GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Recunosc, primul criteriu după care am căutat hotelul a fost ca el să fie în apropierea Gării de Nord, lângă o stație de metro și cu un preț cât mai bun. Destul de pretențioasă căutarea mea, dar cu final fericit. Eram deja fan Ibis, însă acolo, pentru perioada solicitată tariful era aproape dublu față de cât am găsit la Hello. Ce să mai, am rezervat pe booking pentru o noapte iar toate aceste formalități au mers șnur.
Prețul camerei a fost de 125 lei, cu tot cu reducerea de 10% oferită de booking.
Hello Hotels face parte din lanțul hotelier Continental, fiind primul hotel de 2 stele din București, inaugurat în urmă cu 10 ani.
Consider că are o poziționare excelentă, foarte aproape de Gara de Nord și de stația de metrou, cu acces facil în majoritatea punctelor de interes din București.
Am avut camera la etajul 7, orientată în partea din spate a Căii Griviței, mai liniștită, dar mai tristă. Către spatele hotelului Ibis și câteva garaje uitate de vreme.
Camera mi-a plăcut foarte mult, am stat la hoteluri de 3 stele care nu aveau confortul pe care l-am întâlnit aici. Un open space gândit pentru strictul necesar, care să asigure pe de-o parte confortul unui hotel, pe de altă parte intimitatea unei camere liniștite.
Inițial, atunci când am făcut rezervarea, n-am reușit să găsesc toaleta în pozele de prezentare, dar când am ajuns în cameră, am descoperit-o imediat, camuflată după o ușă din sticlă semi-transparentă. Chiuveta este practic în cameră, într-un colț, având pe cei doi pereți care o încadrează două oglinzi la 90 de grade, săpunul lichid și stativul pentru prosoape. Cabina de duș este după unul dintre pereții care străjuiesc chiuveta, ușa fiind la fel de transparentă.
În fața chiuvetei se află un semi dulap, deschis, cu loc pentru geamantan, cuier și rafturi pentru haine. Pe un astfel de raft am găsit prosoape de rezervă și o pilotă cu o pernă. În partea dreaptă găsim un semi birou, cu prize pentru telefon sau laptop și lumini suplimentare, gen spot. Dacă stai la birou lucrând pe laptop, poți privi și către televizor, care este poziționat într-un colț al camerei cu vedere spre toată camera, dar mai ales spre pat.
Patul este dincolo de birou si dulap, iar în fața acestuia este fereastra cu vedere către spatele hotelului. Dacă n-ar fi draperiile, vecinii de la Ibis ar putea admira peisajul din propria cameră, dar poziționarea hotelurilor nu permite o intimitate mai mare.
Către sectorul chiuvetă, duș, wc, pe jos este montată gresie, iar către dulap și pat, descoperim o mochetă bine îngrijită.
Practic, camera de hotel asigură confortul necesar pentru bună dispoziție și odihnă, mobilierul este unul modern, iar dotările camerei te duc cu gândul la un hotel de 3 stele. Climatizare pe care o poți seta personal, TV cu o mulțime de canale, telefon, acces cu card, cameră pentru nefumători, insonorizare perfectă, cred că sunt atuuri în plus pentru a alege acest hotel atunci când vă aflați în București. Dacă mai adaug amabilitatea personalului și deschiderea favorabilă pentru două cerințe pe care le-am avut, atunci acest hotel n-ar trebui să lipsească de pe harta celor mai bune unități de cazare din București.
Trimis de pepsi70ro in 16.01.18 12:46:45
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.44584400 N, 26.07863700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@pepsi70ro: Chiar arata ok hotelul iar pozele tale il fac de 3*.
Felicitari, votat cu mare drag.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2022 Hotel corect de 2 stele — scris în 29.01.23 de cristisch2003 din BUZăU - RECOMANDĂ
- Dec.2021 Hello, București! — scris în 02.01.22 de Flaviu din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Oct.2016 H. Hello - Cazare bună — scris în 05.11.16 de c-kosty din ONEşTI [BC] - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Curat si micut — scris în 09.08.16 de tamas din CLUJ NAPOCA - nu recomandă
- Aug.2015 Hello Hotels, încântați de cunoștință! — scris în 03.09.15 de kikiritzi din BRăDENI [SB] - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Un hotel nu foarte 'intim' — scris în 21.07.15 de luciaoradea din ORADEA - RECOMANDĂ
- Jan.2015 Foarte bun — scris în 07.01.15 de lucika din CHIșINăU - RECOMANDĂ