Vizitând Cazinoul și Muzeul Trenulețelor din Sinaia, am avut o revelație. Avem țară!

TIPĂREȘTE

Dacă ajungeți iar și iar prin Sinaia, poate cumva neavând bani să urcați sus la cotă sau poate prea obosiți să mai schiați, să vă dați cu sania (ferea băăă, că vin!), sau poate prea sătui de Castelul Peleș și de mâncarea prea grețoasă gătită în restaurantele prezente peste tot, faceți ca mine cu gând de plimbare prin aerul rece al iernii. Iar dacă vizita voastră se face în orice alt anotimp, oricum nu pregetați să vizitați Cazinoul și Muzeul Trenulețelor, două micuțe obiective de văzut cu ochiul la pas, dar care, prin informațiile acumulate pot aduce o îmbunătățire considerabilă culturii voastre generale.

Informații de prin auzite și reținute: este situat în parcul Dimitrie Ghica fiind construit la inițiativa lui Carol I. Construcția a început în anul 1911 și a fost terminată un an mai târziu, Cazinoul fiind inaugurat din 5 iulie 1912. Închis temporar, printr-un decret regal, în timpul celui de al doilea război balcanic, va fi reinaugurat în 1913, printr-un concert al tânărului, pe atunci, genial violonist român George Enescu.

În Cazinoul din Sinaia se intră doar în grupuri organizate începând cu 10:30 și terminând la 16:30, cu mențiunea turului ce durează cam 1 oră și juma. Calculați! Prețurile le găsiți pe internet, dar pentru o persoană normală, fără a fi pensionar care are reducere, fără a fi într-un grup căruia să i se acorde discount, prețul este de 15 lei. Ghidul, o tipă foarte volubilă perfect cunoscătoare a istoriei clădirii, ceea ce era de așteptat, ne-a purtat explicându-ne detaliat despre Sala de Teatru, prin Sala Oglinzilor, Cabinetul Verde, Sala Baccara, prin Sala Prințul Dimitrie Ghica. Cum era de așteptat, toate musteau a istorie din perioada de după inaugurare, când Cazinoul era locul unde protipendada vremurilor pierdea timpul jucând la ruletă, jocuri de cărți (baccara, braziliană), rummy, șah, table și țintar, trecând apoi prin perioada comunistă, aici găsindu-și sediul Casa de Cultură a Sindicatelor din Sinaia, ca apoi, după o perioadă de modernizare comunistă, în anul 1978, Cazinoul să-și găsească menirea de a deveni locul de protocol al lui Ceaușescu.

Se spune că, înainte de a pătrunde în Cazino, jucătorii, încrezători în șansele unor câștiguri însemnate, aruncau arginți în fântâna arteziană din apropierea clădirii. Odată intrați în cazinou însă, erau repede seduși de beția jocului și pierdeau sume importante de bani, apoi, luau împrumuturi cu dobânzi uriașe, iscăleau polițe ce valorau o avere și, de parcă totul s-ar fi rezumat doar la câștig, femeile își jucau chiar și bijuteriile, iar bărbații, ceasurile cu lanț de aur.

Odată ce ghidul ne-a lăsat liberi pentru a ne face de cap prin galeriile de artă, aici unde fiecare pictor care a avut organizată o expoziție a donat o lucrare Cazionului, am constatat cu surprindere că partea mea de cultură, aia ce se ascundea prin străfundurile sufletului meu, admira cu entuziasm toate tablourile expuse. Interesant, am zis.

Per pedes, cum ne stă bine uneori în dorința noastră de a ne mișca trupurile anchilozate, am ajuns pe peronul gării din Sinaia, unde, după o verificare temeinică a mașinii Anei Pauker, o limuzină Skoda VOS potrivită pentru mersul pe calea ferată, am intrat cu destulă ignoranță în Muzeul Trenulețelor pe care mi-l imaginam, să-mi fie iertată necuviința, o vai de mama lui machetă veche și obosită. Intrarea? 10 lei de fes. La intrare, o doamnă trecută de prima tinerețe, dar extrem de veselă și plină de exuberanță. Am înțeles și de ce. Imediat ce mi-am întors privirea către frumusețea aia de expoziție, am rămas minute întregi cu gura căscată. Nu-mi imaginasem așa ceva. O reală plăcere să lucrezi aici, mi-am zis în gând. Când ești înconjurat numai de copii fascinați fiind de trenulețe, de jocurile lego, de depouri și viaducte, tuneluri, fabrici, clădiri administrative, de gările diverselor orașe, biserici, parcuri, de pârtiile de schi, toate în miniatură vârf de ac aș spune, când turiștii îți zâmbesc surprinși plăcut de machetele pline de viață pe care sunt prinse (nu-mi imaginez câtă muncă și migală) zeci de activități ale micilor oameni, este imposibil să nu te simți un angajat fericit.

Muzeul a fost inaugurat în 2009, fiind rodul muncii italianului Alberto Drera, pasionat de miniaturi. După moartea lui, colecția de trenulețe a fost donată de către fiica sa gării din Sinaia.

Un mecanic reparând o locomotivă la flacără, un accident auto unde părtașii s-au luat la bătaie, un schior căzut pe pârtie cu ai lui craci în sus, câţiva jucători de golf pe un deal dorind s-o bage la gaură, un șofer de camion intrând cu remorca într-un gard numai din cauza unei tipe aplecate cu fundul către oglinda lui retrovizoare, un tip stând pe wc ușa închizându-se și deschizându-se periodic, o tipă bătând covoarele, sunt numai câteva din detaliile pe care le poate admira un turist ahtiat după inedit.

După o cafea teribil de gustoasă servită ca-n gara din Sinaia chiar la cafeneaua din incintă, cu o ultimă privire de ansamblu aruncată minunăției în care am avut inspirația să intru, am purces spre următoarea destinație programată pentru după amiaza respectivă. Îmi era foame.

---

VIZUALIZĂRI: 1791 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI