Primăvara într-un colț de Dobrogea

TIPĂREȘTE

Dobrogea se vede superb primăvara! După un an, am revenit pe pământurile dobrogene și am descoperit încă un crâmpei din aceste plaiuri scăldate de apele Dunării. Ne-am cazat tot la căsuțele de pe malul Dunării Vechi, la Zander House (vezi impresii) și de acolo am pornit în explorare. În Dobrogea încă mai există locuri ascunse de ochii turiștilor, puțin sau deloc amenajate, dar pitorești prin naturalețea lor și prin senzația de timp încremenit.

Dobrogea „ascunsă” se remarcă printr-un un alt tip de frumusețe: spațiu larg, liniște, piatră veche și senzația de teritoriu neatins. Senzația este dată și de renașterea naturii, de drumurile județene bine asfaltate și cu trafic minim, de apusurile fascinante de soare, de urmele vechilor cetăți, de oglinda scânteietoare a fluviului.

Nu trebuie să căutăm mereu locuri spectaculoase, peisaje instagramabile sau obiective intens promovate în social media, ci doar să ne bucurăm de tot ce apare în fața ochilor noștri. Vom fi surprinși de câtă frumusețe ni se dezvăluie chiar și în locuri simple.

Lacul Iacobdeal

Câmpurile verzi, pigmentate de petele de culoare ale florilor, ne însoțesc spre localitatea Turcoaia, la marginea căreia se află un lac rezultat în urma activității umane – exploatarea granitului. Acolo unde omul distruge, Natura reclădește – a apărut lacul, puțină vegetație pe vreo două laturi.

Cunoscutul geograf Ion Simionescu descria astfel zona: Șoseaua trece peste un prag de piatră bătrână, la capătul căruia, spre Dunăre, se înalţă un moşuroiu de granit, vestitul Iacobdeal, de unde se poate avea cu o mică osteneală, una din priveliştile cele mai largi asupra Bălţii Brăilei, numai sălcii, ghioluri şi canale. Spre apus, înecat în ceaţa zării, amestecată cu aburii pământului răscolit de plug, se întinde mănosul șes al Bărăganului. (Viitorul, aprilie 1925) Același profesor ne prezintă viața coloniei miniere: După câteva slabe valuri pământeşti suite şi coborâte, se zăreşte la poalele dealului ce a luat mari proporţii, un sătişor cu case dese, strânse grămadă în jurul rănilor pe care omul le face in munte. E colonia cosmopolită a cioplitorilor de granit, veniţi din toate părţile lumei. Cât poate face o piatră folositoare! Dintr-un loc pustiu, neproductiv, ca sub puterea de atingere a unei baghete magice, a răsărit un sat plin de viaţă, cu case acoperite cu tablă, cu şcoală, cu spital, un contrast viu faţă de satul Turcoaia, aşezat dincolo de deal, cu casele lutuite, acoperite cu stuf, cu garduri de papură, pe care se agaţă trunchiul târâtor al tidvelor ce dau fructele în formă de urnă, întrebuinţate ca vase. Prin cioplirea granitului căutat, s-a născut din pământ viaţă, un furnicar de oameni, adunaţi de nevoi de pretudindeni. De o parte liniştea adâncă a stepei nepopulate, icoana vremurilor trecute, de alta colţul acela plin de mişcare, unde cântecele italienilor se amestecă, cu huruitul vagonetelor, cu şuerul maşinelor, cu loviturile ciocanelor, cu bubuitul dinamitei. Și colosul de lavă întărită, născut prin focul adânc al pământului, stă neclintit asemenea unui elefant ce doarme liniştit, nesupărat de împunsăturile muştelor ce-şi caută hrană în crăpăturile pielei groase. (Convorbiri Literare, nr. 1,1910)

La 1928 se scria în presă: Tot Dobrogea e aceea, care prin munții ei de granit va trebui să ne ajute cât de curând sa refacem și să completăm pavagiul Capitalei, cu minunatul granit de Iacobdeal și Turcoaia. (Curentul, octombrie 1928)

Cariera de piatră de la Turcoaia a apărut la 1895, pe etaje cu fața spre Dunăre, mușcând din muntele Regele Carol I, iar la 400 m înălțime s-a deschis ulterior cariera Iacobdeal, nume preluat de întreg „muntele” (Sus, la 400 metri, sub pereţii abrupţi ai masivului stâncos din care dinamita, târnăcopul şi ciocanul au smuls şi sfărâmat rocă cu rocă, săpând răni adânci în uriaşul trup vânăt închis de granit, oameni cu brațe de oțel sparg blocurile colțuroase și le prelucrează în piatră brută de pavaj, de construcție sau de zidărie – Dimineața, octombrie 1935).

La 1907, inginerul C. Osiceanu, scrie într-un articol că exploatarea de granit de la Iacobdeal, de pe muntele Carol I, aparține comunei București, dar este concesionată lui V. Ștefănescu din Brăila. În carieră lucrau 165 români, 123 italieni, 23 muntenegreni, 12 bulgari, 5 nemți și 4 otomani. Colonia avea o școală mixtă, farmacie, agent sanitar, o cantină cu sală de joc și scenă de teatru, o orchestră compusă din lucrători. (Petrol, mine și industrie, nr. 12,1907). Imagini vechi găsiți aici: adevarul.ro/stiri-locale/ ... ei-2371932.html.

După un secol de exploatare, până în 1999, un filon dur de rocă și infiltrațiile unor izvoare subterane au întrerupt lucrările. În câțiva ani cuva adâncă de circa 30 m s-a umplut cu apă formându-se lacul ce îl vedem azi. Urmașii italienilor, cunoscuți cioplitori în piatră, au continuat să își ducă viața în zona localității Greci (adevarul.ro/stiri-locale/ ... ci-1652464.html)

Azi, lacul Iacobdeal este concesionat și pe malul lui s-a organizat un camping, loc de popas și relaxare (laciacobdealcamping.ro). Accesul costă 5 lei/persoană, iar la fața locului există un bar de unde se pot cumpăra băuturi și cafea (posibil și grătare vara). Oaspeții au la dispoziție o terasă exterioară, foișoare și șezlonguri în anotimup cald (35 lei/bucata).

Peisajul este inedit: înălțimi stâncoase, apă cu nuanțe de albastru (în funcție de starea vremii), o arcadă de piatră chiar pe mal, pâlcuri restrânse de stuf (pe malul nordic) și vegetație pitică – arbuști pe malul sudic.

Drumul de acces nu este de speriat, din momentul desprinderii de DJ 222H avem circa 2,8 km de drum pietruit (se observă că a fost asfaltat cândva); sunt prezente indicatoare către lac.

Mănăstirea Cerbu

Soarele ne însoțește vesel până în zona pădurilor ce înconjoară localitățile Topolog, Ciucurova, Atmagea și Fântâna Mare. La intersecția DN 22A cu DN 22D, vedem popasul și pensiunea Izvorul Cerbului, după care virăm la stânga pe cel de-al doilea drum național menționat, spre Brăila. Nu foarte departe se desprinde un drumeag neasfaltat, pe lângă pădure și costișa dealului; o arcadă de piatră cu numele mănăstirii ne indică faptul că pe acolo ajungem la lăcașul de cult, sunt circa 750 m de drum pietruit, îngust.

Piatra de temelie a Mănăstirii Cerbu a fost pusă în anul 2000, pe un teren donat de familia unui inginer. Numele așezământului religios probabil că are legătură cu populațiile de cerbi lopătari și căpriori care trăiesc în aceste păduri. Au fost semnalate și exemplare de cerbi carpatini care au găsit un habitat prielnic în zona ce comunică la nord cu Munții Dobrogei. De asemenea, mănăstirea se ocupă și de pomenirea prizonierilor de război germani care ar fi fost închiși într-un lagăr din preajma localității Ciucurova – în 2011 s-a ridicat o cruce comemorativă în apropierea mănăstirii.

Mănăstirea nu este foarte mare, biserica cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci” este în construcție, iar în preajma ei se ridică mai multe clădiri cu rol administrativ și gospodăresc. În schimb, așezarea monahală este cunoscută pentruDrumul Crucii – o alee în zig-zag care urcă pe coasta dealului, presărată cu mai multe troițe-paraclis; în vârful pantei, pe o platformă, se înalță o capelă care va purta hramul „Denia celor 12 Evanghelii” (interiorul este în lucru). Înaintea celor 9 troițe se află o construcție asemănătoare, cu rol de clopotniță.

Dacă primele etaje ale aleii sunt betonate și prevăzute cu trepte, marea parte a traseului este cărare acoperită cu iarbă. Urcușul nu este solicitant pentru persoane sănătoase, nu te aleargă nimeni, plus că faci popas la fiecare troiță pentru a vedea picturile de pe pereți.

Priveliștea este frumoasă; verdele crud al pădurii și zborul iute al rândunelelor ne încântă, iar liniștea și contextul religios ne liniștesc sufletul.

Bacul Frecăței și Cetatea Beroe

Am fost mereu atras de ambarcațiuni, de traversarea apelor cu ajutorul bacurilor sau feriboturilor astfel că m-am oprit 20 de minute și la bacul Frecăței. Am mai scris la un moment dat un articol dedicat bacurilor ce traversează Dunărea (vezi impresii). Comuna Frecăţei este situată în Balta Brăilei din Insula Mare a Brăilei, pe stânga brațului Dunărea Veche. În zonă sunt câteva sate a căror legătură cu restul țării se efectuează doar pe calea apelor.

Brațul Măcin al Dunării (sau Dunărea Veche) are o albie îngustă în zona satului Frecăței, lucru ce facilitează traversarea rapidă a fluviului. Conform „Mersului vapoarelor de pasageri pe Dunare a NFR” (Serviciul Navigației fluviale Române, înființat în 1890), valabil din 22 mai 1932, printre cursele de vapoare de călători pe Dunăre se număra și cea de pe ruta Brăila – Piatra – Frecăței (plecarea din Brăila la 08.40, din Măcin la 10.00 şi sosirea la Piatra- Frecăţei la 13.45). În 1972 exista navă de pasageri de la Galați la Piatra Frecăței (cu plecarea zilnică din Galați la ora 14.00 și sosirea la destinație la ora 16.10). Cred că astăzi nu mai există aceste curse.

Bacul sau podul plutitor, ca modalitate tradițională de traversare a fluviului, probabil are o istorie locală veche. În epoca contemporană au apărut bacurile împinse de remorchere, singurul mod de a ieși/intra pe Insula Mare a Brăilei.

Ajunși în zona de îmbarcare/debarcare vedem trei bacuri ancorate la mal, alături de cele trei remorchere mici. Nu există amenajări speciale, totul se desfășoară direct pe plaja de nisip, iar vaporașele sunt vechi și ruginite.

Aproape de trecerea peste fluviu se află un indicator specific de monument: Situl arheologic Cetatea Beroe. Panoul-săgeată arată către o înălțime înierbată care domină de la circa 30 m înălțime bătrânul fluviu. Bineînțeles că nu exista nici o cărare (nu mai vorbesc de alee) care să mă ajute să urc, iar vegetația înaltă nu îmi inspira încredere, mai ales că văzusem un șarpe pe șosea, ceva mai devreme.

Ce aș fi putu vedea sus? Urmele unei cetăți romano-bizantine, a unei așezări bizantine modeste și o necropolă plană de mari dimensiuni. Săpăturile arheologice din anii 1970 și 1998 au scos la iveală morminte, locuințe modeste, unelte, ceramică comună, obiecte de podoabă fără mare valoare.

Imagini aeriene puteți vedea aici: info-delta.ro/obiective-i ... -ostrov-89.html. La fața locului nu există niciun panou informativ, iar ruinele sunt, cel mai probabil, acoperite aproape în întregime de vegetație

Concluzii. Dobrogea „ascunde” multe locuri încântătoare, istoria ei este complexă, iar natura devine îmbietoare primăvara. M-am bucurat de aceste mici incursiuni și, în ciuda neajunsurilor din punct de vedere turistic, recomand cu încredere plimbările pe meleaguri dobrogene.

Alegeri inspirate!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 15 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI