Lupta cu Codul Roșu. Mișcarea de rezistență de la Cheile Bicazului și insurecția de la Lacul Roșu. Victoria de la Lacul Bicaz

TIPĂREȘTE

Vă spuneam, acum ceva timp,   despre cum a decurs lupta mea cu Codul Roșu de la Mamaia- Nord și că am învins. Ei, în viață să știți că un inamic învins este bun când devine neputincios.  

Că, ce să vezi, io, la Mamaia Nord am bătut-o pe Caniculă, dar, în marea-mi bunătate sufletească nu am strivit-o ci, am lăsat-o, așa, să mai respire. Și, ce să vezi, ea și-a recăpătat puterile, ajutată fiind de aliații ei, meteorologii, care anunțau, peste tot, ce ravagii face și cât e de tare, de-a dărâmat orice urmă de moral în noi. Ce mai, război tactic și informațional  în toată regula, propagandă activă, hărți permanente cu cuceririle ei, toate astea ca să bage sperieții în noi.

Așa că, atunci când am ajuns acasă, m-am trezit că și localitatea-mi era deja năpădită de dușman, care mă căuta, înnebunit! Dar, ce să spun, nu va mint, ajuns acasă am fost întâmpinat, așa cum merită un învingător, cu mare pompă.” Pompă” fiind instalația aia prevăzută, generic, cu un tub , un piston și două supape, una de admisie și ailaltă de evacuare, pe care eu o folosesc la udat grădina. Cu apă, nu vă gândiți la altceva. Că, după o săptămână de stat la mare grădina mea era arsă, gazonul galben, trandafirii pleoștiți, mă rog, spațiul verde devenise caz de targă, era în pragul decesului.

Așa că timp de o săptămână, m-am bucurat de pompa întâmpinării victorioase și am dus lupte pe viață și pe moarte, reușind, cu grele sacrificii, care se vor vedea în factura de la apă, să rezist celor 42 de grade, Celsiuis de data asta, cu care Canicula a atacat.

Ca să respect adevărul istoric arăt faptul că duminică dimineața, aia de ieri, eu și Adriana eram storși de vlagă și dornici să ne răzbunăm pe dușmanul de ne încolțise. Ca orice român neaoș de mă aflu am știut că, în situația în care ne aflam,   mai putem rezista doar cu o retragere bine gândită. Și ce ne spune istoria,   unde fugea românul când era grosuță la fundul lui? Ei, ați ghicit, la munte, la pădure. Că doar românul este frate cu codrul, bine, în ultima perioadă, românul cam vitreg, nu de alta dar numărul posesorilor de motofierăstraie (drujbe) a crescut exponențial.

În baza unei activități de informare și documentare strategică am decis că ne putem retrage din fața căldurii, în mod organizat, fără panică (că aveam motorină și bani la noi) pe aliniamentul Piatra Neamț- Bicaz-Cheile Bicazului-Lacul Roșu și, dacă reușim să scăpăm cu viață, revenirea la domiciliu cu o mică ocolire și la Barajul Bicaz de la Izvorul Muntelui.

Drumul spre refugiu

Fiind pe deplin pregătiți de retragere, dimineața, la prima oră, ne-am adunat fizicurile în mașină și duși am fost. Chiar dacă răsărise Soarele, nu și-a dat seama ce vrem să facem, așa că am profitat de faptul că nu ne-a copt. Am dat pe clima din mașină și, timp de două ore și jumătate, ne-am bucurat de microclimatul creat, pe distanța Mărășești-Bacău- Piatra Neamț. Făcusem o mică haltă de cafea la Adjud, de unde am cumpărat și mici provizii: plăcintă cu carne și cu brânză sărată de la o brutărie” Meriton SRL” . Băi, fac ăștia niște copturi de mori, bune-bune-bune!

Moralul  în urma retragerii era foarte bun, ba atât de bun că Adriana, ajunsă la Piatra Neamț a sugerat că ar fi bine să vizităm niște așezăminte de vând hanțe, să-și clătească și ea ochișorii. Ca un adevărat strateg ce mă aflu am reușit să evit capcana, i-am explicat că nu face să subțiem resursele și să pierdem avansul deja câștigat. Drept e că am avut avantajul că volanul și alea trei pedale ale mașinii erau la mine!

Ne-am continuat drumul spre Bicaz în aceleași condiții: șosea bună, se circulă ușor și corect, nu prea erau „bombardieri” care să conducă cu mâna scoasă pe geam și să nu semnalizeze. După Piatra Neamț am mers spre Bicaz, admirând, din mersul mașinii, salba de lacuri și peisajul care devenea din ce în ce mai frumos, mai ales că aici verdele plantelor era încă viu. Lacurile și peisajul se combinau frumos, ne-am oprit la un popas de la Pângărăcior de-am făcut poze și ne-am dezmorțit șalele.

Cheile Bicazului

După ce treci de Bicaz, spre Cheile Bicazului, drumul e cu atât mai frumos, e chiar ca o excursie, cum și trebuie să fie! Stați cuminți, nu voi copia de pe wikipedia să vă explic, doct, ce sunt Cheile Bicazului.   Dar, chiar sunt impresionante!

Pe măsură ce te apropii de Cheile Bicazului, realizezi că te afli în fața unui portal gigantic. Dacă ai fost vreodată în parcurile mari de distracții, imaginează-ți că intri într-o atracție, dar una făcută de Mama Natură cu un buget infinit și o imaginație fără limite. Stânci masive par să te privească de sus, de parcă ar fi paznici veșnici ai acestui loc de poveste.

Odată ce pătrunzi în Cheile Bicazului, te așteaptă o aventură sinuoasă pe un drum care pare să fi fost  un șarpe. Curbele sunt  strânse dar se conduce ușor, e frumos, fiecare stâncă de o vezi pare mai altfel și mai ciudată. E un adevărat spectacol de natură, iar tu ești doar un umil spectator.

Aproape de ieșirea din Chei, te așteaptă o serie de standuri de suveniruri. Vânzătorii te îmbie cu tot felul de produse locale sau „made în China” , ce vreți, globalismul : de la magneți și tricouri, până la miere și pălincă. Nu poți pleca fără să-ți iei măcar un suvenir care să-ți amintească de această aventură. De ce nu, un borcan de miere pentru când te vei întoarce acasă și vei vrea să îndulcești amintirile și să-ți crească glicozilata. Mai bine o pălincă!

Am oprit mașina și-am căscat ochii pe la toate maghernițele alea, ca de fiecare dată când ajungem acolo. Preț de vreo oră am rezistat acolo, dar nu a fost vorba de eforturi deosebite, ne-a plăcut! Mai ales că, de căldură fugind, acolo aveai parte de umbră iar razele soarelui nu aduc și arșița aia, sufocantă.

Doar că, după ceva timp, ne-am dat aseama că trebuie să ne refacem puterile și am decis o nouă repliere, pe amplasamentul Lacul Roșu. Aici urma să desfășurăm operațiuni de alimentare, hidratare și diferite diversiuni operaționale cum ar fi atragerea căldurii pe malul Lacului Roșu sau pe aleile de pe lângă, unde n-are puterea dăunătoare de ne năucește cu ea.

Lacul Roșu

Așa am și procedat. Am ajuns la Lacul Roșu și, n-o să credeți, am găsit loc de parcare fără nicio o problemă?!   Și fără taxă!!! Așa ceva?! Nu-i vorbă, chiar în față era o altă parcare :15 lei locul, fără să fii cronometrat cât timp vrei să stai. Dacă tot am rezolvat cu parcarea, să ne bucurăm de Lacul Roșu, zic!

Într-o dimineață însorită, undeva în inima Carpaților Orientali, natura s-a decis să-și demonstreze abilitățile de designer peisagist. Rezultatul? Lacul Roșu, o bijuterie naturală ascunsă între munți, care atrage privirile și curiozitatea tuturor celor care au norocul să-l descopere.

Lacul Roșu este situat la o altitudine de aproximativ 983 de metri, la poalele Muntelui Hășmașul Mare. Acest lac de baraj natural s-a format în anul 1837, când o alunecare de teren a blocat cursul râului Bicaz. Cu o suprafață de aproximativ 12 hectare și o adâncime de până la 10 metri, Lacul Roșu este înconjurat de o vegetație luxuriantă și de versanți stâncoși care îi conferă un aer misterios și fermecător.

Cadrul natural te invită să te plimbi de-a lungul malurilor sale, să admiri reflexiile munților și pădurilor în apa sa liniștită și să te bucuri de aerul curat și răcoros. Vrea să te relaxezi și să uiți de agitația cotidiană, să te lași copleșit de liniștea și pacea care domnesc aici. Canoe, hidrobiciclete, sau pur și simplu o plimbare pe mal – toate acestea sunt moduri prin care lacul îți arată farmecul său natural.

Ca orice loc frumos Lacul Roșu are și el povești de spus. Una dintre legendele cele mai cunoscute este cea a tinerei secuience care, în încercarea de a scăpa de un destin tragic, a preferat să-și găsească sfârșitul în apele lacului. De aici și numele său, deoarece se spune că apa s-a colorat în roșu de la sângele ei. Lacul vrea să îți împărtășească aceste legende pentru a adăuga un strop de mister și romantism vizitei tale.

Lacul Roșu nu este doar o destinație turistică frumoasă, ci și un loc de interes geologic și istoric. Vrea să îți dezvăluie cum s-a format în urma unei alunecări de teren și cum a rezistat testului timpului, păstrându-și farmecul de-a lungul secolelor. Stâncile imense și trunchiurile de copaci care ies din apă sunt martorii tăcuți ai acelor evenimente geologice.

Indiferent dacă ești un montagnard în căutare de drumeții  sau un turist care vrea să se relaxeze la umbra unui copac, sau pe o terasă,   Lacul Roșu  îți oferă activități care să îți satisfacă toate dorințele. Trasee montane, pescuit, picnicuri sau simple momente de contemplare – toate acestea sunt parte din oferta sa generoasă. Este un loc unde natura și istoria se întâlnesc într-un mod armonios, oferindu-ți o experiență completă de explorare, relaxare și descoperire.  

Ne-am recăpătat puterile, drept e că nu eram foarte extenuați, dar pentru asta  am abuzat de serviciile uneia dintre multele terase de ființează acoloșa: 4 mici, o ceafă de porc, o porție de cartofi prăjiți, am luat pâine trei felii doar pentru că arăta bestial (nu vă mai spun gustul), o bere la dozator, la pahar și o bere degeaba, fără alcool, că eu eram desemnat să conduc destinele familiei și ale mașinii din dotare, m-am despărțit de suma de 89 de lei. Local curat, servit la masă, am zis pa! la alți 10 lei de i-am dat băiatului de ne-a adus papa la masă. Băi, nu era lux dar era exact ceea ce pretindea a fi: o terasă!

Am ieșit de acolo sătui și mulțumiți. Dar, am trecut pe lângă una din multele tarabe din zonă și ce să vezi: mergeam pașnic pe-acoloșa și au sărit la noi, să-i mâncăm, nu alta, un kurtoșcolac și un langoș, cu cașcaval, smântână și usturoi. Ne-am repliat imediat, 25 de lei kurtosul și 15 lei langoșul și le-am demonstrat ce pățești dacă te iei de moldoveni: le-am mâncat!

Cu forțele refăcute, cu moralul ridicat pe niște culmi de nu le poți vedea, am hotărât să ne retragem spre casă. Am plecat spre mașină și atunci s-a-ntâmplat minunea: a început să plouă! Prima oară am zis că e trucaj, că n-are cum, dar trucajul ne cam uda, așa c-am urgentat mersul până la locul unde aveam parcată cociobița pe roți, ne-am urcat în ea și duși am fost! Am mers și-am mers până am ajuns la :

Barajul Bicaz

Situat pe râul Bistrița, în apropierea orașului Bicaz din județul Neamț, Barajul Bicaz (sau Barajul Izvorul Muntelui) este un impresionant edificiu de inginerie românească, construit între 1950 și 1960. Cu o înălțime de 127 de metri și o lungime de 435 de metri, acesta este unul dintre cele mai mari baraje din România.

Barajul formează Lacul Izvorul Muntelui, un lac de acumulare cu o suprafață de aproximativ 33 de kilometri pătrați. Acesta nu doar controlează debitul râului Bistrița, ci și generează energie electrică prin hidrocentrala sa. Energia produsă de baraj contribuie semnificativ la alimentarea regiunii cu electricitate, evidențiind importanța sa strategică.

Construcția Barajului Bicaz a fost o realizare monumentală, implicând mii de muncitori și utilizarea unor tehnologii avansate pentru acea vreme. Proiectul a avut un impact major asupra comunității locale, determinând relocarea mai multor sate și schimbând peisajul economic al regiunii.

Astăzi, Barajul Bicaz nu este doar un punct de referință în domeniul hidroenergetic, ci și o atracție turistică. Lacul Izvorul Muntelui oferă oportunități pentru activități de recreere, cum ar fi plimbări cu barca, vaporașul, pescuit și picnicuri pe malul lui, atrăgând vizitatori dornici să se bucure de frumusețea naturală a zonei și să se minuneze de priceperea ălora de-au pus bolovanul ăla să blocheze apa.

Oprit lejer, găsit loc de parcare imediat, asta a fost ziua minune a parcărilor auto. Ne-am bâțâit fizicul încolo și încoa', am făcut poze până am uitat de noi și, brusc ne-am dat seama: canicula nu mai era, afară era o vreme chiar plăcută, însorită dar care să nu te moleșească.  

Mai departe, povestea a fost ușoară, am revenit spre casă, nu înainte de-o oprire în Piatra Neamț la magazinele de hanțe. Nu de alta dar Adriana mi-a cerut, impeprios, să sărbătorească victoria asupra căldurii și, cum a luptat cot la cot cu mine, avea aceleași drepturi. Deci, doo ore am văzut bluze-bluzițe, rochii-rochițe și, mai grav, a trebuit să-mi dau cu părerea despre culoare, design și cum îi vin! De cumpărat, am cumpărat câte-o ie, fiecare: sâmbătă mergem la o nuntă cu temă, trebuie să fim din filmul ăla!

Asta a fost lupta mea cu Canicula, sau Codul Roșu. Ajunși acasă am aflat de la mijloacele de informare audio-video că , gata, canciula a fost înfrântă: meteorologii s-au predat și-au început să-și ceară iertare și să spună c-au făcut ce-au făcut doar pentru c-au fost siliți și nu c-așa au vrut ei! Am bătut la timp căldura, așa că nu mai sărbătoresc cu pompă , aseară a și  plouat!

Am recitit ce-am scris, text lung, aiurea și degeaba, îmi dau seama de ce sunt iubit de voi, cei de umblați pe saitul ăsta: rubrica de-mi aparține este cea mai frumoasă și mai completă, asta în opinia mea, mai ales că pe nimeni nu interesează subiectele mele  . Așa că nu trebuie să aruncați cu pietre, ajunge doar o înjurătură !Eu vă urez s-aveți o vară frumoasă și concedii bengoase, despre care să scrieți aicea, cu mai mare talent decât al meu, așa ajung și eu să tac și voi să scăpați de mine !

Oricum ați face, azi am terminat ,eu am plecat, haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 819 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI