Pestera primului sfant al francezilor, Ioan Casian

TIPĂREȘTE

Introducere (a se citi optional)

Iubesc nespus locurile unde m-am nascut. Probabil va suna cunoscut, nu-i asa? Demult nu mai este doar o poveste faptul ca energia si vibratia locurilor natale, fiind in perfecta armonie cu noi, ne fac mereu sa le ducem dorul si sa reprezinte cel mai bun loc in care ne putem incarca bateriile si reechilibra energetic, ori de cate ori viata ne incearca. Sa uiti de origini si sa nu te intorci la ele este un rau suprem pe care ti-l faci cu manuta proprie si personala. Dar, poate este mai bine sa trec peste teoriile mele paranormale, mult prea SF pentru multi. Ce sa fac? Fiecare cu pasarelele lui, parca asa se spune... In cazul meu, iata, fiecare cu stolul sau de pasari... Desi, mie chiar mi-e drag de ele, fie vorba intre noi. Ufff! Cum o iau eu mereu pe aratura si ma urc iar in varful corcodusului. Sa revin. Pentru mine Dobrogea are un farmec aparte, asadar. Poate ca sunt eu legata emotional de ea, poate ca intr-adevar are ce sa ne povesteasca si sa ne arate. Am descoperit-o tarziu, ce-i drept. Desi m-am nascut la Cernavoda si am copilarit acolo o perioada, viata m-a purtat apoi pe meleaguri covasnene muuulti ani, apoi s-a facut fata intelectuala la Cluj, a plecat si si-a conturat cariera si miile de visuri in capitala pentru ca, in final, s-o lovesca sagetile lui Cupidon si sa se intoarca acasa, in Dobrogea, pentru a se casatori cu cine nu si-ar fi imaginat vreodata, cu un vechi prieten. Ce ciudata-i viata asta... si ce ciudata sunt si eu ca va povestesc cate-n luna-n si-n stele. Unii spun ca lucruri de genul acesta trebuie sa ramana secretul fiecaruia, mai ales in spatiul virtual. Din pacate, sau din fericire, niciodata nu m-am putut abtine sa fiu volubila si am dat toooot din casa. In copilarie va imaginati cate urecheli mi-am luat pentru ca le povesteam vecinilor tot ce se intampla la noi in casa, tot ce faceau mama si tata, tot ce cumparau, ba de multe ori, daca parintii cumparau ceva bunatati “in exces” (din punctul meu de vedere), imediat stia si avea toata strada. Uite asa disparusera la un moment dat doua ladite cu piersici din camara, de se bucurau toti copiii de pe strada. Timpul a trecut, personajul a ramas acelasi. Cum spuneam, poate din pacate, poate din fericire. Alooo, Ancooo, revino la subiect si povesteste-le celor care nu s-au plictisit de divagatiile tale cum ai plecat tu la Pestera Casian, intr-o zi de primavara cand pasarele cantau pe afara!

Pesterile din Dobrogea nu sunt la fel de daruite de natura ca cele din Gorj, Bihor sau Alba insa au o valoare istorica sau biologica inestimabila, fapt care a atras atentia cercetatorilor din toata lumea. Putini stiu ca „acolo unde natura a fost mai zgarcita, istoria a compensat.” Dobrogea este foarte apreciata, intrucat in aceasta zona exista obiective pretioase, care au un caracter unic. Aici se regasesc pesteri in care au trait personalitati ale crestinismului ortodox (Pestera Sfantului Andrei si Pestera Sfantului Ioan Casian) sau ansambluri considerate deosebite datorita bogatiei faunistice, fosile si, mai mult decat atat, istorice. Pe Valea Casimcei, in zona Gura Dobrogei, exista mai multe pesteri, dintre care cele mai importante sunt Casian, Liliecilor si La Adam. Tot in judetul Constanta exista Pestera Movila, inchisa, care a atras atentia celor de la NASA deoarece prezinta similaritati cu mediul ostil de pe Marte. Nu in ultimul rand trebuie amintita existenta celebrului labirint de la Limanu, despre care legendele locale spun ca are o iesire pe teritoriul Bulgariei. Unii cercetatari spun ca Pestera de la Limanu este vechea Keiris, ascunzatoarea cu multe iesiri care a fost pentru dacii din zona ultimul refugiu, ultima speranta, locul unde au fost ziditi de catre romanii care i-au descoperit toate gurile de comunicare. Dacii au crezut, cand s-au adapostit in pestera, ca pot iesi pe alta parte, dar romanii au gasit, din pacate, toate iesirile. Cateodata, la vreme de furtuna, se aude tanguirea lor. Multi ciobani au auzit plansul, asa se spune.

Traseul catre Pestera Casian este usor: cand ajungeti in Mihail Kogalniceanu, dinspre Constanta, nu faceti stanga catre Harsova, pe drumul cu prioritate, ci o tineti drept, catre satul Targusor care se afla la vreo 10 km distanta. Inainte de intrarea in Targusor se afla o trecere la nivel cu calea ferata (a doua peste care veti da, de fapt). Daca faceti dreapta inainte de calea ferata ajungeti la rezervatia Pestera Liliecilor (cam 5 km) iar daca faceti dreapta dupa calea ferata, pe un drum de tara, neasfaltat, ajungeti catre Manastirea si Pestera Casian (3-4 km). Odata ajunsi la aici peisajul este superb. Sunt exact acele peisaje tipice Dobrogei care o fac atragatoare daca te incumeti sa o explorezi.

„Cu Sfantul Ioan Casian te intalnesti la capete opuse de lume: la Marsilia, unde i se afla racla cu moaste, si in Dobrogea, locul nasterii sale, unde astazi se inalta o manastire ce-i poarta numele. Francezii il considera pe Ioan Casian primul lor sfant si primul calugar din Galia romana. Se roaga la racla lui si ii rostesc numele cu adanca emotie. Noi, romanii, abia de aflam ca cel care a pus bazele monahismului apusean e de neam daco-roman, ca locul nasterii si copilariei sale se afla nu departe de pestera si de tinutul care ii poarta numele: Casieni” (formula As)

Acolo s-a nascut si a trait Sfantul Ioan Casian si daca nu stiti cine este dansul am sa scriu eu un ecou. Manastirea se afla in varful unui deal, locul pare rupt total de lume. La pestera se poate ajunge ajunge numai pe jos, printre tufe de liliac, ciulini si copaci contorsionati. Din cand in cand, cate un indicator indica traseul care seamana foarte bine cu unul de munte, cu abrupturi si scari, cu bucati de stanca care iti dau impresia ca s-ar putea pravali peste tine in orice moment.

Dupa circa 30 de minute de mers, cascand gura si facand poze, se ajunge la pomul laudat, pestera. Aventura insa nu se opreste aici. Pentru a intra in interiorul grotei, trebuie sa urcati o scara foarte abrupta. De fapt, acolo totul este foarte abrupt, motiv pentru care, moi, fluturas-dragalas, m-am intors cu piciorul luxat acasa. Al meu barbat chiar mi-a zis: „ Nici nu ma mir... e normal sa faci tu ceva! ” Ce parere buna are despre mine... hmmm... Pestera este una foarte simpla. Sa nu va imaginati stalactite si stalacmite, sau mai stiu eu ce forme carstice, ca nu sunt. Este ceva atipic, de o frumusete data de inedit. In fata, se afla altarul si in traditia locului, se crede ca aceasta a fost lacasul de rugaciune pentru comunitatile crestine din perioada secolelor al IV-lea si al X-lea.

Daca aveti curajul sa urcati pe un coridor abrupt si intunecat, in partea stanga, experimentand mersul piticului, ajungeti in zona unde se crede ca ar fi trait sfantul, o "incapere mica si intunecata". Am mers si eu aici cu o lumanare in mana pentru a vedea pe unde sa pun piciorusele, am reusit chiar sa-mi dau foc la esarfa de la brau si sa alunec, in momentul in care lumanarea, din cauza lipsei de oxigen s-a stins. Va dati seama ce senzatie minunata: intinsa pe jos, intuneric, miros de ceara arsa si lipsa de oxigen. In final am ajuns in grota unde erau aprinse lumanarile „credinciosilor”, vechiul lacas al Sfantului, i-am spus si eu ce vant ma aduce pe la el si m-am intors la curajosul meu barbat care ma astepta la iesire. De sus, de la gura pesterii, se vad frumos tare toate imprejurimile, ce a mai ramas din cei mai vechi munti ai Romaniei si iazul Casimcea.

Dupa iesirea din pestera va recomand sa nu va intoarceti in sus, ci luati-o in jos, spre stanga, coborand prin abrupturi pe o poteca ingusta, pana ajungeti la malul iazului. De aici puteti experimenta niste trairi unice incercand sa treceti o padurice, tot pe langa malul iazului. Spun trairi unice pentru ca trebuie sa fiti familiarizati cu mersul piticului si cu luatul de crengi „peste ochi” (daca nu sunteti atenti). Veti iesi apoi intr-o poienita langa care veti gasi izvorul de unde, CICA, a baut Sfantul apa. Acuma, Dumnezeu stie daca e adevarat ori ba insa, aceste lucruri mentin credinta vie multora dintre noi, nu? De la izvor, urcati pe o poteca batatorita inapoi spre manastire (mult mai usoara decat cea pe unde v-am dus eu acolo). Veti urma, in acest fel, un traseu in forma de U, admirand locuri frumoase si, primavara, tufele de liliac salbatic si stanjenei.

Este un loc special, cu peisaje frumoase, trairi unice, unele de-a dreptul spirituale pentru cei care doresc acest lucru insa... grija mare la picioare!

---

VIZUALIZĂRI: 4324 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI