GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pe urmele străbunilor în Dobrogea de Nord (I)
Totul a început într-o seară fierbinte din vara trecută, cu televizorul vorbind singur în timp ce-mi făceam de lucru prin casă. La un moment dat, ceva m-a făcut să apăs butonul telecomenzii şi să dau sonorul mai tare: era un reportaj despre vestigiile arheologice ale Dobrogei. Locuri care se aflau la doi paşi de oraşul unde m-au aruncat ale vieţii valuri (Galaţi), dar de care abia dacă auzisem până acum, în timp ce-mi căutasem fericirea turistică pe meleaguri mult prea îndepărtate…
Hotărâtă să recuperez cât mai repede timpul pierdut, am început să organizez o mini-expediţie întru re-descoperirea vechilor cetăţi nord-dobrogene. Vara începuse de mult, zilele de concediu fuseseră deja atent arvunite, aşa că nu ne mai rămânea decât să ne mulţumim cu un sfârşit de săptămână, pe cât posibil la început de toamnă, căci vremea bună mi se părea esenţială pentru reuşita acestui demers. Am stabilit ca localizare în timp primul week-end din septembrie. Am luat Google-ul şi hărţile la puricat şi mi-am făcut un traseu aproximativ, care includea vreo 15 locaţii; eram conştientă că nu aveam să le acoperim pe toate, dar… mai bine să fie, să avem de unde alege. (Îmi pare rău că am pierdut „harta” desenată pe un A4, era tare simpatică!).
Cazarea trebuia să fie musai într-o pensiune-ceva care să se asorteze cât mai bine tematicii excursiei. M-am gândit iniţial la Jurilovca, am găsit vreo 4-5 pensiuni, am scris mailuri, doar una mi-a răspuns, din păcate însă defavorabil. Tot răul spre bine, căci mi-am continuat săpăturile şi am dat în Enisala de o căsuţă tradiţională dobrogeană, cu doar 2 camere, cu sau fără mese incluse, pe care puteam s-o închiriem în totalitate la un preţ mai mult decât decent. Frecat mâinile, sunat proprietara, transferat un avans modic şi… aşteptat să treacă vremea!...
Şi vremea nu s-a lăsat prea mult rugată, şi a trecut, şi iată că a venit după-amiaza de vineri, când, după ce ne-am adunat de pe la trebile noastre (mai mult eu şi cu Tati, căci copiii încă îşi savurau ultimele zile de vacanţă), ne-am aruncat vreo 2-3 boarfe într-o valijoară, ne-am urcat în maşină şi am purces la drum. Am parcurs repejor cei aproximativ 20 km care ne despart de oraşul vecin şi prieten, Brăila, şi, imediat după indicatorul de intrare în localitate, am virat stânga spre bac. Pentru 21 RON, maşinuţa noastră, împreună cu şoferul ei (Tati) a primit dreptul de a traversa Dunărea, iar pentru încă 1,5 RON de căciulă, şi restul tribului, format din Mami (moi), Isteţica şi Băieţel. Pe bac, am reuşit să ne introducem deja în atmosfera de vacanţă, lucru care ne iese din ce în ce mai bine… Dunărea curgea liniştită la vale, „fără nici o supărare”, vorba cântecului, vegheată de câţiva pescăruşi gălăgioşi, iar soarele risipea norii care se adunaseră la un moment dat pe la prânz, spărgându-se în mii de diamante pe suprafaţa apei…
După debarcare, am lăsat în urmă câţiva copii scăldându-se la mal şi vreo doi cai păscând liniştiţi în peisajul bucolic, am făcut dreapta spre Măcin, pe care l-am străbătut cu ochii după vreun indicator care ne-ar fi putut îndruma spre Cetatea Arrubium, nu că am fi vrut să o vizităm acum, ne grăbeam să ajungem „La bunica, la Enisala”, dar poate la întoarcere… N-am văzut nici un indicator, am gonit mai departe, urmând parcursul DJ229, admirând domoalele coame ale Munţilor Măcinului, devenite un spectacol în aur şi aramă sub ultimele raze ale soarelui de sfârşit de vară! Nu ştiu de ce, dar în Dobrogea inima mea îşi încetineşte ritmul, timpul aproape că se opreşte în loc, de parcă m-am născut cândva, foarte demult şi clipa sfârşitului meu ar tinde către infinit, undeva, în viitor… Poate din cauză că spaţiile sunt largi, că muntele se topeşte în permanenţă în şes şi şesul se transformă în munte în goana cailor-putere, că istoria pare prezent şi ziua de azi pluteşte imponderabil între cea de ieri şi cea de mâine…
Atunci când frumuseţea apusului a devenit insuportabilă, ne-am oprit câteva minute pe marginea drumului să ne umplem sufletele de culori şi să ascultăm cântecul vântului tăindu-se în ciulinii înalţi… Am pornit apoi mai departe şi, după ce am depăşit localităţile cu iz lipovenesc Slava Cercheză şi Slava Rusă, am făcut stânga spre Enisala, ghidaţi de „inspirata” Helga (aşa o cheamă pe GPS-a noastră, pe majoritatea le cheamă Ioana, dar a noastră e mai cu moţ… nemţesc!) fără emoţii, deoarece drumul asfaltat părea să continue la infinit! fals însă, după câteva sute de metri asfaltul s-a terminat şi au urmat vreo 6-7 km de drum de macadam de care Tati şi azi îşi aminteşte cu un oarece cutremur… Plus că se impunea s-o sunăm pe doamna Paraschiva, proprietăreasa căsuţei, să ne îndrume şi semnal la telefon-ioc! Dar există un Dumnezeu al drumeţilor şi, ca ieşiţi dintr-o gaură neagră, am răsuflat uşuraţi când am văzut primele luminiţe ale satului şi când telefonul a prins a suna…
Despre căsuţa bunicii o să vă povestesc altădată, pe îndelete, căci merită. Pentru moment, trebuie să mă mulţumesc doar a vă spune că ne-am luat camerele în primire, am degustat bucatele delicioase pregătite de gazde special pentru noi, alături de un pahar de vin parfumat, am mai stat puţin la taclale, apoi am adormit cu gândul la şopârliţe diafane strecurându-se printre vechi pietre încinse de soare…
A doua zi dimineaţa, după un mic-mare-dejun servit nu chiar cu noaptea-n cap, că nu e genul nostru, am pornit să căutăm „pietroaiele” (da, prietene Dabatoare, şi Tati le zice tot ca mata). Direcţia Jurilovca şi, imediat ce am ieşit din Enisala, am şi zărit mândra cetate cu acelaşi nume tronând maiestuoasă pe un deal undeva în stânga. Dar, de emoţie (a se citi „de gură-cască”), am reuşit bineînţeles să ratăm drumul care ne-ar fi dus acolo! Nu-i bai, las’ că mergem mai departe, vedem întâi Orgame şi ne oprim la Enisala la întoarcere…
Până la Jurilovca sunt vreo 15 km, iar drumul asfaltat impecabil însoţeşte la oarece distanţă ţărmul lacului Razelm. După intrarea în localitate, există un indicator care te îndrumă s-o coteşti în stânga şi s-o ţii tooot înainte vreo 7 km în scopul declarat de a accesa vestigiile Cetăţii Orgame/Argamum. Şi aceşti 7 km sunt relativ asfaltaţi, dar cu siguranţă că asfaltul cu pricina a cunoscut şi vremuri mai bune. Însă peisajul… Peisajul! … Priceless! Vântul frământa apele argintii ale lacului, pe care săbii înalte de stuf încercau să-l apere de privirile noastre indiscrete; prin geamul deschis al maşinii pătrundeau miresmele delicate de flori de câmp şi de ierburi arse de soare, ca şi ţârâitul subţire şi discret al miilor de gâze…
După ce asfaltul s-a terminat, am mai înaintat puţin pe drumul de pământ, apoi am tras maşina oleacă mai hacana, lângă o gospodărie ţărănească ce părea părăsită şi lângă un panou care ne oferea câteva informaţii despre căutata cetate. Ne-am continuat expediţia pe jos şi, după vreo 10 minute de mers pe o potecă prăfuită, am ajuns la o mică plajă de pe malul lacului, unde doi tineri chiar se prăjeau la soare. Poteca urca în stânga şi promiţătoare ruine se profilau la orizont…
Cetatea Orgame este prima aşezare de pe teritoriul României atestată într-un izvor scris! Ha! Aşa-i că nu prea se ştie chestia asta? De fapt, reprezintă informaţia pe care o auzisem la TV şi care mă motivase să pornesc pe urmele argonauţilor, în căutarea lânii de aur, căci numele legendarilor cavaleri s-ar putea lega, prezentând oarece similitudini, de numele cetăţii. Se pare că aceasta a fost ridicată de colonişti greci din Asia Mică în sec. al VII-lea î Chr, pe locul unei vechi aşezări provenind din epoca bronzului. Multă vreme s-a crezut că cea mai veche cetate grecească de pe teritoriul ţării noastre ar fi Histria, dar sunt istorici care amplasează Orgame cam cu 100 de ani înaintea vecinei sale mai sudice şi mai bine cunoscute. Să ne amintim că prin acele vremuri lacul Razelm era un golf al Mării Negre, pe care îl chema Halmyris, iar promontoriul pe care se ridica mândra cetate, numit mai târziu şi până în zilele noastre Capul Doloşman, îi oferea acesteia o importanţă strategică de excepţie.
După cucerirea romană, numele cetăţii s-a schimbat în Argamum, aceasta continuând să se dezvolte timp de vreo 5-6 veacuri. Decăderea ei se leagă mai puţin de un capriciu istoric, cât de unul geologic, care a făcut ca depunerea de aluviuni să colmateze deschiderea golfului în mare şi astfel să se formeze lacul Razelm. Exclusă de pe o importantă rută comercială şi militară care lega Bizanţul de Cetatea Albă, Argamum a decăzut rapid, fiind acoperită încetul cu încetul de valuri de pământ, ca şi de valuri de uitare… Este meritul istoricului Vasile Pârvan ca, prin 1920, să localizeze vechea cetate Argamum, pomenită de cronici, pe malul Lacului Razelm, pe Capul Doloşman. Săpăturile arheologice au început nu după multă vreme (se vede treaba că România îşi găsea mai uşor resurse financiare pentru istorie şi adevăr pe acele vremuri…). Au fost scoase la lumină porţiuni de ziduri, 4 biserici paleocreştine, ca şi cel mai vechi mormânt grecesc din bazinul pontic (jumătatea sec. al VII-lea î Chr); de asemenea, tot felul de artefacte, ca bucăţi de ceramică, obiecte din metal şi sticlă, ca şi câteva dintre celebrele „vârfuri de săgeată”, nişte precursoare ale monedelor, confecţionate din bronz, cu rol de obiecte de schimb. Cercetările arheologice au fost zădărnicite de începerea celui de-al doilea război mondial, dar s-au reluat prin anii 60. Bună parte din cetate este încă sub pământ, se pare că ceea de vedem noi azi reprezintă doar „glazura” tardivă, romană, ridicată peste fortificaţiile greceşti.
Ne-am plimbat şi noi printre pietre şi ierburi, cu vântul în plete, preţ de un timp care nu poate fi măsurat cu măsurile obişnuite, ascultând când şoaptele străbunilor, răzbătând din adâncuri, când mugetul valurilor care se izbeau furioase în promontoriu. Turişti nu erau prea mulţi, nu mi-a fost prea greu să-mi imaginez corăbiile încărcate cu miere, vin, ulei sau peşte sărat ancorând în micul port al cetăţii sau preoţii îmbrăcaţi în straie fluide înălţându-şi rugile către cer…
Întorşi la maşină, am urmat drumul înapoi spre Enisala, nu înainte de a ne fi rătăcit un pic în mod voit pe străduţele Jurilovcăi, admirând casele cu cercevele albastre şi acoperişuri de stuf, cu grădini pline cu flori de toate culorile. Cetatea Enisala ne-a fascinat privirile încă din depărtare şi, de data asta, am fost atenţi şi am apucat să facem la timp dreapta, în direcţia sa. Cetatea Enisala este una dintre cele 22 de cetăţi româneşti (dar singura din Dobrogea) care beneficiază de promovare turistică în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene, desfăşurat în perioada 2009-2013 pe numele său „Cavaler în ţara mea”. Ca urmare, drumul de acces la cetate, în lungime de vreo 2 km, a fost impecabil asfaltat şi, la poalele dealului pe care se înalţă mândrul edificiu a fost amenajată o parcare destul de încăpătoare. Din parcare, am urcat încă vreo 500 m pe o alee asfaltată şi ea până la baza cetăţii, unde era improvizată o tarabă unde un nene vindea bilete (nu mai ştiu preţurile, dar modice), precum şi oarece suvenire.
Există şi un panou informativ, desigur, dar cam jumulit, săracul; probabil că în vremurile lui de glorie trona mândru cocoţat pe un stâlp, dar acum noi l-am găsit pe jos, sprijinit între pietre, să nu cadă. Cetatea s-a numit iniţial Pambola sau Bambola, nume dat de negustorii genovezi care au ridicat-o pe locul unei vechi aşezări getice, ulterior bizantine, după ce în sec. al XIII-lea obţinuseră monopolul comerţului pe Marea Neagră în urma tratativelor pe care le-au încheiat cu despoţii din familia lui Dobrotici. Fortificaţia avea 8 turnuri de apărare şi ziduri înalte de peste 10 metri, iar amplasarea sa pe un deal stâncos, înconjurat aproape în totalitate de ape, o făcea (aproape) de necucerit. Vă amintesc că pe vremea aceea lacurile Babadag şi Razelm erau unite şi reprezentau de fapt un golf al Mării Negre, astfel încât Enisala era un bastion de apărare atât a drumurilor terestre, cât şi maritime.
Numele ei a apărut prima dată într-o cronică din sec al XV-lea, în contextul în care cetatea fusese cucerită de Baiazid I în campania din anii 1388-1389. Turcii au denumit locul pe limba lor: Yeni Sale, în traducere liberă Satul Nou. În 1396, Mircea cel Bătrân a cucerit nordul Dobrogei şi, împreună cu el, şi Cetatea Yeni Sale, incluzând-o în sistemul defensiv al Ţării Româneşti. Sultanul Mehmet I o recucereşte şi instalează în ea o garnizoană otomană, dar vremurile de glorie ale Enisalei încep să apună încet-încet pe măsură ce lacurile Razelm şi Babadag se separă între ele şi amândouă de mare.
E destul de greu să-ţi imaginezi în zilele noastre, privind unicul turn conservat şi vestigiile zidurilor de apărare, măreţia trecută a edificiului. Vizita în interiorul fortificaţiei nu ne-a luat prea multă vreme şi pe mine, una, nu m-a atins aşa cum a făcut-o precedenta Orgame. Mai mult mi-a plăcut perspectiva „din avion” asupra dealurilor terasate, a podişului şi a lacului Babadag! De vis!
Următoarea oprire am făcut-o nu prea departe, în centrul satului Enisala, la „Gospodăria ţărănească conservată in situ”, aflată pe drumul care străbate localitatea, pe partea stângă cum te duci spre Babadag şi semnalizată corespunzător. O curte plină de milioane de flori şi gâze zumzăitoare, o fântână lângă poartă, o căsuţă-Cenuşăreasă în faţă şi o casă-Regină în dreapta, văruită în alb, cu cercevele albastre, cu pridvor şi fronton triunghiular alcătuind o dantelă în lemn, vopsită în albastru şi roşu… Complexul aparţine de Institutul de cercetări eco-muzeale din Tulcea, se vizitează zilnic, mai puţin luni şi marţi, între 10 şi 18, contra unui tarif modest: 4 RON de adult şi 2 de copil; dacă vreţi să pozaţi, trebuie să mai scoateţi de la teşcherea 10 RON, iar pentru filmat, încă 30. Există o doamnă drăguţă care vă eliberează biletele şi care vă însoţeşte pe parcursul vizitei, oferindu-vă o sumedenie de explicaţii interesante.
Complexul se vrea (şi reuşeşte cu brio!) a re-crea o gospodărie tradiţională dobrogeană completă, adunând – urma să vedem – într-o singură incintă, toate meşteşugurile zonale. Vizita a început cu „casa mică”, formată dintr-o singură încăpere, destinată bătrânilor casei şi activităţilor de zi cu zi, mai ales pe parcursul verii. Podelele sunt acoperite integral cu preşuri ţesute, o carpetă înconjoară pereţii ca un brâu la mijlocul distanţei dintre duşumea şi tavan, iar partea de sus a acestora e decorată cu frumoase ştergare brodate. Piesele de mobilier sunt simple şi utile: un pat acoperit de laviţă, o ladă de zestre pictată cu flori albastre, o vatră de gătit, dar şi încălzitoare în nopţile lungi de iarnă.
Am traversat curtea plină de flori şi am pătruns în „casa mare”. N-am zăbovit prea mult la umbra bine-cuvântată a prispei, ci am păşit în tindă, decorată şi ea cu ţesături tradiţionale; ne-a întâmpinat „bebeluşul” casei, dormind cuminte într-un leagăn de lemn. În dreapta, într-o bortă, cuptorul de pâine, care îndeplinea şi funcţie de sobă. Planul casei era identic cu cel al căsuţei în care ne cazasem: din tinda centrală se fac cele 2 camere, de-o parte şi de alta. Cea din stânga se cheamă „casa”, servind membrilor familiei, iar cealaltă este „casa frumoasă”, cum ar veni camera de oaspeţi. Am remarcat în amândouă paturile de scândură, mai mult late decât lungi, în care membrii familiei dormeau „de-a latul”, unul lângă altul, fără fiţe şi fasoane. Cearşafurile sunt din in şi bumbac, carpete de lână acoperă în mare parte pereţii, având rol decorativ, dar şi de încălzire, icoanele sunt încadrate de ştergare din borangic brodate cu motive a căror simbolistică nu e greu de priceput: bărbaţi călare plecând la oaste, femei aşteptându-i, lebede, orătănii din bătătură, flori şi frunze.
Ieşim în pridvor şi doamna muzeograf ne mai descoperă o încăpere a casei-regină, cu rol de bucătărie de iarnă şi de cămară. Aceasta adăposteşte şi războiul de ţesut.
Urmează apoi anexele: grajdul, şopronul şi hambarul, în prezent amenajate a expune tot felul de unelte şi maşinării folosite în gospodăriile dobrogene. Practic, toate meşteşugurile mai vechi sau mai noi sunt reprezentate: pescuitul, albinăritul, tâmplăria, brutăria, dogăria, vinăria (!) şi altele de care probabil am uitat. Mi-a plăcut în mod deosebit o colecţie de căruţe dobrogene pictate, şi în special aceea folosită pentru plimbările la zile de sărbătoare.
Pe latura din spate a casei mari se află un imens spaţiu de depozitare numit „chiler”. Tot în această zonă se poate admira de aproape acoperişul de stuf, care coboară în pantă abruptă până la nivelul înălţimii unui om. Din loc în loc, descoperim cuiburi de păianjeni şi doamna muzeograf ne povesteşte că aceştia sunt vajnicii apărători ai acoperişului, halind toate ignorantele de gâze care ar intenţiona să ronţăie stuful. Respect, păienjeneilor!
Nu plecăm fără să dăm o raită şi pe la coteţul găinilor, magistral împletit din răchită, ne luăm rămas-bun de la doamna ghid şi, răsuflând mulţumiţi, ne reocupăm locurile din maşină. Ne îndreptăm spre Babadag, unde ni se va proba faptul că socoteala din târg nu se potriveşte totdeauna cu cea de acasă… Dar să nu anticipăm!
Rog webmaster-ul a ataşa următoarea ilustraţie muzicală:https://www.youtube.com/watch?v=ppplvt4J0vI
Trimis de crismis in 21.03.15 10:41:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în #EXCURSII şi CĂLĂTORII.
31 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
31 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
-
Împreună cu promisa-i / promiselei-i continuare /~ări, articolul a fost deasemenea — & evident — selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie
Am vrut să votez primul, așa, de-ambiție, numai că, până terminai de citit, mă depășiră ăilalți, fie la ei! Bre, frumos mai scrii!!! Acuma chiar nu poci scrie mai multe, ma urc in masina fiie-mii să i-o duc la București, când m-oi întoarce o să fac analiză de text!
@crismis -
Printre primele mele impresii scrise de mine pe acest sait, au fost și cele despre Cetatea Enisala. De fapt, cu greu pot fi ele numite ”impresii”, sunt mai degrabă doar două vorbe, scrise pe vremea când saitul era la început, la fel și utilizatorii acestuia și încă nu se stabilise un ”stil” de scriere a impresiilor.
Oricum, acum este cu totul altceva, lucrurile au avansat foarte mult, iar impresiile tale dovedesc din plin acest lucru.
Mulțumesc pentru aducerea aminte. Mă bate gândul să dau și eu o raită în vara asta pe-acolo. Cât despre Cetatea Orgame, nici nu auzisem.
@Costi: Asa am patit si eu. De Enisala parca-parca stiam ceva, de Orgame am auzit prima data in seara aceea de iulie, la televizor. Si cand am aflat ca e prima asezare documentata scris de pe teritoriul tarii, ... am pus capul in pamant de rusine si am trecut la actiune.
Foarte frumoasă descriere a unei zone de care sunt legat sufletește!
Deși am străbătut Dobrogea de la un capăt la altul, tatăl meu fiind din Babadag, la Enisala nu am ajuns.
Am trecut acest obiectiv în agenda mea turistică.
@traian. leuca: Multumesc!
Inca doi pasi de la Babadag si... hop la Enisala!
@căpcă1: Multumesc, stiu ca ma apreciezi, dar nu strica sa-mi repeti... again and again and again...
@crismis: Foarte interesant periplul tău dobrogean. Iată că ați reușit să găsiți ceva „pietre” (să știi că nu-mi asum paternitatea "expresiei" ) și pe la noi, din păcate mai puțin mediatizate și, în consecință, vizitate. De multe ori am sentimentul că mi-am părăsit țara pentru a vedea ruinele altora .
Mi-au plăcut foarte mult și pozele, și peisajele, și pietrele, dar mai ales gospodăria din Enisala. Te felicit pentru călătorie, o pun și pe asta de interminabila listă cu obiectivele pe care îmi doresc să le văd. Eu am descoperit, mai demult, aproape din greșeală niște mănăstiri dobrogrene foarte frumoase care ascund o istorie răvășitoare. Am luat și o iconiță de la mănăstirea Celic Dere. Să nu uităm vinul de Niculițel
@Dabator: Da, numai intre Galati si Tulcea sunt 3 manastiri extrem de frumoase, le-am vizitat mai demult, dar cred ca o sa le mai aprofundez intr-o zi... Si multe, multe alte locuri interesante. Din pacate, Dobrogea este oarecum neglijata din punct de vedere turistic (exceptie facand litoralul si Delta Dunarii), nu toate drumurile sunt bine intretinute sau semnalizate, greu gasesti o cazare decenta sau un restaurant. Dar poate tocmai faptul ca isi pastreaza "salbaticia" o face atat de fascinanta
@Dabator -
”Să nu uităm vinul de Niculițel
Eu nu-s lămurit :ăsta-i mănăstire sau iconiță?
În altă ordine de idei, promit că-mi iau votul înapoi dacă foarte plăcutul review nu va fi urmat de unul în care ne va povesti de vizita la Histria...
@johnnyredlabel: Ma deconspir de pe acum, cu riscul de a ramane fara un vot si de a dezamagi o parte a publicului: NU am fost la Histria de data asta, o vizitasem acum vreo 5-6 ani. Acum am avut damblaua de a cauta cetatile... sa la spunem mai putin cunoscute... Ce am cautat si, mai ales, ce am gasit ramane de vazut!
@crismis - Fotografiile sunt super, mai ales cele de la Enisala. Gospodăria țărănească e pe lista mea de vizitat, categoria muzee ale satului în aer liber. Cred că cetatea Enisala este cea mai frumoasă din Dobrogea, mi-a plăcut foarte mult. Umbra zidurilor era atât de răcoroasă în miez de vară. Cu mulți ani în urmă drumul dintre Enisala și Jurilovca era făcut praf, am mers mai mult pe drumul paralel de pe câmp - din cauza poligonului din zonă și a „mașinăriilor” de război ce mergeau acolo.
@johnnyredlabel; O să-ți dea chiar @crismis votul înapoi la următorul review al tău . Chiar, când, căci mi s-a făcut un pic de dor de Grecia...
@tata123: Multumesc pt vizita!
Da, acum zona beneficiaza de drumuri ok, desi daca-ti tuna sa te abati in stanga sau in dreapta, nu stii peste ce dai! Noi am nimerit (voi povesti) si pe drumuri mai neprietenoase, din pacate Dobrogea inca e plina de asa ceva. Iar in interiorul localitatii Jurilovca, toate drumurile sunt de macadam, doar cel principal e asfaltat.
Foarte, foarte interesant! Abia astept continuarea! felicitari pentru ideea de a Vizita asemenea locuri!
@buterfly: Multumesc, Fluturas! Continuarea... e la dospit!
Să zic iar cît de mult îmi place Dobrogea, deja aș suna ca o moară stricată. Sa laud articolul, după atîtea ecouri de bine, aș părea un plagiator.
Așa că trec la întrebări pragmatice: de ce nu ați trecut cu bacul din Galați? E mai bine din Brăila? Acu 15 ani am trecut și eu pe acolo, și am ales tot Brăila, la sfatul unui autostopist care mi-a motivat nu mai știu ce, dar nu am verificat informația și în plus sînt totuși 15 ani. De asta sînt curios, și poate fi util și altora, care e treaba cu traversările acolo? E mereu de preferat Brăila, sau depinde de... ?
Și mai sînt curios dacă a citit cineva în copilărie basmele lui Al. Mitru din „În țara legendelor”, unde era un ciclu despre Apuseni, unul despre locuri diverse din țară și unul despre Dobrogea. Cred că de acolo mi se trage, așa am devenit conștient de existența Dobrogei. În poveștile lui Mitru apar și prințesele Sulina, Manga, Heracleea, Taița, și vitejii Gheorghe, Consul, și dracul Dolojman, care făcea multe fărădelegi și neajunsuri pescarilor de pe țărmuri, pînă a fost transformat într-o stîncă, apare și istoria lui Tekir și alte întîmplări fabuloase, istorisind despre locurile Dobrogei, așa cum și le-a imaginat Al. Mitru.
Cînd am avut permis de conducere și am căpătat acces la un Oltcit (în bună stare), am și început să aleg drumuri ocolite ca să ajung la mare și să descopăr satele dobrogene, căruțele cu măgăruși, gardurile joase de piatră, platourile calcaroase și exotica stepă.
Deci: care e treaba cu bacul?
@abancor: Am citit ecoul tau pe la pranz, dar nu prea am stiut ce sa-ti raspund, caci nu sunt eu soferul. Asa ca am asteptat sa ma intalnesc cu Tati si el mi-a confirmat ceea ce banuiam: vara e mai liber pe la Braila, Dunarea e mai ingusta decat la Galati si traversarea dureaza mai putin. In plus, e mai "de-a dreptul" sa treci pe la Braila cand o iei spre sud, spre Constanta, pe cand daca vrei sa ajungi la Tulcea, e mai scurt pe la Galati.
Preturile sunt comparabile: 18 RON la Galati/ 21RON la Braila pt masina cu sofer si 1,5 RON de persoana pt ambele. Tati zicea ca bacurile de Galati merg si noaptea, spre deosebire de cele de Braila, dar m-am uitat pe site-uri si am constatat ca ambele organizeaza si curse de noapte, bineinteles, contra unei sume respectabile.
... Cat despre basmele de care ai amintit... nu cred ca le-am citit, doar "Legendele Olimpului", dar... niciodata nu e prea tarziu pt povesti!
Salutare salutare, onorata adunare, e ceva vreme de cind n-am mai trecut pe aici.
Deci, eu sint cu... "zuperbonusul"??? ca asa mi-a zis calculatorul. Deci se dau mai multe? Ia uite frate, s-a schimbat lumea cit am lipsit... Chiar tre sa dau op raita pe sait, sa vad ce a mai schimbat Cornel... Mai e Cornel? !
Deci, sint impresionat. Frumos scris, placut la citit, despre locurile care imi plac mie.
Nu stiu voi cum sinteti, eu asa am un feeling de serenitate cind ma intorc de prin tara si trec Dunarea, la Braila sau la Giurgeni... Se linisteste totul dintr-o data, si traficul si agitatia si peisajul... Ma simt acasa imediat cum trec Dunarea. Ma rog, la Giurgeni feelingul asta iti vine abia dupa ce iesi din Hirsova si o iei spre Tulcea, la stinga. (Pisici la stinga, e inainte, dar asa vine vorba, miticii de Cta cica merg inainte)
Multumiri, Crismis.
@sirbuvio: Multumesc pt vizita! De acord cu treaba cu serenitatea! Te inteleg foarte bine, desi m-am nascut pe cu totul alte plaiuri. Dar te inteleg poate pt ca de la fereastra locuintei mele vad Dunarea curgand in fiecare zi, iar dincolo de ea, misteriosii Munti ai Macinului...
am făcut dreapta spre Măcin, pe care l-am străbătut cu ochii după vreun indicator care ne-ar fi putut îndruma spre Cetatea Arrubium, nu că am fi vrut să o vizităm acum, ne grăbeam să ajungem „La bunica, la Enisala”, dar poate la întoarcere… N-am văzut nici un indicator
Să ştii că şi eu l-am căutat şi nu l-am găsit, şi jur că am locuit în oraşul ăla 19 ani neîntrerupt =)
Dar la vară o să încerc să ajung şi o să fac câteva poze la ce se mai vede
Scrierile despre Dobrogea pe mine mă ung la suflet, aşa că te felicit pentru itinerarul ales... E o zonă incredibilă şi chiar merită explorată...
@abancor. Hop şi eu cu un răspuns întârziat. Trecerea Dunării de la Brăila la Smârdan are mai multe avantaje:
1. trecerea durează destul de puţin: max. 10 minute;
2. poţi alege între mai multe bacuri, aşa că nu pierzi prea mult timp aşteptând. Când se încarcă cu suficiente maşini, au şi pornit către celălalt mal;
3. se fac şi curse speciale (din câte ştiu eu) noaptea, dacă ai banul la tine ;
4. Distanţa până la Tulcea se face în 1.30h-2h, timp mediu, şi ai două trasee: unul prin Isaccea (rută pe care poţi pleca şi dacă treci cu bacul la Galaţi-23 August - de aici scuteşti doar vreo 10-15 minute faţă de bacul de la Brăila) şi a doua rută via Horia, Cerna.
Şi revin cu o completare... Se pare că se va construi totuşi mult-aşteptatul pod peste Dunăre în zonă! Cred însă că se va duce o parte din farmecul călătoriei către meleagurile dobrogene. Experienţa bacului te pregătea pentru tot ce urma să descoperi... Pentru mine cu siguranţă va fi o pierdere...
Mersi, am înțeles cum stă treaba cu bacul și Brăila!
Serenitatea aia despre care vobiți toți o resimt și eu, deși nu sînt de prin partea locului. Într-adevăr, după Hîrșova, cînd o cotești „înainte” spre Tulcea, parcă intri în altă lume.
@arru: Indicatorul exista, dar pus pe directia de mers dinspre Horia. Cand ne-am intors din "expeditie", l-am vazut relativ usor, ba chiar tin minte ca sunt mai multe indicatoare pe strazile Macinului care te duc la marele fix taman sub delusorul cu cetatea.
@crismis - Asta o sa ma ajute si pe mine
Eu stau la intrarea in oras dinspre Smardan. Nu am fost curioasa sa privesc invers Mersi de pont
Superb. si eu sunt dobrogean. am facut liceul in babadag. mi-ai trezit amintiri dragi
Ile
@crismis:
@fenoghenilie: Eu sunt nascuta pe alte meleaguri (romanesti), dar fiecare coltisor dobrogean ma fascineaza si ma cheama! Muzica populara dobrogeana, cu toate influentele ei orientale, mi se pare una dintre cele mai de pret comori ale folclorului romanesc.
Ma bucur mult ca vorbele mele ti-au redesteptat amintiri placute!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 Și drumul face parte din concediu — scris în 21.10.24 de Pușcașu Marin din UM01065 - RECOMANDĂ
- Aug.2024 Poveste de la Marea Neagră — scris în 09.09.24 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Aug.2024 3 zile în Delta Dunării — scris în 29.08.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2024 Dobrogea misterioasă- Cetatea Ibida, Muzeul Constantin Paraschiva, Capul Doloșman, Cetatea Orgame, Portul turistic Jurilovca — scris în 14.07.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 O zi pe plaiuri dobrogene — scris în 06.08.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Vizităm Dobrogea - partea a 2-a — scris în 27.09.23 de kemi27 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Vizităm Dobrogea - partea 1 — scris în 24.09.23 de kemi27 din BUCURESTI - RECOMANDĂ