Hotel „Internațional” București

TIPĂREȘTE

Salut, mă gândeam că vi s-a făcut dor de mine și, ca să nu vă consumați cine știe ce, vin cu un nou review… turistic. Bine, experiența mea turistică e cumva limitată, dar, ca orice mocofan care se crede inspirat, am pretenția că ceea ce scriu poate fi interesant și pentru voi.

Toți știm că omul are nevoie să-și acopere nevoile existențiale primare: respirat (omul se simte ușor incomod în exces când n-are ce respira), alimentație, hidratare, adăpost și-or mai fi și altele – dacă vreți să le aflați în totalitate, uitați-vă la Piramida lui Maslow, că ăsta a stabilit clar ce nevoi are omul.

Din toate alea de mai sus, azi mă leg de adăpost: din clipa în care a apărut pe planetă, omul a simțit nevoia să doarmă undeva unde să nu-l plouă și, eventual, să nu ajungă pe lista de meniuri a altor ființe mai puternice, care și ele încercau să-și găsească aportul de proteină. La început, peșterile ofereau cam tot ce voia omul-homo anticus-vânător-agricultor.

Doar că omul n-a avut ce face și a ales să-și ia, lângă el, o oamă. Care, ce să vezi: nu vâna și nici cu agricultura nu se omora, dar, în virtutea faptului că năștea/crește copii și făcea menaj și alte alea, avea mofturi și pretenții… unde? Firesc, ACASĂ LA EA!

Apariția femeii, în calitatea ei de Soție, a produs mari schimbări în viața haitei umane. Locuind la comun, vedea ea, soția-mama-gospodina, cum se situa față de alte găști și, cum femeia a avut mereu un spirit critic, îmi închipui cum îl cicălea pe homo-soțius: „Ia uite, Homo Costelus i-a adus nevestei o blană super, tu de ce nu poți? Homo Măcelarus i-a adus un mamut întreg să gătească, tu aduci doo rădăcini…”

Mă rog, în acest mod cred că bărbatul s-a gândit să facă tot ce putea ca să-și asigure habitatul propriu. Măcar dacă-l cicălea nevasta, nu-l vedea nimeni. Așa s-a ajuns ca, dintr-o nevoie Maslowiană, casa să nu mai fie doar adăpostul supraviețuirii, ci un fel de trofeu social: mijloc de separare, de fudulie și de tot felul de diferențieri care fac ca fiecare să-și admire propriul colțișor de lume.

Și uite așa, dragi cititori, adăpostul primar a evoluat în… showroom-ul personal al fiecărui Homo Modernus, unde chiar și rădăcinile contează.

Când stă acasă la el, omul modern își rezolvă mare parte din dorințele și necesitățile confortului. Dar, ce te faci când trebuie să pleci pe alte plaiuri? Păi, cum nu, și-acolo trebuie să-ți asiguri adăpostul. Și aici intervine o adevărată clasificare a caselor care te primesc în ospeție, funcție de mofturile din dotarea fiecăruia: cameră cât mai mare, cât mai elegantă, cât mai sus/jos/stânga/dreapta, cu utilități peste medie.

Ăia care și-au făcut ocupație din a trăi din industria ospitalității s-au prins repede de ce mofturi avem și au început să facă asemenea case, la care le zic „hoteluri” . Acolo îți oferă mai multe sau mai puțin, funcție de cât vrei să cheltui din banii tăi – ăia munciți/furați/delapidați, ce știu io, că mijloace de-a face bani sunt destule.

Și ca să ne fie mai simplu, au inventat sistemul cu „stele” : cu cât sunt mai multe stele, cu atât ți se îndeplinesc mai multe mofturi, v-ați prins, nu? Dar de ce „stele” ? Simplu: după ce ești cazat, trebuie să plătești, iar când vezi prețurile… te trăznește-n moalele capului de vezi stele, de diferite culori, care-ți dau impresia că ești pe cerul confortului, chiar dacă e doar cerul portofelului gol. Și da, verdele e o culoare frumoasă, dar parcă roșul aprins e mai realist pentru buzunarul omului modern.

Astfel, omul care pleacă din cuibul său confortabil devine rapid un critic de stele și mofturi, judecând fiecare pernă, fiecare minibar și fiecare covoraș de baie cu aceeași rigoare cu care-și analiza vreodată habitatul de acasă. Și uite așa, din dorința de adăpost și confort, omul modern descoperă că hotelul nu e doar un loc de dormit, ci un fel de circ al mofturilor, unde stelele nu luminează cerul, ci portofelul tău.

Alegerea hotelului perfect nu e treabă simplă. Trebuie să te întrebi: ce mofturi am azi? Vreau cameră cât mai mare, cu pat care să mă absoarbă complet, cu duș care curge ca ploaia de vară și, eventual, cu Wi-Fi care să nu se sperie de streaming-ul meu de weekend? Și, da, minibarul trebuie să fie aprovizionat ca la piață, nu cu trei pungulițe de apă și un șervețel.

Funcție de răspunsurile la aceste întrebări, se face selecția: hotel cu două stele, pat care scârțâie și un zâmbet timid la recepție? Sau hotel cu cinci stele, unde până și perna pare că te întreabă cum a fost ziua ta?

Și uite așa, după ore de scroll și comparat prețuri, după ce vezi stele de toate culorile și prețuri care te fac să vezi stele adevărate, decizia finală se cristalizează: „Hai, să mergem la ceva clasic, loc unde confortul e garantat, iar mofturile mele nu-s judecate.”

V-am spus că a trebuit să ajung în București în luna octombrie. Era o perioadă agitată în viața familiei noastre, așa că am hotărât să nu mergem acasă la fiie-mea și să ne cazăm la hotel. Criteriile pentru hogeacul nostru erau, cumva, simple: să fie aproape de casa ei, aproape de Centrul Bucureștiului, să aibă loc de parcare, să luăm mic dejun, să nu trebuiască să-mi vând un rinichi ca să plătesc și, în subsidiar, să fie cameriste frumoase – deși, n-avea nicio importanță, eram împreună cu Adriana… bine, asta am spus-o doar de hai!

Am intrat pe saitul de rezervări, m-am dat la bârfă, am comparat stele și prețuri și, în final, am găsit „Hotel Internațional București” . Locul părea perfect pentru noi: comod, bine poziționat și fără să-mi scoată sufletul din buzunar.

Unde este el? Evident, în București, pe str. Căuzași, nr 27. Ajunși la locul respectiv, am constatat că textul care ne convinsese să facem alegerea nu era măsluit: chiar am găsit hotelul la adresa în cauză, fără să mă rătăcesc, și avea o parcare largă lângă de care-am abuzat parcând căruța.

Am intrat în Recepție. Prima impresie: recepție largă, parcă mai aproape de sală de ședințe, mobilată cumva apăsător, cu mobilier din ăla greu, care-ți dă impresia că dacă te așezi pe scaun s-ar putea să rămâi acolo câteva ore. Hai să fiu sincer, nu era chiar pe stilul meu, dar ce naibii, voiam să stau în cameră, nu la recepție. Deși persoana de la serviciu era chiar agreabilă.

Am spus cine suntem, ni s-a zâmbit amabil, am fost verificați într-o hârțoagă de-o avea pe birou, apoi am primit cartela și ni s-a explicat programul de la restaurant pentru mic dejun. Ni s-a arătat și locul liftului și-am ușchit-o spre cameră… aia de era la etajul al patrulea.

Camera era mare, corect mobilată, cu toate utilitățile necesare. Baia, la fel, cuprinzătoare și dotată cu tot ce trebuie să găsești într-o baie normală. Camera nu avea balcon – se pare că niciuna nu are – dar asta pe mine nu mă afecta: nu sunt fumător și, în plus, tot ce e mai înalt decât locul de șofat din KIA mea mi se pare prea sus, îmi dă niște furnicături pe șira spinării, pe coloană-n jos, până la locul care mă face să-mi tocesc lenjeria intimă de atâta strâns.

Era un minibar, dotat binișor, cană pentru fiert apă, pliculețe cu ceai sau ness, TV, aer condiționat și ferestre mari prin care intra lumina naturală, dar care aveau și niște draperii pentru intimitate. Deși, dacă ar fi existat cineva care m-ar fi pândit… ar fi luat țeapă. Dar, ce știu eu ce fetișuri au alții?!

Restaurantul

Restaurantul era la parterul hotelului și se ajungea firesc, fără să te pierzi prin holuri sau coridoare. Micul dejun propunea meniuri normale, cu tot ce trebuie: diferite feluri de-a găti ouă, șunculiță, crenvurști, cârnăciori, brânză și brânzeturi, unt și gemuri și ce alte unsori or mai fi fost și alte delicii. Te puteai cofeiniza că erau vreo două mașini de făcut cafeaua – chinezii de dinăuntru, am înțeles, erau tare pricepuți: Adriana mea bea cafea, io n-am voie și nici nu-mi place, așa că am stat doar la contemplat.

Aveai apă minerală și plată, sucuri acidulate sau fâsâite, lapte, ceaiuri și tot felul de alea, fursecuri, prăjituri și fructe – civilizat, să știți! Sala restaurantului era lărguță, cald mobilată și frumos amenajată, cu un aer de „hai să mâncăm confortabil” .

Ăia vicioși cu fumatul puteau ieși pe o terasă alăturată, să-și dea fumuri și să se simtă liberi, fără să deranjeze pe nimeni. Totul părea să fie gândit ca să-ți începi ziua relaxat, chiar și în mijlocul agitației Bucureștiului.

Că tot am spus de agitația Bucureștiului, să știți că hotelul se află într-o stradă liniștită, nu foarte circulată – mă rog, în accepțiunea bucureșteană. În plus, ajungi pe jos, în maxim 10 minute, în Centrul Bucureștiului, Centrul Vechi și toate alea de se mai află pe-acolo.

Dacă te pierzi cu simțul orientării și-o iei invers, ajungi pe Cheiul Dâmboviței, pe lângă Biblioteca Națională a României, care este, efectiv, la 5 minute de mers agale – poți chiar să stai pe scări cu un aer important ca să creadă lumea că știi să citești.

Și dacă te simți pierdut în viață, totul e la cca 10 minute de mers liniștit de Mănăstirea Radu Vodă sau de Biserica lui Bucur, un` să te rogi de Doamne- Doamne să te limpezească la cap și cerințe, sperând că te va băga-n seamă.

Este pe lângă Cartierul Evreiesc și cel Armenesc, ai muzee și Templuri, sinagogi sau biserici de văzut, care după cum vrea să-și piardă timpul. De mâncare v-am spus, ești pe lângă tot ce-nseamnă Centrul Vechi, Hanul lui Manuc și ce mai e pe-acolo.

Practic, Hotelul Internațional București îți oferă liniștea de acasă, dar și apropierea de tot ce înseamnă „viață de oraș” – exact combinația pe care orice turist urban o caută.

Acuma o să închei, c-o să spuneți că trebuie că le fac reclamă c-aș avea vreun interes, să primesc bani pentru reclamă. Exact așa este, doar că invers, pentru alea două nopți de-am stat acoloșa, am plătit câte 98 de euro pe noapte, de pe card, la data rezervării, preț absolut civilizat, cred eu. Doar că, nah, ce știu eu cum gîndiți voi, așa că, mai bine, mă opresc din povestit și-o tai de pe sait. Haidi, pa!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 47 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI