Descopera Borsecul

TIPĂREȘTE

Pensiune Roua se află aproape în mijlocul stațiunii BORSEC, în fața parcului central ”Parcul Înfrăţirii ”, pe străduţa, în mare parte pietonală, Aleea 7 Izvoare unde sunt numeroase sculpturi în lemn. Noi am ajuns în stațiune aproape de ora 13.00 și ne-a fost greu să ne orientăm către pensiune deoarece nu există o semnalizare corespunzătoare. Lângă pensiune am văzut o pancardă uriașă, care se vedea că a fost dată jos de o vijelie. Ulterior, patronul ne-a confirmat că acest lucru s- întâmplat în vara anului 2017.

Întrucât am uitat să spun în articolul anterior, Pensiunea Roua este o unitate turistică catalogată trei stele, iar restaurantul Roua se află chiar lîngă Centrul de informare turistică.

Așa cum am spus iată că revin cu câteva date despre stațiunea turistică BORSEC. Aceasta se află mai sus de orașul BOERSEC, imediat după ce treci pe sub viaductul care asigură susținerea conductelor de transport al apei pentru îmbuteliere.

Stațiunea BORSEC, loc renumit în primul rând pentru numeroasele sale izvoare de apă minerală, odinioară și pentru tratamentele în diverse boli care se făceau aici și denumită „Regina Apelor Minerale”. Clădirea fostei Policlinici a fost renovată parțial, iar mai multe clădiri părăsite sunt acoperite cu plase de protecţie și sunt în curs de renovare de către diferite societăți care sunt noii propietari ai acestora.

În Parcul Înfrăţirii sunt amenajate alei înguste cu flori și bănci de relxare.

Aleea 7 Izvoare este principalul punct de plecare în plimbările sau drumețiile din zonă. Cum se urcă din fața restaurantului Roua, pe partea stângă se întâlnesc primele izvoare de apă minerală (amenajate frumos, sub forma unor foişoare), în timp ce pe partea dreaptă sunt 7 statuete din lemn, meşteşugit sculptate, în stil maghiar.

În prima zi, după ce grupul s-a reunit și s-a ”întremat”puțin, am început să descoperim puţin staţiunea la pas. Am trecut pe Aleea 7 Izvoare şi am urcat agale către magazinul La doi pași ai cărui propietari sunt patronii de la Roua. Am vizitat Biserica romano-catolică, lăcaş de cult construit în anul 1910. Înăuntru am admirat vitraliile cu diferiți sfinţi, altarul, statuetele, orga amplasată în loja de deasupra intrării. În continuare ne-am îndreptat ușor către pârtia de schi Speranța. Aici prietenii noștri s-au interesat de prețurile practicate pe pârtie. Din ce am înțeles prțurile erau acceptabile și existau intructori de schi chiar și pentru copii. De la pensiune până la pârtia de schi Speranța sunt aproximativ 20-30 de min. de mers pe jos și 06-10 min. cu mașina, funcție de anotimp.

A doua zi după micul dejun am ales un alt traseu. Am plecat de la pensiune către Poiana Zânelor – Mofeta – Peştera de Gheaţă. Fiind iarnă și lumina zilei se sfârșește numaidecât nu am mai mers și la Izvorul Pierre Curie și Cetatea Bufniţelor. Am parcurs acest traseu dus-întors în aproape două ore și jumătate, făcând mici pauze pe drum. Noi nu am mers după marcaj ci după indicatoare. Am mers pe aleea din spatele pensiunii și am urcat o pantă până la strada Tudor Vladimirescu, în continuare pe strada Stadionului, pe lângă izvoarele 10 și 11 până în Poiana zânelor. Trecând pe lângă izvorul 11 am observat alte ravagii facute de vijelia din 2017. Au fost afectate câteva amenajări de acces la aceste izvoare. La izvorul 10 apa curge foarte bine, iar la izvorul 11 apa picură încet. La intrarea în Poiana zânelor sunt amenajate toalete ecologice, vetre de foc (probabil vara se fac picnicuri), bănci, locuri de observare, etc. Aici se află Rezervaţia geologică „Scaunul Rotund”, areal întins pe o suprafaţă de 70 de hectare, caracterizată prin depuneri naturale de travertin sub forma unor grupuri de stânci, doline sau peşteri ce reprezintă puncte de atracţie pentru turişti. Până la Poiana zânelor se poate ajunge și cu mașina însă pe noi nu ne-a interesat.

De aici în contiunuare pe traseu sunt suficiente indicatoare care te îndrumă spre destinația dorită, precum și numeroase panouri explicative despre diferite detalii turistice din zonă, în limbile română și maghiară dar nu și în engleză.

Am urmat indicatoarele către Mofetă, trecând pe lângă poteca ce se abate către Grota Urşilor. Am ajuns foarte repede la Mofetă (aceasta apare pe indicatoare şi sub denumirea de Izvorul Străvechi). Despre acest izvor se spune că ar fi fost descoperit de către un cioban bolnav care ulterior s-a vindecat datorită proprietăţilor apei izvorului. Izvorul a secat din pricina exploatării necorespunzătoare a carierei de travertin din vecinătate, însă gazele emanate sunt folosite în această mofetă (ca indicaţii terapeutice, pe uşa mofetei sunt afişate următoarele: boli cardiovasculare, hipertensiunea arterială stadiul I şi II, reumatisme cronice, etc.). Tratamentul se face doar la recomandarea și sub observaţia medicului balneolog.

Pe o alee scurtă am ajuns la un punct de belvedere asupra fostei cariere de travertin din vecinătate, după care am revenit la traseu către Peştera de Gheaţă (aproximativ 7-10 minute). Am coborât încet pe potecă, pe sub niște pini doborâți de vijelie şi, însoțiți de un câine ciobănesc, am ajuns lângă nişte stânci uriaşe, între care se cască o deschizătură ceva mai înaltă decât un stat de om – intrarea în Peştera de Gheaţă. Înăuntru, spaţiul nu este foarte mare (unii dintre noi nici nu a putut intra), iar într-un loc a trebuit să ne aplecăm pentru a nu ne lovi la cap. Picuri de apă se preling pe tavanul peşterii şi clipocesc din loc în loc. Atât la ducere cât și la plecare ne-am întâlnit pe traseu cu alţi turişti dornici să exploreze acea grotă.

A treia zi am ales traseul Poiana Zânelor – Grota Urşilor. Informaţii despre traseu sunt afişate pe mai multe panouri, traseele fiind bine conturate prin marcaje şi săgeţi explicative. Chiar la intrarea pe poteca marcată către Grota Urșilor se află o altă toaletă ecologică. Din acel punct am mai făcut aproximativ 10 minute până la Grota Urşilor. La un moment dat să trecem printrun coridor îngust marcat de niște stânci uriaşe, printre care poteca cobora brusc. În stânga se deschide un coridor sinuos de piatră, prin care am avansat şi noi, până în locul unde o deschizătură scundă şi întunecoasă se căsca în faţa noastră. Acolo ne-am oprit, întrucât nu puteam să explorăm grota fiindcă nu aveam echipament adecvat. Pe peretele uriaş de stâncă din stânga este amplasată o scară realizată din cabluri metalice, însă îți trebuie echipament adecvat. De la Grota Urşilor am coborât prin pădure şi am ieşit la un drum de unde am putut admira Borsecul de Jos și cimitirul, apoi am revenit pe traseu. La întoarcere, la un moment dat, a fost o adiere de vânt și ne-am oprit să ascultăm un frumos ”cântec” al codrilor de brazi și am luat câteva bidoane cu apă de la izvorul 10. Ca durată totală, am parcurs traseul dus-întors cam într-o oră şi jumătate (cu pauze mici pentru fotografii).

Pe tot parcursul traseelor există diferite puncte de belvedere, numeroase coşuri de gunoi şi multe bănci pentru ca turiştii să se poată relaxa la umbra pădurii.

După masa de prânz am mers în oraș unde în centru era amenajat o frumoasă scenă de Crăciun. Am făcut câteva fotografii și ne-am întors. Traseul a fost de o oră.

În ultima dimineaţă la Borsec ne-am plimbat din nou prin staţiune, am umplut mai multe bidoane cu apă de la izvoarele din apropiere şi apoi ne-am împachetat bagajele şi am pornit la drum.

Ne-am bucurat foarte mult că am avut un Revelion 2018 deosebit de frumos.

---

VIZUALIZĂRI: 4202 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI