Alegere traseu nemarcat - Moieciu de Sus

TIPĂREȘTE

Moieciu de Sus este o comună din zona Bran - Moieciu cunoscută pentru cei care vor să străbată trasee montane, atât dintre cele locale, cât și cele din Parcul Național Bucegi, care se întinde chiar dincolo de granițele sale.

Pe drumul DN 73F care leagă localitatea de coloana vertebrală a zonei (DN 73 - ul) se făceau lucrări, se aștepta la diverse semafoare care permiteau trecerea pe câte unul dintre sensuri.

Punctul central este școla din comună, unde există și o bifurcație unde încep cele 2 drumuri mari (nu și late): continuarea lui DN 73F (care se numește strada Valea Băngăleasa) și strada Valea Popii. Pe aceste străzi se afla înșirate cam toate pensiunile din zonă - probabil cu mici excepții.

O să vorbesc puțin și despre traseele disponibile din Moieciu de Sus.

Există 9 trasee ecoturistice, fiecare dintre acestea fiind marcat cu un omuleț de o anumită culoare. Cele mai des abordate dintre ele sunt T8 (în special), și T9 (oarecum parțial, pentru că e lung și de tip circuit).

Din păcate explicațiile despre aceste trasee nu sunt prea clare și nu sunt prea bine semnalizate, așa cum ar fi trebuit dacă primăria și-ar fi dat ceva interes.

Ca și turist în România, senzația pe care o ai este că, în afară de cazare, autoritățile din domeniu nu consideră că trebuie să există vreo implicare din parte lor în ce privește activități locale, trasee, marcaje, timpi de parcurgere, puncte de informare, protecție (în special față de câini).

Folosind niște poteci mai poți merge la cabana Andolia (de pe strada care urcă pe lângă bisercă și cimitir) și "La Bisericuță), cu intrare pe traseu în apropiere de vila Simona, pe partea stânga cum mergi dinspre școală. Bifurcația spre partea dreaptă a Văii Popii conduce la un drum forestier (acces interzis cu mașina) unde se află și o exploatare. Pe hartă se poate vedea că drumul continuă destul de mult, și chiar a fost parte a circuitului de ecomaraton montan din anul 2012.

Cam aceste ar fi unele dintre excursiile care au că bază comuna Moieciu de Sus. Mulți turiști însă vin nu neapărat pentru acestea, ci mai degrabă petru traseele montane care pornesc din parcul Național Bucegi. Aici se termina drumul principal al satului - în dreptul hotelului Mistral, unde există și o parcare.

Noi am avut 2 zile la dispoziție, și am ales să facem cate un traseu pe zi.

Prima zi am mers pe traseul ecoturistic T8 (marcat cu omuleț portocaliu), care pornește de la școala din comună și ajunge până la Amfiteatrul Transilvania. După ce se urcă pe o uliță îngustă cu vreo câteva case, drumul ajunge într-o poiană. Tot acest tronson este comun pentru traseele T8 și T9, în această poiana T8 urcă pe parte stângă, iar T9 merge spre dreapta. Pe T9 (omuleț roșu) poți continua cam 2 Km, apoi se coboară în dreptul restaurantului Taverna Moieciului și se merge pe asfalt până la hotelul Mistral.

Vis-a-vis de hotel se reintră pe T9 și se ajunge până la punctul numit "La Bisercuță".

Așa cum spuneam, noi nu am mers pe acest traseu ci pe T8, care merge în mare parte prin pădure și este considerat o drumeție ușuară, cu timp de parcurgere de max 2 ore pe varianta alesă de noi. La un moment dat, există și o bifurcație, unde 2 săgeți pictate cu culoare verde pe un brad indică că trebuie să continui urcarea pe ramura din stânga. Pe această porțiune se iese din pădure și se merge prin niște fânețe, unde trebuie să ridici și să pui la loc niște uluci de lemn, apoi urci o pantă și se ajungi la un platou unde sunt puse într-un cerc niste pietre, poate pentru a semnala în acest fel punctul cel mai înalt al acestui segment.

În jos spre stânga se văd în depărtare clădirile cunoscute ale complexului, iar la o distanță de ele, ceva mai aproape, există și alte clădiri

care par să fie de construcție mai recentă.

Noi am admirat priveliștea de la punctul de belvedere (cel cu pietrele) și nu am vrut să mai coborâm până la clădirea principală, așa că ne-am întors înapoi în Moieciu pe traseul omulețului portocaliu.

Pentru excursia din ziua următoare, am mers cu mașina și am parcat lângă hotelul Mistral, apoi am intrat pe drumul din parcul național care mergea de-a lungul râului Turcul.

Noi suntem foarte amatori de drumeții, însă nu suntem alpiniști experimentați. Eu sunt responsabil cu orientarea și căratul rucsacului, iar soția cu optimismul și buna dispoziție (da, și cu condusul mașinii). Cum nu prea există semnal pentru hărțile cu accesare de pe datele mobile, eu mă orientez de multe ori cu o aplicație alternativă (pe telefon), unde descarc hărțile locale și pentru orientare semnalul GPS satelitar. Te poți descurca așa în principiu, dar uneori aplicația nu mai detectaza sateliții care emit semnalul GPS și atunci poți să ai mari probleme.

Am pornit pe traseu pe la ora 10:20 și am urmat un drum forestier care apare pe harta mea cu numele Bărbulețul. Am mers prin pădure, am trecut de vreo 2 intersecții cu alte trasee (spre poiana Guțanu, vârful Bucșa, șaua Struga - cabana Padina), am mers și pe lângă o exploatare forestieră, dar apoi drumul bine conturat de până atunci s-a oprit și a început o porțiune total diferită. Pe harta mea de navigație offline îmi apăreau aceste poteci, însă nu exista o diferență între un drum de acest gen și un traseu oficial, marcat ca atare.

Ca urmare, am început să urcăm pe o potecă (cea de pe harta mea), deși nu era un traseu străbătut de turiști cu marcaj clar.

Doar câteodată, pe câte un copac, mai apărea o dungă roșie verticală de vreo 30 cm lungime, care nu știu însă ce reprezintă (poate fi vorba de ceva copaci marcați pentru exploatarea forestieră).

Urmând drumul marcat pe hartă, am început să urcăm urmând albia unui torent, care probabil că se umple de apă când sunt ploi, apă care se varsă în râul Turcul. Eu nu aveam încălțămintea potrivită pentru un traseu solicitant, având numai niște adidași mai mult de promenadă. Pe traseul de până la albia acelui torent am întâlnit 2 surse de apă și am băut, apoi am umplut și sticla de 0.75 L cu care plecasem în excursie. Eveam și un fluier și 2 bețe de trekking, câte unul de căciulă.

Cred că am tot urmat albia plină de pietre timp de peste o oră, după care nu am mai putut continua din cauza unui copac imens căzut chiar peste această albie. Așa că am vrut să ne întoarcem pe același drum, când am văzut că totuși spre dreapta exista o potecuță care urcă și am decis să o urmăm și să nu abandonăm încă. Am mai urcat prin pădure, potecuța a reușit și să meargă dincolo de acel trunchi căzut, iar direcția spre care mergeam era cea corectă.

Aveam și un plan de acțiune: dacă urmam poteca cum era ea semnalată pe harta offline, am fi ajuns până la un punct care se numește Vârful secundar Bucșa, aflat la altitudine de 1757 m. Așa am fi ajuns la traseul pricipal (cel marcat) care ne-ar fi dus și la vârful Bucșa (1846 m), după care am fi coborât pe acest traseu oficial (pe creastă bandă roșie, prin padure triunghi roșu) până am fi reintrat pe drumul forestier din parcul național.

Dar poteca noastră, care o bucată de vreme urma direcția corectă, a început să-și schimbe direcția. Cum nu mai exista și un alt drum, noi am mers în continuare. Am ajuns în cele din urmă la o poiana destul de mare, unde era un trunchi uriaș căzut chiar de-a lungul acestei poteci pe care veniserăm noi. Am calculat ulterior că eram cam pe la 1560 m altitudine. Însă aici nu mai era clar absolut deloc ce trebuia să facem. Poteca nu mai urca ca să ne scoată spre porțiunea terminală a vârfului Bucșa. Pur și simplu părea că se oprește în dreptul acelui trunchi. Fiind și urcuș susținut, cu diferență mare de nivel, eram totuși obosiți. Cel mai bine pentru noi ar fi fost dacă ne-am fi întors, dar știam că e panta mare și noi speram să reintrăm pe acel traseu oficial cu bandă roșie/triunghi roșu, așa că am decis să urmăm direcția aproximativă, fără nici o potecă.

Am coborât puțin și din poiană am intrat în pădure. Aici însă era o pădure fără niciunun drum, foarte greu de străbătut, aflată pe o pantă foarte pronunțată. Am început să coborâm acea panta cu mare grijă, însă un asfel de drum este foarte dificil fără echipament adecvat.

Ne găseam intr-o zonă în afara traseelor, fără niciun drum de acces, și având că orientare doar harta mea offline. Părea că tot pierd și acel semnal gps, deci începuseră lucrurile să se complice serios. Cum panta era foarte abruptă și deja făcusem destul drum, ar fi fost greu de tot să ne reîntoarcem și să încercăm să regăsim drumul pe care am venit până acolo.

Ce să vă mai spun, doar că am mers și am tot coborât în zig-zag, am căzut de mai multe ori (fiecare dintre noi) și ne-am umplut de zgârieturi, plus că nu întâlnisem de multă vreme nicio sursă de apă și nu prea mai aveam. Fluieram cu acel fluier destul de des, pentru a speria animalele sălbatice care era foarte posibil să se afle prin acele hățișuri neumblate. Pe soție a înțepat-o de picior o viespe sălbatică în timp ce se mai odihnea și o durea tot piciorul iar zona se inflamase destul de mult. Timpul tot trecea și noi încă ne aflam tot în mijlocul acelei păduri. Ne-am hotărât să ne păstrăm totuși calmul, pentru că deja ne năpădeau mii de gânduri negative și starea noastră de spirit nu era deloc bună.

Până la urmă am dat tot de o albie secată de torent, aflată însă în interiorul pădurii. Eram acum pe la o altitudine de a1350 m.

Am urmat acest drum natural și așa am reușit să ieșim din pădure, torentul din interiorul său ajungând la o altă albie mai mare.

Am pornit să coborâm și prin acestă nouă albie de afluent, care pe alocuri începuse să aibă și apă, uneori destul de mare.

Eu cred că am avut marele noroc ca direcția să fie cea corectă și să nu avem drumul întrerupt de bolovani sau copaci căzuți, așa că am putut înainta lent dar fără întrerupere. Tot coborât și iar coborât până am ajuns în cele din urmă la locul unde acest afluent se varsă în râul Turcul, pe al cărui mal drept am văzut plini de bucurie și drumul nostru forestier pe care am venit dimineața.

Am mers tot drumul înapoi către intrarea unde se află bariera (lângă hotel Mistral) și am ajuns și la mașină undeva pe la orele 18:00.

Deci atenție, să nu riscați așa cum am făcut noi, pentru că am avut noroc, dar existau și multe alte variante în care o excursie foarte frumoasă s-ar fi putut transforma într-o experiență traumatizantă.

Zona aceasta trebuie vizitată de turiști și poate împreuna să explicăm cu mai multe amănunte despre cum și în ce fel se pot accesa traseele acestea turistice.

Se pot achiziționa de la localnici produse bio, lapte, diferite tipuri de brânzeturi, dulceață, sucuri naturale.

Noi ne-am propus să revenim la Moieciu pentru o altă tură de încărcare a bateriilor, mai ales că distanța față de București nu este foarte mare.

---

VIZUALIZĂRI: 197 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI