ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.11.2026
DE adso
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Iaşi
ÎNSCRIS: 25.05.17
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
AUG-2025

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

O zi în Ținutul Burren. Doolin Cave

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

După Ținutul Connemara vezi impresii, următoarea noastră țintă a fost Ținutul Burren. În organizarea site-ului, ambele sunt alocate „rădăcinii” Galway, orașul important din care se poate ajunge, fie cu mașină închiriată, fie chiar folosind transportul în comun, în multe puncte ale celor două ținuturi. Din punct de vedere istoric și administrativ, însă, ele sunt lumi separate: Connemara se află în nordul Comitatului Galway, în timp ce Burren este mult mai la sud, în Comitatul Claire. Mai mult, nici măcar nu aparțin aceleiași provincii dintre cele patru ale Irlandei: Galway este în Connacht, Claire în provincia Munster.

Aveam „pe listă” patru chestii: Cliffs of Moher, evident (este cel mai celebru și cel mai vizitat loc din toată Irlanda), satul Doolin (capitala muzicii tradiționale irlandeze), Doolin Cave (peștera în care se află cea mai mare stalactită din întreaga lume) și câmpurile de calcar (limestone). Primul obiectiv și ultimul sunt deja prezentate de către colegi, așa că am să vorbesc despre ele doar pe scurt, făcând trimitere către alte articole. Am să mă concentrez pe Doolin și pe peștera din vecinătate.

Am parcurs Comitatul Claire de la nord-vest către sud-est, venind de la Galway (unde nu am intrat, l-am ocolit) și îndreptându-ne către Limerick (unde am zăbovit câteva ceasuri). Peisajul s-a schimbat radical între cele două puncte: inițial am trecut prin zone stâncoase, cu vegetație scundă și săracă, apoi a urmat aspectul selenar al întinselor câmpuri de limestone, pentru ca, spre capătul traseului, să intrăm în Irlanda cărților poștale: verde, acoperită cu păduri prin care șoselele pătrund folosindu-se de adevăratele tunele create de ramurile împletite ale copacilor (acele dark hedges din Urzeala Tronurilor, despre care am mai vorbit în episoadele dedicate Irlandei de Nord).  

Pentru a înțelege această diversitate și a pricepe câte ceva din ceea ce vezi la fața locului, câteva informații despre trecutul geologic al insulei sunt esențiale. Le-am aflat-o de la ghida care ne-a însoțit în peșteră, dar le redau aici preluând de pe net: Teritoriul actual al Irlandei era împărțit, acum 450 de milioane de ani, în două bucăți aflate în emisfera sudică, separate de un ocean străvechi numit Oceanul Iapetus. Partea de nord-vest făcea parte din placa Americii de Nord (Laurentia), iar partea de sud-est (inclusiv comitatul Clare) făcea parte din micro-continentul Avalonia. Cele două bucăți s-au deplasat una către cealaltă, ciocnindu-se și închizând oceanul dintre ele. Linia de sutură a acestei coliziuni trece în prezent de-a lungul diagonalei insulei și este marcată de un lanț muntos. Cu 350 de milioane de ani în urmă, placa (de acum unificată a) Irlandei a migrat spre nord până a ajuns la Ecuator, integrându-se în supercontinentul Pangea. În acele timpuri, o mare tropicală caldă a acoperit zona, iar scheletele coralilor și ale viețuitoarelor marine au format straturile groase de calcar din Ținutul Burren. A urmat deriva continentelor, și uite așa Irlanda a ajuns în locul în care o găsim în prezent.

___

Doolin Cave (în irlandeză Pol an Ionain, adică „Peștera stâncii cu iederă” ) era la numai trei kilometri de hotelul care ne-a găzduit, prin urmare a fost primul obiectiv panificat al dimineții în care am plecat din Doolin. De pe site doolincave.ie am aflat că urma să se deschidă la ora 10, dar tot acolo eram informați că nu intră în subteran mai mult de 20 de persoane simultan, pentru a menține temperatura și umiditatea constante în interior. Cum noi eram șapte, aveam emoții că nu vom prinde primul grup; din nu mai țin minte ce motiv, nu reușiserăm să luăm bilete online.

Nu am avut probleme: am ajuns pe la 9:30, am găsit bilete pentru prima intrare (cred că nici nu ne adunaserăm 20) și am mai bântuit puțin pe acolo, unii prin magazinul de suveniruri, alții pe poteca circulară amenajată în zona peșterii (nimic spectaculos). La 10:00, ghida ne-a adunat pe toți, ne-a explicat că va fi necesar puțin efort fizic (se coboară 125 de trepte, care – la plecare – trebuie urcate 🥺) și foarte multă atenție (treptele sunt metalice și mereu umede, deci sunt periculoase). Am fost obligați, prin urmare, să purtăm permanent o cască în ora care a urmat. Citiserăm înainte că trebuie să fim bine îmbrăcați (temperatura în interior este de 11 grade tot timpul anului) și că trebuie să avem încălțări care să asigure o bună aderență.

Am coborât în adânc și, înainte de a intra în salonul peșterii, ghida ne-a adunat în jurul ei și ne-a povestit despre ceea ce urma să vedem, încurajându-ne totodată să-i adresăm întrebări. Încerc să fac un rezumat al informațiilor aflate (am ținut jurnal, plus că am mai citit destul de mult între timp pe internet).

● Înainte de 1952, localnicii știau doar că pe acel teren exista o mică surpătură calcaroasă acoperită cu iederă și mărăcini, în care își pierdea urma un pârâu (de unde și numele irlandez Pol an Ionain, ceva de genul „gaura cu iederă” ). Deoarece deschiderea era extrem de strâmtă, plină de apă și de noroi, nimeni din zonă nu încercase vreodată să se târască înăuntru.

În Ținutul Burren astfel de locuri, în care pâraiele dispar brusc sub pământ, sunt relativ frecvente și sunt considerate de fermieri doar simple obstacole naturale pe pășuni. În plus, în cultura rurală irlandeză din secolul al XIX-lea și începutul secolului XX, găurile adânci în pământ și peșterile erau privite circumspect, fiind asociate cu lumea spiritelor – motiv în plus pentru ca localnicii să nu se aventureze în explorarea lor.

● În anul 1952, doi studenți speologi de numai 19 ani, J. M. Dickenson și Brian Varley, au aflat de la sătenii din Doolin, la o bere, despre existența acestor pâraie care dispar din senin. Identificând un astfel de curs de apă și urmărindu-l, au găsit un pasaj îngust și inundat care se deschidea la baza unei stânci de calcar. Au parcurs acest pasaj, cale de mai bine de 400 de metri, până au ajuns în sala principală a unei peșteri, cea pe care urma să o vedem și noi cât de curând.

● Expresia „knee-wrecking crawl” (târâșul care îți distruge genunchii) este porecla dată de speologi tunelului natural original prin care cei doi au pătruns, pentru prima dată, în Doolin Cave. Galeria avea o înălțime de doar 30–45 de centimetri în anumite porțiuni, iar prin ea curgea un pârâu subteran rece. Fundul galeriei era acoperit cu pietriș ascuțit de calcar și cu noroi. Speologii trebuiau să se târască pe burtă sau în genunchi, cu fața la câțiva centimetri de apă, împingându-și echipamentul în față. Dacă afară începea să plouă, nivelul apei din tunel creștea rapid și putea bloca ieșirea.

Timp de peste 50 de ani (din 1952 până în 2006), parcurgerea acestui coridor a fost singura modalitate de a intra în peșteră: în rândul speologilor, traseul era considerat un adevărat trofeu și atrăgea exploratori din toată lumea dornici să își testeze limitele fizice și rezistența la claustrofobie.

● În 1990, terenul (implicit peștera) a fost cumpărat de doi soți din Doolin, John și Helen Browne, cu scopul declarat de a deschide publicului această atracție naturală. Uniunea Speologică din Irlanda s-a opus vehement, atât de teamă că formațiunea s-ar putea distruge, cât și pentru faptul că urmau să piardă accesul la traseul extrem despre care am povestit mai sus.

După o luptă juridică ce a durat aproape două decenii, cei doi soți au primit în 2006 aprobarea de a amenaja turistic peștera, cu o condiție ciudată: timp de patru ani, nu aveau voie să construiască nimic la suprafață, nici măcar toalete sau casă de bilete, turiștii fiind primiți la o măsuță pliantă. Abia în 2010 a fost dat în funcțiune Centrul de primire a vizitatorilor.

● Încăperea în care ne povestea ghida era cea în au ajuns tinerii care au descoperit peștera, capătul acelei galerii de peste 400 de metri. Speologii încă pot parcurge acest traseu, dacă cer aprobare pentru asta. Recent, pentru a marca 70 de ani de la descoperire, unul dintre cei doi studenți din 1952 (parcă Dickenson, dar nu sunt 100% sigur) a mers din nou târâș prin întregul tunel, la vârsta de aproape 90 de ani 💪.

Turiștii din ziua de azi ajung în încăpere mult mai simplu, trebuie doar să coboare puțin peste 100 de trepte. Săparea noului tunel de acces a reprezentat o provocare pentru soții Browne (proprietarii terenului): era exclusă folosirea dinamitei, deoarece exista riscul de a afecta Marea Stalactită. Prin urmare, treaba s-a făcut, în cea mai mare măsură, manual: ghida ne-a arătat urmele lăsate în stâncă de târnăcoapele muncitorilor.

● Ni s-a explicat de ce grupurile sunt limitate la un număr mic de persoane și de ce ușile etanșe dintre galerii trebuie închise imediat: căldura emanată de corpurile umane și dioxidul de carbon expirat pot modifica temperatura (11°C) și umiditatea, oprind procesul de picurare, deci de creștere a stalactitei.

După care ne-a invitat să pătrundem în sala principală. După ce a închis ușile în urma noastră, a creat un moment dramatic: a stins complet luminile pentru câteva secunde, invitându-ne să simțim bezna și liniștea absolută pe care au trăit-o descoperitorii, în 1952. După care a aprins reflectoarele, iar acestea erau îndreptate direct pe Marea Stalactită: wow! Este, cu adevărat, ceva nemaivăzut!

● Are o lungime de 7,3 metri, o circumferință de aproximativ 4,5 metri și o greutate estimată la 10 tone. Există stalactite mai lungi în Mexic (în peșterile Cueva de las Perlas și Sótano de las Golondrinas) și în Liban (în Grota Jeita), dar acestea sunt mai subțiri, deci au greutate mai mică. Prin urmare, Marea Stalactită din Doolin este considerată cea mai masivă stalactită suspendată liber, atârnând din tavanul cavernei asemenea unui candelabru gigantic.

S-a format prin picurarea continuă a unei singure picături de apă bogată în carbonat de calciu, iar geologii estimează că procesul a durat zeci de mii de ani (în principiu, crește cu un centimetru într-un secol).

● După ce toată lumea s-a pozat cu marea stalactită, am mai coborât câteva trepte, până în zona inferioară a peșterii. Pe pereții de calcar ai tunelurilor ni s-au arătat fosile marine vechi de peste 350 de milioane de ani (corali, scoici etc); acum am aflat că Ținutul Burren s-a format pe fundul unei mări tropicale calde, pe vremea când placa tectonică a Irlandei se afla în apropierea Ecuatorului. Apoi, ni s-a atras atenția asupra depozitelor de lut glaciar aduse de ghețari în urmă cu zeci de mii de ani; acest lut conține polen conservat de la plante care creșteau în Irlanda înainte de ultima Epocă de Gheață și este extras manual pentru a fi folosit în atelierul de ceramică, noi putând achiziționa la plecare produsele acestuia 😎.

___

De la peșteră am plecat către câmpurile de cretă (limestone) : acestea se întind pe zeci de kilometri pătrați, practic mergi minute bune pe șosele care străbat un peisaj ca cel din Călăuza lui Andrei Tarkovsky. Am tot sperat să găsim un punct de acces, o parcare unde să lăsăm mașina, să plătim eventual un bilet și să putem intra să „batem pietrele” . Nu am dat de nimic, iar GPS-ul ne arătat că respectivele câmpuri se apropie de final.

La un moment dat am zărit o poartă ruginită. S-a dovedit a fi încuiată, dar o parte dintre noi am sărit-o, ca niște căprițe (sau țapi, mă rog 🤓) și am intrat fraudulos pe câmpurile de calcar. Ce am văzut acolo – puteți observa în pozele atașate. Despre ce e vorba – puteți citi în primul ecou.

___

Cliffs of Moher (în irlandeză Aillte an Mhothair) reprezintă cel mai faimos monument natural al Irlandei, atrăgând anual peste un milion de vizitatori. Cititorii site-ului au la îndemână câteva articole din care pot înțelege despre ce e vorba; am adăugat și eu o mulțime de poze.

Dacă veniți până aici, acordați suficient timp obiectivului: două ore este prea puțin. Există un mic muzeu la intrare, apoi traseul conduce la o platformă-amfiteatru, de unde se poate admira faleza înaltă de 215 metri. Multă lume rămâne doar cu atât, și e păcat. Pentru că tot farmecul este dat de plimbarea pe lungul traseu amenajat de-a lungul falezei. Acesta măsoară 14 kilometri (după unele surse – 20 după altele), legând satul Doolin (nord) de Liscannor (sud). Partea de mijloc a potecii, cea din jurul Centrului de vizitare, este securizată cu ziduri de piatră, însă restul traseului merge pe marginea stâncilor, oferind perspective mai interesante, în același timp fiind destul de periculos. Sunt multe avertizări în legătură cu posibilitatea unor accidente.

Din portul Doolin pleacă ambarcațiuni turistice (Doolin Ferry) care navighează chiar pe sub peretele de înalt de 215 metri. Privite de la nivelul apei cred că stâncile sunt încă mai impresionate, și am citit că șansele de a vedea delfini sau colonii de păsări (pufini) sunt foarte mari.

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de adso in 21.11.26 01:14:52
Validat / Publicat: 21.11.26 06:46:01

VIZUALIZĂRI: 92 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Peștera Doolin
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 11700 PMA (din 13 voturi)

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

adsoAUTOR REVIEW
[21.11.26 01:45:05]
»

Redau mai jos un rezumat din informațiile aflate de pe net despre Câmpurile de cretă:

Rocile de calcar gri-albăstrui s-au format acum aproximativ 350 de milioane de ani, pe fundul unei mări tropicale calde, din scheletele și cochiliile organismelor marine, fiind apoi modelate de ghețari în ultima Epocă de Gheață. Ploaia ușor acidă a dizolvat treptat fisurile din rocă, creând un aspect de „pavaj” uriaș format din dale plate de piatră (clints) separate de crăpături adânci și înguste (grykes).

Din loc în loc se formează așa-numitele „lacuri fantomă” (Turloughs): unice în lume, acestea se umplu brusc cu apă subterană în timpul ploilor de toamnă și iarnă și seacă complet primăvara, lăsând în urmă pășuni verzi fertile.

Sub suprafața aparent aridă se ascund zeci de kilometri de râuri subterane și peșteri, inclusiv Poulnagollum, cel mai lung sistem de peșteri din Irlanda (peste 16 km).

The Burren este singurul loc cunoscut de pe planetă unde plantele specifice zonei arctice și alpine cresc natural alături de specii mediteraneene. Crăpăturile adânci (grykes) acționează ca niște mici sere naturale, protejând plantele de vânturile puternice ale Atlanticului, în timp ce roca de calcar absoarbe căldura soarelui ziua și o eliberează treptat noaptea. În luna mai și la începutul lunii iunie, stâncile gri se transformă într-o grădină sălbatică plină de gențiane albastre (Spring Gentian, simbolul regiunii), orhidee sălbatice, cimbrișor și argințică (Mountain Avens).

Spre deosebire de restul Europei, unde vitele sunt urcate pe munte vara și coborâte iarna, fermierii din The Burren își duc turmele pe dealurile stâncoase iarna. De ce funcționează? Calcarul reține căldura acumulatǎ vara și menține un teren uscat, fără noroi, iar vitele mănâncă iarba uscată crescută printre stânci, curățând terenul și permițând florilor rare să înflorească din nou primăvara.

webmaster13
[21.11.26 06:45:31]
»

iata fondul sonor propus

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[21.11.26 07:28:54]
»

@webmaster13: Mulțumesc!

mprofeanuPHONE
[21.11.26 08:57:40]
»

@adso: Foarte interesant articol, spunând atâtea despre Irlanda și minunile ei naturale. Am aflat despre această peșteră Doolin și povestea ei, cum a fost descoperită și apoi cum a fost pusă în valoare pentru turiști. Nu știam că are cea mai masivă stalactită suspendată din lume!? Nici despre câmpurile de cretă nu știam, despre originea lor, despre habitatul plantelor. Ați reușit să parcurgeți cei 14 kilometri pentru a vedea mai bine Cliffs of Moher!? 🙋‍♂️

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[21.11.26 09:27:16]
»

@mprofeanu: Nici eu nu stiam despre pestera, pe AFA nu era prezentata, iar prin alte parti nu avusesem timp sa caut. Despre Irlanda am citit mult mai mult dupa vizita, decat inainte de a ajunge acolo. De pregatirea vacantei (traseu, obiective, cazari, rezervari) s-au ocupat ceilalti din grup, mai ales unul dintre ei (multumim, N! 🙏)

Ei bine, nici el nu stia de pestera de acasa, initial nu aparea in program. Am gasit niste pliante la hotelul din Doolin, unde figura pe locul doi, dupa inevitabilele Cliffs of Moher. Fiind la doar trei kilometri de hotel, ne-am zis: de ce nu?

Sigur, asta a avut drept consecinta faptul ca am ajuns la cazarea din ziua respectiva dupa 9 seara, morti si ingropati

Nu am inaintat decat 2-3 kilometri pe faleza inalta de la Cliffs of Moher, anume partea amenajata a traseului. Am ajuns pana la semnul "Interzis", se vede intr-o poza. De acolo, poteca merge mai departe, dar fara parapet catre ocean. Nu ca nu mai aveam curaj sa continuam drumul, dar aveam alte planuri - si trebuia sa ne si intoarcem la locul in care lasaseram masina.

Zi frumoasa va doresc!

dorgo
[21.11.26 10:01:27]
»

@adso, pe Galway Girl n-ai intalnit-o? Daca nu, o gasesti pe youtube.

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[21.11.26 10:06:33]
»

@dorgo: Multumesc pentru link, foarte faina piesa!

Daca va face placere, sa urmariti episodul urmator al serialului meu. Chiar am ascultat (si) bucata asta!

Din pacate, desi tin minte ca am filmat acolo, nu dau de respectivele clipuri. Inca mai fac sapaturi prin calculator dupa ele. Daca nu le gasesc, o sa compensati dvs. si @web13, ma bazez pe asta!

adsoAUTOR REVIEW
[21.11.26 13:41:05]
»

Am găsit pe undeva poze pe care le-am făcut în Centrul de primire a vizitatorilor, la Peștera Doolin. Le-am adăugat, în caz că interesează pe cineva, dar vor apărea la finalul setului de imagini.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dorgo, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂ – Descoperă regiunea Galway:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2026 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.056895971298218 sec
    ecranul dvs: 1 x 1