Valea Buzaului si nordul Moldovei - Un circuit cu bune si rele

TIPĂREȘTE

Am avut intotdeauna o retinere fata de acest gen de excursie. Nu avem cum altfel sa vedem atatea locuri intr-un timp atat de scurt, asa ca am hotarat sa incercam, dornici sa vedem tot ceeea ce se specifica in program, traseul fiind foarte frumos, impresionant, si care cuprindea cele mai importante puncte turistice, educative si spirituale ale tarii noastre in acea zona.

Mi-a fost greu sa gasesc un titlu, mi-a fost greu sa ma apuc de scris, date fiind sentimentele contradictorii care ne-au insotit in tot acest circuit. Vreau sa fiu cat mai obiectiva, de aceea nu stiam daca sa scriu sau nu, sau cand sa fac asta si cum. De la momente pline de bucurie, saream la momente de nemultumire. Uneori imi venea sa denumesc circuitul, ''de la agonie, la extaz'', dar nu voiam sa fiu dramatica si sa exagerez. Si totusi... n-am sa mai repet experinta decat daca voi merge cu un ghid recomandat, unul mai tanar, calm, politicos, atent cu turistii si care sa-si faca meseria cu daruire si rabdare fata de oameni.

Am platit 5 nopti cu demipensiune si cazare la patru hoteluri despre care am scris deja. Un pret decent pentru ceea ce avea sa urmeze.

Am ajuns in parcarea de la Cina, erau deja acolo cateva persoane, majoritatea in varsta. Apare un domn de peste 60 de ani, micut, grasut, cu o sapca rosie cu P. S. D. Aflam ca dansul este ghidul nostru, cel care ne va insoti cinci nopti si sase zile, prin tara asta despre care spunea, ,,pacat ca este locuita''. Nu suport expresia asta si nici pe oamenii care-o folosesc.

Inainte sa urcam in autocar, ni s-a spus sa asteptam ca sa puna pe scaune biletele cu numele nostru. Am avut o surpriza placuta cu soferul. Lua fiecare geanta, de la fiecare turist si o aseza dansul, nu mai trebuia sa facem noi asta. Asa a procedat la fiecare urcare si coborare din autocar. La sfarsitul vacantei, o doamna din fata, cunostinta care mergea des cu dansii in excursii, a venit cu o sapca in mana, sa cotizam. Am tras cu coada ochiului si am vazut ca unii au dat 10,20 lei de persoana, altii 5 lei. In fata noastra cineva nu avea marunt decat 3 lei , iar doamna a comentat ca nu se poate asa o suma.

Am purces la drum asadar.

Prima zi: Ploiesti, Manastirea Ghigiu cu vizitare, Mizil, Buzau, Valea Buzaului unde s-a vizitat Manastirea Ciolanu, Berca cu vizita la Vulcanii Noroiosi (Paclele Mari). Traseul a continuat spre localitaea Colti cu vizitarea Muzeului Chihlimbarului, unicat in Europa, Nehoiu. Drumul a continuat spre Siriu la barajul si lacul de acumulare. Trebuia sa fim cazati in Tusnad, dar pentru ca nu erau camere pentru tot autocarul si voiau sa ne imprastie pe la vilele din jur, cazarea s-a facut in Miercurea Ciuc la Fenyo.

Cand ne-am urcat in autocar, asteptam sa se prezinte si sa ne inmaneze foile cu traseul. Noroc ca am avut o foaie de la agentie. Nici gand. Stiam de la agentie ca se numeste prof. Blidaru Paul, iar traseul cine nu avea o foaie trebuia sa-si aduca aminte sau sa astepte urmatoarea destinatie. In schimb, ne-a anuntat ca la sfarsitul excursiei ne va inmana oferta de Revelion, poate santem interesati cumva. Am plecat intr-o liniste totala, nimeni nu vorbea nimic. Pe durata celor 6 zile ne-am saturat de aceeasi muzica.

Cand a oprit la Ghigiu, a spus ca spera sa fie deschisa. Am zis in gand, ''am inceput bine''. A fost deschisa, nu ni s-a comunicat cat sa stam acolo, a lasat la alegerea noastra, sperand probabil, ca ne vom grabi sa ne intoarcem la autocar.

Problema a fost la Manastirea Ciolanu, mult mai mare. Un calugar ne-a insotit sa vedem si osuarul, si muzeul. Nu exagerez si nu mint cu nimic. Decat am trecut prin ele, le-am pozat si filmat din mers si auzeam claxoane disperate. Fugeam cu totii cum puteam, alti erau la toaleta. Cand am urcat in autocar, am fost atentionati ca nu santem in pelerinaj pe un ton nu tocmai prietenos. Daca nu era acel calugar , nu a apucat nimeni sa doneze ceva sau sa cumpere ceva de acolo, noi nu stiam nimic. Doar am fi intrat, am fi cascat gura putin si-am fi spus ''am fost acolo'', Multumim calugarului pentru ca ne-a insotit.

Deja ziua devenise destul de trista pentru mine, imi facusem o parere si banuiam cam cum va fi restul circuitului.

Pe un drum de tara, plin de gropi, am ajuns si la Muzeul Chihlimbarului. A fost interesant, dar un efort prea mare, comparativ cu ce-am vazut acolo. Mai bogat era magazinul cu vanzare decat muzeul in sine. Mi-a placut mult cladirea. Unele doamne au cumparat, erau preturi pentru toate buzunarele. De la cativa zeci de lei, la cateva sute. Nu aveai timp sa analizezi ce cumperi, puneai ochii pe ceva si gata, plateai. Cumparaturi la minut, n-am luat nimic, desi erau cercei ieftini si frumosi. Parca nu pot procesa totul la viteza aceea, abia pe drum ma gandeam ce frumos ar fi fost aia sau aia, dar eram deja in cautarea unui loc de luat masa. Dar unde sa ia masa un autocar intreg, cand ghidul nu stia unde sa ne duca? Cand a oprit de doua ori la doua pensiuni imi venea sa rad precum nebunii. Cum sa aiba mancare la o pensiune, pentru un autocar intreg, cand aia aveau cateva camere? Am continuat drumul, am vazut si barajul Siriu cu motorul pornit la autocar, asta insemnand ca am coborat doar sa facem cateva poze. Multi nici nu au mai coborat, au privit din autocar, autocar in care era sauna. La plecare, ghidul ne-a spus ca nu s-a inteles cu seria trecuta (acum inteleg de ce) si spera sa fim ca o familie si sa ne intelegem. Numai ca le era frig unora, adica vreo cateva persoane, asa ca a oprit aerul conditionat. Afara fiind foarte cald, opriri relativ dese, in autocar nu s-a mai racit nici dupa ce a pornit aerul. M-am suparat si-am spus ca nu este normal ca un autocar intreg sa sufere de caldura pentru cateva persoane, iar cei carora le este frig, sa se imbrace. Nu s-a mai oprit aerul, dar pe parcursul intregului circuit am suferit de caldura crunta ce pusese stapanire pe tara, pe autocar, pe toata lumea. Opririle fiind dese, uneori autocarul lasat in soare, iar soferul probabil din economie pornea motorul in momentul plecarii, cand urcam, simteam ca nu aveam aer acolo.

Sa revin la prima zi, la faza cu masa de pranz. Pe la ora 17 gaseste un loc frumos de luat masa. Erau oameni in autocar care nu fusesera pregatiti ca noi cu geanta frigorifica in care sa aiba apa multa, congelata, si snitele, plus alte gustari. Erau rupti de foame si sete. Pe la 18.30 toata lumea era satula si ne indreptam spre Miercurea Ciuc, unde ne astepta alta masa. Ca lumea, sa stai nemancat toata ziua, apoi sa mananci de doua ori in interval de doar cateva ore.

Am incheiat ziua trista si vesela in acelasi timp. Hotelul Fenyo (vezi impresii) ne-a placut, supa de gulas a fost buna, friptura delicioasa, iar plimbarea de seara prin parcul de peste drum de hotel mi-au mai alungat supararile de peste zi. Dar, fiind grup, la masa, la orice hotel am mancat, trebuia sa stam grupati. Asa ca, poti manca linistit langa cineva pe care nu l-ai vazut in viata ta, poti conversa, poti face noi cunostinte. Asta daca vrei. Daca vrei sa mananci linistit doar tu si consoarta, nici o sansa. Doar diminetile ne''destrabalam'', mancam unde voiam cu exceptia hotelului din Campulung, cand trebuia sa stam grupati si la micul dejun.

A doua zi: dupa un mic dejun care includea si gulas, am plecat spre Lacul Rosu. Nu ne-a umplut de informatii, dar parca atmosfera era mai placuta in autocar, sau ghidul nu mai era asa stresat. As, de unde! La Lacul Rosu nu ne-a mai zorit asa parca, unde era dimineata si nu intrase in criza de timp poate.

A urmat un drum superb spre Cheile Bicazului. Sotul a mers in fata, pe jos, sa filmeze cateva minute. A renuntat destul de repede datorita unor doamne care vorbeau si radeau in gura mare. N-am mai incercat experienta, nu doream sa le am pe filmari, nu aveau nici macar bunul simt sa se opreasca cand vedeau ca cineva filmeaza. De fapt comentariile dumnealor si rasetele stridente ne-au insotit pe tot parcursul excursiei, desi stateam pe randul noua, le auzeam. Mi se pare urat sa auda tot autocarul ce vorbesti, iar rasul acela... urat pentru niste doamne trecute de a doua tinerete chiar. Dar cum eram deja o ''familie'', ne-am adaptat, caci ''neamurile nu ti le alegi''.

Este drept ca nu s-a intarziat seara niciodata, am ajuns la hotel la ora 20, iar la 20.45 era masa de seara. Ca la armata. In 45 de minute urcai, faceai dus (am vazut ca multi mergeau la masa cu hainele transpirate pe ei, dupa o zi pe autocar si-n alergatura la 40 de grade, o placere sa-i ai la masa). Spre sfarsitul zilei soferul o cam calca, adica ne cam inclinam la curbe, ceea ce n-am mai patit din 2008 in Grecia cand am mers la Meteore cu un grec maniac dupa viteza. Graba, cuvantul de ordine, care a facut legea si ne-a dominat in cele 6 zile. Poate de-asta era stresat si nervos ghidul. Am facut aceasta paranteza stricand putin povestea celei de a doua zi, pentru a explica oarecum conditiile excursiei. Cheile Bicazului... Pentru cei ca noi, care nu am fost niciodata, am vazut doar la tv. sau pe net, locul parea o minunatie. Dar l-am vazut cam asa. Autocarul a oprit, ghidul coboara primul si o ia la pas (ca de obicei). Pana coboara tot autocarul, dansul e deja departe. Urma ca autocarul sa mearga mai departe aprox. un km si sa ne astepte acolo. Normal ca ghidul care coborase si plecase repede, repede, era deja hat departe, nici nu-l mai vedeam. Nu exagerez cand spun ca toata filmarea am facut-o pe fuga, am pozat din mers, iar cand am ajuns la autocar ghidul era la scara lui si tipa de mama focului, autocarul cu motorul pornit, gata de plecare. Vedem din poze Cheile Bicazului, acolo nu am apucat sa simtim, sa mirosim, sa traim un moment poate unic. Nu am fugit atat in viata mea. Parca si seara cand ma puneam in pat, aveam senzatia ca trebuie sa mai fac ceva, greu ma relaxam.

Mesele nu au mai fost o problema pe tot parcursul excursiei. S-au luat in jurul orei 14 de obicei. Calatoria a continuat cu Poiana Teiului, Valea Bistritei, Brosteni, Vatra Dornei, Mestecanis, Campung Moldovenesc, cu cazare la Hotel Zimbru (vezi impresii) . Am avut la dispozitie o ora in Vatra Dornei unde am vizitat biserica cu doua niveluri, o splendoare frumos pictata, ne-am plimbat prin parc, placut...

A treia zi: dupa micul dejun, am plecat la drum. Obcina Feredeului, Manastirea Moldovita, Obcina Mare, Manastirea Sucevita, Marginea, Ceramica Neagra-atelier mestesugaresc, Manastirea Putna, Chilia lui Daniil Sihastru, Radauti. Manastirea Arbore, Solca, Gura Humorului, din nou la hotel Zimbru in Campulung Moldovenesc, unde am avut doua nopti de cazare.

Peisajul... un vis. Manastirile, adevarate comori istorice, crestine, spirituale. Extazul, emotiile de tot felul, fericirea de-a fi acolo, nu pot descrie in cuvinte ce simti cand intr-o singura zi, te incarci cu atatea valori. Simti ca nu mai poti. Nu-mi mai pasa de ghid, de caldura innabusitoare, in inima mea totul avea o alta dimensiune, totul parea atat de neimportant, comparativ cu locurile acelea. Imi venea sa plang si sa rad in acelasi timp. Sa strig in gura mare ca inca nu e totul pierdut, ca istoria este inca vie, ca oamenii inca au credinta, ca ma bucuram ca tara asta este frumoasa si populata, populata de acei oameni care se gaseau acolo, in zona aceea, si erau frumosi, gospodari, credinciosi.

Frumusetea locurilor si istoria lor... alta poveste. Aici, doar insir niste simtiri dintr-un circuit care mi-a intarit tot ce simteam si credeam despre tara asta. Este recomandat tuturor, este chiar indicat ca macar o data-n viata sa vezi aceste locuri, valorile vor fi altele.

Marginea... duminica fiind, in atelier nu lucra nimeni. Magazinul era deschis, in schimb, vase superbe si foarte ieftine. Am cumparat cateva si le-a infasurat in hartie, n-am avut probleme. Au stat in autocar si-am ajuns cu bine cu ele acasa. Langa atelier se afla o casuta taraneasca, incarcata cu tot ce-i mai frumos, paturi, haine traditionale, o frumusete. Era un fel de expozitie cu vanzare. N-am observat preturile, caci eram pe fuga. In interior, o batranica imbracata in costum traditional, cu un bun simt si-o delicatete extraordinare, ne-a rugat sa-i dam doi lei pentru ca am pozat si filmat, sa-si ia un ceai. Ma cautam in geanta si tot spunea ca nu e suparare daca nu am. Am gasit trei lei, si ce mi-a spus? Ca i-am dat mai mult decat am cerut, mi-a multumit de parca primise o suma imensa.

Radauti, ce oras frumos! Am luat masa la restaurantul in care doamna Cornelia a inventat renumita ciorba radauteana. Normal ca am servit acolo bunatatea de ciorba si-un pastrav la gratar, apoi ne-am bucurat de putina liniste in parcul de peste drum. Am omis sa spun (iar ajung la ghid): in autocar, ne-a spus la microfon ca el anunta ca vine cu un numar de... turisti. Sa mancam, ca el spune un numar, iar noi nu mancam toti, si se pregateste mancare aiurea. Mi se parea mai firesc sa intrebe cati doresc sa manance, apoi sa anunte la restaurant prin telefon. Alta data ne spunea ca nu este nimeni obligat sa manance, fiecare face ce doreste. Normal.

Ziua a patra: Manastirea Voronet, Manastirea Humorului, Casa Memoriala Ciprian Porumbescu de la Stupca. Iliesti, Suceava, Manastirea Dragomirna, Cetatea de Scaun a Sucevei. Ipotesti, Mihai Eminescu si lacul, apoi cazare in Suceava la hotel Arcasul (vezi impresii), care ne-a placut. Din nou o zi plina de sentimente frumoase, deja ignoram unele bancuri facute de ghid, sau glume de care radeau cu foc doamnele din fata. Alteori povestea frumos, totusi. Am omis sa spun ca intrarile le plateam la pret de jumatate fiind grup si venea cate o calugarita sa ne povesteasca. Am remarcat la una dintre manastiri o calugarita mistocara, ca sa zic pe romaneste. Ghidul a intrebat ceva de genul, intram pe usa? (dansul stia ce dorea sa spuna), iar calugarita i-a raspuns ca pe unde? Pe fereastra? Credeam ca sant mai umile, politicoase, eu stiu, altfel. De unde... In unele manastiri se plateste taxa foto sau video, nu stiu cati plateau, iar in altele este interzis sa faci poze si sa filmezi in interior. La Dragomirna striga de la intrare sa inchizi aparatul si o calugarita tipa pur si simplu dupa o doamna care a intrat cu umerii descoperiti, in maieu.

Cetatea de Scaun era in renovare, nu am avut timp sa vizitam, sotul a dat o tura repede pe acolo. Ce-a pozat, nu m-a impresinat prea tare, mai mult mi-a placut oul urias de langa.

La Complexul Muzeistic Mihai Eminescu, ghidul a sunat ca vine cu grup, abia cand am ajuns acolo cand nu mai era nimeni si nimeni nu mai raspundea la telefon. Buna treaba, nu putea suna cu cel putin o ora-doua inainte. Lacul lui Eminescu... Pentru mine drumul in sine prin padure pana acolo, a fost frumos, mergeam spre locul in care Eminescu suspina si barca tremura, mergeam acolo unde calcase poetul nostru national. Nu conta ca la intrarea in padure era in paragina o fosta terasa restaurant si arata oribil, nu conta ca lacul era plin de vegetatie, asa trebuie sa arate un lac neamenajat, salbatic. Un podet vechi si el, ne arata privelistea si linistea lacului. Erau persoane in autocar care spuneau ca daca stiau nu se deplasau pana acolo. Oameni si locuri... Dar am avut in autocar si o familie cu probleme de sanatate. Sotul mergea foarte, foarte greu, de multe ori ramanea in autocar, iar cand am avut cazare doua nopti la Zimbru, a ramas acolo o zi pentru odihna. Admir nespus astfel de oameni.

Ciprian Porumbescu, superb muzeul, doamna care ne-a povestit, profesionista, domnul ghid ne-a cantat putin la pianul dezacordat... (dansul a facut Conservatorul de la Iasi, are si o formatie cu care mai canta si incanta.) Am vazut si casa memoriala si cimitirul in care-si doarme somnul vesnic cu tricolorul la mormant, alaturi de familie.

Ziua a cincea: dupa micul dejun am fost lasati sa ne plimbam prin Suceava pana la 9.30 parca. Nu am fost prea impresionati... sau zona era mai asa si asa. Targu Neamt, Manastirea Neamt, Manastirile Sihastria si Secu,Casa Memoriala Ion Creanga si Parcul Tematic, Manastirea Agapia, Manastirea Varatec, si cazare in Piatra Neamt la hotel Ceahlau (vezi impresii), care ne-a placut mult, mai ales orasul si priveliste de la etajul noua.

Era zi de sarbatoare, Sihastria era foarte aglomerata, era mare slujba de Sf. Teodora. Un turist de pe autocar a intarziat mult, autocarul a tras mai departe de manastire caci nu erau locuri de parcare, era foarte aglomerat. Ghidul din nou, s-a enervat, a anuntat ca anul viitor nu va mai face acesta excursie in august din cauza sarbatorilor, turistul acela era de de negasit, semnal la telefon nu era in zona, asa ca... a aparut intr-un tarziu. Oricum, ca ghid intalnesti tot felul de oameni. Trebuie sa ai rabdare, tact si sa fii politicos. Mai tot timpul am avut impresia ca se poarta de parca ne face un serviciu. La despartirea de noi, in ultima zi, si-a cerut scuze si a spus ca dansul nu are voie sa se supere pe noi, dar noi, da. Cred ca a citit parerile turistilor in foile pe care ni le-a impartit.

Ziua sase, fiind si ultima... am plecat pe traseul, Bacau, Onesti, Poiana Sarata, Pasul Oituz, Targu Secuiesc, Brasov, Bucuresti, unde am ajuns in jurul orei 19.30-20.

Mi-a placut tot ce-am vazut si simtit legat de tara noastra si de tot ce reprezinta ea.

Am avut in autocar un italian casatorit cu o romanca. Plecata de peste 20 de ani din tara, si-a adus sotul in circuit. Auzeam glumele domnului din Italia, la un moment dat rostea cuvantul ''incompetenta''. Invatase sa spuna, ''ciorba, carne, carne, ciorba". De ce? Pentru ca asta era meniul nostru de seara. Doar intr-o seara la Ceahlau ne-a dat primul fel cascaval pane, iar in alta seara la Zimbru, mamaliga cu branza. In rest, ciorba, carne, carne, ciorba.Scuza a fost ca nu toata lumea mananca orice,iar gratarul este pe gustul tuturor,dar totusi,era prea mult. Sotul meu nu mananca porc si-a rugat ghidul sa anunte la bucatarie sa-i faca friptura din pui. Nu ne-a venit sa credem ca i s-a spus ca nu se poate. Probabil ca nu a dat nici un telefon la restaurantul hotelului sa anunte,iar portiile erau deja pregatite. Desi avea timp sa anunte la restaurant la ora la care ajungeam, pana cand luam masa. Doua seri nu a mancat felul doi, ceea ce mi se pare nepasare din partea ghidului.

Cu bune si rele, a fost o excursie obositoare, merita facuta doar daca stii din start la ce sa te astepti. Sa fii pregatit sa stai la masa cu oameni pe care nu i-ai vazut niciodata, sa tii hainele in geanta la hotel si sa scoti doar ce-ti trebuie in acel moment, sa ''locuiesti'' practic intr-un autocar atatea zile. Stiu, nu am fi vazut niciodata atatea locuri la un asemenea pret. Doar intrarile le-am fi platit dublu daca am fi mers pe cont propriu, nu mai vorbesc de cate sejururi ar fi fost nevoie sa vedem atatea, caci omul daca nu este alergat de nimeni, nu se grabeste, mai ales in concediu. Pentru asta exista circuitele, pentru a vedea mult in timp scurt, si rezonabil ca pret. Erau in autocar persoane care mergeau des, le placea, dar si oameni care nu cred ca vor mai merge vreodata. Totul tine de cum esti de pregatit sufleteste pentru o asemenea aventura.Manastirile au muzee care dupa mine, depasesc Muzeul de Istorie din Bucuresti,adevarate comori, dar timpul este limitat si nu apuci sa vezi cat ar trebui.

Nu stiu daca vom mai merge vreodata, nu cred, poate cu alta agentie, da. Cu alt ghid. Este esentiala atmosfera, iar pe mine nu m-a convins sa repet experienta.

Un sofer bunicel, un ghid de peste 60 de ani care era cand nervos, cand dragut, cand uita ca ne-a spus la ce ora sa coboram la autocar dimineata si ne mai spunea inca o data...

E bine de stiut, mi-as fi dorit sa fiu pregatita si sa stiu toate astea inainte sa plec, poate ca m-as fi simti altfel, stiu ca tara asta merita vazuta, ca tot ce-am simtit a fost unic. Mai sant multe de povestit,poate am omis sa spun multe,dar am incercat sa fiu cat mai obiectiva,sa nu exagerez intr-un fel sau altul,sper ca am reusit ,si ca scrierile mele sa fie de folos celor care au avut rabdare sa citeasca si sant interesati de partea frumoasa si spirituala a acestei tari,si care pot trece peste micile sau marile neplaceri ale unui astfel de circuit.

Vacante placute tuturor, si-mi cer scuze pentru micile greseli, nu cred ca voi mai avea timp sa editez.

Va rog daca se poate sa puneti filmul http://www.youtube.com/watch?v=PB8W3O-1lkA Multumesc.

Pe acelasi cont de youtube, veti gasi si alte filme din excursie.

---

VIZUALIZĂRI: 4555 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI