Nici ploaia nu ne-a putut opri

TIPĂREȘTE

Dupa o noapte in campingul de la Lacul Rosu, unde toata noaptea ne-a cantat la ureche apa cristalina a Bicazului, ne pregatim de plecare in cel mai interesant moment al excursiei noastre in a doua si a treia zi de Paste, Cheile Bicazului.

Dupa ce ne spalam la grupul sanitar al campingului, unde, poate neasteptat, era si apa calda, luam micul dejun si plecam spre chei. Conventia a fost sa plecam cat mai devreme, pentru a putea merge pe jos prin chei. Pentru ca cineva trebuia sa treaca si masina prin chei, hotaram ca persoana desemnata pentru asa ceva sa fie cumnatul meu, de fapt singurul sofer.

Dupa superbul review al lui Dan&Ema, a scrie despre cheile Bicazului pare ceva desuet. Eu doresc sa va aduc in atentie modul in care frumusetea peisajului poate invinge vicisitudinile naturii (o enervanta ploaie mocaneasca).

Pentru a castiga ceva timp aproape un kilometru il parcurgem cu masina, pana la prima oprire, in apropierea drumului la pestera Suhard, de unde drumurile noastre se despart. Eu, impreuna cu sotia si cumnata plecam pe jos, iar cumnatul este sacrificat sa mearga cu masina. Pe partea stanga ne insoteste, din ce in ce mai zgomotos si agitat Bicazul. La primul ac de par cobor pe scurtatura, iar la capatul coborarii am surpriza de a fi asteptat de cumnatul meu. Imi explica faptul ca dupa prima curba ac de par si mai ales dupa urmatoarele doua nu a mai rabdat, a parcat masina si a venit pe jos in intampinarea noastra si ne povesteste, dupa reintregirea familiei, ce a frumuseti a vazut. Nu stia ca ce a vazut el e nimica toata fata de ce va urma sa vedem. Coboram in continuare, ajungem la cele doua curbe, iar dupa niste chioscuri cu chinezisme multe, ajungem la tunel, de fapt tuneluri, pentru ca cel vechi nu a disparut, chiar daca este folosit pentru depozitarea a diferite materiale, sau si mai rau, pentru ca suntem in Romania, ca toaleta publica.

Dar cum bucuria timpului inorat, dar fara ploaie, nu tine prea mult, pana la intrarea in tunel incepe ploaia si ne adapostim putin in tunel. Dupa ce parcurgem cei 150 de metri ai tunelului, in partea cealalta ne asteapta o ploaie mai omeneasca si asa va fi pe tot traseul cheilor. Frumusetea cheilor este insa mai convingatoare decat ploaia mocaneasca ce se revarsa asupra noastra. Asa ca ne continuam drumul pe jos.

Dupa iesirea din tunel urmeaza cele patru curbe in varf de ac, pe partea stanga intalnim Piatra Altarului, pe care se afla doua din cele mai grele trasee alpinistice din tara. Din pacate am inteles ca in general, in Romania, alpinismul nu se prea mai practica. Si este pacat. Ne continuam drumul si nu stiu ce ar mai fi de spus pentru a fi original, dar drumul pe jos merita orice superlativ si daca ploaia nu i-a putut impiedica pe cumnatii mei sa faca pe jos cei circa 6 kilometri, atunci merita ca si voi cei care cititi aceste randuri sa fiti muscati de patima mersului pe jos pe munte, in general.

Veti vedea pereti de stanca inalti de pana la 300 metri, fara pic de vegetatie pe ei, sau din loc in loc a crescut fie un brad, fie un brad, arborii care cresc, falnici, in padurile marginase. Raul Bicaz ne insoteste permanent, lui datorandu-i-se de fapt drumul care ne incanta permanent. In multe locuri, pentru ca distanta dintre cei doi versanti era prea mica a fost nevoie sa se taie in stanca pentru a se putea circula normal cu masina. De pe versanti coboara din loc in loc suvoaie de apa, care creaza mici si inedite cascade, care constituie o frumusete in plus. Inaintam spre iesirea din chei, in pofida ploii care nu mai conteneste, de multe ori rasucindu-ne ca titirezul, pentru a nu rata nici un detaliu al peisajului.

La iesirea din chei ne asteapta, pe partea stanga, rezervatia Cheile Sugaului Munticelu, pe care, din pacate nu o putem vizita, iar pe dreapta o cariera de piatra.

Cu regretul ca s-a terminat prea repede plimbarea prin chei, dupa ce arunca o ultima privire spre chei, urcam in masina si ne continuam drumul spre casa.

---

VIZUALIZĂRI: 1348 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI