ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.06.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 27.03.12
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
MAY-2014
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă regiunea Galway

Magia ţinuturilor din vestul Irlandei – Connemara County

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

După toate pregătirile febrile pentru vizita pe tărâmurile lepriconilor şi ale zânelor “irish” şi după primul tur întreprins de noi în împrejurimile oraşului Galway (ţinutul Burren, descris de onorata-mi Milady aici) a sosit şi momentul celui de-al doilea tur, care se prefigura la fel de interesant, ba poate chiar mai mult.

Ce-i cu această Connemara: este o regiune puţin populată (cum îmi place mie adică) din vestul Irlandei, cămin al vorbitorilor de limbă irlandeză – irish gaelic – cu peisaje fantastice, desprinse parcă din Highland-ul scoţian... cu munţi de altitudine redusă (Twelve Bens şi Maumturks, având un maxim de 729 metri altitudine), totul garnisit cu lough-uri mici, cristaline, sau cu Lough Corrib – întins pe 176 km² - al doilea mare lac din Irlanda. Sunt locuri cu landscape-uri sălbatice, cu oiţe şi văcuţe irlandeze simpatice prezente chiar şi pe şoseaua îngustă, cu intervenţie extrem de redusă din partea omului, ce să mai… cum zic americanii: “our new kind of tourism”!

Deoarece mersesem pe oferta celor de la Healy Tours adică două tururi la un preţ total de 60 de euro per cuplu, cea de-a doua zi urma să fim prezenţi în faţa hostelului nostru pentru a fi ridicaţi de către şoferul companiei în jurul orei 09:30. Am anunţat în seara anterioară personalul recepţiei Sleepzone să le reamintească celor de la Healy Tours să ne ia şi pe noi – vezi detalii “from inside” aici - pentru a nu avea oareşce surprize. Zis şi făcut!

Turul urma să înceapă în jurul orei 10 şi se termina cam pe la 17:30, conform discuţiilor noastre pe mail cu Paul Healy, managerul companiei, cuprinzând atracţiile ţinutului Connemara, în ordine: micul sat Spiddal; ruinele unui sat din timpul foametei irlandeze de la jumătatea sec. XIX – situat în apropierea portului Rossaveal; Ma’am Cross (scris şi Maam Cross de multe ori – singura intersecţie mare a drumurilor din această regiune); celebra Inagh Valley – un loc cu peisaje superbe, Kylemore Abbey – atracţia şi popasul principal al turului; Killary fjord – 'singurul', ziceau mai multe prezentări, fiord al Irlandei şi fermecătorul orăşel Cong, aproape în totalitate plin de relicve sau inventând idei turistice bazate pe ideea turnării filmului The Quiet Man, din anul 1952, actorii principali fiind John Wayne şi Maureen O’Hara.

Doresc să specific înainte de a porni pe drumul naraţiunii că, deşi ne-am tot plâns Milady şi cu mine în rew ei anterior sau în ecourile acestuia, nu este rău să ţi se introducă mură-n gură informaţii din partea unui ghid-şofer specializat şi băştinaş, numai că uneori preferi să sari peste anumite aspecte și nu poţi să închizi “pagina”, pentru că nu este internet ci doar un om. Ce vreau să spun este că, după o zi precedentă plină de info pe care hardul meu mental de 200 de mega nu le mai putea reţine, o a doua experienţă asemănătoare mă determina să mai şterg din detalii ca să fac loc celor proaspete, sau să-mi schimb “hardul”. Au fost unele momente când aş fi preferat liniştea, oricum am citit şi mi-am făcut temele înaintea tuturor excursiilor, totuşi chiar dacă auzeam ceva nou sau, poate, interesant, parcă “nu mai intra”.

Catedrala din Galway şi un prim mic popas

Dacă şoferul din prima excursie fusese alert, funny, plin de info şi vorbind aproape non-stop ca un radio, de jurase Emsiema că citea de pe undeva un script, ghidul nostru din ziua respectivă părea un fel de ardelean de-al nostru, un pic mai molcom, hâtru totuşi, mai puţin alert şi vorbăreţ, dar tot doldora de informaţii. Paul, căci aşa ni se recomandase, ne-a explicat, în timp ce demarase deja bus-ul, ce urma să vedem în ziua aceea și câte opriri aveam să efectuăm, ca să ştim din prima ce şi cum. El era din loc din regiunea Connemara, adică indigen al traseului pe care urma să-l parcurgem. Buuun!

Nici nu am apucat să ne urcăm că ne-a şi debarcat, în vreo câteva minute, în dreptul Catedralei din Galway, situată în apropierea râului Corrib, ce traversează acest oraş. Aici, ne-a dat vreo 10 minute să facem poze şi să ne familiarizăm cu aria în cauză, cei care de-abia veniserăm în regiune. Catedrala este romano-catolică, construită din piatră, este impunătoare iar ridicarea acesteia s-a realizat pe la 1958, deci foarte recent. Este dedicată Fecioarei Înălţate la Ceruri – o traducere a subsemnatului după “Our Lady assumed into Heaven” – şi Sfântului Nicolae.

Vremea bunuţă local, dar cu accente uşor îngrijorătoare în depărtare, m-a determinat să merg pe podul aflat în imediata apropiere, peste River Corrib, pentru a trage câteva cadre. Cerul uşor albastru şi câţiva nori pufoşi mi-au şoptit să intru mai târziu în catedrală pentru a o vedea, lăsându-le pe demoazelele din celebrul deja harem propriu să facă acest lucru primele. Şi, ca să vezi, tocmai bine am făcut pentru că în catedrală era o slujbă în desfăşurare, nu prea ne puteam foi iar click-ul aparatului ce-l căram după mine ar fi fost deranjant în “silentium-ul” lăcașului... astfel încât am intrat, apoi am văzut domul înalt de 44 de metri, un vitraliu fain de mari dimensiuni, urmând să ieşim repede pentru a ne întoarce în bus. Deci, hop on la drum!

Promenada din Salthill şi zicala „din oceanu’ Atlantic a ieșit un pește mic”

Aici am întâlnit prima surpriză a traseului nostru. Dacă ne plânsesem unul celuilalt în avans că vrem să introducem un degeţel în Atlantic şi nu putusem în seara precedentă deoarece era vânt, frig, ploua, noi eram obosiţi, etc, iată cum Bărbosul de Sus, în mărinimia sa, ne-a oferit această şansă. Paul ne-a anunţat că mai mergem un pic şi ne vom opri în Salthill pentru a merge pe plajă câteva minute. Ţipetele de bucurie din partea micului grup de românaşi au inundat bus-ul, se uitau stranierii la noi de parcă cântam hip-hop în Catedrală. Apropo, că uitai: la început, pentru a dezgheţa apele şi a „mingălui” cu noi, ghidul nostru ne-a întrebat care de pe unde este. Ăla Canada, ăla Australia, unul UK, io vârtos – Transylvania! “Aaa”, zise Paul, “Romania, nice”. Ooops, ăsta a auzit de noi, nu mai merge vrăjeala, mi-am şoptit înciudat. Lasă, data viitoare le zic că-s din Oltenia, că p-asta n-o mai nimereşte nimeni!

Revenind la oile noastre carpatine... Salthill este o prelungire a Galway-ului, un fel de cartier rezidenţial de baştani, cu terenuri de golf şi case extreeem de scumpe, dar are şi o promenadă superbă, pare-se cea mai întinsă din Irlanda. Plaja este de fapt o “rocky beach”, dar sentimentul pe care l-am avut când ne-am dat jos a fost demenţial: aer extrem de sărat, combinat cu miros de “mare” din aia adevărată formată din alge şi alte chestiuni dar deloc rău mirositoare, o briză puternică ce ne convinsese că acela este oceanul şi… hop cu mâna în apă! Am gustat, ne-am pus o dorinţă (deh, “transilvăneni” superstiţioşi) am făcut trei cadre şi ne-am rugat în gând să meargă cineva să lovească peretele de la capătul promenadei, că nouă ne era lene. Cum? Nu v-am spus de acesta? Acum vă spun!

La finele promenadei din Salthill se află un perete pe care, dacă îl loveşti cu piciorul, se spune că aduce vreme frumoasă. O fi basm, o fi mit, o fi legendă urbană... nu ştiu de unde îşi trage originile, dar face parte din farmecul local şi este distractiv. Ce? Noi cică avem vampiri, aţi văzut vreunul? Cert este că nu aveam timp să mai mergem şi acolo, deoarece ne strânsesem deja în autocar, iar vremea începea să se încrunte la noi. Am rămas cu ruga mentală ca totuşi, măcar vreun american, ceva (că ei sunt mai „stupid tourists”) să se fi lovit cu glezna pe acolo. Şi, din nou, hop on the bus!

Spiddal - graniţa către ţinutul vorbitorilor de irish gaelic

Picurii de ploaie half-mocănească începuseră deja să ne streseze, iar cerul părea nu tocmai propice unei vizite într-un ţinut muntos, plin de “lough-uri” (varianta irlandeză a “loch”-urilor scoţiene de care ne-am ataşat atât de mult) şi de peisaje ce necesită vreme uşor îmbunătăţită pentru a trage cadre şi selfie-uri cum se cuvine.

Pe drum spre satul Spiddal, ghidul nostru ne-a povestit că această oprire urma să marcheze trecerea către ţinutul Connemara în toată puterea cuvântului: aici puteam găsi la orice pas oameni care vorbesc nativ limba irlandeză între ei, fără nicio problemă, dar şi engleză la perfecţie. Aceştia sunt oameni care ţin la tradiţiile lor şi pentru care vorba “gaelică” reprezintă un motiv de mândrie, din păcate mulţi tineri locuitori ai regiunii plecând spre Galway sau spre Dublin, atraşi de mirajul unei vieţi mai bune. Locurile de muncă sunt extrem de puţine în zonă, singura soluţie fiind fermele sau tot ce ţine de turism.

Ei bine, aici mi se pare un moment potrivit de spovedanie a mea către voi. Dacă nu eram cu turul vă asigur că ne-am fi oprit în primul pub, ne-am fi luat un ceai, suc, cafea şi am fi ascultat graiul adevărat al acelor oameni, sau chiar am fi intrat în vorbă cu aceştia dacă s-ar fi ivit ocazia. Sunt curios cum sunt aceşti munteni ai lor, aceşti oameni aspri şi mândri totodată. Ăsta este următorul vis al meu – unspoken până acum - și pe care sper să-l realizez anul acesta în Highland-ul scoţian sau în insula Skye, diferenţa fiind că acolo va fi “Scottish gaelic”. De nu, mă duc la anul cu Milady în Insulele Hebride sau în Orkney şi tot ne facem amocul!

An Spidéal, adică Spiddal în gaelică, este un sat cu vreo 1400 de suflete, amplasat la vreo 20 de kilometri de Galway și în care se poate ajunge și cu un Bus Eireann, nr 424. Este ceea se se cheamă un fel de “poartă de intrare” în Gaeltecht, cuvânt gaelic ce desemnează o regiune a vorbitorilor de irlandeză, adică un district recunoscut de către guvernul irlandez ca fiind predominant populat de oameni ce se exprimă în gaelică. În Irlanda, alături de această regiune din County Connemara, se mai găsesc regiuni din County Donegal (nord-vest), County Mayo (puțin mai la nord de Connemara), sau din Peninsula Dingle, pe care le puteți studia aici, dacă sunteți interesați. Un articol interesant și scurt despre istoria acestei limbi îl puteți consulta aici.

Ne-am debarcat în apropierea unei plaje pustii și pietroase, pentru un popas de aproximativ 20 de minute, timp în care să respirăm din nou puțin aer oceanic sărat, puțin din parfumul locurilor atât de liniștite și pentru o ședință foto la botul bus-ului. Satul nu era deloc mare, n-am văzut țipenie de om, emanând o liniște serios contrastantă cu agitația din centrul Galway-ului (care nici măcar de departe nu se compara cu Dublin-ul), deci un lăcaș tip zen, pe placul subsemnatului.

Am stat puțin și pe malul oceanului, în imediata apropiere a locului de debarcare din bus, unde se afla un mic parc verde, cu un monument din piatră ce trona elegant... asemănător cu o piatră funerară celtică și inscripționat în gaelică, nereușind o traducere though, îl veți vedea în foto.

Vis-a-vis, ca și în Salthill mai devreme, cerul ușor întunecat de vreo mânie temporară a zeilor celți ne lăsa totuși să admirăm peisajele stâncoase ale Ținutului Burren după ce, cu o zi înainte, norii amenințători de ploaie ne interziseseră accesul spre Connemara dinspre coasta situată peste Golful Galway. Și, după cum “tour-istului” îi șade bine cu bus-ul, hop on din nou!

Satul părăsit în timpul foametei

O altă oprire musai și necesară în contextul turului era cea din satul părăsit în timpul Marii Foamete dintre 1845-1852. Nici nu mă gândesc să vă plictisesc cu detalii, vă spun doar că populația se baza pe cultura cartofului, acesta a prins o boală, culturile au fost decimate, fapt ce a determinat moartea a aproximativ un milion de oameni, plus peste un milion (unele surse istorice afirmă că ar fi de fapt 2 milioane) care au emigrat în această perioadă în Statele Unite, Canada, etc. Mai multe detalii puteți găsi pe acest sait, complet dedicat acelui moment de răscruce pentru poporul irlandez.

Din Spiddal am făcut aproximativ 20 de minute, admirând stânga-dreapta nenumăratele mini-ziduri făcute din pietre fără niciun fel de liant și care reprezintă delimitări ale parcelelor de teren deținute de proprietari diferiți, sau același proprietar, cele din urmă având și câte o portiță înfiptă temeinic în zidul aparent fragil. Aiurea, nu sunt deloc fragile, sunt chiar temeinic construite, iar lipsa elementelor de legătură nu prea le afectează, după spusele ghidului nostru. Acestea sunt prezente în toată regiunea, dar și în altele unde am observat, mai rar ce-i drept, asemenea construcții.

Am fost debarcați în dreptul unui bar, care părea închis, iar acoperișul a fost cel care mi-a atras atenția: pub-ul era acoperit cu stuf. Nelipsita reclamă Guinness era prezentă în mai multe colțuri ale clădirii, alături de una la Heineken, mai ascunsă, așa. Vis-a-vis de bar și în spatele său, ni s-a explicat că se găseau aceste ruine de care v-am tot vorbit, mă rog… o parte dintre acestea. Toate delimitările făcute de aceste pietre reprezentau spațiul vital al câte unei familii ce putea avea și șase-șapte copii… în concluzie spațiu înghesuit plus teren arabil infim. O scurtă meditație asupra celor întâmplate, coroborată cu ceea ce vedeam acum că s-a păstrat nealterat de timp sau de mâna urmașilor, ne-a făcut să păstrăm un moment de liniște, nu era un loc al glumelor “aricești” sau “leo_metrești” ci un spațiu încărcat de istorie și drame umane.

Pentru locația cu pricina au fost alocate 10 minute pe ceas, astfel încât nu am înțeles mare lucru, este unul dintre momentele pe care aș fi vrut să le savurez în tihnă. Este ca și cum eu, să zicem că sunt străin de România, mă duc la Săpânța și văd Cimitirul Vesel în 15 minute. Păi înțeleg eu oare ceva? Targetul tuturor co-tour-iștilor noștri a fost să facă poze pe bandă rulantă, jap-jap, like japan people, plus exclamațiuni gen “Oh, my goodness! There’s a poney right there! This so cute, can I touch him? Oh, this is such a surprise! ” și alte astfel de debitațiuni a căror sursă o bănuiți deja. Eu, pe de altă parte, doream să mă bucur cumva de peisaj – nori ușor pufoși care începuseră să-i alerge pe cei de vreme rea, un mixt sublim dpdv ceresc - și de atmosfera tăcută până să venim noi. Whatever...

Pe drum către Maam Cross și o nouă oprire extrem de scurtă

Următorul nostru popas era Maam Cross, singura intersecție mare de drumuri din comitatul Connemara, aceasta făcând legătura între drumul național N59 și cel “județean” R336, pe care mergeam noi. Aici se află o replică a căsuței din filmul “The Quiet Man”, despre care v-am spus două vorbe în debutul scriptului. Pe drum, întrebând pasagerii dacă au auzit de acest film și explicându-le ce-i cu căsuța, ghidul nostru cel simpatic s-a cam lovit de un zid de “silentio stampa”, fapt pentru care nu a mai pus accentul pe acest obiectiv turistic. Al Dvs, fără vreo laudă gratuită, cetise înainte vreme câte ceva despre elementele de bază ale regiunii și știa cam cu ce se laudă irlandezii ca și obiective turistice. Am tăcut mâlc, de frică să nu pățesc ca la Edinburgh la The Dungeon: “Is there anyone who knows who Sawnie Bean was? ”, “Yes”, răspunsesem eu emfatic. “Congratulations, you’ll die first”, fusese răspunsul teatral al ghidului de acolo. Așa că… tăcerea e brățară cu pietricele Swarovski, na!

Văzând că nu are sorți de izbândă cu acest grup lipsit de cultură cinematografică a la Irina Nistor, amabilul nostru șofer s-a pus pe povestit cam ce-i cu turf-ul, adică elementul principal folosit pentru încălzire în multe zone ale Irlandei. Prilejul i-a fost oferit de prezența într-o curte a unui mic depozit la vedere plin cu acest tip de combustibil. Nu vă speriați, nu-i mare scofală și nici vreo născocire incredibilă: este vorba despre simpla turbă, de care mulți dintre voi au auzit. Ei bine, aceasta poate fi utilizată drept combustibil după o uscare prealabilă, astfel încât există mai multe etape pornind de la săpăturile din turbării și până la forma ei brichetată, gata pentru uz casnic. N-am să bat câmpii pe această problemă aici, voi scrie un review separat de câteva zeci de pagini :))))

În timp ce ni se povestea despre toate etapele de procesare a “turf-ului” eu am reușit să mă deconectez de la info și să mă uit atent pe geam, livrându-i și lui Milady un ghiont la nivelul pancreasului. Peisajul începuse să se schimbe: casele deveneau din ce în ce mai rare, verdele era omniprezent, treceam pe lângă mici lough-uri superbe stânga –dreapta, munți de altitudine redusă aflați ușor în zare ca și garnitură obligatorie, în consecință ne-am bucurat de peisajul de basm, scoțând și camerele, foto nu vă gândiți la altceva. Nu prea au ieșit pozele așa cum ne-am fi dorit, însă trebuia să păstrăm la nivel material câte ceva din crâmpeiul de Irlandă sălbatică ce ni se arăta privirilor și începuse deja să ne ridice părul de pe antebrațe.

La Maam Cross ne-am oprit preț de 4 minute, timp în care șoferul ne-a anunțat că trebuia să mai ia pe cineva, nu a ieșit nimeni din „coach” în afară de, ați ghicit din nou pentru că sunteți pe fază: subsemnatul. Am tras două cadre cu „Peacock’s Hotel”, închis se pare, aflat chiar în buza intersecției, am zărit apoi replica cottage-ului din film și... țup înapoi în bus că plecam.

Inagh Valley sau stupefianta asemănare cu... Scoootlaaaaand!

Sunt, din nou, la momentul dezvăluirilor în mod succint. Această expediție a fost întreprinsă ca un fel de surogat al Scoției de care atât Milady cât și scriptorul de față s-au atașat iremediabil și maladiv, la nivel perfuzabil. Spun “surogat” pentru că știam de existența unor similarități cu peisajele de vis ale țării mai sus pomenite, ne doream un landscape sălbatic plus un loch-acolo și am ajuns la concluzia că această regiune era vizitabilă cu mai puțină bătaie de cap, cheltuieli și fără schimbări de curse aeronautice, destul de complicat de realizat ca să iasă la fix.

Iată-ne plecați spre Inagh Valley până la care am făcut tot vreo 20 de minute, pe ceas. Poate vă miră exactitatea timpului afișat dar există o explicație: nu-s eu vreun geniu carpatin neînțeles ci mă uit întotdeauna pe detaliile afișate în informațiile fotografiilor, astfel putând a specifica ora și minutul.

Despre această vale, străjuită de vârful Bencorr ce face parte din cei “Twelve Bens” și asezonată sublim cu Lough Inagh, cetisem și văzusem foto anterior expediției. Mă rog, scoțând din calcul un photoshop profi, am zis că va fi interesant și am marșat. Daaar... ceea ce am văzut la fața locului și vremea excelentă pe care am prins-o aici... mi-au pus capac! Pardon, și lui Milady!

Înainte să ne descarce din mijlocul de transport, Paul ne-a spus râzând că cineva a lovit strașnic peretele din Salthill, deoarece vremea era incredibil de bună, în pofida anunțurilor de ploaie pe tot parcursul zilei, difuzate before trip. Și acum ce să mai spun: să nu crezi în basmele irlandeze?

Pe malul lui Lough Inagh, acolo unde ne-am dat jos, se află o singură construcție, denumită sugestiv Lough Inagh Lodge, adică o potențială cazare și care este scoasă de ceva vreme la vânzare, proprietarul solicitând 400.000 de euroi pe dânsa. Aviz amatorilor de căsuță de vacanță. Dacă era pe la noi prin spațiul danubian, vă spun sigur că se găsea vreun balaur care să o achiziționeze. Așa cum, sper, vor reliefa pozele, locația este de-a dreptul “speechless” așa că think about it!

În momentul în care am pășit pe pământul apos în urma precipitațiilor și m-am uitat 360 de grade, m-am simțit adânc teleportat în timp și spațiu - adică prin martie anul curent - pe malul lui Loch Lubnaig sau Loch Lubhair acolo unde liniștea te obliga să asculți clipocitul apei, unde crestele deloc mult înălțate se găseau luminate de un soare blând cu privitorul și unde senzația de farmec etern putea să-și găsească definiția. Aproape primul coborât din “vagoane”, m-am îndreptat către un punct care să-mi permită fotografierea întregii zone, fără a ieși altcineva în cadru. Aici aveam 10 minute, infim, infinitesimal, micronic, incredibil de puțin pentru a percepe 1% din ceea ce ni se înfățișa. Am tras-o de mână suav pe Milady și i-am șoptit doar atât: Highland! Răspunsul ei a fost doar o privire încărcată de sentimente înălțătoare și deloc contradictorii... iată cum a fost percepută “a piece of natural beauty”. Emsiema, doborâtă și ea de priveliște, a trecut de la celebrul ei “Iiiiihaaa” la “Freeedooom”, semn că feeling-ul său era confom stării noastre.

Kylemore Abbey

Desprinși brutal din reveria care ne cuprinsese, am luat calea elementului de top al turului nostru, care urma să constituie și popasul “lunch” de două ore – Kylemore Abbey. Doar două vorbe, pentru a intra în atmosferă. Acest castel – abație a fost construit în a doua jumătate a secolului XIX de către Mitchell Henry, un influent politician și antreprenor din Manchester, căsătorit cu Margaret Vaughan, o irlandeză din nord-estul insulei. Conform tradiției, se spune că, cei doi aflați în călătoria de nuntă, au fost fermecați de locație și au cumpărat domeniul, inclusiv clădirea originală, pe mai nimic... construind aici un castel în toată puterea cuvântului. Adiacent, au mai fost construite o biserică gotică superbă și un mic mausoleu, ambele în memoria lui Margaret, decedată subit pe la 1874 în urma contractării dizenteriei în Egipt. Ulterior, castelul a fost vândut Ducelui și Ducesei de Manchester în 1903, iar din 1920 a fost preluat de călugărițele benedictine, fiind transformat în abație. Pentru mai multe informații vezi aici.

Ansamblul constă în două zone separate de vizitare: “Grădinile victoriene” în partea stângă și „Castelul” propriu-zis, cu biserica și micul mausoleu, în partea dreaptă a zonei, cum te uiți spre Visitors Centre. Prețul pentru vizită la plata online este de 11.70 euro/adult. Noi fiind cu turul am beneficiat de un discount, ajungând la 8 euro/persoană.

Grădinile victoriene sau “Victorian walled gardens"

Busul ne-a lăsat în parcare, am mers pe jos 1 minut și... am rămas paf! Un mic pod, în față un lac pașnic, în spatele său un castel parcă rupt din povești, iar în spatele castelului munte! Fairytale, pe onoarea mea! Pe lângă toate aceste considerente stilistice, cerul ici-colo albastru, străbătut de nori albi, se oglindea pe fața lacului creând ceea ce pot numi cu mâna pe suflet: “perfect castle landscape”.

Mai departe, ne-am îndreptat spre centrul destinat vizitatorilor, am prezentat biletele și, urmând indicatoarele, am zis să mergem mai întâi la grădinile cu pricina. Imediat după clădirea mai sus menționată se făcea un rond verde de unde ne așezam la coadă și un microbuz ne ducea la 15 minute către grădini. Puteam să mergem și pe jos, dar timpul ne era limitat și am zis să nu forțăm. Da, ați citit bine: două ore abia sunt suficiente să vezi tot și să te bucuri cât de cât de imaginile pe care o vreme furnizată de Bunuțul ți le dezvăluie.

La sfârșitul plimbării cu acel microbuz se găsea o “tea house” cu multe mese și scaune, pe care le-am utilizat pentru a servi un lunch la botul grădinii, având împrejur verdeață cât cuprinde, tunsă la șubler, iar în zare munte ale cărui formațiuni stâncoase sclipeau parcă făcându-ne cu ochiul în bătaia soarelui. Amazing! Totuși, grădinile propriu-zise nu prea ne-au impresionat, era verde peste tot dar puține flori, răsaduri proaspăt plantate în schimb, încă nu sosise vremea multiplelor covoare florale pesemne. Poate comparația este exagerată dar grădina pălește substanțial pe lângă un... Balcic, să spunem. N-am mai adăstat mult, calculând la secundă timpul rămas și dedicându-l celeilalte părți a ansamblului.

Castelul, biserica și mausoleul

Este într-adevăr impresionant, cu creneluri ca la mama castelelor, cu lacul în fața-i și cu vârfuri muntoase peste lac... o priveliște criminală dacă ai sta acolo și te-ai trezi, alene și cu o cafea în mână, dis-de-dimineață sau mai târziu, funcție de organism.

În interiorul abației-castel se vizitează vreo patru-cinci încăperi, restul fiind off-limits vizitatorilor deoarece reprezintă spațiile administrative ale călugărițelor. Este un hol mare împărțit în două, cu șeminee și fotolii stil, apoi un salon de ceai stil roccoco, cu măsuțe pregătite pentru șah și alte jocuri de societate, o dining room, încă un hol și... gata!

Mergând puțin pe malul lacului pe sub umbra furnizată de copaci falnici ajungi în câteva minute de plimbare fericită în “bossom-ul” naturii la biserica gotică. În urma decesului prematur al lui Margaret, Mitchell a demarat imediat construcția acestei mini-catedrale, în memoria scumpei sale soții. În pofida unei construcții elaborate și a unor incrustații în piatră și marmură de excepție n-am simțit nevoia să intru - acest aspect a fost rezolvat de către Milady - ci m-am așezat pe o bancă, tihnit, chiar lângă intrare pentru a simți... punct.

În continuare, tot pe alei umbrite, am parcurs drumul către maosoleul unde-și dorm somnul etern Mitchell, soția sa și unul dintre nepoți. O construcție mică, deloc opulentă, retrasă din drum și ascunsă cu meșteșug printre copaci, confundându-se practic cu arboretul și vegetația înconjurătoare.

Am plecat fără grabă, pentru că eram în grafic, mergând agale spre ieșire, fiind plăcut impresionați în special de partea a doua a vizitei, totul fiind ambalat excepțional într-o poveste: locație, castel, romantism, dramă familială, lăcaș de cult, loc pentru odihnă veșnică.

Killary fjord

Vin din nou cu specificații scurte, că v-am înnebunit deja. Se întâmplă următorul fenomen: domne’, mie nu-mi place să mi se spună lucruri neadevărate sau să fie inflamată o locație ca fiind unică. Adică… informațiile turistice prezentate de ghid ca și cele citite pe sait-uri dedicate Connemarei, prezentau Killary Fjord ca fiind unicul fiord al Irlandei. Ei bine, adevărul este altul. Există trei fiorduri glaciare în Irlanda: 1. Acesta; 2. Lough Swilly aici și 3. Carlingford Lough aici Conform definiției fiordului și așa cum scrie și aici unicitatea acestuia prezentată de toți nu este reală. Totuși, nu este de contestat peisajul, în niciun caz.

După aproximativ 25 de minute eram în dreptul localității Leenaun sau Leenane cum apare în unele surse, poziție ideală pentru a vedea celebrul în zonă fiord Killary. Vremea clar ținea cu noi, cerul fiind incredibil de limpede și provocându-ne a vedea hăt departe spre capătul de intrare al Atlanticului între malurile fiordului.

Între port și punctul unde am fost dați jos pentru numai 5-7 minute, se vedeau pe o distanță apreciabilă ferme de midii, un fel de Dalboka bulgărească la cub, cu accent irlandez. Landscape-ul = bestial, culoarea apelor oceanului = un fantastic bleumarin extrem de închis, popas scurt dar plin de imagini ce ne-au rămas pe retină. Tot lângă locul în care am poposit se afla un copac, denumit de ghid “the wishing tree”, în care fluturau în bătaia vântului numeroase articole textile și erau atârnate nenumărate chestii mici... pasămite era un copac al dorințelor, tradiție de pe vremea celților. N-am avut voie să ne apropiem de dânsul pentru că era după un gard ghimpat, așa că dorințele ne-au rămas în gând și... hop on the bus, again!

Satul Cong – ultimul stop surprinzător sau nu al excursiei

Între Killary fjord și Cong am străbătut un peisaj muntos de excepție, urcând sau coborând ușor și trecând prin câteva micro-localități, pe care le putem încadra în tipologia satelor irlandeze din Connemara: au un pub, o biserică și un cimitir. Unele dintre acestea au fost traversate în fix 20 de secunde, atât de mici erau.

După minute bune de zgâit pe geam la toate minunățiile ce ni se prezentau pe o vreme, repet a nu știu câta oară, genială, am ajuns și în acest sat-locație a filmului “The Quiet Man”. Aici, în mărinimia lui Paul, am profitat vreo 25 de minute de frumusețile naturale și istorice ale sit-ului, parcă construit în urma filmului: aveam The Quiet Man Inn, The Quiet Man bar, The Quiet Man Museum, grup statuar cu cei doi protagoniști și... nu mai continui că mă doare capul. Totuși, trebuie să remarc cum scoate irlandezul bani din piatră seacă și noi, care beneficiem de multiple vizite și filme turnate la Buftea de Van Damme, Segal, Nicholas Cage, etc ar trebui să luăm lecții de la ei.

Cele două străduțe principale din “centru” sunt pline de magazine cu obiecte de “cult” ale filmului dar noi ne-am îndreptat spre ruinele abației din Cong, de care ne spusese ghidușul. Aceasta este în imediata apropiere a grupului statuar Wayne/O’Hara și este o construcție de secol XIII, acum în ruină, dar care reprezintă unul dintre cele mai bune exemple de arhitectură religioasă medievală din Irlanda.

Am intrat în micul cimitir aferent, plin de cruci de inspirație celtică, apoi mergând printre arcadele așezământului religios și având grijă să nu călcăm pe anumite lespezi... erau de fapt plăci funerare așezate chiar pe direcția de acces spre următoarea “încăpere” a lăcașului. Ieșind din plinul de parfum istoric ansamblu religios, ne-am îndreptat spre un lac pe care îl zărisem în spatele curții bisericii. Acesta era absolut mirobolant (nu mai termin cu epitetele și personificările dar așa era, parol) străjuit de un mic gard alb, iar în fața noastră se afla o mini-fontană a dorințelor, cu un lepricon agățat ostentativ. Hait, mi-am zis, that’s our luck! Nu mai zic ce am făcut ulterior, deja știți...

Acest articol nu va beneficia de concluzii separate și nici dezvoltate extrem. La final, pot afirma cu mâna pe cord, cu gândul la imaginile stocate mental, cu feeling-ul sporit către cote maximale că extrem de scurta vizită în ținuturile vest-irlandeze a fost încununată cu laurii de rigoare, pe care îi acord fără nicio reținere. Dacă ar fi să dau note sau procent de ansamblu pe expediție aș da procent de 90%, 10% reprezentând eroarea umană pe care am produs-o neînchiriind mașină. Nu fac aici apologia car versus bus dar spun doar că, uneori, este mai bine să poți sta în pace, cât vrei, pentru a absorbi în stilu-ți propriu unele imagini și simțăminte în fața cărora ești pus.

Și dacă Irlanda ne-a întâmpinat cu céad míle fáilte – adică “100.000 de bine ați venit” - eu o să-i răspund Go raibh míle maith agat!

selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

---
Trimis de le_maitre in 01.06.14 00:17:55
Validat / Publicat: 01.06.14 07:57:00
VIZUALIZĂRI: 5332INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în IRLANDA.
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (le_maitre); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39350 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

le_maitre [01.06.14 00:28:17] »

Rog un deosebit de amabil webmaster să insereze piesa lui Michel Sardou prezentă aici: http://www.youtube.com/watch?v=l11GyqVu_-o.

Cu mulțumiri!

-----------------------

rezolvat by wm13

Admin [01.06.14 07:56:16] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

MCM [01.06.14 11:42:11] »

O sincronizare perfecta.

Acum doua saptamani, pe vremea asta, plecam de la Sleepzone, catre frumusetile Connemarei.

Ai reusit, dragul meu, sa pictezi cu senzatii si cuvinte, tabloul minunat de acolo. Desi, recunosc, este o misie foarte grea, locurile fiind absolut mirifice (n-am gasit alta rima).

Iti multumesc pentru ca "din cauza ta", voi putea pastra in amintire, mult mai mult timp, pacea locurilor vizitate.

Si nu pot sa nu remarc, desi ar fi trebuit sa ma obisnuiesc deja, ochiul de artist pe care il ai atunci cand simti o fotografie. Acelasi lucru se aplica si dragei Ariciu, pentru ca am recunoscut cateva fotografii facute cu sapunelul ei.

Iar, pentru restul prietenilor nostri de pe aici, un indemn: "dati-le-ncolo de chinuri, si beti! viata-i frumoasa baieti! ” Aaaaaaa... nu asta vroiam sa spun.

Mergeti in Irlanda.

crima [01.06.14 12:34:58] »

@le_maitre: Îmi pare rău, oricât m-aș screme, nu-mi iese nimic inteligent și/sau viu. Mă rezum la: poze merveioze, fain reviu.

@MCM:

pentru restul prietenilor nostri de pe aici, un indemn: "dati-le-ncolo de chinuri, si beti! viata-i frumoasa baieti! ”

Aaaleluiaaa!

Aaaaaaa... nu asta vroiam sa spun

Aaaaaaa... ba da! Darling, dacă nu te-aș cunoaște... Așa că: Aaamin!

MCM [01.06.14 15:55:54] »

@crima:

Darling, dacă nu te-aș cunoaște...

aaaaacum îmi dau șeama ce bine-i șă... ăăăă... ai pretini. În caz că nu ai... hâc... o furculiță la îndemnă... ăăă... asta... îndemână, am vrut să zic. Prosit!

Eugenia55* [01.06.14 19:32:08] »

O istorisire frumoasa ca o dizertatie de sfarsit de master unde masterandul cere ajutorul unor colege intru finalizarea cu brio! Una n-are incotro, cealalta are! Dar spiritul de gasca functioneaza tip monolit si comisia e ingenuncheata! Care comisie a muncit si ea tot deschizand link dupa link! Masterandul a devenit MASTER!

Epilog: si, scoate, dom’ne, colegele si comisia la un surogat de distilat!

In irlandeza de Militari, aferim!

le_maitre [01.06.14 22:09:58] »

@Admin: Mulțumesc frumos!

le_maitre [01.06.14 22:16:19] »

@Irish EmCeM: Fáilte... Voi fi scurt, pentru a nu provoca vreun căscat celor neinteresați de subect, predicate sau de sadovenismele de mai sus

Toată treaba este cu cine te însoțești ca să-ți spun cum te vei dixtra/simți/mingălui... Am mers cu tine, deeeci asta spune totul!

Mersic fain di tăt pentru slove, mă umflu în penele scriitoricești și-ți spun: I can't hardly wait the next trip!!!

le_maitre [01.06.14 22:20:21] »

@crima: Fratello criminalis... mă-ncântă că ai trecut și scriptic pe aici, nu doar în calitate de lector. Cuvintele intelighente de care zici că-ți lipseau s-au concretizat deja în utilizarea lui viu. I rest my case!

Mulțam maxim și la... mai mare cu 'viața-i frumoooasă... '!

le_maitre [01.06.14 22:26:42] »

@Eugenia55: Scumpă Doamnă, ca întotdeauna un penseu al Domniei Voastre mă face să cetesc de două ori subiectul atins, sunteți "greuceană" rău

Din păcate, singura concluzie viabilă pe care o pot extrage este că tre' să dau de beut, dacă tot am luat Bacu', ăăă... Masterul! Keep in touch pentru acest aspect, organizăm micro-Întâlnire, parol!

Many, many thanks!

alinaro [02.06.14 17:13:28] »

@le_maitre: Eu, in locul tau (al vostru, perdón), as fi incercat sa vad daca mai puteam sta cateva zile in casa aia pusa la vanzare. Nu stiu in alte parti cum sta treaba, ar zice Creang-al nostru, dar aici sunt la moda "okupas", cei care nu cer voie nimanui sa stea in case parasite/puse la vanzare/etc. Acolo, pe malul lacului, intre dealurile/muntii aia, cu lapte proaspat de la mioarele alea... Irish... acolo viata dom'ne. Eu nici nu mai stiu cum e sa traiesti fara stres si nebunie. Am fost si eu o data, acum cateva luni, la o ora de yoga (ma tot bateau pretinii la cap). Credeti ca m-am putut relaxa vreun pic? Neaahh... as fi miscat intr-una o mana, un picior...

Vezi poate gasiti alta (casa/cabana) cand mergeti pe partea ailalta a insulei. Si luati-va cateva zile de concediu in plus. Pentru orice eventualitate.

Faina escapada!

le_maitre CONS. ONORIFIC AFA / IRLANDA [02.06.14 23:10:51] »

@Alina: Daaa, clar! Totuşi noi fuseserăm cazaţi la Sleepzone Hostel... cum să dăm bunătate de locaţie pe o amărâtă de casă situată in the middle of departe, doar cu behăituri gaelice de oiţe, cu munte j'en cote, cu adieri de vânt primăvăratice şi cu lough-ul acela ce manifesta culori stranii?

Yoga, u? No way ma'am! La cât eşti de vulcanică îţi trebuie opusul: tae kwon do!

Salvat sfat legat de next conced pe hardul upgradat, extern, thx. Le căutăm... cu lumânărica!

Săr'naaa!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150] [-1][0 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, crima, Eugenia55*, MCM
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2020 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.688871145248 sec
ecranul dvs: 1 x 1