GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Se spune că nu cunoști cu adevărat Dobrogea, dacă nu-i cunoști celebrele vinuri cu o istorie de peste 2000 de ani, încă de pe vremea dacilor. Murfatlar, este vedeta podgoriilor din Dobrogea, locul unde turiștii se bucură din plin de autenticele vinuri create în laboratoarele de aici, în timpul unei degustări în care învățăm totul despre vin. Cele mai nobile sortimente, în cinstea lui Dionysos (zeul vinului, al extazului și al fertilității) sunt prezentate în acest loc binecuvântat, un paradis pentru cultivarea celor mai alese arome și culori, bucurându-se de briza ținutului dobrogean, pentru încântarea sufletului nostru. Locul unde visele prind culoare! , după cum scrie pe pliantul de prezentare al Domeniului
Cu siguranță că în drumețiile voastre către litoral ați trecut prin localitatea Murfatlar (fostă Basarabi) și ați remarcat numeroasele podgorii răspândite pe dealurile din jur, soiuri nobile care an de an aduc medalii la concursurile internaționale la care participă.
Pe aceste dealuri se află și Domeniul Vlădoi la care voi face referire în acest articol.
Localizare și acces
Se află situat în mijlocul localității Siminoc, denumire dobândită de la floarea cu același nume prezentă aici. Coordonatele GPS sunt 44.169119/28.351528, punct situat în fața fabricii, acolo unde se concepe, realizează și degustă vinul.
Ca să ajungi acolo, este foarte simplu. Fie de pe A2 ieșim către Medgidia și de acolo la nodul rutier către Siminoc/Murfatlar pe DJ 27, localitatea aflîndu-se la aproape 2 km, fie de pe DN 3, unde în localitatea Murfatlar vom vira stânga, pe pod, peste Canalul Dunăre – Marea Neagră, și apoi vom urma indicatorul dreapta către Siminoc, unde vom ajunge după aproximativ 3,5 km.
Ambele variante pot fi incluse în aceeași excursie la care se vor adăuga și alte obiective de interes turistic din zonă. Dar despre ele, într-un articol viitor...
Domeniul Vlădoi
Sincer, nu sunt un foarte bun consumator de vin, prefer alte băuturi mai reci și mult mai ușoare, din acest motiv n-am pus niciodată preț pe vizite la crame, pe însușirea procesului tehnologic sau în fine, pe degustări. Dar aici s-a întâmplat altceva... Nici acum nu-mi explic cum aceste vinuri au ajuns la sufletul meu, determinându-mă să le îndrăgesc, dar mai ales să vă povestesc și vouă despre ele.
Aflăm din istoricul Domeniului că bunicul actualului proprietar a întemeiat această așezare în 1924, înființând prima plantație viticolă cu soiuri nobile din zona Drăgășanilor. Dragostea pentru această muncă a fost transmisă mai departe copiilor și nepoților care au dus mai departe renumele viței nobile prezente aici.
Nu a fost dintotdeuna ușor, de fapt nimic din această muncă nu este ușor, în comunism podgoria a trecut în posesia statului prin celebra colectivizare națională din 1962, au urmat vremuri în care tot ceea ce s-a construit cu multă muncă și suflet s-a distrus prin nepăsare și neglijență.
După 1989, podgoria intră din nou în patrimoniul familiei, cele 19 hectare de vie fiind îmbătrânite și vlăguite. Clădirile pentru prelucrarea strugurilor nu mai existau, iar utilajele nici atât. A fost o perioadă crâncenă, în care vinul era prelucrat în laboratoarele Murfatlar, fără a beneficia de utilaje proprii.
Din 1995, actualul proprietar cumpără o clădire a vechiului CAP din Siminoc, câteva utilaje și începe producția de vin în „curtea proprie”. După o vizită în Franța, proprietarul decide că trebuie să înlocuiască vechii butuci de viță, cu soiuri nobile, cu o capacitate mai mare de acumulare a aromelor, în detrimentul cantității. Domeniul a beneficiat în 2009 și de un proiect FEADR, în cadrul căreia au fost înlocuite utilajele tehnologice, a fost asigurat un sistem de irigare prin picurare, a fost modernizată crama, au fost achiziționate mijloace de prelucrare, vinificatoare din inox, fermentare controlată și presă pneumatică. De aici, trendul este ascendent, calitatea devine pilonul de bază luând naștere un brand care a devenit în scurt timp renume – Domeniul Vlădoi!
Astăzi, crama are un nivel de procesare de 200 de tone de struguri din butuci aleși și 80.000 litri de stocare în vinificatoare din inox, bandă de sortare a strugurilor, zdrobitor-deschirochinator, presă pneumatică, instalație de frig pentru fermentare controlată, sistem de răcire pentru mustuială, cisterne de stocare din inox, filtre, pompe și o instalație de gaz inert, deci tot ceea ce este necesar pentru o producție la standarde premium.
Vinuri
Pentru punerea în valoare a fiecărui bob de strugure, selecția se face chiar din vie, culesul este manual, îndepărtându-se boabele necorespunzătoare. Ciorchinii sunt depozitați cu grije în lădițe de plastic și transportați la cramă în vederea prelucrării. Aici urmează o nouă sortare înăinte de zdrobire și deschiorchinare. În etapa de zdrobire și deschiorchinare, mustul care se scurge nepresat se numește „must ravac” și este folosit în special la vinurile premium Ravac.
Tot acest proces tehnologic ne-a fost explicat cu foarte multă pasiune de către o doamnă inginer enolog care se pare că este colaborator al Domeniului Vlădoi și care ne-a explicat de ce vinul produs aici este mai special decât altele, din alte zone din țară. Știți de ce? În primul rând datorită condițiilor climatice ideale pentru viticultori. Iernile sunt foarte blânde, verile sunt secetoase, predomină foarte mult lumina, se reflectă din canal, din lacuri, solul este calcaros, el înmagazinează ziua căldură, iar noaptea o degajă. În plus, vara se prelungește foarte mult în toamnă, iar cantitățile zaharoase din culturile viticole conferă un gust aparte vinului. Dar în aceeași măsură la succesul vinului contribuie și dragostea pentru munca depusă. Toți privesc această afacere ca fiind a lor, ca fiind copilul lor, deci munca lor este una din plăcere, din dragoste. Poate că și aici se poate face o diferențiere față de alte podgorii din țară mai industrializate.
Cele două game mari de vinuri care includ mai multe sortiment sunt: Pivnița Basarabilor și Ravac. Să le luăm pe rând:
Pivnița Basarabilor este gama premium a vinurilor Vlădoi, toate vinurile acestei game fiind baricate în butoaie noi de stejar, fapt care le conferă catifelarea, maturitatea și complexitatea ce definesc această gamă. Din această gamă fac parte Feteasca Neagră, un vin medaliat care se distinge prin note florale innobilat cu drojdii selectionate si maturat in baricuri de stejar. Este un vin premiat, așa cum sunt aproape toate cele din această gamă. Pivnița Basarabilor mai cuprinde Merlot, un vin de asemenea premiat, echilibrat pentru carne roșie sau pui, Cabernet Sauvignon, foarte bun atunci când este însoțit de friptură în sânge sau carne grasă si Chardonnay – un vin fin, cu aromă discretă, foarte bun pentru consumul alături de pește, salate sau fructe de mare.
Gama de vinuri Ravac, operă a actualului proprietar, este formată din sortimentele de vinuri clasice, care poartă cu mândrie numele după mustul cu același nume, care după zdrobire se scurge liber, nepresat. Limpezirea gravitațională a mustului înăinte de fermentare, fac parte din procesul care asigură calitatea și valoarea acestor produse. Din această gamă fac parte vinurile Fetească Neagră (rose), un vin medaliat cu aur în acest an, Sauvignion Blanc & Pinoit Girls Pink, un vin răcoros cu o aromă aparte, care se asortează foarte bine cu carnea albă. Muscat Ottonel sec, foarte aromat și ușor de recunoscut. Fiind un aperitiv deosebit pentru mâncărurile ușoare, brânzeturi, paste, fructe de mare. Feteasca Regală este un alt vin armonios, foarte bine elaborat, cu un echilibru perfect între aciditate și fructozitate, recomandat a se consuma însoțit de preparate din carne albă, pește. Riesling Italian, un vin deosebit cu aromă de fermentare plăcută și aciditate potrivită. Recomandat pentru carnea de pasăre și pește. Sauvignion Blanc sec, un vin proaspăt și răcoros cu aromă intensă cu trimiteri la iasomie și flori de viță de vie. Este recomandat pentru consumul alături de fripturi din carne de porc.
Vinurile din colecția Anca Maria, sunt vinuri tip fresh, vinificate din must ravac de către fiica proprietarului și care reprezintă întocmai personalitatea acesteia.
Majoritatea dintre aceste au fost degustate de noi, sunt vinuri seci de 12-13 grade, cu puternice arome din fructe. Aciditatea este potrivită, gustul fresh, vioi cu o notă prietenoasă. Dintre aceste vinuri amintesc Cabernet Sauvignon rose sec, medalie de aur în 2016 la Sofia, asociat cu produse pe baza de pește cu sosuri si cărnuri ușoare din pasăre și legume, Sauvignon Blanc, medalie de argint în 2016, un vin fin, sprinten îmbuteliat într-o sticlă cu profil feminin. Gustul surprinde cu o mineralitate ridicată, specifică zonei Siminoc și încântă cu aromele sale vegetale. Este recomandat a fi consumat cu mâncăruri ușoare dar fără a fi condimentate în mod excesiv, Tămâioasa Românească a fost un alt sortiment degustat de mine acolo, medaliat cu aur în acest an la Sofia, cu aromă discretă și senzație de dulce datorită notelor de muscat și miere de tei, cu arome de coji de portocale și ananas, echilibrate de o ușoară amăreală tonică. Fiind un vin fresh, se poate consuma alături de aperitive și brânzeturi. Chardonnay, este un alt vin din gama Anca Maria, care se remarcă printr-o culoare galben-verzui strălucitoare cu note florale și arome de fructe copate. Gustul este echilibrat cu note fine de dulceață de piersici și gutui. Se poate servi cu mâncăruri ușoare pe bază de pește sau cu paste. Este un vin care se servește la o temperatură de 6-8 grade celsius.
Următorul vin degustat a fost Cabernet Sauvignon Blanc, un vin fresh galben cu reflexii roz, cu miros dulce de zmeură, trandafiri și căpșuni și un gust dulceag cu arome de migdale și nuci. Se poate asocia cu un pește făcut la cuptor, dar nu cu foarte multe condimente. Ar mai fi de amintit sortimentul Cuvee Primeur sec, care a obținut medalia de bronz în acest an la Sofia, un vin deosebit, un cupaj între Fetească Neagră, Syrah și Merlot cu arome din fructe de pădure, completate cu note de cafea și caramel. Fiind un vin fresh se poate consuma oricând la o temperatură de servire de 12-14 grade.
Ar mai fi de adăugat faptul că am fost primii care am încercat și un sortiment din acest an, o Fetească Neagră prin care nu trece lumina, vin scos dintr-un cazan de inox, un vin foarte bun care atunci când va fi terminat va fi senzațional. Adică în traducere liberă te va duce foarte ușor pe culmi nebănuite unde totul este frumos . L-am degustat și pe acesta, credeți-mă, este deosebit. Și nu este terminat!
Probabil ar mai fi multe de povestit despre Domeniul Vlădoi, vizita noastră a fost destul de cuprinzătoare, în sensul în care am avut parte de o prezentare a Domeniului, a procesului tehnologic de realizare a vinurilor și de o degustare care a pus în valoare toate informațiile dobândite. Însă cireașa de pe tort a fost gazda noastră, inginerul eunolog, cea care cu mult suflet și dăruire ne-a explicat despre absolut tot ceea ce trebuia să știm.
Domeniul Vlădoi se dorește a fi un punct de atracție turistic pentru cei care doresc să cunoască tradițiile și obiceiurile din Dobrogea, cultura și în cazul de față vinul dobrogean de Murfatlar, de la Siminoc. În viitorul apropiat se vor construi mai multe spații de cazare care să permită grupurilor organizate să petreacă mai mult timp în podgoriile Vlădoi, participând efectiv la procesul de naștere al vinului. In prezent se organizează excursii la cramă, sunt prezentate etapele de elaborare și de naștere a vinului, se pot degusta sortimente de vinuri care se servesc alături de aperitive reci.
Trimis de pepsi70ro in 28.10.16 15:52:59
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în #EXCURSII şi CĂLĂTORII.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@pepsi70ro: Am degustat prima din vinul povestit de tine! E... mmmm... Iar cu Pepsi (70) merge la marele fix!
@pepsi70ro:
Te rog, da-i Zoazorei gustarea si mie paharul, gol, din P02.
@pepsi70ro: Interesant! Nu auzisem de podgoria asta, ceea ce nu e de mirare, având în vedere că nu mă pricep deloc la vinuri, dar îmi voi informa soţul - cred că pe el îl va interesa şi mai tare.
Oricum, foarte bună ideea de a promova licorile autohtone (de orice fel) şi sper că şi alţi useri - fie ei bărbaţi sau femei (de ce nu?) - îţi vor urma exemplul.
Felicitări!
@elviramvio: Mai doamna Consul Elvira (moama, ce de pile consulare am! Sa-mi traiasca!), da de ce gol paharul? Ce, domnul Consul sot n-ar gusta un pic de vin? Ca cica-i bun, zice Domnul Consul Pepsi! Si-l cred!
@Zoazore:
Pai "domnu' consul" sot consort, gratargiu sef, posesor sef de Pici caruia i-a facut portie separat de la gratar, tocmai a consumat ceva si dacă le amesteca, stii tu! Ca mi-a placut articolul lui Ovidiu, ce sa spun, am au ce am cu drumurile vinului, asa o slabiciune, doar de gustat, inca nu m-am dat de gol pe aici! Sper sa ne mai scrie despre cramele dobrogene.
O zi frumoasa!
@elviramvio: Si nu numai dobrogene! De rest, va pup pe toti trei (Pici inclus!)
@pepsi70ro: In privinta preferintelor mele de vin eu spun doar "Recas, rosu, sec". Asta insa nu inseamna ca nu apreciez orice vin bun (sa nu fie dulce) si imi doresc si eu, chiar asa ca profan, o vizita la o crama, astfel incat, felicitari, votat cu placere.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 Și drumul face parte din concediu — scris în 21.10.24 de Pușcașu Marin din UM01065 - RECOMANDĂ
- Aug.2024 Poveste de la Marea Neagră — scris în 09.09.24 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Aug.2024 3 zile în Delta Dunării — scris în 29.08.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Dobrogea misterioasă- Cetatea Ibida, Muzeul Constantin Paraschiva, Capul Doloșman, Cetatea Orgame, Portul turistic Jurilovca — scris în 14.07.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 O zi pe plaiuri dobrogene — scris în 06.08.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Vizităm Dobrogea - partea a 2-a — scris în 27.09.23 de kemi27 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Vizităm Dobrogea - partea 1 — scris în 24.09.23 de kemi27 din BUCURESTI - RECOMANDĂ