Trei mănăstiri – trei stațiuni montane, o singură zonă: Valea Prahovei

TIPĂREȘTE

Stațiunile montane de pe Valea Prahovei (Sinaia, Poiana Țapului, Bușteni, Azuga, Predeal) sunt o țintă predilectă pentru cei îndrăgostiți de Măria Sa Muntele, fie vară, fie iarnă. Luna iulie ne-a adus o minivacanță pe care am ales să o petrecem pe Valea Prahovei, având drept bază Pensiunea Pasul Clăbucetului din Predeal (vezi impresii). Incursiunile prin Sinaia, Bușteni și Predeal (am vrut să văd cele trei gări) le-am detaliat în alt articol (vezi impresii). Cu ocazia plimbărilor efectuate pe străzile localităților menționate am vizitat și câte un ansamblu mănăstiresc, centre spirituale ce polarizează încă viața religioasă a zonei Văii Prahovei. Două dintre ele sunt foarte cunoscute, a treia este mai puțin vizitată deși liniștea și florile de acolo ne încarcă bateriile.

Mănăstirea Sinaia – orașul Sinaia. Istoricul Nicolae Iorga descria la 1904 Sinaia cu a sa mănăstire: În spate stau unul lângă altul, ca o manifestare a celui mai adânc trecut, a celei mai neînvinse puteri și a celei mai înalte întrupări a măreției, Bucegii, Vârful cu Dor, Jepii, Caraimanul. Zăpada unei împărătești bătrânețe li acopere culmile ascuțite, creștetele de stâncă. Jos, vile se prăvălesc pe o înălțime mai mică, supt ziduri acoperite de brazi, întunecate ca o veșnică amenințare, chiar atunci când razele soarelui se joacă pe ascuțișurile mai îndrăznețe. E Sinaia: mănăstire, castel regal, stație de aer pentru lumea cea mai bogată, așezare industrială și sat. Mănăstirea e cea mai veche. Sfințenia pustietății, păzită de vulturii stâncilor, de urșii greoi ai peșterilor, nu era străbătută decât de pasul prevăzător al haiducului ce-și cântă cântecul de libertate și răzbunare între brazi.

Despre mănăstire s-au scris articole bine documentate astfel că nu voi relua toate informațiile (rubrica dedicată conține 11 review-uri, printre care și minighidul lui @Crazy_Mouse: amfostacolo.ro/hotel.php? ... sinaia&id=14696). La sfârșitul secolului al XVII-lea spătarul Mihail Cantacuzino pune bazele acestui ansamblu mănăstiresc, nucleu al așezării de astăzi. … Un mare boier muntean, plin de evlavie și împovărat de prisosul bogăției sale, Mihai Spătarul Cantacuzino, nepot și unchiu de Domni, clădi aici o mănăstire, întru mărirea numelui lui Dumnezeu, întru iertarea păcatelor sale și pentru ajutorul drumețului. Se întorcea de la mănăstirea muntelui sfânt al Arabiei, unde se dăduse tablele vechii legi, și el numi deci ctitoria: Sinai, iar lumea țăranilor din împrejurimi îi zise românește: Sinaia. Două secole, armonioasa clădire de piatră cu turnuri frumoase răsună de cântări și se pătrunse de sfinte mirezme, pe când zidul gros al chiliilor și turnurile din unghiuri, supt căpița lor de șindrilă neagră, asigurau de dușmanii din pustiul măreț: dobitoace și oameni – scrise același mare cărturar, Nicolae Iorga.

Mănăstirea a păstrat aerul patriarhal al vremurilor apuse, și mă refer aici la curtea veche pe care nu trebuie să o ratați (în fața bisericii mari construită în secol al XIX-lea se află un gang de acces prin corpul de chilii). Biserica veche, ctitoria spătarului Cantacuzino, arată ca o corabie albă proiectată pe verdele pădurii de pe culmi. Deși biserica nouă e mai mare și beneficiază de decorațiuni bogate, parcă tot arhitectura lăcașului vechi și sentimentul de liniște din curtea veche mă atrage de fiecare dată. Pictura maestrului Pârvu Mutu din pridvorul deschis adaugă o cromatică frumoasă ansamblului; ancadramentul ușii și pisania sunt deosebite; îmi place și balconul de lemn susținut de console. Nu uitați de muzeul mănăstirii Sinaia, găzduit de clădirea care inițial era casă de oaspeți și unde a locuit și familia regală în timpul lucrărilor de construcție a Peleșului.

Am vizitat mănăstirea în toate anotimpurile, fiecare din ele îmbrăcând natura și clădirile în culori specifice. Vă las să descoperiți singuri locul de unde a pornit localitatea numită azi Sinaia și vă recomand o vizită și la Muzeul orașului Sinaia (vezi impresii), deschis în una din primele clădiri cu rol de reședință de vară din vatra satului de pe atunci.

Mănăstirea Caraiman – orașul Bușteni. Acum vreo 10 ani am fost prima dată la această mănăstire ctitorită în jurul unui mare brad, într-un spațiu înconjurat de conifere, cu o vedere superbă spre munții Bucegi. Pe atunci nu exista întregul complex mănăstiresc pe care l-am găsit în această vară pe înălțimea de lângă fosta fabrică de hârtie din Bușteni - existau doar câteva clădiri mici și biserica de lemn. Am pășit spre lăcașul de cult pe cărarea care urcă abrupt prin pădure din strada Telecabinei către parcarea mănăstirii. Se poate ajunge și cu autoturismul pe strada Palanca pe o șosea cu câteva serpentine accentuate; există semnalizare corespunzătoare către obiectivul religios.

De la bisericuța de lemn (cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”) ctitorită de părintele Gherontie Puiu (adevarul.ro/locale/ploies ... d819/index.html) în 2000-2001, s-a ajuns la marele complex monahal având drept punct central biserica cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”. Din anul 2008 schitul Caraiman este ridicat la rang de mănăstire. Clădirile cu etaj și mansardă înconjoară pe trei laturi incinta; balcoanele sunt împodobite cu flori; curtea e bine îngrijită, găsiți un țarc cu animale (bucuria copiilor) și un lac cu lebede albe și negre. Pentru doritori există un magazin de obiecte bisericești chiar la poarta de acces în incinta mănăstirii. Ansamblul monahal de sub Caraiman oferă zeci de locuri de cazare și chiar spații speciale dedicate conferințelor și evenimentelor cultural-religioase.

Ceea ce impresionează este imaginea munților Bucegi și a crucii metalice de pe Caraiman pe care le poți admira din curtea mănăstirii. Cablurile telecabinei scânteiau printre versanți, un abur fin învăluia crestele, nori pufoși împănzeau cerul.

Mănăstirea „Sfântul Nicolae” – orașul Predeal. Este un lăcaș de cult despre care mărturisesc că nu aveam cunoștiință înainte de vizita la Predeal. Căutând obiective de vizitat în zonă aveam să găsesc articolul lui @sandu. 53 dedicat acestei mănăstiri (vezi impresii) și să o vizitez în ziua în care am pornit spre București. Se poate ajunge cu autoturismul intrând pe o bretea îngustă, asfaltată, numită strada Mănăstirii, chiar înainte de a traversa podul peste calea ferată la intrarea spre Predeal (venind dinspre Azuga; există indicatoare către obiectiv). După circa 700 m și un urcuș brusc ajungem în fața ansamblului religios unde găsim câteva locuri de parcare. Accesul se face printr-un gang boltit ce străbate turnul clopotniță (construit în 1827 conform inscripției de deasupra intrării) și un corp de chilii – ajungem în patria florilor. Peste tot unde îți arunci privirea sunt flori, iar în spate silueta bisericii albe având drept fundal o perdea de conifere accentuează imaginea de „frumos”.

Ctitorită de un preot în anul 1774, pe o moșia boierească situată sub muntele Clăbucet-Taurul, micuța mănăstire formată dintr-o bisericuță de lemn și vreo trei chilii nu a rezistat prea mult în timp. La începutul secolului al XIX-lea se ridică o nouă biserică din piatră de Caraiman având hramul „Sfântului Ierarh Nicolae”. Pictura în frescă rezistă de aproape 200 de ani, o frumoasă icoană îmbrăcată în metal a Sf. Nicolae este amplasată în partea dreaptă a iconstasului. O variantă mai puțin întâlnită a catapetesmei se întâlnește la Mănăstirea Predeal, și anume nu există decât o singură ușă diaconească de acces spre altar. Astfel de iconostase mai pot fi văzute la biserica mică din cimitir de la Mănăstirea Dragomirna sau la biserica „Nașterea Maicii Domnului” de la Gâlda de Jos (județul Alba). Biserica se integrează armonios în peisajul înconjurător. Urcăm câteva trepte și ajungem la a doua biserică a mănăstirii, mai „nouă” – ridicată de un stareț al lăcașului de cult în anii 1835-1844. În curte sunt mai multe bănci și spații de odihnă, dar și un foișor amenajat în jurul unei fântâni – totul înconjurat de trandafiri, mușcate, cerceluși etc. Crestele munților se profilează în depărtare, liniștea predomină în curtea modestei mănăstiri.

În final, consider că te poți relaxa pentru câteva zeci de minute și în curtea unor ansambluri monahale, mai ales acolo unde peisajul înconjurător este minunat. Am vizitat o mănăstire istorică, cu rol civilizator și cultural – Mănăstirea Sinaia, am poposit la un lăcaș de cult nou, dar care oferă o perspectivă deosebită către Bucegi – Mănăstirea Caraiman, am admirat un ansamblu mănăstiresc în stil bizantin, înconjurat de o puzderie de flori minunate – Mănăstirea Predeal. Dacă doriți și simțiți nevoia unei clipe de liniște nu ezitați să treceți pe la una dintre aceste mănăstiri – călătorii plăcute!

---

VIZUALIZĂRI: 6885 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI