Prin chei spre varful La Om

TIPĂREȘTE

Ne-am propus o tura in Piatra Craiului la Vf. La Om (2238m) sau Piscul Baciului cel mai inalt varf din muntii Piatra Craiului. Acesta se afla cam la jumatatea crestei si ne-am gandit sa-l abordam din partea sudica, adica dinspre culoarul Rucar-Bran nu dispre Zarnesti cum facem de obicei. Asa cum am citit in ghidul turistic despre Piatra Craiului pe aici ajungi in creasta stabatand mai intai un lant de chei ce au fost sapate in stanca de raul ce izvoraste de sub Vf. La Om, care poarta trei denumiri pana la varsare: intai Valea Seaca a Pietrelor apoi ajungand in poiana Brusturet primeste apele din Valea cu Apa schimbandu-si denumirea in Valea Brusturet. Dupa ce strabate cheile Brusturetului aduna apele unor izvoare ce tasnesc din stanca in punctul “La Galgoaie” schimbandu-si denumirea in Valea Dambovicioarei. Aceasta strabate Cheile Pesterii, satul Dambovicioara si apoi cheile Dambovicioarei varsandu-se in Dambovita la Podul Dambovitei.

Am pornit spre Cheile Dambovicioarei din satul Podul Dambovitei care este situat pe soseaua ce leaga Brasovul de Campulung, unde incepe limita Parcului National Piatra Craiului. Cheile Dambovicioarei fac parte din Parcul National Piatra Craiului si leaga Depresiunea Dambovicioarei de Podul Dambovitei.

De cum am plecat a inceput sa apara peisajul specific Pietrei Craiului – calcarele albe ce dau un farmec aparte acestor munti. Intrarea in chei este impresionanta intampinandu-te niste pereti imensi care privindu-i de departe par atat de alaturati ca ai impresia ca abia te poti strecura printre ei. La intrare in chei posesorii de autoturisme platesc o taxa de 1leu, de persoana ocupanta a autoturismului, folosita la intretinerea drumului din chei. Cum „pejosu” nostru nu intra in categoria auto am scapat fara a plati taxa dar as prefera sa platim toti taxa iar masinile sa ramana acolo la intrare.

Cei aproximativ 2km de chei sunt magnifici. Drumul insoteste firul apei paraului Dambovicioara care a sapat în calcarele Pietrei Craiului aceste frumoase chei. Ne oprim sa tragem aerul rece in piept si nu ne saturam de privit. Ne uitam atenti la stratificatia calcarelor cenusii de la baza si a celor albe in partea de sus a peretilor verticali sau aplecati spre albia raului, care depasesc si 200m.

Uneori cheile se largesc lasand pe malul Dambovicioarei loc de odihna unde vazand numarul mare de urme de foc nu pot decat sa ma bucur ca am plecat devreme astfel putand strabate si admira in liniste aceste maretii ale naturii. Unii au inteles ca pentru 1 leu platit la intrare isi pot lasa acolo gunoiul sau arunca in apa pampersii copiilor. E strigator la cer. E Parcul National Piatra Craiului unde focul este permis in locuri de campare amenajate si numai in vetre, asa cum se face in alte rezervatii.

Trecem pe langa pastravaria Dambovicioara apoi ajungem in comuna Dambovicioara. Case vechi dar ingrijite, aruncate parca pe dealuri sau asezate sub o stanca alba, cateva pensiuni si mese la portile satenilor cu gemuri sau siropuri facute in gospodarie, intregesc peisajul alaturi de verdele inca crud desi este septembrie.

Noi ne continuam drumul prin cheile Pesterii, niste chei mult mai mici unde modelata intr-un perete de calcar pe partea stanga geografica a paraului Dambovicioara intalnim Pestera Dîmbovicioarei. Este cea mai cunoscuta pestera din acest areal avand o lungime de apoape 600m din care doar 200m pot fi vizitati. Iluminata inca din 1980, pestera ne descopera ceea ce natura a construit în milioane de ani cu migala si pricepere.

La intrarea in pestera grupurile de vizitatori sunt asteptate de micii ghizi care au invatat bine istoria si legendele acestei pesteri. Astfel am aflat ca este o pestera calda, cu o umiditate moderata, ne-a aratat formele care au luat nastere de-a lungul timpului reprezentand un elefant, un sarpe sau o aripa de vultur. A terminat spunand „si aici povestea se sfarseste si cine doreste pe ghid il plateste” iar noi l-am rasplatit considerand ca isi merita banii.

Dar ce m-a impresionat placut a fost corectitudinea si respectul acelor copii. Erau vreo sase si in timp ce asteptau sa le vina randul sa intre cu turisti in pestera jucau carti. Atunci cand sosea un grup de turisti se ridica cel care era la rand iar cel care iesea din pestera se aseza alaturi de ceilalti asteptandu-si cu rabdare randul.

La fel ca si in chei m-am bucurat ca am plecat de dimineata vazand cum langa pestera incepe sa se aglomereze cu autoturisme. Chiar langa peretele pesterii este o pensiune unde te poti caza sau manca dar sincer eu nu vad cum te poti odihni acolo in weekend.

De la pestera ne continuam drumul spre creste, unde de fapt am pornit, trecand prin Cheile Brusturetului. Acestea nu sunt atat de grandioase ca si cheile Dambovicioarei, fiind formate din trei tronsoane de chei nu prea lungi Cheia Lunga, Cheia Stramta si Cheita Brusturetului. Sunt mult mai stramte, mai salbatice si mai putin circulate. Drumul nu mai este la fel de bun ca pana la pestera asa ca am cam scapat de masini, putine se incumeta pana la Brusturet.

Dupa cheile Brusturetului ajungem in poiana Brusturetului, situata la altitudinea de 995m, unde este un loc de campare care dupa urme a fost destul de folosit. Nu era nimeni acum, poate e prea devreme sau pentru ca e deja septembrie si concediile s-au cam dus. Urmeaza complexul Brusturet: cabana, restaurant rustic, casute (care nu stiu daca sunt in circuit pentru ca nu arata asa bine).

Pana aici cred ca am parcurs cu “pejosu” vreo 12km. Un indicator ne arata ca de aici se pot face diferite trasee noi continuand pe Valea Seaca a Pietrelor pe unde in 3h ar trebui sa ajungem la refugiul Grind. Valea Seaca a Pietrelor are o portiune de chei ce sunt strabatute numai prin grohotis. Ne-am dus misiunea la capat, am ajuns pe varf si am vazut si cheile.

Frumos si maret acest spectacol al naturii pe care merita sa il vedeti.

---

VIZUALIZĂRI: 4446 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI