La plimbare prin zona Bran-Moieciu

TIPĂREȘTE

Zona Bran-Moieciu este un areal deosebit de frumos, unde natura exuberantă se împletește armonios cu diversele obiective turistice presărate pe unde nu te aștepți. În luna iulie a acestui an am avut ocazia să explorăm o parte din această zonă deosebită după ce ne-am cazat pentru două nopți la Vila Ittaca, în apropiere de Cheile Grădiștei (vezi impresii).

Pentru că vremea a fost schimbătoare, chiar înainte de a ne caza plouând destul de mult, am hotărât să nu mai așteptăm apariția soarelui și să plecăm în explorare. Zis și făcut... ne-am urcat în mașină și am plecat către localitatea Șimon, locul unde zărisem în trecere un indicator ce ne informa despre existența în apropiere a Mănăstirii Bran. Am ajuns în satul Șimon și, urmând indicatorul, am intrat pe un drum pietruit lung de aproximativ 4 kilometri, care șerpuiește printr-o vale, numită de localnici Valea Tisei, după denumirea unui pârâiaș din zonă. Ultimii doi kilometri până la obiectivul nostru au fost foarte solicitanți pentru mașină, deoarece am tot urcat pe un drum forestier pietruit până pe vîrful dealului Balaban, o zonă de un pitoresc aparte, ce oferă o panoramă impresionantă indiferent de condițiile meteo. Spun asta deoarece când am ajuns noi aici văile din jur păreau a da în clocot, aburii ridicându-se necontenit din pădurea proaspăt udată de ploaia rapidă de vară.

Am coborât din mașină lângă o troiță din exteriorul lăcașului de cult și am fotografiat minute bune natura care încerca să se scuture de plapuma rebelă a norilor ce acopereau orizontul. Probabil că în condiții de cer senin, de aici s-ar putea vedea până departe în zare. Noi ne-am mulțumit cu ce ne-a fost oferit și am intrat în curtea lăcașului de cult pe o alee pietruită, luminată parcă de micuțele floricele galbene. Un scurt istoric afișat pe peretele lăcașului de cult ne-a arătat că Mănăstirea Bran a luat ființă în primăvara anului 2006, fiind sfințită trei ani mai târziu, în data de 30 iunie 2009, de către Înalt Preasfinția Sa Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. Biserica mănăstirii prăznuiește ca hram Soborul Sfinților Apostoli.

Un lucru foarte interesant și util totodată l-a constituit faptul că pentru a putea vizita biserica mănăstirii trebuie să porți niște cipici din plastic peste încălțăminte, pe care i-am luat gratuit dintr-o cutie aflată la intrare. Biserica mănăstirii este simplă, departe de opulența altor lăcașe de cult vizitate de noi în trecut. Pe jos este așezată o mochetă roșie, iar stranele, la fel ca și catapeteasma, sunt realizate din lemn sculptat. Am fotografiat câteva iconițe expuse pe pereți și ne-am îndreptat către ieșire, acolo unde, într-un colț, se puteau achiziționa diverse suveniruri cu temă religioasă. Am cumpărat o sticluță cu mir și două brățări și am ieșit în curte, unde am admirat încă o dată împrejurimile. În spatele bisericii se află o altă clădire ce cuprinde diversele anexe mănăstirești.

Mulțumiți de vizita noastră aici, am coborât dealul Balaban și ne-am propus să dăm o tură până la Moieciu de Sus, pentru a cunoaște întreaga zonă. Țin să precizez că drumurile nu sunt tocmai grozave, mai ales în apropiere de Cheile Grădiștei sau la intrarea în Moieciu de Sus, unde șoseaua îngustă este plină de gropi. Dar, cu atenție, am trecut de aceste zone și am ajuns la o micuță cădere de apă localizată înainte de intrarea în Moieciu de Sus. Cascada La Chișătoare, căci despre ea este vorba, nu impresionează prin volumul de apă și nici printr-o mare înălțime, ci prin faptul că pârâiașele de apă se scurg încet pe peretele de stâncă acoperit cu un strat consistent de mușchi. Nu am găsit aici vreun indicator, ci doar un podeț din lemn peste albia pârâului Turcu, care ne-a permis să fotografiem din apropiere firicelele de apă.

Am continuat plimbarea noastră ajungând în Moieciu de Sus și am ales să străbatem Valea Băngăleasa, până la hotelul Mistral, ultima unitate de cazare din sat înainte de intrarea în rezervația Parcul Natural Bucegi. Am oprit aici mașina și am servit un prânz întârziat la restaurantul hotelului Mistral. Locația ne-a plăcut mult, fără mare aglomerație, mâncare bună și prețuri acceptabile. Am optat pentru meniul zilei, în valoare de 15,9 lei de persoană, compus din: ciorbă de legume, șnițel de pui cu cartofi piure, salată de murături și pâine. Cât am stat noi la masă, vremea s-a îndreptat, prilej pentru a face o scurtă drumeție prin Parcul Natural Bucegi. Am putut admira crestele semețe ale Bucegilor care apăreau și dispăreau dincolo de vârfurile ascuțite ale brazilor. Murmurul pârâului Turcu ne-a însoțit în plimbarea noastră, iar aerul curat ne-a ajutat parcă să învingem oboseala deja acumulată.

După-amiaza am petrecut-o în curtea vilei Ittaca, locul unde ne-am cazat, lenevind pe șezlongurile din curte și făcând planul de atac pentru a doua zi: plimbare în zona Măgura-Peștera.

Ne-am trezit de dimineață și am pornit rapid către Zărnești deoarece văzusem la televizor că acolo există o rezervație pentru urși ce poate fi vizitată. Am ajuns în aproximativ jumătate de oră la Zărnești și am virat către dreapta pe DN 73A imediat după ce am traversat calea ferată de la intrarea în localitate. Am intrat apoi pe un drum pietruit către stânga și în 10 minute eram la poarta obiectivului. Dar aici, ghinion... Sanctuarul de urși Libearty nu poate fi vizitat Luni, adică exact când ne-am dus noi! Oricum, rămâne un obiectiv pe care ne dorim să-l vizităm, în ciuda prețurilor destul de mari pentru intrare afișate: 40 lei / adult și 10 lei / copil peste cinci ani. Pentru cei interesați, programul de vizitare a acestui obiectiv este de Marți până Duminică, între orele 09.00 – 11.00. Am discutat cu paznicul de acolo și acesta ne-a spus că se formează grupuri, fiind indicat să venim cât mai devreme, pentru că urșii sunt foarte activi dimineața.

Am avut o urmă de regret pentru că nu am putut vedea urșii, însă asta e! Cine știe, poate altădată vom ajunge iar aici! Am pornit din nou la drum având o țintă clară: o plimbare prin satele Măgura și Peștera, aflate pe coama unor dealuri de la poalele masivului Piatra Craiului. Am urmat indicatoarele prin localitatea Zărnești și în circa 20 de minute ne aflam la intrarea în Parcul Național Piatra Craiului. Drumul asfaltat s-a terminat, lăsând locul unui drum forestier bine întreținut. Am oprit la o intersecție unde indicatorul ne arăta direcția către stânga pentru a ajunge în satul Măgura. Am poposit aici pentru a face o pauză și pentru a ne bucura de frumusețea zonei. Pereții verticali de stâncă erau pe alocuri înlocuiți de vegetație pitică, ierburi care au curajul an de an să se lupte cu abrupturile montane. Pe de altă parte, pădurea verde de brad oferea o umbră răcoroasă, tocmai bună pentru a te întinde pe iarbă și a inspira aerul curat al codrului. La această intersecție am băut apă rece de izvor de la fântâna lui Botorog (o fântână sub forma unei cruci, ridicată de Paraschiv Botorog în anul 1965, în amintirea fiicei sale Lenuța – după inscripția gravată în piatră). De aici am început un urcuș susținut și șerpuit pe o distanță de patru kilometri până am ieșit în satul Măgura. Acum ni s-a deschis o priveliște fabuloasă, și credeți-mă că m-am gândit bine la ce cuvânt să folosesc pentru a descrie zona! Spre deosebire de zona Moieciu, unde locuințele se află pe vale, aici casele oamenilor sunt ridicate pe vârfurile măgurilor de la poalele masivului Piatra Craiului și sunt răsfirate, existând uneori distanțe considerabile între două locuințe considerate vecine. De aici se vede intrarea în zona numită Prăpăstiile Zărneștilor având ca fundal mândrul Crai, iar în partea opusă, în plan îndepărtat, apar Bucegii în toată splendoarea lor.

Drumul prin satul Măgura este destul de îngust și probabil pe alocuri impracticabil dacă plouă. În satul Măgura am oprit de mai multe ori pentru a face fotografii: fânețele înflorite, casele țărănești de munte și fundalul montan ne rugau parcă să pozăm neîncetat.

După ce am epuizat prima baterie a aparatului foto, am decis că vom urma indicatorul către Mănăstirea Peștera, pe care l-am întâlnit la o intersecție. Drumul a șerpuit printre brazi înalți și fânețe cu flori multicolore până la baza unui delușor pe vârful căruia am zărit turla lăcașului de cult. Mănăstirea Peștera este un lăcaș de cult nou, la care încă se lucrează. În biserică am întâlnit câțiva pictori ocupați; am întrebat pe unul din ei cât ar mai dura pictura și mi-a răspuns amabil că până în luna octombrie a acestui an speră să fie gata. Oricum, obiectivul merită vizitat, fiind aproape finalizat. O măicuță ne-a spus că biserica nu este încă sfințită și că va avea hramul ”Sfânta Treime”.

Ne-am întors puțin de la mănăstire până la intersecția cu satul Peștera și am virat către dreapta, începând să urcăm din nou. Drumul între satele Măgura și Peștera este extrem de dificil, neputând fi parcurs pe vreme nefavorabilă decât cu o mașină înaltă și foarte puternică. Noi abia am trecut în câteva locuri cu Dacia Logan peste niște șanturi adânci formate de ploile din ultima perioadă. În sfârșit, am ajuns cu bine în satul Peștera și am făcut un nou popas în dreptul hotelului Nobilis, unde am găsit pe un panou informativ o legendă interesantă despre floarea de colț, pe care o voi prezenta aici: Odată, demult, o stea s-a desprins de pe cer și a plecat în lume, pentru a cunoaște oamenii și meleagurile lor. Pe aripile vântului călători zile și nopți. Într-o zi ajunse deasupra unor munți înalți - erau vârfurile Pietrei Craiului. Încântată de priveliște, steaua se opri, se desprinse de pe aripile vântului și căzu. Când se lovi de primul vârf ascuțit, se prefăcu într-o floare albă și catifelată, de forma unei steluțe. De atunci ea crește pe munți, dar îi plac doar piscurile înalte și prăpăstioase pentru a fi cât mai aproape de cerul din care s-a desprins. Poporul a numit-o ”floarea reginei” sau ”floare de colț”.

Mulțumiți că am vizitat o zonă foarte frumoasă, cu peisaje deosebite (fotografiile pe care le voi atașa sper să confirme opinia noastră) și pentru că ceasul indica ora 13.30, am hotărât să revenim la locul de unde am plecat și să mergem la Cheile Grădiștei Fundata pentru a servi prânzul. Am coborât pe drumul șerpuit din satul Peștera până în Moieciu de Jos și de aici am parcurs în aproximativ 20 de minute distanța până la Cheile Grădiștei Fundata – complexul de pe platou. Drumul de la complexul Cheile Grădiștei din satul Cheia până la Cheile Grădiștei Fundata este excelent, fiind asfaltat recent. Cei cinci kilometri dintre cele două locații constituie, probabil, cea mai netedă bucată de drum din zona Bran-Moeciu.

Sus, pe platoul de la Fundata, din nou priveliște excelentă. Complexul oferă vedere către crestele montane din jur și oferă o senzație de libertate deplină, cele câteva hoteluri și vile construite aici aflându-se la o oarecare distanță una de cealaltă. Am parcat pe un loc liber și am urcat pe jos către cea mai înaltă zonă a complexului, locația unde este construit restaurantul. Am ales să servim masa înăuntru pentru că terasa exterioară era ocupată. Am comandat ciorbă de pui (9,5 lei porția), bulz Moieciu (15 lei) și șnițel de porc cu cartofi țărănești (26 lei), o sticlă de Pepsi mică (5,5 lei), un Prigat Nectar (7 lei) și o apă plată de 330 ml (5 lei); ca desert am servit o porție de papanași (11 lei). Am detaliat prețurile pentru cei care sunt interesați de vizitarea zonei. Mîncarea a fost bună, iar servirea destul de rapidă.

Chiar dacă eram destul de obosiți, nu am putut pleca fără să mergem pentru câteva minute la locul de joacă din cadrul complexului. Cât timp cel mic a alergat de la tobogan la leagăn și invers, noi ne-am relaxat alături, într-un balansoar.

Am coborât apoi la vila Ittaca, unde am tras un pui de somn zdravăn. Seara, după ce ne-am revenit, am urcat pe vârful dealului din spatele vilei de unde am admirat împrejurimile.

Ultima zi petrecută aici a însemnat vizitarea unui singur obiectiv: Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Cheia. Lăcașul de cult ne-a plăcut din prima zi când am venit aici, fiind construit sub forma unei fortărețe, înconjurat de un zid înalt de piatră. Conform inscripției de pe zidul de la intrare, această biserică ce păstrează un aer misterios a fost ridicată în anul 1813. Am realizat câteva fotografii ale lăcașului de cult și am pornit spre localitatea Bran, întrucât mini-sejurul nostru pe meleaguri moiecene se încheiase.

În final, recomand vizitarea zonei Bran-Moieciu, un spațiu atât de mediatizat în ultima perioadă, dar care își mai păstrează în mare parte farmecul natural. Dacă veți trece peste lipsa unor indicatoare sau peste drumurile nu tocmai demne de o zonă turistică remarcabilă, veți descoperi obiective și peisaje deosebite, care merită apreciate pe deplin. Sper că fotografiile atașate vor ști să exprime mult mai bine ceea ce noi am văzut și am simțit aici...

---

VIZUALIZĂRI: 12390 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI