ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.10.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploiești
ÎNSCRIS: 06.03.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
OCT-2013
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Scurtă călătorie pe Valea Trotuşului

TIPĂREȘTE

Hotărât lucru, luna octombrie din acest an a fost cu susu-njos speriind pe toată lumea. Dacă la începutul lunii a nins la munte, iar în restul teritoriilor a fost foarte rece pentru această perioadă, în a doua decadă a lunii vremea s-a încălzit, temperaturile apropiindu-se de cele din sezonul estival. Ba chiar a apărut şi fenomenul de inversare a temperaturii, când temperatura de pe de munte a fost mai mare ca cea de la şes.

Profitând de vremea frumoasă de afară ne-am hotărât, aşa pe nepregătite, să mai facem o mica raită pe frumoasele noastre meleaguri înainte de a veni iarna. Cum ne-am adus aminte că atunci când am fost la Slănic Moldova am ratat câteva obiective din apropiere (în mod special salina de la Târgu Ocna), am ales să explorăm această zonă, plus Valea Uzului ,despre care citisem câte ceva pe site-ul AFA. Aveam să descoperim cu această ocazie un traseu pe care nu-l ştiam şi care ni s-a părut deosebit de frumos, Valea Trotuşului-Valea Ghimeşului.

Am plecat pe ruta cunoscută, Ploieşti-Braşov-Târgu-Secuiesc, am traversat Pasul Oituz, iar din localitatea Oituz un indicator ne-a îndrumat spre stânga prin Pângăreşti şi apoi Târgu Ocna.

Datorită opririlor făcute pe traseu, am ajuns în oraş aproape de orele prânzului, aşa că după ce am parcat maşina, primul lucru pe care l-am făcut, a fost să găsim un restaurant unde să mâncăm L-am găsit destul de repede, chiar în centru într-un parc frumuşel, aproape de clădirea administrativă a oraşului.

După servirea mesei, am vizitat din exterior această clădire, numită Palatul Administrativ din Târgu Ocna. Este o clădire veche, foarte frumoasă, construită cu sprijinul unor antreprenori italieni în 1912. Arhitectul care a proiectat clădirea a fost Petre Antonescu, nimeni altul decât cel care a proiectat multe clădiri deosebite ca de exemplu, Primăria Bucureştiului, Palatul Creţulescu, Prefectura Bacău sau Cazinoul din Sinaia. Palatul din Targu Ocna este construit cu un brâu din piatră, faţada placată cu gresie de Cireşoaia, are un etaj cu un foişor şi constitue mândria arhitecturală a oraşului.

De aici am plecat să vizităm salina, însă când am ajuns la casa de bilete, am constat că de la 01. X., se schimbase programul, aşa că ultima maşină (cea de la orele 14/00) plecase deja în mina. În compensaţie, am vizitat biserica veche din centru, ”Adormirea Maicii Domnului”, construită în a doua perioadă a secolului XVII-lea, numită şi “Precista”, după numele vechii mănăstiri de care a aparţinut biserica.

Pentru că timpul trecea şi nu aveam o cazare rezervată în zonă, am plecat să vizităm Valea Uzului. Am găsit repede indicatorul (aproape de intrarea în Dărmăneşti) şi după aproximativ 8 km, pe un drum asfaltat şi destul de bun am ajuns la barajul care formează lacul Poiana Uzului.

Ca şi colegul AFA dannek care a scris un review despre aceste locuri, nefiind dirijaţi de vreun indicator, am nimerit la baza barajului (imagini frumoase totuşi) şi de aici un agent de pază ne-a indicat drumul spre lac şi cam ce puteam să vizităm prin zonă.

Ne-am întors spre Dărmăneşti vreo 800 de metri şi din dreptul pensiunii Cerbul, am făcut la stânga spre lac pe un drum asfaltat şi în foarte bună stare. Ajunşi deasupra barajului, priveliştea lacului şi culorile toamnei din pădurea de pe muntele Nemira, ne-au lăsat fără cuvinte.

După parcurgerea traseului spre coada lacului şi după ce am mai făcut ceva poze, ne-am întors spre satul Sălătruc şi ne-am cazat la pensiunea Cerbul. Aici am aflat că în apropiere există un Palat Ştirbei, însă nu l-am vizitat, fiind închis şi în stare de degradare.

A doua zi am plecat din nou la Târgu Ocna, pentru a vizita Salina. Fiind la prima oră, ne gândeam că o să fim cam singurii turişti care o să intre în mina cu prima maşină. Surprinzător, autobuzul a fost plin şi printre turişti se aflau şi câteva familii de ruşi. Am vizitat salina, apoi am urcat pe dealul Măgura, pentru a vizita Mausoleul Eroilor Târgu Ocna şi Mănăstirea Măgura Ocnei.

Drumul spre cele două obiective (aproximativ doi km), deşi asfaltat, este destul de greu şi nu este recomandat pentru şoferii începători. Este un drum în rampă de peste 10 %, îngust şi pe alocuri fără parapeţi.

Când am ajuns la mausoleu am avut surpriza, să constatăm că muzeul situat la parter este deschis doar în weekend, aşa că am vizitat doar exteriorul şi am admirat de aici panorama oraşului Târgu Ocna.

Am vizitat şi mănăstirea situată pe un minunat platou plin de verdeaţă şi după minutele de meditaţie spirituală necesare pentru astfel de vizite, am plecat mai departe pe Valea Trotuşului,această "Vale a Prahovei" din Moldova.

La coborârea de pe dealul Măgurei am avut ceva emoţii, pentru că îmi era teamă să nu mă întâlnesc cu vreo maşină în urcare. Şi apoi pe lângă faptul că drumul era îngust, frunza căzută pe covorul asfaltic punea reale probleme în aprecierea distanţei dintre şanţ şi parapet (…sau râpă). Din fericire, m-am întâlnit cu o singură maşină la o curbă care avea un loc de refugiu, aşa că mi-am putut continua drumul mai departe fără probleme.

Aproape de ieşirea din Târgu Ocna, pe malul drept al râului Trotuş am făcut o poză cu prima sondă de foraj mecanic din România (1861). Un pic mai departe, pe partea stângă a şoselei, am vizitat un mausoleu al eroilor căzuţi în războiul 1016-1918, mausoleu construit în 1934 de societatea “Cultul Eroilor Comitetul Central Bucureşti”

Ajunşi în localitatea Dofteana, am întâlnit un indicator spre Castelul Ghica (Ghika) , pe care l-am vizitat după multe încercări şi despre care voi face un review separat. Din discuţiile cu localnicii, am aflat că mai există un Palat Ghica la Comăneşti, însă în lipsa unui indicator nu l-am numerit şi ne-am continuat drumul mai departe pe Valea Trotuşului.

De la Comăneşti şi până pe la Ghimeş (cca 40 km), covorul asfaltic nu este în stare foarte bună, este pe alocuri cârpit, însă se poate circula fără probleme. Traseul este unul deosebit, traversează dealuri şi văi pline de verdeaţă , şoseaua având alături râul Trotuş. Multe case sunt aşezate pe malul râului, peisaj asemănător intr-un fel cu Valea Bistriţei.

Intrăm pe Valea Ghimeşului, şoseaua este mult mai bună, iar priveliştea capătă altă înfăţişare. Casele sunt tot mai răsfirate, apar păşunile alpine delimitate cu garduri din lemn, iar brazii semeţi cocoţaţi pe vârfuri, te îndeamnă la drumeţie.

Gospodăriile populaţiei de etnie maghiară (“ceangăii de Ghilmeş”, cum îşi spun ei cu mîndrie spre a se deosebi de ceangăii moldoveni), sunt foarte bine îngrijite şi placute ochiului. Facem pauze din ce în ce mai des, fotografiem şi ne minunăm de aceste privelişti pe care nici nu la bănuiam, când am plecat de acasă.

La ieşirea din localitatea Izvorul Trotuşului, la poalele unui deal, ne oprim la Mănăstirea Făgeţel, o mănăstire mică dar frumoasă, situată într-un cadru natural de excepţie. Este mănăstirea credincioşilor de pe Valea Trotuşului şi Valea Ghimeşului, unde vin să se liniştească sufleteşte deopotrivă, ortodocşi, romano-catolici sau reformaţi.

De la mănăstire, am urcat pe serpentine o mica porţiune de “şosea transalpină” şi ne-am oprit în vârf unde am privit cu nesaţ munţii şi pădurile de brad din jur. Pe o şosea foarte bună şi multe serpentine, am coborât apoi spre Miercurea Ciuc şi ne-am oprit la un baraj făcut din pământ care formează un lac numit Frumoasa. Absolut superbă priveliştea văzută de pe dig spre localităţile din vale.

Am ocolit oraşul Miercurea Ciuc şi ne-am îndreptat spre Odorheiul Secuiesc. A fost poate cel mai frumos traseu pe care l-am parcurs în această mică călătorie. Serpentinele, pădurile de brad, poeniţele, locurile de popas, ne-au încântat peste măsură şi cu greu ne-am despărţit de aceste locuri.

Ajunşi la Vlăhiţa, o frumoasă localitate secuiască, la primul restaurant am oprit şi am mâncat o pizza destul de bună şi la un preţ neaşteptat de mic. Din localitatea Brădeşti, am făcut la dreapta pe un drum judeţean, pentru a vizita lacul de acumulare Zetea, situat în satul Subcetate.

Un lac asemănător ca încadrare cu cel de la Frumoasa, având imagini superbe spre satul Subcetate. Odată cu vizitarea oraşului Odorheiul Secuiesc, am pus punct vizitei noastre pe aceste meleaguri pe care nici nu le bănuiam să ne ofere atât de multe satisfacţii.

Recomandăm cu căldură traseul Valea Trotuşului-Valea Ghimeşului şi vă dorim o călătorie cât mai plăcută!


[fb]
---
Trimis de traian.leuca † in 28.10.13 21:12:29
Validat / Publicat: 29.10.13 08:10:56
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TÎRGU OCNA [BC].
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 8072 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Mica biserică de la mănăstirea Făgeţel, lângă satul Izvorul Trotuşului, judeţul Harghita
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 67450 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

15 ecouri scrise, până acum

webmaster
[29.10.13 08:09:12]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Diaura*
[29.10.13 16:12:37]
»

Superbe fotografii.

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[29.10.13 16:15:33]
»

@Diaura: Mulţumesc!

cdiana
[29.10.13 20:53:45]
»

Foarte frumos!

Iar pozele sunt, intr-adevar, superbe!

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[29.10.13 20:55:17]
»

@cdiana: Mulţumesc!

amero
[30.10.13 08:45:51]
»

ca de fiecare data ne bucurati ochiul si mai aflam si despre locurile frumoase din tara noastra. multumesc

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[30.10.13 09:21:29]
»

@amero: Şi eu vă mulţumesc că-mi urmăriţi postările.

carmen_22_09
[31.10.13 18:23:17]
»

Citind review-ul si uitandu-ma la poze, parca am reusit sa ma teleportez in zona.

Mi-a placut foarte tare!!!

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[31.10.13 21:03:59]
»

@carmen_22_09: Mă bucur că am reuşit să vă captez atenţia cu acest modest review şi vă mulţumesc pentru apreciere!

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[01.11.13 21:25:28]
»

M-am uitat atent la poze, să văd dacă aţi descoperit monumentul primei sonde de petrol din România! Mi-a semnalat-o, la o trecere pe acolo, un prieten din Moineşti. Nu mă aşteptam să fie prea cunoscută, deşi cred că se poate spune că reprezintă un moment important în istoria noastră industrială.

Şi la Dărmăneşti e un conac, Ştirbei.

Iar la Dofteana, la conacul Ghika, s-a turnat filmul despre care se vorbeşte mult zilele astea, care a avut premiera azi, probabil primul "horror" românesc, după cum zice la radio, ecranizarea după Eliade, "Domnişoara Christina". Actorii, în interviuri, s-au arătat impresionaţi de locul filmării, şi de multe alte detalii ale producţiei, cum ar fi muzica, creaţia unui premiat compozitor britanic de muzică de film.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
traian.leuca †AUTOR REVIEW
[01.11.13 21:47:21]
»

@abancor: Într-adevăr la Dărmăneşti (spre Valea Uzului) se află conacul Ştirbei. Situat pe un deal, conacul este închis, gol pe interior şi în stare de degradare. Deasemenea, există un palat Ghica (Ghika) în Comăneşti (singurul amenajat de pe "Valea Loirei "moldovene) în al cărui muzeu, se pare că aflăm şi ceva obiecte de la conacul Ghica din Dofteana.

Despre acesta din urmă, intenţionez să scriu un review şi o să mă folosesc de informaţia pe care mi-aţi dat-o şi pentru care vă mulţumesc.

Sper să nu-mi cereţi drepturi de autor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[01.11.13 22:40:41]
»

Despre drepturile de autor, mă voi sfătui cu avocaţii şi agenţii mei, dar cred că vor fi rezonabili!

Tot în zonă, o şosea pitorească, cu asfalt bun şi trafic lejer (dar patrulat de radare ale poliţiei rutiere) este Comăneşti - Moineşti - Bacău, care trece şi pe la Tescani. Am circulat chiar astă vară pe acolo.

Iar din dreptul Tescaniului, de la Ardeoani, porneşte un drum judeţean, refăcut anul acesta, care trece prin Tazlău şi iese la Roznov, cu vreo 10 km înainte de Piatra Neamţ, o scurtătură perfectă către Piatra (dinspre Valea Trotuşului), care trece prin sate mai puţin umblate, este lipsită de trafic şi de calitate bună. Pe acest drum nu am mers, informaţia o am de la amicul din Moineşti, eu doar am văzut, astă vară, capătul dinspre Ardeoani al drumului, care era proaspăt asfaltat.

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[01.11.13 22:45:49]
»

@abancor: Am trecut informaţia în agenda viitoarelor mele călătorii.

Mulţumesc!

Qvadratvus
[14.10.21 23:42:52]
»

Articolului iar sta mai bine probabil în rubrica referitoare la Târgu Ocna.

webmasterX
[15.10.21 08:32:50]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica «O zi în Tîrgu Ocna și împrejurimi» (nou-creată, între timp, pe sait)

[Rubrica inițială: Descoperă Bacăul şi împrejurimile]

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abancor, amero, carmen_22_09, cdiana, Diaura*, Qvadratvus
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Tîrgu Ocna și împrejurimile sale:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.06967306137085 sec
    ecranul dvs: 1 x 1