Ronda – orasul de pe stanci

TIPĂREȘTE

Ronda – orasul de pe stanci

02.12.2011

Decisesem de mult sa ajung la Ronda. Vazusem fotografii si fusesem de-a dreptul fascinata de acele locuri. Ei bine, cand am hotarat sa merg la Malaga, de fapt… Ronda era una dintre cele doua destinatii ale mele. Targetul, ca sa zic asa…Sper ca voi reusi sa va fac sa intelegeti de ce!

Asadar am luat relatii in Malaga despre cum puteam ajunge la Ronda. Cu trenul sau cu autobuzul. Atat gara cat si autogara erau chiar langa hotelul unde eram cazata, asa ca nu ar fi fost o problema. Studiind mersul trenurilor, am constatat ca dimineata nu exista cursa directa catre Ronda. Singura cursa Malaga – Ronda era la 18.40, facea fix 2 ore si costa 10.20 euro. La intoarcere, dupa amiaza exista o cursa la 17.34, dar nu directa ci cu schimbare in Bobadilla, care ajungea in Malaga la 19.54 si costa tot 10.20 euro. Practic in Bobadilla sareai efectiv dintr-un tren intr-altul (dar am inteles ca acest lucru CHIAR ESTE POSIBIL, caci asa sunt multe trasee de tren in Andaluzia). Problema era cu dusul….

Asa ca ne-am indreptat atentia catre autobuze. Compania ‘’Los Amarillos’’ avea curse regulate, incepand cu ora 08.00 din Malaga catre Ronda, distanta fiind parcursa in 1,45 ore. Dar in final nu am ales nici aceasta varianta. De ce?

Doream sa mai mergem intr-un loc in acea zi, iar pana acolo chiar nu exista niciun transport in comun pentru dus dimineata si intors seara. Exista transport exact pe dos. Asadar am rugat receptionerul de la hotel sa ne puna in legatura cu o companie de taximetre care sa ne duca in cele doua locuri pe care doream sa le vedem, sa ne astepte cat era nevoie si apoi sa ne readuca in Malaga.

Aceasta afacere ne-a costat 190 euro. Si vreau sa va spun ca a fost chiar o afacere, deaorece altfel nu am fi putut cuprinde intr-o singura zi cele doua destinatii absolute FANTASTICE.

Una este Ronda!! Am sa va povestesc acum despre ea. Despre cealalta destinatie, data viitoare!

Zis si facut! La ora 06.00 am plecat din Malaga. Initial am mers la cealalta destinatie despre care va voi povesti data viitoare si apoi la Ronda. Am iesit din Malaga pe MA 20 / MA 21. Am intrat apoi pe E15. Autostrada serpuieste chiar pe malul Marii Mediterane iar imaginile care se derulau in fata ochilor mei din mersul masinii erau absolute spectaculoase: rasarea soarele! Costa del Sol mai este numita si Costa del Golf, pentru nenumaratele terenuri de golf, care am inteles ca sunt de o calitate exceptionala. Dupa 40 min am trecut pe langa Marbella, apoi am intrat pe A397 catre Ronda pentru inca 47 km. In drumul nostru am putut zari muntii Sierra Blanca cu varfurile sale de-a dreptul impunatoare. La un moment dat drumul se bifurca, inainte merge catre Sevilla si la stanga catre Ronda.

Considerat unul dintre cele mai frumoase orase andaluze, orasul Ronda este inconjurat de munti si este situat pe un platou faimos pentru defileul El Tajo prin care curge raul Guadelvin. Defileul desparte orasul in doua parti, unite intre ele printr-un pod spectaculos. Istoria Rondei isi are originea in epoca neolitica, toate culturile care au trecut prin oras lasandu-si amprenta, facand ca Ronda sa fie o minunatie si din acest punct de vedere. Cele doua parti ale orasului, despartite de defileul raului Guadelvin, dateaza din epoca medievala, una dintre ele si cealalta din secolul XVIII. Citisem despre Ronda ca trebuie neaparat sa vedem Puente Nuevo, Arena Taurilor, Biserica Sf. Maria, Casa regelui maur cu Mina de apa, baile arabe, Palatul Salvatierra, Palatul Mondragon.

Asadar am oprit in Plazza de Toros (in chiar centrul orasului) unde se afla si un birou de informatii turistice de unde am primit cateva sfaturi foarte folositoare, cateva ponturi si o harta. Am inceput traseul nostru cu primul obiectiv aflat in chiar acea piata: Arena de Toros. Este cea mai veche arena de corida din Spania, dar este foarte bine intretinuta si poate fi vizitata atunci cand nu sunt lupte cu tauri. Adica... puteam sa o vizitam. Am intrebat si ni s-a spus ca vremea coridelor este in august. Asadar am platit 6 euro pentru a vizita arena propriu zisa si muzeul pe care acesta il adaposteste. Evident circulara, cu doua nivele de acces, cu pamant in mijloc, cu scari de acces foarte frumoase, m-a impresionat placut! Apoi am vizitat muzeul unde erau expuse costume de toreadori si echipamentele cailor toreadorilor. Am vazut odata la televizor un reportaj in care era prezentata cea mai celebra creatoare si producatoare de costume de toreadori din Spania: era o romanca. Nu va spun cata migaleala, toate decoratiunile de pe costume sunt facute manual! Arena este deschisa intre orele 10.00 – 18.00 din noiembrie pana in februarie, intre 10.00 – 20.00 din aprilie pana in septembrie si intre 10.00 – 19.00 in martie si octombrie.

Iesind din arena, am vizitat parcul din dreapta acesteia, parc dedicate toreadorilor celebrii, care isi au acolo, pe una dintre alei, cate o placa in semn de apreciere. Apoi am mers la Paseo de Blas Infante, un punct de belvedere minunat, de unde poate fi admirata toata valea, Ronda fiind situata sus, evident.

Am mers pe malul rapei, pe un drum absolut splendid care duce pana la Puente Nuevo. Pe cealalta parte casele sunt construite pe chiar marginea prapastiei si vreau sa va spun ca aceasta imagine este exact cea care m-a determinat sa imi doresc sa ajung acolo.

Casele acelea, pe marginea prapastiei fara fund… sunt o imagine ireala!!

Ei bine nu stiu cum sa va descriu senzatia pe care o incerc atunci cand ajung exact acolo de unde se vede ceea ce m-a determinat sa fac atata drum… Nu era prima oara cand ma aflam in aceasta ipostaza, dar senzatia este de neimaginat! De bine!!! Urmand drumul, in stanga se vede Puente Nuevo! Ce pot sa va spun despre el? Are peste 100 de metri inaltime, va dati seama? Si culmea este ca a fost terminat in anul 1751, dupa 42 de ani cat a durat constructi sa. Este in cea mai buna stare si azi, fiind traversat si de masini.

Puente Nuevo leaga orasul vechi, cunoscut si sub numele de La Ciudad, cu partea mai noua a Rondei. Podul este construit peste spectaculosul si abruptul defileu El Tajo, format de raul Gualdevin. Vreau sa va spun ca imaginea asupra defileului ingust si abrupt, cu marginile stancoase ca niste coloane imense rotunjite, una langa alta, precum niste piscoturi pufoase, este ceva atat de frumos incat pur si simplu m-am asezat cu mainile sub barbie ca sa admir frumusetea. Ador momentele acestea de care am parte, facand atata efort (de orice natura) pentru a ajunge sa am parte de ele: pentru mine reprezinta modul in care imi reincarc bateriile ca sa pot merge mai departe!!

Dupa ce m-am alimentat cu frumusetea din jur, am traversat, in fine, podul penduland cand pe dreapta, cand pe stanga lui, pentru a nu pierde nici cea mai mica imagine din acea frumusete. Pe ambele parti ale podului sunt cateva locuri special facute pentru a putea admira frumusetea din jur.

Dupa ce am traverasta podul, in stanga lui se afla un punct de belvedere unde acesta poate fi admirat aproape in toata maretia lui. Zic aproapre, deoarece cu totul poate fi vazut doar coborand in defileu, dar pe cealalta parte a podului. Aveam sa facem acest lucru mult mai tarziu, deoarece in acel moment nu stiam asta. Din acel punct de belvedere, raul se vedea jos, la peste 100 de metri ca o oglinda albastruie si acolo… langa oglinda erau oameni! Am crezut ca acolo trebuia sa ajungem ca sa vedem podul in toata maretia lui, asa ca ne-am propus sa nu mai zabovim si… sa o facem. Ne inselam insa.

Am revenit la capatul podului si ne-am continuat drumul. Pe stanga si pe dreapta multe magazinase cu obiecte minunate de artizanat si de piele. Gentile cel putin m-au lasat praf. Si foarte ieftine, in jur de 20-25 euro o geanta de piele minunata. Dupa ce ne-am saturat de privit am facut la stanga pe starda Santo Domingo, cu gandul de a ajunge la baza podului, de unde credeam ca se vedea podul asa cum il stiam din fotografii. In drum, am ajuns la Casa regelui maur. Fiind unul dintre obiectivele pe care doream sa le abordam, am intrat. In fapt, casa in sine nu poate fi vizitata. Se viziteaza doar gradinile si Mina de apa.

Gradinile sunt minunate, ca toate gradinile maure dealtfel, care se gasesc pe tot cuprinsul Andaluziei. Banci din piatra placate cu faianta emailata, multe plante, arce de piatra care sunt insiruite de-a lungul aleilor, foisoare, fantani si … pestisori. Aleile gradinii serpuiesc, apoi urmeaza niste trepte pe care mergi inevitabil, caci intr-acolo este Mina de apa. Ce-o mai fi si asta??!! Am sa va spun!

Mina de apa este de fapt locul de unde se facea alimentarea cu apa potabila. Casa se afla sus, deasupra defileului, iar apa se gaseste jos, in defileu. La peste 100 de metri diferenta de nivel. Asa ca, intr-unul dintre pilonii naturali de piatra, pe care eu l-am asemuit cu un piscot, a fost sapata o scara in spirala, cu trepte foarte inalte in unele locuri, cu cate un fel de gemulet sapat in stanca precum o iesire la lumina, din loc in loc. Coborarea a fost de-a dreptul feerica. parca nu se mai termina. Mi s-a parut ca n-o sa ma mai intorc niciodata din gaura unde intram. La un moment dat evident ca picura si apa… Din loc in loc erau sapate niste camarute mai mari, probabil unde se pastra apa sau care serveaul la alte scopuri. Pe gemuletele sapate in stanca, se vedeau atarnad plante agatatoare: va spun – era feeric! Parca eram in filme! La capatul treptelor: apa! avea o culoare inimaginabila, greu de reprodus in cuvinte. Limpede si rece. Senzatia aceea, inconjurata de pereti inalti de stanca, cu o raza de lumina care razbatea doar pe sus, unde se afla cerul, cu apa aceea turcoaz in jur a fost ceva ce nici nu am sperat sa vad, sa simt, dar care imi va ramane pentru totdeauna in suflet. Si… nu vedeam podul de acolo… nu era acela locul cautat!

Ma gandeam ca nu voi fi in stare sa ajung inapoi, avand in vedere cat de lunga mi se paruse coborarea si cat de inalte erau unele trepte. Dar nu a fost asa!

Cred ca energia pe care mi-a dat-o Mina de apa, m-a ajutat sa zbor pana sus. Nici nu am simtit cat de repede am ajuns sus. Mi s-a parut mult mai usor la urcare si mult mai putin…

Am strabatut iar gradina cea frumoasa si m-am asezat pe o banca placata frumos cu faianta sa fac o fotografie. Era putin uda si… asa am devenit si eu. Dar ce mai conta acum?! Am facut fotografia cu zambetul pana la urechi si apoi i-am spus prietenei mele de ce am zambit asa de larg! Urma sa stau uda pe pantaloni ceva vreme… m-am amuzat teribil din chestia asta si apoi am continuat traseul nostru.

Imediat in stanga iesirii de la Casa regelui maur (intre paranteze fie spus, acolo nu a locuit niciodata un rege maur) se afla Palatul Marchizului de Salvatierra. Cladirea este foarte frumoasa si poate fi vizitata zilnic, din jumatate in jumatate de ora intre orele 11.00 – 14.00 si 16.00 – 19.00, fiind inchis joia si duminica dupa amiaza. Deasemenea palatul este inchis atunci cand proprietarul se afla in resedinta, deoarece este o proprietate privata.

Fatada palatului este foarte frumoasa, in jurul usii de la intrarea fiind un portal cioplit din piatra. Portalul a fost adaugat palatului in 1748, si are cioplite pe el figuri native din America de Sud. Noi am gasit palatal inchis, deoarece era … joi. Cu toate acestea, ne-am continuat traseul catre stanga, pe o strada in panta, serpuita, ce trecea prin Poarta Filip V si peste Podul arab. In dreapta Podului arab se cobora catre Baile arabe, o constructie foarte bine conservata si restaurata. Baile sunt considerate unele dintre cele mai bine conservate din Europa, datand din secolul XIII si fiind folosite pana la sfarsitul secolului XVII.

Baile au trei sali diferite, prin care se trece dintr-una intr-alta. La vremea cand erau folosite, cele trei camere aveau temperature diferite, de la fierbinte, la cald si la rece. Baile au fost construite de-a lungul Arroyo de las Culebas, un loc perfect pentru sistemul hidraulic, care a supravietuit, in mare parte, pana in zilele noastre.Baile arabe pot fi vizitate zilnic intre orele 10.00 – 18.00, iar sambata si duminica pana la 15.00 pentru 3 euro.

Dupa ce am vizitat si baile, ne-am reintors la Poarta Filip V, am trecut de ea, am traverasta Podul arab si am ajuns la Biserica Padre Jesus in fata careia se gaseste fantana ‘’Fuente de los Ocho Canos’’, o fantana absolut minunata, construita in secolul XVIII pentru regele Filip V.

Acum trebuia sa ne intoarcem dar, in stanga am vazut o curte interioara care mi-a atras atentia. Era de fapt intrarea catre mai multe locuinte, ca un fel de gang. Intunecos relativ, dar cu o imagine de fundal care mi-a facut cu ochiul, asa ca am strabatut-o si am ajuns la margine ei: era marginea prapastiei. Imaginea de acolo, asupra vaii intregi era nemaipomenita! Am revenit pe drum si ne-am reintors pana la Palatul Salvatierra. De pe Podul arab, in dreapta cum ne intorceam spre Poarta Filip V, casele suspendate la marginea prapastiei sunt o magine parca ireala!!! Nemaipomenit de frumos! Si spectaculos totodata.

De acolo am facut la dreapta catre Palatul Mondragon care azi adaposteste Muzeul orasului Ronda.

Drumul pe stradutele inguste, curate si primitoare, pietruite si magice parca, l-am parcurs cu usurinta.

In drumul nostru am ajuns la Biserica Santa Maria la Mayor. De fapt este o manastire.

Aceasta se afla intr-o piata cumva inchisa, si am intrata sa o vizitam.

Am platit 4 euro pentru aceasta si am intrat.

Vreau sa va spun ca am ramas muta de incantare.

Inalta, dar nu foarte mare, biserica este spectaculoasa datorita sculpturilor in lemn care se gasesc pe un perete intreg, in chiar centru bisericii. Este acelasi gen de biserica, cu centrul ocupat de orga, nu liber, asa cum sunt si catedralele din Sevilla, Malaga si Granada.

De o finite iesita din comun, cu un detaliu al expresiei extraordinar, scuplturile din biserica m-au impresionat!

Dupa ce am vazut si aceasta minune, am continuat drumul spre Palatul Mondragon. Am ajuns relativ repede, caci orasul nu e foarte mare si poate fi usor batut la picior. Are doar foarte multe lucruri de vazut, care intarzie calatorul…

Palatul se afla intr-o piata frumoasa si aerisita si am intrat sa vedem despre ce este vorba.

Construit de regale maur ABB el Malik, dupa caderea Rondei in fata dominatiei catolice, palatul a devenit resedinta regelui Fernardo si a reginei Isabella, pentru scurt timp.

Apoi, de-a lungul anilor, a suferit mai multe renovari si completari, iar azi, o vizita la acest palat este chiar o experienta!

Palatul m-a incantat in mod deosebit prin imbinarea detaliilor arhitectonice cu multitudinea de curti si gradini, care il alcatuiesc.

Muzeul Rondei isi are azi sediul in Palatul Mondragon si ofera exponate din neolitic pana in prezent.

Este un muzeu foarte interesant care chiar merita sa fie vizitat.

Eu m-am pierdut prin salile multe si imense, apoi prin gradinile mai mici si mai mari, pe scarile intortocheate… Intr-un cuvant: mi-a placut!

Palatul poate fi vizitat in fiecare zi intre orele 10.00 – 13.45 si intre 15.00 – 18.00, iar sambata si duminica intre orele 10.00 – 15.00 pentru numai 2 euro.

Apoi am parasit Palatul Mondragon si cum am iesit in stanga, se face Piata Maria Auxiliadora, o piata foarte frumoasa, plina de verdeata si terase. Toate terasele erau pline de oameni care pur si simplu… contemplau.

Una din laturile pietei se gaseste pe marginea versantului, avand o panorama superba asupra regiunii.

Prin stanga pietei, cum stateam cu fata sa admiram panorama, se face o carare pietruita care serpuieste in jos.

Ei bine… pe acolo trebuia sa coboram ca sa ajungem la punctual de unde Puente Nuevo se arata in toata splendoarea sa!

Evident, am coborat… am coborat… am coborat!

Dealtfel, nu este greu. Cararea este in panta, dar nu abrupta, asa ca nu este o problema.

Jos, o poarta veche si o casa au fost candva. Au ramas doar ramasite… Si un vas imens in care probabil se pastra apa, indica faptul ca acolo chiar au locuit oameni. M-am gandit ca probabil proprietarii au murit si n-au avut urmasi sau urmasii lor au parasit locuruile.

Ei bine, din acea fosta curte se vede Puente Nuevo!

Este absolut fabulos!

Nici nu pot sa-mi imaginez cum o fi fost sa te trezesti dimineata in verdele care este de jur imprejur, in zgomotul raului Guadelvin care trece prin defileul El Tajo, cu putina ceata … care se ridica … Cred ca era ceva de vis!

Sincer… ii invidiez pe cei care au locuit, candva, acolo!

Ce s-o mai lungesc, privelistea este absolut spectaculoasa, iar efortul de a ajunge pana acolo chiar a meritat cu totul.

Va spun sincer, mai sunt o gramada de alte lucruri de facut sau de vazut in Ronda. Puteti gasi mai multe detalii pe site-ul www.turismoderonda.es.

Este un loc unde se poate sta foarte bine pentru cateva zile.

Minunatiile naturii impletite cu arhitectura si aerul orasului… sunt o incantare.

Nu am decat cuvinte de lauda la adresa acestei destinatii pe care mi-am dorit sa o cunosc, pe care am cunoscut-o, am vazut-o si simtit-o si de care chiar m-am indragostit!

Este un loc unde, cu adevarat merita sa ajungeti. Macar odata iviata.

Si … un sfat: nu mergeti acolo cu o excursie cumparata de la agentiile de turism de pe Costa del Sol.

Aceste asa zise excursii pot fi numite o alergatura continua fara a avea timp sa gusti sau sa simti locul. Se pierde o gramada de timp cu adunatul turistilor de prin hoteluri diverse, mai mult decat dureaza vizitele propriu-zise la obiective. Si… ce rost are sa pierdeti timpul si banii intr-un autocar?

Mergeti pe cont propriu, ca sa zaboviti unde si cat doriti.

Eu va garantez ca nicio excursie organizata nu va va duce nici in Mina de apa, nici lin defileu sa admirati Puente Nuevo… Si ar fi mare pacat sa treceti doar pe langa ele…

Asadar: cu prima ocazie, va sfatuiesc sa mergeti negresit la Ronda, orasul de pe stanci!!

---

VIZUALIZĂRI: 8817 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI