașini roșii!

Revin, Lepșa nu este stațiune, lumea vine acolo, săptămânal, cam de vineri, după ora 14 și pleacă duminică, tot de pe la aceeași oră.

Nu, LEPȘA NU ESTE STAȚIUNE, dar, dacă așa vă place, spuneți-i așa!

Dar, celor care știu un'să caute, Lepșa le poate oferi niște locuri cu peisaje extrem de frumoase: cascada Putnei, Rezervația Naturală ”Cheile Tișiței”, păstrăvăria! Eu, care sunt dat dreacului de deștept ce mă aflu, am scris despre unele dintre ele, pe unde-am fost, propriu și personal, care vreți, căutați și citiți aici! (Rog pe nenea webmaster să facă o vrajă și s-arate el unde-s articolele alea, pe care, după ce le cetiți, votați-le cu ”Foarte Util ”, da? Mulțumesc anticipat!)

Spun așa, am năpădit pe ușa casei, ne urcarăm în mașină și, țuști, spre Lepșa.

După ce ajungi la Vidra, șoseaua intră cumva în zona de deal-munte. Culorile, de până atunci, și-așa frumoase devin tablouri pictate de cel mai bengos pictor: natura insăși! Eu am făcut gâtul tirbușon uitându-mă și-n stânga și-n dreapta: ruginiul pădurii de foioase, amestecat cu verdele brazilor și cu roșul tufelor de măceș, bla-bla-bla! Pe scurt, era frumos!

Am ajuns la Lepșa, voioși. Am oprit la micul obor, din centrul satului, unde sunt expuse numai produse românești, fabricate în China, că, deh, suntem la țară! Ne-am uitat la diferite produse, toate scumpe de dai și fugi! Până și roțile de caș afumat, oferite spre vânzare de lepșeni, au prețuri dătătoare de stop cardiac și devin caz de targă: O fi ea economie de piață dar aia-i furăciune, sunați la 112! Zic.

Plecăm mai departe, la pod, cei care știu zona înțeleg la ce pod mă refer, fac la dreapta și mă duc la Schitul Lepșa.

Este o mănăstire care, spun eu, își îndeplinește menirea. Am scris despre ea tot pe-aicea, căutați și voi și citiți, dacă vreți, dar, nu uitați, ”Foarte Util”, da? Ăsta este un exercițiu de democrație, cum o s-avem pe 11 decembrie, când vom vota cu cine vrem și va ieși cine trebuie! Da, știu, Tudor Mușatescu...

Intrăm în curte și admirăm curățenia. Intrăm și în biserică, ne rugăm, eu și Adriana, fiecare după conștiința de-o are: ce-o fi căutat ”Să ia Steaua campionatul! ”, în rugăciunea mea, chiar nu știu?!

Mă rog, aprindem și cele lumânări, mă plimb cu o față gravă prin curtea mănăstirii, cam cu gravitatea pe care o manifești când ai ajuns acasă, nu-ți găsești cheile, nu poți intra și trebuie, musai, s-ajungi la WC!

După ce am rezolvat relația cu divinitatea, plecăm spre pizzeria ”Amici Miei ”, la ieșire din Lepșa, spre Greșu. Pizzeria aparține unui italian și chiar are papa bun! Pizza, evident dar și alte feluri de potol, comercializate la prețuri de bun simț.

Nu ne era chiar foame, dar am intrat. Bine am făcut, ne-am așezatără la o masă și, aproape imediat am fost băgat în seamă de cea care ne servea, o domnișoară extrem de drăguță. Am dat comanda, ne-am uitat prin local. Full, că era puțin după ora 13, oră la care stomacul își cere dreptul! Dacă nu mănânci la timp, pățești alte alea, căderi de glicemie de ajungi să te muști de dește când duci la gură, ce mai, grav rău, crismis poa'să vă spună, că ea e medic!

Am făcut poze, discret, că, după cum vă spuneam, localul era plin și nu voiam să supăr fotografiind pe cineva, care ar fi putut, foarte bine, să-mi facă telefonul supozitor! Nope, am stat liniștit la locul meu, am lins una bucată sticlă cu bere de juma' de litru. Normal că fără alcool, adică am băut bere degeaba!

Am primit și păpat tot din farfurie, am mai beut o altă sticlă, ce mai, orgie curată! Alimentară, nu vă gândiți strâmb!

Ne-am întors spre casă, numai că, la Tulnici n-am mai țiunt-o, direct, spre Vidra ci am intrat, încurajat și de asfaltul turnat, prin Păulești și, mai departe, spre Spinești și, apoi, la Vrâncioaia.

Știți de ce i se spune acelei comune ”Vrâncioaia”, nu? Este evident, normal! Numai că, surprize-surprize, strict istoric, se pare că Baba Vrâncioaia nu o prea existat, dar, cine sunt eu să stric povestea?! Dar, în pădurile de pe lângă sat, au fost mulți din cei care au format mișcarea de rezistență, până prin 1962, când Securitatea i-o năpădit!

Aiceașa, în Vrâncioaia, nu prea ai mare lucru de vizitat: Observatorul seismologic nu e deschis publicului. Stațiile de senzori sunt amplasate undeva, la vreo 7 km de Vrâncioaia, la Ploștina, drumul este asfaltat, puteți merge să le vedeți. Dacă nu, n-ați pierdut nimic, nu fiți triști, arată cam ca ălea de la stațiile meteo, de astea ați văzut, sunt sigur!

Am mers să vedem biserica din lemn, care e construită de pe la vreo 1700, am găsit-o, dar, nici ea nu se poate vizita, că era șantier, o reparau. Am făcut și eu poze și, gata, hai spre casă! De la Vrâncioaia spre Vidra mergi pe lângă Putna, care, în aval de comuna Năruja, primește Zăbala, în punctul ”La Grumaz”, este frumos de văzut, cum frumoasă devine, apoi, toată valea Putnei

Ca ieșire de duminică, ieșirea de ieri a fost plăcută. Dacă ești vrâncean, costurile nu sunt deloc mari, ai, în cazul meu, vreo 200 de km, la un consum de 6% al lu ' mașina mea, calculați și aflați singuri răspunsul.

Drumurile sunt bune-bune, de mâncat poți să-ți aduci de-acasă sau să mănânci la pizzerie, care este și cam singurul restaurant. Aaa, dacă vrei, poți urca încă vreo 5 km și ajungi la Greșu, unde este complexul ”Flora”. Dacă ai bani și vorbești frumos, capeți ceva de mâncare din menu-ul afișat. Prețuri, la fel, decente!

Dacă vii din alt județ, merită să vii un weekend. Găsiți cazare la pensiunile din sat. Condiții conforme cu ceea ce vrei și de câți bani te poți despărți. Dar, arăt din nou, dacă nu vă place să mergeți pe jos, nu prea aveți ce face în Lepșa. Doar grătare și șprițane, ceea ce, dacă vă recrează, vă urez s-aveți parte de ele!

Haidi, pa!


---
Trimis de Yersinia pestis in 07.11.16 21:52:27
Validat / Publicat: 07.11.16 22:41:57
VIZUALIZĂRI: 3904
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Toamna
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 36200 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

27 ecouri scrise, până acum

elviramvio [07.11.16 23:16:50] »

@Yersinia pestis:

Avusei io o presimtire ca se lumineaza treaba pe aici.

crismis [07.11.16 23:18:28] »

@elviramvio: Și io! De-aia nu mă pusei la nani (încă).

Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [08.11.16 00:11:05] »

@Yersinia pestis: Foarte fain scris, ca de obicei! Și noi am profitat de superba zi de duminică pentru o scurtă ieșire în natură. De dimineață eram hotărâți chiar să mergem și noi la Lepșa, însă ne-am răzgândit și am ales o destinație unde nu mai fusesem anterior - este vorba despre schitul Buluc de pe Măgura Odobești. Și pe acolo Mama Natură (adică ”cel mai bengos pictor”, după cum bine ai spus) a scăpat parcă acuarelele prin pădure și a ieșit ceva de toată frumusețea! Zilele viitoare voi posta articolul și sper să îl citești, mai ales că despre schitul Buluc noi am aflat dintr-un articol de-al tău postat în urmă cu ceva timp pe AFA!

Un sfârșit de toamnă frumos vă dorim ție și Adrianei, dar și celorlalți useri de pe site!

Yersinia pestis [08.11.16 08:03:04] »

@elviramvio: Să-nțeleg că e de bine?

Yersinia pestis [08.11.16 08:08:56] »

@crismis: Go to sleep, go to sleep... mă rog, nu mai știu versurile, de fapt, nici nu cred că le știui vreodată... Ideea este că somnicul ne ajută să creștem mari și ne asigură și vieți paralele, în care visăm... Doamne, m-am dilit, ia uite ce-ndrug eu aicea?!

Yersinia pestis [08.11.16 08:11:52] »

@Crazy_Mouse: Cunosc mănăstirea cu pricina, eu am ajuns la ea din Jariștea.

Da, drumul prin pădure este tare frumos iar mănăstirea, micuță, îți creează o senzație de liniște de-nceput de lume.

Mulțumesc de urări și vouă vă urez o toamnă frumoasă și liniștită!

ANILU [08.11.16 08:35:35] »

@Yersinia pestis: Ce norocoşi sunteţi. Într-o zi frumoasă de toamnă puteţi pleca la plimbare aşa aproape de casă.

Noi din Bucureşti unde să pleci, pe oriunde ai lua-o stai mai mult în trafic adică decât să pleci pentru o zi mai bine stai acasă sau te plimbi prin parc. Iar gâtul "tirbuşon" se face din cauza colegilor de trafic nu a peisajului.

Eşti inconfundabil, cu mult umor ne spui sau ne descrii pe unde te plimbi.

Văd că obiceiul ăsta de a pleca după pâine în oraşul vecin se poartă şi prin Vrancea...

Toate cele bune.

mishu [08.11.16 08:50:52] »

@Yersinia pestis: Indiferent ce as avea de facut daca vad "Lepsa", las totul de o parte si sar pe subiect.

Imi place zona aceasta teribil de mult toamna cand nu stii in ce directive sa mai privesti si-ti faci ochii precum girofarul.

Asa cum am povestit la inceput de toamna in mini seria de 3 episoade - Lepsa, este locul in care ma simt bine oricand as merge, binenteles mai putin daca stai acolo o saptamana si ploua incontinuu (am patit-o intr-un an).

Acele articole le-am presarat cu poze inecpand cu 2005 (nu am avut puterea sa caut mai din urma) si cel mai mult mi-a placut ca am vazut evolutia locurilor si oamenilor, au crescut si unii si altii.

Cat despre construirea haotica, ai mare dreptate, fiecare a construit cum a vrut "arhitectul" din el si banul din buzunar.

Acolo sunt mult mai multe case de vacante decat casele localnicilor si unele dintre ele sunt construite chiar inghesuit rau de tot.

Este insa un loc in care te poti simti bine daca te duci pentru natura, liniste, relaxare.

Cunosc persoane care au spus ca acolo nu ai ce face mai mult de doua zile, ca tot la mare e mai bine.

Este alegerea fiecaruia. Merg acolo de 30 de ani si tot imi face placere, chiar daca strabat aceleasi carari.

Felicitari pentru ieseala, articol si poze, mi-ai facut o zi mai frumoasa.

elviramvio [08.11.16 09:31:25] »

@Yersinia pestis:

Intelege ce vrei mataluta dar vezi sa repeti mai des chestiile astea, cand tropaie microbul tau pe aici, parca ti-ai lua o cana de vin fiert si te-ai aseza comod la caldurica sa citesti, sa afli dar si sa razi pe bune. Stii cate riduri dispar de la o portie buna de ras? Nu pe fata, bre omule, alea sunt semne de inalta intelepciune datorate varstei (s-o creada cine vrea), dispar alea de pe emisfere.

Yersinia pestis [08.11.16 11:27:18] »

@ANILU: Ha, ha, ha... cum se face atunci că fiie-mea a dat Vrancea pe București și nici nu se gândește să revină?!

Lăsând gluma de o parte, Bucureștiul este un oraș frumos și aveți destule locuri unde să vă recreați. Bine, nu sunt atât de frumoase ca-n Vrancea, aicea-i drept!

Ca să te convingi, veniți și vizitați-l, pe siteul ăsta s-au descris destule locuri și locații care să vă inspire! Citiți-l pe Crazy Mouse, de exemplu! Sau, dacă aveți încredere-n mine, citiți ce-am scris eu! Și, nu uitați: votați ”Foarte Util”! Glumesc, îți dai seama!

ANILU [08.11.16 11:54:34] »

@Yersinia pestis: Ştiu că Vrancea este o zonă frumoasă, am fost prima data la Tulnici în prima mea tabără şcolară (pe la 10 ani) şi după aceea am mai fost prin zona Vrancei, am petrecut şi un revelion la Lepşa cu ceva ani în urmă.

Am citit şi votat articolele tale dar şi ale lui Crazy Mouse.

Despre locuitul în Bucureşti nu ştiu ce să mai spun, în ultimul timp parcă ne-am blocat cu toţi în trafic

Soţul meu care lucrează mai mult prin ţară când vine în Bucuresţi începe să înjure... şi tot timpul face comparaţie cu oraşul de unde vine, Arad, Mediaş, ... şi comentează că şi mâine s-ar muta din Bucureşti dar să aibă veniturile de aici... dar cine ştie ce ne mai oferă viaţa, soarta...

Yersinia pestis [08.11.16 12:30:59] »

@mishu: Păi, cam asta am vrut să reiasă din reviewul meu: Lepșa este frumoasă și fără a fi stațiune!

De fapt, așa după cum ai spus și tu, Lepșa este frumoasă tocmai pentru libertatea pe care ți-o oferă: poți să te plimbi prin natură, poți să stai numai la grătar, tot te vei simți bine!

Cît despre poze, am poze din Lepșa de prin 2007, din perioada în care am trecut peste munți prin celebrul (de-acum) tunel.

Nu este nimic cosmopolit în zonele montane din județ dar, cred eu, tocmai ăsta este farmecul munților din Vrancea.

Yersinia pestis [08.11.16 12:33:39] »

@elviramvio: Auzi, tu știi cîte circumvoluțiuni are pe creier un polițist?

Una, de la caschetă!

marius gaudi [08.11.16 12:36:37] »

Citit pe nerăsuflate, în stilul cunoscut deja al lui Yers... pffff, unde-ai găsit numele ăsta de scena?

Ce coincidenţă, aşa mă rog şi eu la biserici, dar eu zic ceva de retrogradare în divizia B...

Yersinia pestis [08.11.16 13:54:53] »

@marius gaudi: ”Yersinia Pestis” este un nume chiar frumos!

Cât despre divizia B, vezi cum ești, te primește omu-n baie și tu-i furi săpunul!

Altcumva, mă bucur că intrași pe la mine și ai combătut! Te mai aștept!

elviramvio [08.11.16 14:08:56] »

@Yersinia pestis:

Cred ca o sa primesc ceva sfant Nicolae de la nenea Web asa ca m-ai zic una si ma duc: eu am zis riduri, circum... alea de zici, le stie Crismis cate, cum si in ce fel. Cat despre acoperisul ala de cap, ai prins vremuri cand umbla prin lume, acum "io" nu prea le mai vad pe drumuri, nici macar fecioru-meu care tocmai il primi pe un nebun pe masina lui - dauna totala doua masini - si cascheta, conform legii, fu absenta total, dar motivat! Asa ca fii mandru, zau ca vorbesc serios!

Yersinia pestis [08.11.16 15:07:48] »

@elviramvio: Ei, bancurile-s bancuri, viața e cum e!

De pildă: un doctor neurochirurg iese dintr-o operație în care stătuse vreo 8 ore.

Colegul lui îl întreabă de ce a durat așa de mult?!

- Păi, un polițist s-a-mpușcat în cap. I-am deschis cutia craniană și, ce sa vezi, in craniu nu era nimic, dar nimic! Atâta, doar, o ață, dintr-o parte în alta! Și, 8 ore m-am gândit: să tai ața, să n-o tai?! Până la urmă am tăiat-o!

- Așa, și, ce s-a întâmplat cu polițistul?!

- Eh, nimic, i-au căzut urechile!

Yersinia pestis [08.11.16 15:26:55] »

To all: Tuturor celor care-și serbează ziua onomastică, un gând de bine din partea-mi! Să fiți sănătoși și fericiți, norocoși și înțelepți ! Să vă plimbați prin locuri frumoase și să povestiți despre ele, fiecare cu vorbele de le are!

La mulți ani!

veteranu [08.11.16 17:24:10] »

Foarte tare. La fel ca Steaua in clasament, esti cel mai bun! Sper sa nu se supere talpan ca am folosit numele pe AFA😄

Yersinia pestis [08.11.16 17:36:56] »

@veteranu: Mersi pentru aprecieri, te mai aștept, ori de câte ori chef. Și poți să și critici sau să (mă) -njuri, e la liber!

Cât despre Talpan, eh, nu mor caii când vor câinii!

krisstinna [08.11.16 17:57:08] »

@Yersinia pestis: Abia acum am ajuns să te citesc. Nu am știut că poți avea gâtul tirbușon, e bine de știut. Am înțeles că esti și deștept și frumos, Adriana e o norocoasă. Și... sunt de acord cu tine: Lepșa e un sat, e frumos, dar e un sat nu o stațiune. Am fost o dată, e suficient. Și atunci eram în trecere, seara nu era nimeni pe uliță, nu aveam cazare și oamenii făceau nani, ca la țară, odată cu găinile. Într-un final am găsit ceva, știi ca nu-s pretențioasă, mai ales pentru o noapte. Dar a doua oară chiar nu am motiv să mai poposesc pe acele meleaguri. Frumos scris, felicitări!

Yersinia pestis [08.11.16 18:30:39] »

@krisstinna: Da, am gâtul tirbușon și urechile sunt cam lăsate, s-o fi lăbărțat ața! Iar circumvoluțiunea de la caschetă mi-a permis să fiu geniu!!!

Da, ai fost concisă și ai punctat exact: Lepșa este un sat de munte!

Altfel, îmi pare tare bine că ai (mai) venit pe la mine!

calatorul [15.11.16 16:28:43] »

@Yersinia pestis: Frumoase locuri, imbietoare poze.

adri-nico [16.11.16 19:41:23] »

Bre, deja incepsa sughit!!! Azinoapte citii de Zina, azi de Adriana... vezi ce mai zici data viitoare... ca prea faci atingere de nume sau eu nimeresc numai din astea "shucare".

Cred ca am fost la Lepsa... sau Soveja. E vreo diferenta?

Ce pretentie mai ai ca sa tiu minte ceva de acum 3ij de ani... cind, infometati groazic si fara sanviciurile aferente, n-am gasit nimic deschis... Insa, la pascut pe marginea drumului erau niste vaci... si imi inchipuiam cu glas tare de ce nu se poate sa taiem o halca in vaca, si ea sa se regenereze... ca nu ne era atit de foame incit sa inghrgitam intreg ghietu' animal!!!

Pesemne ca amicii aia a' lu' pizza inca nu acotasera in zona.

Mi-a placut si... Util, Foarte util! Am retinut bine?

Mioriticascris / TELEFON [11.09.21 13:37:27] »

Habar n-ai câți bani dau unii în zilele noastre ca să vadă vaca păscând. Înainte, ăia care stăteau la coada vacii se numeau amărășteni iar acum se numesc corporatiști și dacă mai vrei să și pui mâna pe Vasilică adică să și mulgi vaca, te seacă de 200 de euro, program cu o noapte de cazare dar asta numai programul, fără cazare și masă. N-ai zice. Îți vine a crede că există așa ceva? Da, există. Și Lepșa, cât o fi ea de ne-stațiune, se pretează fantastic la asta, cât o fi ea de năpădită de construcții haotice. Tot mai puține locuri cu adevărat sălbatice se mai găsesc la noi și tocmai de aia sunt cu atât mai căutate. Nici măcar nu știu dacă a mai rămas vreo stână autentică în zonă.

zapacituscris / TELEFON [11.09.21 13:44:54] »

@Mioritica: "Nici măcar nu știu dacă a mai rămas vreo stână autentică în zonă. "

Cum să nu, stâna fără câini, aia de-i zice România... e autentică 100 %...

Mioriticascris / TELEFON [11.09.21 13:46:19] »

@zapacitu: 😲

Wow

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
11 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, ANILU, calatorul, crismis, elviramvio, marius gaudi, Mioritica, mishu, veteranu, Yersinia pestis, zapacitu
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.10390496254 sec
ecranul dvs: 1 x 1