Borsecul, pe drumul cel bun

TIPĂREȘTE

De mult timp nu am mai avut o lună august așa de călduroasă. Cum primul val de caniculă l-am cam ”driblat”, fiind în vacanță prin Alpii Austriei, credeam că ajuns acasă voi găsi o temperatură mai prietenoasă decât cea pe care o lăsasem la plecare. Realitatea de la fața locului a fost una care m-a dezamăgit: 35 de grade Celsius la umbră!!

Nici nu m-am dezechipat bine și-i zic doamnei mele: ”Mâine dimineață plecăm în vacanță!” : ”Tu nu ești normal la cap?” îmi replică ea. ”Abia am venit și tu vrei să plecăm iar?” ”Eu pe căldura asta vreau la munte, așa că pregătește cele de trebuință”. Și după ceva timp de negocieri am început pregătirile unui nou sejur, de data asta prin munții noștri.

Aproape consecvent cu principiul ”alege să mergi de fiecare dată în alt loc”, m-am orientat spre Toplița, Borsec, locuri unde nu am mai fost niciodată. Cu ani în urmă am citit pe un site turistic că șoseaua de la Toplița la Borsec este într-o stare deplorabilă, stațiunea este și ea lăsată de izbeliște și am ezitat de mai multe ori să fac o descindere în această zonă. De data asta n-am mai ezitat, fiind încurajat și de ultimele review-uri laudative de pe AFA.

Prima surpriză plăcută a fost șoseaua de la Toplița la Borsec. Șoseaua arată foarte bine, asfaltul este impecabil, iar traseul prin pădure, plin de serpentine, deosebit de relaxant. Cazarea o aveam asigurată la o vilă aproape de centrul stațiunii și după ce ne-am plasat bagajele în cameră am ieșit să vedem cum arată Borsecul astăzi.

A doua surpriză plăcută a fost curățenia parcului central, liniștit, plin de copaci și flori. Vizita stațiunii începe cu strada pietonală ”Aleea 7 izvoare”, pavată cu piatră cubică și bine întreținută. De-a lungul acestei alei, atât pe stânga cât și pe dreapta, întâlnim numeroase construcții, unele noi altele vechi, multe din acestea din urmă ajunse într-o stare de degradare avansată. Printre ele și vechiul cinematograf înconjurat cu o plasă de protecție, iar pe un panou scris artistic că ”această clădire nu aparține orașului și poate fi un pericol public pentru trecători.” Policlinica, o clădire impozantă, cu geamurile sparte și tencuiala de pe pereți degradată, este ”DE VÂNZARE”, dar în starea actuală îmi este greu să cred că-și va găsi vreun cumpărător.

Dincolo de amărăciunea provocată la vederea acestor bijuterii ruinate, nu ai cum să nu te întorci în timp și să-ți imaginezi cum arăta Borsecul în perioada romantică din timpul stăpânirii austro-ungare sau din perioada comunistă când stațiunea era mai mereu plină. Deși nu mai este ce a fost odată, Borsecul strălucește și astăzi prin armonia arhitecturală a vechilor construcții, prin parcurile pline de verdeață și pădurile de brad ce îl înconjoară.

Cele 7 izvoare situate de-a lungul străzii pietonale au fost modernizate, în parc s-au amenajat locuri de joacă pentru copii și s-au montat foarte multe bănci pentru odihnă. Pe lângă vechile statui din piatră sau marmură au apărut în parc și unele din lemn. Ne-a plăcut mult zona de la Izvorul Principal sau Izvorul Elisabeta, după numele soției împăratului Franz Iosif al Austro-Ungariei. Un mic părculeț, o fântână arteziană cu statuia împărătesei, copaci seculari, flori și multă verdeață, un loc de relaxare cu totul deosebit.

Aceasta a fost prima zi a vizitei noastre în stațiunea Borsec. M-a surprins numărul mic de turiști, deși eram în plin sezon estival și într-o perioadă de concedii. La plecare am mâncat la ”Roua”, unul din cele două restaurante aflate la intrare pe aleea principală.

A doua zi am consacrat-o drumețiilor la câteva obiective turistice aflate în apropierea stațiunii. Primul traseu, foarte frecventat de turiști, a fost la Poiana Zânelor, un platou magnific situat deasupra stațiunii.

Se poate ajunge ușor pe jos, însă noi am urcat cu mașina și am lăsat-o în parcarea de lângă poiană. De aici nu mai este voie să circuli cu mașina, deși drumul este impecabil. Ca și în centrul stațiunii, în poiană impresionează numărul mare de canapele montate pentru odihnă. Aproape pe toate traseele turistice, prin pădure și pe sub copaci, sunt montate canapele pentru odihnă și relaxare în mijlocul naturii.

Lângă poiană, într-o mică vâlcea, se află Baia Zânelor, un loc unde cei cu probleme de circulație pot face tratamente pentru ameliorare-vindecare sau chiar plajă la... iarbă verde. În acest sens sunt montate aici șezlonguri din lemn de brad.

Din acest loc se poate merge în dreapta spre Bârlogul Urșilor sau în stânga spre Vechiul Izvor. Ca urmare a exploatării necontolate a carierei de travertin din aval de izvor, acesta a rămas fără apă și este folosit acum ca mofetă. Noi am ales drumul din stânga și pe un traseu foarte frumos, prin pădure, am ajuns la acest vechi izvor.

Aici se află o mică poieniță, mofeta și din nou canapele din lemn pentru odihnă și recreere. Intrarea la mofetă se face sub supravegherea unui specialist și costă 5 lei.

În dreapta acestei poienițe, la nici 500 de metri, parcurgând un frumos traseu, se află Peștera de Gheață. Intrarea în peșteră este ca o vizuină și se simte frigul chiar de la intrare. Peștera nu este foarte mare, pe alocuri este îngustă și vara în cele mai toride zile în interiorul ei sunt 3-4 grade. Celsius. Cândva, a fost folosită ca ghețărie pentru restaurantele din stațiunea Borsec.

De la Străvechiul Izvor (Mofetă) am luat-o în stânga pe un traseu împădurit, bine îngrijit, și după ce am coborât fix 220 de trepte am ajuns la Izvorul Piere Curie, un izvor cu apă minerală ce conține radiu, apă indicată în tratarea afecțiunilor de stomac. Am băut și noi apa cu radiu (singura din zonă) și ne-a plăcut.

De la acest izvor am urcat pe o potecă, bine marcată și îngrijită, spre un peisaj pitoresc, Cetatea Bufnițelor, un conglomerat de stânci abrupte ce oferă o vedere panoramică spre Valea Bistriței. Tot aici se văd urmele unei fortificații (cazemată) din timpul celui de Al Doilea Război Mondial. La întoarcere am făcut un popas într-o mică poieniță umbrită de copaci și amenajată cu mese și canapele.

Ultimul obiectiv vizitat în apropiere de Borsec a fost Grota Urșilor, un coridor săpat în stâncă unde hibernau cândva urșii. Stâncile sunt străjuite de brazi înalți, vara temperatura aici nu depășește 17 grade.

Cu o ultimă oprire în Poiana Zânelor am încheiat drumețiile din jurul Borsecului și pot spune că a fost cea mai frumoasă zi din toate cele petrecute pe aceste meleaguri; peisaje, aer curat, apă de izvor, cules de zmeură, mișcare.

Concluzionând, da, mi-a plăcut ce am văzut la Borsec și sper ca în următorii ani să revină la faima de odinioară. Ar fi păcat ca stațiunea cu cea mai bună apă minerală din lume și cu peisajele sale magnifice să fie lăsată în voia sorții.

Vacanțe cât mai plăcute!

---

VIZUALIZĂRI: 4533 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI