La Manastirea Bisericani - Scăricica, com. Viişoara, NT

TIPĂREȘTE

Preambul: Am ajuns la review-ul cu numarul 100. E mult, e putin? Nu stiu. Stiu doar ca in acest moment - aniversar pentru mine - imi da ghes o apriga dorinta de a scrie despre unul dintre locurile de suflet ale copilariei mele, un loc in care acum eu insami merg doar in calitate de vizitator. Adesea gandurile imi zboara si calatoresc imaginar spre Muntii Neamtului. De data aceasta as vrea sa va iau cu mine si sa va prezint un colt din "Tinutul meu de vis".

La iesirea din Piatra Neamt spre Bicaz, prima comuna are un nume cu adanci rezonante istorice: Alexandru cel Bun. Simpla privire a indicatorului avertizeaza calatorul ca aici va calca pe urmele marilor inaintasi care au faurit destinul Moldovei acum cateva sute de ani.

Din soseaua nationala, pe langa primarie, la dreapta, un drum in panta duce printre case si acareturi aninate ici si colo, spre un platou golas. Un popas la Cruce - o troita masiva construita de cativa ani - este un bun prilej de a admira Valea Bistritei de la Piatra Neamt pana la Pangarati, actualmente presarata cu lacuri de acumulare si baraje, candva un drum al plutelor cu busteni de rasinoase.

Pentru contemporani e greu de imaginat cum arata tinutul acum mai bine de 500 de ani, dar o frumoasa legenda spune ca monahul Iosif intors la Manastirea Bistrita dupa un indelung pelerinaj la Locurile Sfinte, simtind nevoia de a respecta ritualul slujbelor religioase deprins la Sfantul Mormant, s-a retras in aceste locuri marginite de culmi impadurite si nu prea inalte, adapostindu-se in scorburi si rugandu-se intr-o pestera. Stiam toate acestea din copilarie, ba mai mult, mergeam ades la Iconita - lacasul de rugaciune al lui Iosif, ocrotit si respectat de localnici pana in zilele noastre. Pentru ca sihastrii care salasluiau aici slujeau si se rugau fara intrerupere, li s-a spus "bisericosi" sau "bisericani" denumire ce s-a extins si asupra asezarii monahale pe care o vor intemeia ulterior.

In jurul anului 1498, cu modeste mijloace proprii, Iosif si ucenicii lui au inceput sa ridice o biserica putin mai la deal. In timpul domniei lui Stefanita Voda (1517-1527), nepotul lui Stefan cel Mare, calugarii de la Bisericani au ridicat un lacas trainic de piatra. In prezent, aici, in aer pur de rasinoase, functioneaza Sanatoriul Bisericani. In mijlocul complexului de cladiri unde se trateaza boli respiratorii, dainuie si impresioneaza inca ceea ce a mai ramas din manastire: o biserica si cateva ruine.

In copilarie ajungeam aici pe scurtaturi mult mai atragatoare decat drumul pentru masini pe care l-am descris. Treceam raul Bistrita pe la baraj, apoi urmand cararea, ajungeam la drumul principal. La Iconita veghea intotdeauna un pustnic. Cand am fost ultima oara la Bisericani, aici, langa Iconita se ridicase o noua biserica. Din paraclisul de peste drum, un calugar cu vorba domoala s-a oferit sa ne fie ghid la vechiul lacas.

Calauza noastra ne-a povestit ca rezultatele cercetarilor din ultimii ani adauga inca multe decenii vechimii asezamantului consemnata intr-un istoric datand de la inceputul secolului trecut. Se apreciaza ca primul schit de lemn s-a ridicat in vremea lui Alexandru cel Bun, acesta facand si primele donatii. Mai tarziu Stefan cel Mare, Stefanita Voda, Petru Rares si Alexandru Lapusneanu au facut si ei donatii, Stefanita Voda avand si meritul de a fi ridicat prima biserica de zid.

In dulcele-i grai moldovenesc, calugarul continua sa ne povesteasca cum s-a extins mosia schitului prin danii domnesti si boieresti, dar si prin cumparaturi, ajungand sa cuprinda o mare parte din cursul mijlociu al Bistritei pana dincolo de Bicaz si aproape toata valea Tarcaului. In primele decenii ale sec. XVII schitul a fost recunoscut ca manastire, ajungand sa se numere printre cei mai mari proprietari funciari de pe valea Bistritei. Aceasta perioada de prosperitate a dus la dezvoltarea ansamblului manastiresc. S-au construit turnuri si ziduri de incinta, lacasul devenind adapost pentru vremurile tulburi. In 1637, in timpul domniei lui Vasile Lupu, s-a zidit pronaosul si clopotnita, trapeza cu pivnita si mai multe chilii de lemn.

La inceputul sec. XVIII Manastirea Bisericani continua sa fie unul dintre cele mai importante asezaminte monahale din Moldova. Pe harta intocmita de Dimitrie Cantemir, printre putinele obiective consemnate pe valea Bistritei figureaza si Manastirea Bisericani. Dar, in trecerea ireversibila a vremii, Biserica lui Stefanita Voda cu adaosurile ei ulterioare incepe sa se ruineze si - dupa cum aflam din pisanie - in 1786 a fost refacuta din temelii.

In exterior, absidele laterale ale bisericii au forma dreptunghiulara, iar absida altarului - de forma pentagonala - are doua ferestre mari. Constructia este sobra, doar sirul de ocnite aflat sub cornisa si eleganta turlei de deasupra naosului mai nuanteaza monotonia suprafetelor exterioare. Ajunsi langa intrarea in biserica - deosebit de scunda - cu ancadrament sculptat, monahul calauza descuie usa cu o cheie imensa, ruginita. Am vazut de multe ori in copilarie aceasta biserica aflata in curtea sanatoriului, in care nu se mai slujea de mult, dar abia acum mi se oferea nesperata ocazie de a pasi in interior.

Interiorul cu o singura incapere, impresioneaza prin catapeteasma bogat ornamentata, de o rara frumusete si prin usile imparatesti remarcabile prin sculptura minutioasa a partii dinspre naos. Intre registrele cu icoane sunt benzi pe care sunt pictate manunchiuri de trandafiri, motiv traditional moldovenesc.

Eram doar noi, sotul meu si cu mine, impreuna cu calugarul care parea bucuros ca are cu cine vorbi. L-am lasat sa ne povesteasca pe indelete pentru ca ne facea placere sa-l ascultam. Abia la final i-am spus ca am crescut in vale, ca sunt plecata de multi ani si doar nostalgice amintiri ma fac sa mai revin. Auzind aceasta, dupa ce ne-a oferit cate o ramurica de busuioc din manunchiul pentru apa sfintita, ne-a spus: "Haideti sa va mai arat ceva! "

Inconjurand cladiri apartinand sanatoriului, prin ganguri si gradini, printre cainii deranjati de prezenta strainilor, ne-a dus la pestera in care au salasluit si s-au rugat primii calugari sihastri de la Bisericani. Ii sunt recunoscatoare si acum modestului calugar anonim care ne-a aratat ceea ce altfel n-am fi putut vedea vreodata. Adapostul din pestera este o chilioara in care sunt mai multe icoane si in care ard permanent candele. Dupa ce a verificat facliile si a mai pus ulei, afara, luand-o pe cararea din iarba inflorita, monahul ghid continua sa ne povesteasca si ne spune ca prima jumatate a sec. XIX marcheaza o noua si ultima etapa constructiva in ansamblul Manastirii Bisericani. In aceasta perioada au fost ridicate toate chiliile din piatra si caramida, staretia si paraclisul sud-estic.

Dupa aplicarea Legii secularizarii averilor manastiresti din 1863, asezamantul monahal de la Bisericani a pierdut cele mai importante surse de venituri, tezaurul s-a risipit, cladirile s-au ruinat treptat, iar numarul calugarilor a inceput sa scada. Pe la 1880 au plecat si ultimii vietuitori, iar complexul monahal a fost abandonat. In 1885 aici s-a amenajat un penitenciar, dar dupa o scurta perioada cladirile au fost din nou parasite pana in 1905 cand au fost preluate de "Societatea pentru profilaxia tuberculozei" si transformate in sanatoriu. De atunci s-au succedat mai multe etape de amenajari, modificari si constructii, datorita carora este dificil pentru cercetatorii de astazi sa reconstituie cu exactitate vechea configuratie a asezamantului. Ansamblul sanatorial pastreaza totusi - in afara bisericii - unele elemente care pot constitui pretioase indicii. Turnul cel mare din coltul sud-vestic, desi a fost fragmentat pe orizontala cu prilejul unor consolidari, impresioneaza inca prin grosimea zidurilor, prin prezenta contraforturilor exterioare si, in general, prin masivitate. Turnurile rotunde de la nord-vest si sud-est au fost incorporate noului ansamblu, dar portiunea de zid care se mai pastreaza intre turnul nord-vestic si clopotnita pune in evidenta rezistenta deosebita a incintei care se construise in jurul bisericii.

Dupa ce ne-a oferit un scurt istoric tiparit simplu pe hartie, sursa multor date inscrise de mine aici, ne-am despartit de ghidul nostru lasandu-l in linistea sihastrilor din bradetul de la Bisericani.

Am coborat pe acelasi drum si am intrat in soseaua nationala ruland spre Bicaz. Dupa trecerea a doua poduri, unul peste vechea albie a raului Bistrita, celalalt peste canalul de aductiune a apei la uzina electrica, intram in Colonia Vaduri, locul unde mi-am petrecut cei mai frumosi ani ai copilariei. Frumusetea lacului de la Vaduri, crestele din jur, peninsula Colacu si imaginea Sanatoriului Bisericani de unde tocmai am venit, chiar casa parinteasca - trista si pustie - ma cheama iar si iar…

Aceasta este povestea Manastirii Bisericani ascunsa printre crestele impadurite, aceasta este povestea mea de vizitator al locurilor natale.

P.S. Daca remarcati similitudini de idei, exprimare sau imagine cu ceea ce se afla aici, va rog sa luati in considerare faptul ca Vaduri este "Tinutul meu de vis". Mai multe detalii sau o forma mai oficiala, puteti gasi accesand crestinortodox.ro.

---

VIZUALIZĂRI: 4747 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI