Prin Cheile Dâmbovicioarei până la Poiana Brusturet

TIPĂREȘTE

Sâmbătă și duminică am colindat puțin prin frumoasele plaiuri ce însoțesc Dâmbovița în drumul ei spre capitala țării, mai precis am revăzut zona Rucăr (vezi impresii) dar și Cheile Dâmbovicioarei și Cheile Brusturetului.

Au trecut foarte mulți ani de când o noapte petrecută la Cabana Brusturet avea să marcheze începutul dragostei noastre pentru muscelele argeșene și să ne arate că nu e de glumit cu câinii de stână care ne-au demonstrat că sunt păstrători ai tacticii militare specifică legiunilor romane ce au trecut pe aici și ne-au înconjurat mașina în liniște, aparent pașnici dar n-au suportat fuga noastră rușinoasă și au mușcat zdravăn din bara celui ce a fost credinciosul nostru Oltcit ce ne purtase pe multe drumuri forestiere (o mașină pe care astăzi regretăm că am înstrăinat-o căci tare bine prindea pe proastele drumuri de munte argeșene).

Ne-am amintit cu duioșie de brava nostră Tina care făcea un traseu de două-trei ori, urcând și coborând să se asigure că noi suntem bine ca apoi, cu elan, să dispară în tufișuri de unde ne lătra, ca o chemare pentru noi, leneșii ce nu-i puteam ține pasul. Un gând a fost și pentru puiul de mâță cu urechi de linx, salvat tot la Brusturet, hidratat cu zeamă de zmeurică și făcut vedetă tv pentru a-i găsi familie, noi având deja o nobilă tomberoneză ce nu accepta pe nimeni altcineva în inima stăpânilor (o avem și acum, doar că-i puțin bătrână, puțin surdă, puțin amnezică, ca un memento... că fiecare dintre noi îmbătrânește, animăluțele mai repede ca oamenii. Amintiri!

Cheile Dâmbovicioarei, parte a celei mai mari grupări de chei din țara noastră, Dâmbovița cu tot complexul de peste 20 de canioane ce însumează cam 30 km lungime, pleacă din dreptul localității Podul Dâmboviței și au, în partea cea mai sălbatică, pe maxim 3 km lungime, cea mai spectaculoasă zonă, un culoar între ziduri de calcare gri, albe, gălbui sub forma unor pereți ce ating și peste 200 m înălțime și care în unele locuri se apleacă destul de amenințător peste pârâul Dâmbovicioara.

Urmează Cheile Brusturetului, mai înguste, confundate de mulți turiști tot cu cele atât de frumoase, ale Dâmbovicioarei și cu care crează un culoar superb de cam 8 km lungime. Cheile Dâmbovicioarei sunt cele formate de pârâul Dâmbovicioara, cel mai important pârâu al Dâmboviței, ce izvorăște de la peste 2200 m de pe un versant - La Om sau localnicii îi zic la Piscul Baciului - al masivului Piatra Craiului, pârâu ce taie culoarul Rucăr - Bran și se varsă în râul nostru bucureștean undeva mai jos de comuna Dâmbovicioara.

Pentru a putea ajunge la chei se merge în localitatea Podul Dâmboviței și din centrul comunei, de la Podul lui Socol (numit " puntea lui Socol "de pe vremea lui Matei Basarab), se urmează drumul de-a lungul râului (drum județean 730, oricum sunt indicatoare pentru chei și peșteră), după cam 2 km se ajunge la intrarea în chei, acestea fermecându-ne cam pe o distanță de 2 km, până când drumul județean o ia la dreapta iar cel către peșteră se continuă ca drum local, comunal, drumul 22.

După 1 km este intrarea în Peștera Dâmbovicioara și tot aici se termină și asfaltul, în continuare este drum obișnuit de munte, cu pietriș. Peștera Dâmbovicioara este, din cele aproximativ 50 care sunt de-a lungul tuturor cheilor Dâmboviței, singura peșteră amenajată și vizitabilă cu ghid. Am văzut-o de două ori, de data aceasta nici nu s-a pus problema să intrăm căci fiind duminică era o aglomerație de nedescris (atenție dacă mergeți cu mașina, parcare practic nu există iar drumul este foarte îngust și ocupat și de vânzătorii locali).

Peștera are două galerii vizitabile, traseul este de 244-250 m (a doua parte tot de aceeași lungime este rezervată doar speologilor), are o pantă ascendentă și este ușor de parcurs. Inițial a avut două ieșiri, pe cea de deasupra, practic din tavan, au astupat-o localnicii pentru a nu cădea vitele acolo. Și aici, ca peste tot la peșteri, ghizii (anul trecut erau elevi, acum nu știu), vă vor spune și legende despre pustnici și haiducii Fulga și Budac, despre asemănările formațiunilor calcaroase cu șerpi, aripi de vultur și altele. Peștera este în circuit turistic de peste 50 de ani și după 1989 a fost electrificată. O prezentare foarte bună a peșterii a făcut-o Urjanclaudiu în articolul său, însoțit și de poze.

Cheile Brusturetului sunt în continuarea drumului local și încep cam la 800 m de Peștera Dâmbovicioara. Nu sunt atât de spectaculoase în înălțime precum cele dinaintea lor dar au locuri unde drumul se îngustează foarte mult și este cu adevărat o măiestrie să treacă două mașini obișnuite una pe lângă alta (dacă vă este frică să conduceți pe drumurile insulei Corfu, veniți întâi aici pentru exercițiu).

Desfășurate de-a lungul a 2 km, au trei zone, Cheia Lungă, Cheia Strâmtă și Cheița, locuri chiar foarte strâmte. Sunt câteva puncte superbe pe care e bine să nu le ratați -la Gălgoaie unde vine apa în cascadă de la "cuibul uliului", la peștera Dracului, la confluența Brusturetului cu Valea Muierii, multe altele ușor de văzut dacă mergeți pe jos și nu cu mașina. La ieșirea din chei se lărgește drumul și se oprește accesul auto în aproprierea Cabanei Brusturet, deschisă circuitului turistic.

Pentru că am stat acolo la căsuțele ce existau demult și erau administrate de cabană, m-am uitat pe booking.com să văd cât este acum cazarea, după renovare. Nu am reușit să aflu dacă pot rezerva doar o cameră, prețul simulării este de 350 €/ 18 persoane / noapte, deci toată cabana, fără mic dejun -acesta este opțional la 5€ - plus că solicită transfer bancar 100% din prima noapte, cu 7 zile înaintea sosirii. Noroc cu localnicii și caselor lor mai puțin pretențioase.

Tot aici la Brusturet sunt încă două cabane, cea a ocolului silvic și a vânătorilor.

Din zona cabanei pornesc mai multe trasee turistice de picior, bine marcate. Tot aici este un foișor de lemn cu băncuțe și panouri informative despre fauna și flora din zonă și din tot parcul Pădurea Craiului, în română și engleză, informații interesante.

Zona acestor chei ale Dâmbovicioarei și Brusturetului este cea mai ușor de parcurs cu auto sau pe jos. Dâmbovița are și alte chei ce se parcurg pe talvegul apei ori terenul este mai accidentat, oricum nu așa spectaculoase în versanți calcaroși. Dâmbovicioara este o zonă bogată în pensiuni și vânzare de produse locale (brânzeturi, gemuri și siropuri de fructe de pădure, uneori scot și ciorapi și veste de lână). Cheile acestea două fac parte din arealul Parcului Național Piatra Craiului (este o zonă a drumului care totuși iese din hotarele parcului) iar pentru intrare se plătește o taxă de 2 lei persoană (sincer, cred că era mai corect una puțin mai mare dar pentru mașină). Sunt de asemeni reguli de campare pentru cei ce intră cu cortul dar nu cred că verifică nimeni dacă sunt respectate, după gunoaiele pe care le-am văzut la Brusturet și nu numai.

Punct de informare turistică este în comuna Dâmbovicioara. Din informațiile mele mai vechi, se fac trasee pe drumurile forestiere ale zonei doar cu mașinile parcului, desigur contra cost. Iar pentru iubitorii de bărci (exclus Zoazore căci are barca ei!) se spune că pentru Cheile Mari ale Dâmboviței, între Podul Dâmboviței și Rucăr, se poate coborî cu barca, pe apele repezi dintre pereții mult mai mici de gresii - 100 m înălțime! Posibil gândind că plutăritul pe Dâmbovița a fost activ până în 1962. Măreția și miracolul stâncilor drepte, apa limpede și rece, nervoasă uneori, verdele curat al vegetației, mușchii de pe pietre care nu cutează să privească soarele niciodată, toate acestea liniștesc sufletul dar nu pot fi descrise în toată splendoarea lor.

Mergeți să le vedeți, dacă puteți nu la sfârșit de săptămână când aici, în chei, este un adevărat bulevard bucureștean.

Despre ce puteți vedea în Rucăr și împrejurimi am povestit într-un alt articol căci este o zonă frumoasă și interesantă, cu un istoric bogat, cu tot felul de festivaluri, de la Cavalerii teutoni până la răvășitul oilor, o zonă încă mult prea puțin promovată pentru noi românii dar de care știu foarte bine alte nații.

---

VIZUALIZĂRI: 6590 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI