GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Calatorie in Tara Motilor 2
Ospitalitatea si buna cuviinta a oamenilor conteaza mult atunci cand esti calator departe de casa. Poate tocmai de aceea fiul nostru vroia sa ne cazam la Vidra. Sau poate pentru ca a fost impresionat de rezervatia paleontologica Dealul cu Melci, sau de privelistea paradisiaca de la casacda Pisoaia.
Drumul pana la cascada printre case si gradini pana sub munte este de un pitoresc fara seaman. Te indragostesti definitiv de acele locuri.
Tot aici, la cativa kilometri distanta se poate vizita si casa lui Avram Iancu (aflata acum in renovare).
De la Vidra ne-am intors pe Valea Ariesului si ne-am continuat drumul spre Albac si Arieseni, pana la Vartop (acolo unde se afla partia de schi), cu intentia de a ne caza undeva unde ne place si de unde sa putem face drumetii cat mai multe. Am ales in cele din urma sa ne cazam la Arieseni (unde oferta de pensiuni e foarte bogata) si am ramas la pensiunea Casa Noastra.
Pensiunea este deosebit de frumoasa si ofera conditii bune de cazare dar nu si servicii de masa la fel de bune. Numai ca, la cateva sute de metri se afla pensiunea Casa Motului care are un restaurant foarte bun.
Din Arieseni am facut o drumetie de care ne vom aminti mereu cu placere pana la cascada Varciorog. Drumul prin padure, de-a lungul raului, este foarte frumos si bine marcat. Traseul nu are o dificultate deosebita si poate fi parcurs si de copii (daca au rabdare). Efortul va fi rasplatit la capat de splendida imagine a cascadei.
A doua zi am mers din Arieseni la Garda si de acolo la Pestera lui Ioanele la care accesul este foarte frumos amenajat si, mai apoi, in frumoasele Chei ale Odrancusei.
Am continuat apoi drumul pana la Ghetarul de la Scarisoara unde totul este spectaculos (inclusiv coborarea pe treptele abrupte). Din pacate aici la Scarisoarea am constatat ca unii turisti din tari chipurile mai civilizate se poarta ca pe mosia lor si isi permit sa nesocoteasca statutul de arie protejata sau monument al naturii (noi ne-am intersectat cu un grup de francezi din care unul singur a avut o conduita civilizata). In fine... drumul pana la Scarisoara pare a fi intr-adevar pe o gura de rai. Nu poti decat sa simti incantare, dar soferii trebuie sa fie atenti pentru ca drumul a fost betonat, dar e foarte ingust si abia poti trece pe langa o alta masina sau caruta.
Ne-au placut foarte mult si Vadu Motilor si Horea si Albac (unde se afla o manastire noua foarte frumoasa cu Hramul Sf Ilie).
Am mers intr-una din zile si la Poiana Vadului si - spre surpriza mea - tabara scolara unde am fost acum 25 de ani inca functioneaza. A fost o regasire emotionanta a unor locuri care m-au marcat si care par neschimbate. Singurul lucru pe care l-am remarcat este ca drumurile au fost intre timp asfaltate.
Pe drumul spre Poiana Vadului am mancat mure cat pentru cativa ani (cresc chiar pe marginea drumului asa ca aviz si amatorilor mai comozi).
In ultima zi, de la Campeni am mers spre Abrud si mai apoi Brad de unde ne-am deplasat la Tebea, la Panteonul Motilor, pentru o lectie de istorie. Am vazut impresionantii goruni ai lui Horea si Avram Iancu si am ascultat cu incantare povestea spusa cu pasiune de doamna muzeograf.
De la Brad am coborat spre Deva lasand in urma fascinanta Tara a Motilor si Cetatea Muntilor Apuseni, cu parere de rau ca sejurul a fost prea scurt. In cinci zile nu am putut vedea decat o parte mica a frumusetilor Apusenilor, dar ne-am propus sa revenim anii viitori.
Recomand tuturor celor care vor sa vada crampeie de natura nealterata, crampeie de traditii nealterate si care vor sa mearga pe urmele istoriei neamului sa calatoreasca macar o data in Tara Motilor.
Trimis de adialexe in 17.09.12 10:42:23
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în #EXCURSII şi CĂLĂTORII.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adialexe); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mi-a facut o deosebita placere sa citesc review-ul tau, pentru ca acum o luna am vizitat si eu aceste locuri superbe. Groapa Ruginoasa nu ati vizitat-o?
@cris1982: Imi cer scuze pentru acest raspuns tarziu. Din pacate, nu am fost la Groapa Ruginoasa dar, cu siguranta o vom face anul sau anii viitori. Dupa cum am si precizat in articol, 5 zile inseamna prea putin pentru a vedea Apusenii.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Prin Apuseni — scris în 12.08.24 de PușaM din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Experiente inedite in Tara Motilor — scris în 31.07.23 de Chloe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Splendorile Apusenilor – Prin Vidra și împrejurimi — scris în 24.12.22 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Excursii prin Valea Arieşului: 3. Cascada Pătrăhăiţeşti şi Cascada Pişoaia — scris în 12.08.21 de DanSta din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Excursii prin Valea Ariesului: 2. Peşterile Poarta lui Ionele si Gheţarul de la Scărişoara — scris în 06.08.21 de DanSta din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Excursii prin Valea Ariesului: 1. Pestera Portile Bihorului și Cascada Vârciorog — scris în 06.08.21 de DanSta din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Descopera Comuna Poșaga din jud Alba cu Cheile Poșăgii, Schitul Poșaga și Biserica Izvorul Maicii Domnului — scris în 22.07.20 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ