Barajul Poiana Uzului

TIPĂREȘTE

Din balconul pensiuni se observa barajul de la Poiana Uzului.

Acesta ne îmbia să îl vizităm să îi descoperim frumusețile.

După experienta frumoasă petrecută în Austria cu ocazia vizitări unor superbe baraje unde am văzut cum austrieci știu să facă bani din orice, am rotit cheia în contact și am plecat în recunoaștere.

Prima data am mers pe drumul care duce la baza barajului dar am fost întîmpinați de un agent de pază de la apele române care ne-a dirijat pe drumul cel bun.

Pe partea dreaptă înainte de baza barajului este o tabară scolară “Tabăra Scolară Sălătuc” după aspect pare cam părăsită sau numai neîngrijită.

Drumul spre baraj nu este semnalizat dar întrebând prin sat îl găsim foarte repede. Cînd venim dinspre Dărmănești după ce se trece de fosta rafinărie drumul face o curbă la dreapta spre baraj dacă mergem înainte ajungem la baza barajului dar virăm usor la dreapta spre baraj. Asfaltul este foarte bun, semnalizat, fiind renovat de curînd dar să nu credeți că minunea ține prea mulți km, pînă la baraj iar de acolo drumul începe să se strice sistematic.

Ajunși la baraj vedem silueta înca neterminată a unei noi pensiuni care urmeaza să își deschidă porțile cît de curînd.

Coborîm spre baraj pentru a merge la pas pe el să admirăm să pipăim acele locuri.

Dar surpriză o barieră lăsată și un agent de pază ne taie elanul și buna dispoziție. Ne explică că barajul este un obiectiv strategic și nu poate fi vizitat decît cu nu știu ce avize, lacul fiind o rezervație sanitară. Unul din motive fiind acela că din lacul de acumulare de la Poiana Uzului localitatile Bacău, Dărmănești, Târgu Ocna și Onești se alimentează cu apa potabilă. În lac din cele spuse de agent nu se poate face nici baie sau pescui amator numai organizat, o groaza de restricții.

Cînd te gîndești ca în Austria se putea vizita aproape orice contra cost, nu m-am gîndit că nu poți merge pe acel baraj sa admiri lacul chiar și contra cost, că altceva nu se putea face, cum puteai să pui în pericol alimentarea cu apa a localităților.

Am admirat de sus barajul cît se putea admira și am plecat mai departe pe lîngă lac să descoperim pe lîngă gropile din asfalt, frumsețile Văii Uzului.

Barajul în sine este frumos primit de sus dar și acea imagine cu acele nervuri de susținere din beton aflate pe cele două parți ale peretelui de beton care poarta numele de Contrafort, cred ca pînă acum nu am mai vazut acest tip de baraj (sau poate nu am fost atent).

De la baraj asfaltul bun și fără gropi este pe cale de dispariție, drumul devenind din ce în ce mai anevoios dar sălbatec.

Pe vesanți ici colo urme ale mașinilor offroad care au săpat făgașe în pămîntul muntilor Nemirei.

Toată zona Lacului Poiana Uzului face parte din Rezervația Naturală Nemira, cu toate acestea în coada lacului își fac apariția construcții private care aduc prejudiciu florei și faunei din zonă.

Tot în coada lacului întilnim o mănăstire care se află în renovare și izolare termică.

Ajunși în coada lacului întilnim cîțiva localnici care se opinteau să taie niște butuci pentru foc, îi deranjam cu o întrebare despre drumurile care se bifurcau în acea zonă.

Am aflat că drumul DJ123 care duce la Sânmartin este unul criminal pentru mașină așa că vrem să scurtăm suferințele suspensiei mașini și facem cale întoarsă spre pensiune unde încigem un foc pe cinste.

Zona este mirifică, este propice aventurilor cu ATV, mountain biking, drumeți și alte sporturi care să vă ridice nivelul de adrenalină.

Păcat de frumusețea barajului și a lacului pe care îl poți admira numai de la distanță.

---

VIZUALIZĂRI: 9802 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI