Loc magic

TIPĂREȘTE

Am ținut neapărat să ne oprim pentru o zi la și la Borsec, în drum spre casă, după vacanța noastră la Durău. Mai fusesem acum doi ani pentru un weekend și rămăsesem dornici să-l revedem.

Când ajungi la Borsec, ai două trăiri distincte: că te-ai întors în timp și că pășești într-o poveste. Ambele senzații sunt plăcute, intense, putând fi visul oricărui turist nostalgic și dornic de a fugi de civilizație. Întoarcerea în timp este provocată de aspectul stațiunii: o glorie apusă a unei epoci romantice, în care te aștepți parcă să vezi cum se plimbă prin parcul cochet domni eleganți, cu baston și joben și doamne cu rochii lungi, pălării și mănuși. Borsecul nu place oricui, el pătrunde doar în sufletul celor îndrăgostiți iremediabil de un trecut în care bunul gust și comportamentul manierat erau valorile dominante ale societății. Această mică stațiune are darul, pe lângă frumusețile naturii, să te facă să te întorci, măcar cu imaginația, în secolul XIX și în perioada interbelică. Totodată te și revoltă modul criminal în care au fost lăsate în paragină minunății ale arhitecturii din alte vremuri. Multe, prea multe clădiri se degradează sub ochii neputincioși ai autorităților locale, deoarece proprietarilor nu le pasă! Probabil că cei care le-au construit ar muri încă o dată! Chiar și așa, aceste triste vestigii ale unor vremuri mai bune sunt frumoase, armonia cu care au fost concepute răzbate printre ruine.

În afară de gustul amar-nostalgic pe care ți-l lasă vederea unor asemenea clădiri, stațiunea e foarte îngrijită, plină de verdeață și flori, cu alei pietruite, cu parcuri ca niște bijuterii. Atât de puțină (sau discretă) e lumea, încât ai impresia, plimbându-te, că Borsecul e numai pentru tine...

Ne-am cazat pentru o noapte la pensiunea ”Agnes”, aflată în parcul liniștit, plin de copaci și flori, la doi pași de toate punctele de interes: centrul stațiunii, Poiana Zânelor, izvoarele cu ape minerale.

Povestea magică începe, bineînțeles, cu Poiana Zânelor, un loc în care cerul, munții, pădurile și poienile pline de flori te copleșesc. Alei pietruite îți poartă pașii într-o plimbare relaxantă mai departe, spre Peștera de gheață, Cetatea bufnițelor sau Grota urșilor, locuri spectaculoase. Există bineînțeles și micile bazine cu ape minerale, mofetele, locuri frecventate de cei cu diverse afecțiuni.

Parcă dorind să ne arate toate farmecele, Borsecul a dezlănțuit, în dupămasa zilei în care am ajuns, un potop cu fulgere și ploaie torențială. Noroc că am asistat la spectacol de la geamul pensiunii! Vraja s-a produs însă după furtună, spre seară, când, din păduri s-au ridicat niște aburi spectaculoși (ziua fusese caniculară). Aproape nu ne venea să credem când am ieșit: peisajul era ireal de frumos. Plus că se răcorise bine.

Revenind în banalul cotidian, nu prea ai unde să mănânci dacă nu ai cazare cu masă la o pensiune. Doar în afara stațiunii, la intrare, există două restaurante cu terasă, unul este ”Falo”, unde am și luat masa, celuilalt nu i-am reținut numele, dar l-am ocolit din cauza muzicii insuportabile, dată tare. Cu ocazia asta m-am gândit că e un lucru inspirat ca în stațiune să nu fie terase, magazine, tarabe etc., pentru a nu tulbura liniștea și armonia vizuală. Oricum se ajunge în 5-10 minute la ieșire unde toate aceste ”minunății” ne așteaptă pentru a ne scoate din cap aiurelile cu secolul eleganței!!!

Micul dejun l-am luat la pensiunea ”Borsec”, un loc amenajat cu bun gust. După mica ezitare inițială a gazdei, ne-am dat seama că nu se prea obișnuiește ca alți turiști în afară de cei proprii să mănânce acolo.

Am plecat la amiază (că trebuia să mai ajungem și acasă!), dând iar piept cu canicula infernală pe șosele, dar cu gândul tot la magia (și răcoarea) Borsecului.

... Și cu promisiuni de revenire în acest loc ieșit parcă din tot ceea ce înseamnă civilizația de azi.

---

VIZUALIZĂRI: 2410 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI